Teoria pragmatista

William James

Pragmatismul este o miscare filosofica care s-a desfasurat in

SUA la sfarsitul secolului al XIX si inceputul secolului XX.
Teza fundamentala a miscarii este aceea ca semnificatia unei
idei (concept) este determinata de relevanta sa practica ;
pragmatisti interpreteaza fiecare conceptie dupa consecintele sale
practice .
Intemeietorul acestei miscari este considerat Charles Sanders
Pierce, sub influenta lui William James acesta s-a extins si s-a
distantat de varianta initiala , s-a extins spre etica si metafizica
( ca teorie a adevarului si a realitati ).
Pragmatismul se apropie foarte mult de utilitarism si de
curentele antiitelectualiste .
In ceea ce priveste teoriile stiintifice , se subliniaza caracterul
lor instrumental : teoriile sunt instrumente de cercetare , nu
raspunsuri ultime , definitive la vreo enigma .

William Janes
William James este cel mai de seama reprezentant , pentru acesta metoda pragmatista:
consta in a interpreta fiecare conceptie dupa consecintele sale practice , orientandu-se
spre faptele concrete , individuale, spre experienta . Problema centrala a uneii teorii a adevarului este formulata in urmatorii termini:
Cum putem sti care idei sunt adevarate si care sunt false ?
Ce rezulta pentru viata practica daca o ide este adevarata sau falsa?
Ce consecinte vom avea daca acceptam ca o ide este adevarata ?

Consecintele practice pozitive care confera valoare

unei conceptii sau idei se refera la posibilitatea de a ne
conduce direct ,de a ne orienta cu succes in asteptarile
noastre .
O idee adevarata este astfel un instrument util pentru
adaptarea la realitate , teoriile nu sunt reproduceri ale
realitatii , ci stenografie conceptuala a acesteia .

Ideile devin adevarate in contextul utilizarii lor , sunt facute

adevarate de catre anumite fapte . Ideile care nu au, consecinte
practice utile sunt un fel de adevaruri supranumerare care in
imprejurari viitoare favorabile ar putea deveni utile .Cata vreme nu
utilizam o idee , adevarul acesteia este totusi o posibilitate la
indemana noastra .Va deveni efectiv insa numai daca ideea
respectiva va fi utilizata si se va dovedi eficienta .
Cu alte cuvinte, adevarul este ceea ce este util sa credem sau sa
acceptam . Adevarul nu este un atribut atemporal , o valoare statica
si poate fi atribuit unei idei numai in masura in care aceasta poate
fi verificata . Adevarul nu este o valoarae intelectuala si nici un
scop al cunoasterii , ci un mijloc de a satisface diferite nevoi ale
vietii.

Printe obiectiile principale aduse teoriei pragmatiste a

adevarului mentionam :
a)
uneori si o idee falsa poate fi utila ( de exemplu :
diagnosticul gresit al unei boli);
b)
unele idei considerate adevarate pot fi lipsite de
utilitate;
c)
oamenii pot aprecia diferit utilitatea unui enunt ,
aceeasi idee poate fi considerata adevarata de unii si falsa
de altii;
In consecinta , se apreciaza ca teoria pragmatista a
adevarului ofera cel mult un criteriu al adevarului , dar nu
reuseste sa arate ce este adevarul.

Pragmatismul este definit ca o filosofie evolutiv a cunoaterii

i ca un fundament al unei teorii a naturii umane.
Aceste dou elemente apar combinate n opera lui William James,
filosof i psiholog experimental care a implicat psihologicul n
tradiia pragmatic. Att Darwin, ct i James au influenat
pragmatismul n ceea ce privete considerarea expresiilor
emoionale ca tipuri de comportament reflex.

Teoria James-Lange
Aceast teorie se refer la William James i fiziologistul danez Carl Lange i
const n faptul c emoia provoac stimuli ce
determin o schimbare n starea fiziologic. Ambii au sugerat c emoia se
datoreaz perceperii unor schimbri n organism.
Conform teoriei lor, oamenii simt emoiile numai n cazul n care devin
contieni de reaciile lor fizice interne la evenimente, cum ar fi btile
crescute ale inimii sau tensiunea arterial crescut:
Teoria mea... este c modificrile corporale urmeaz direct percepia
faptului existent, i c sentimentul nostru asupra acelorai schimbri, aa
cum se ntmpl ele, l reprezint emoia...c ne pare ru deoarece
plngem, suntem suprai deoarece lovim, ne e team deoarece tremurm...
Contribuia lui William James la pragmatism a inclus accentul pus pe emoii,
autorul fiind de prere c exist dou posibiliti cu privire la modul n care
emoiile ar putea fi luate n considerare.
Emoia ar putea fi gndit ca fiind localizat n cortex, sau ar putea fi
gndit ca fiind corespunztoare proceselor care au loc n centrele senzoriale
i motorii ale creierului.

Pentru nceput, James ia n considerare doar emoiile nsoite de

manifestri fiziologice, care sunt cele "in which a wave of bodily
disturbance of some kind accompanies the perception of the
interesting sights or sounds, or the passage of the exciting train of
ideas."
James nu crede c percepia mental a unor fapte excit
percepia mental numit emoie. Pentru el comanda nu e corect
n sensul c manifestrile corporale trebuie mai nti interpuse i,
consider c afirmaia mai raional este c ne pare ru pentru c
plngem, suntem suprai pentru c lovim, i ne e team pentru c
tremurm i, nu viceversa, c plngem, lovim, tremurm pentru c
ne pare ru, suntem suprai sau ne e team, dup caz,. El a
acordat pn acum o atenie restrns emoiilor standard, care au o
legtur evident cu expresia corporal.

Emoiile joac un rol important att n determinarea, ct i n

subminarea gndirii raionale i aciunii.
Emoia este de obicei considerat a fi un sentiment despre sau o
reacie la anumite evenimente importante sau gnduri. Ele sunt stri
care afecteaz nu numai comportamentul; vorbim despre un ntreg
mecanism de aciuni care
apare dup: sentimente, amintiri, ateptri, senzaii fizice i mentale,
cognitive, schimbri comportamentale i motivaionale.
Inelegerea diferitelor i variatelor nivele ale emoiilor noastre ne
ajut s trim mai uor cu ele i s le utilizm ca instrumente i
aliai, n loc de a lupta
mpotriva lor. A afla ce apare mai inti, frica sau fuga, lacrimile sau
tristeea, fericirea sau zmbetul, are mai puin importan dect a
nva cum s manipulm simptomele.

Opera lui William James a reprezentat o cotitur necesar n

gndirea secolului al XIX-lea. Dincolo de contribuiile de
pionierat din domeniul psihologiei i al fiziologiei, James a
marcat, n filosofie, ntoarcerea ctre rigoarea faptelor, dup
modelul tiinei, urmrind ca apelul la datele experienei s aduc
mai mult claritate ipotezelor metafizice.