CONINUTUL I ROLUL RELAIILOR FINANCIAR

MONETARE INTERNAIONALE
(curs 1)
 1. Globalizarea economiei trstur definitorie a lumii contemporane
De mai muli ani, omenirea accept fr rezerve c lumea a devenit mai mic. Dar sensul metaforic
al sintagmei s-a topit ntr-o realitate sensibil diferit de ceea ce nseamn doar exploatarea avantajelor
oferite de perfecionarea continu a tehnologiilor de vrf din domeniul transporturilor i
telecomunicaiilor. De la simplele contacte, din ce n ce mai lesnicioase, ntre persoane, operatori
economici i/sau societi de afaceri, s-a ajuns la o asemenea dezvoltare i diversificare a relaiilor
dintre state, nct astzi cu greu ar mai putea fi ntrezrit pe Terra anacronicul fenomen al
izolaionismului statal, care a marcat unele perioade de dinaintea i de dup cel de-al doilea rzboi
mondial.
Comerul exterior, cooperarea n producie, cercetarea tiinific i dezvoltarea tehnologic, fora de
munc, nvmntul, arta i cultura, ocrotirea sntii, finanele i asigurrile, problemele militare i
de securitate colectiv, asistena umanitar, protecia mediului, meninerea echilibrului ecologic, ca s
nu mai vorbim de sport iat ct de variate sunt domeniile de activitate care atrag, n zilele noastre,
interesul i conlucrarea bi-i multilateral a statelor, a uniunilor statale, a organizaiilor internaionale
de profil sau a diverselor grupuri de lucru.
S-a accentuat gradul de interdependen dintre economiile naionale. Dac, n urm cu patru-cinci
decenii, prindea contur ideea potrivit creia cercetrile din domeniul tiinei i investiiile ca atare nu
mai puteau constitui dect n cazuri rarisime datorit complexitii problemelor abordate i
costurilor corespunztoare preocupri i rezolvri individuale, n prezent este trainic statornicit
convingerea c nici rile cele mai dezvoltate i mai bogate (i acestea considerate, de unii oameni
politici i specialiti, ca fiind ri n curs de dezvoltare, deoarece nu i-au epuizat toate resursele)
nu ar putea progresa fr colaborarea cu alte ri, la fel de prospere i chiar mai puin dezvoltate.
 Astfel, n evoluia de ansamblu a lumii, activitatea economic pe plan internaional s-a conturat i s-a amplificat din ce n
ce mai pregnant ca fenomen generalizat. Reflectnd acest proces, conceptul de economie mondial pune n lumin
existena unor probleme globale probleme de tip nou, prin dimensiunea planetar, prin incidenele asupra tuturor
economiilor naionale, prin abordarea internaional concertat pe care o presupune soluionarea lor.
Pentru prima dat, categoria economia mondial ca obiectiv final al eforturilor de stabilire a unor relaii economice
internaionale sntoase apare n mesajul trimis, la 1 iulie 1933, de preedintele Franklin Delano Roosevelt delegaiei
S.U.A. la Conferina economic de la Londra, supus unor presiuni continue n legtur cu politica antiinflaionist i de
diminuare a depresiunii post-criz, promovat de Casa Alb. n mesaj, dup ce atrage atenia c va fi o impruden lsarea
altor ri s cntreasc deciziile noastre n materie de politic intern, preedintele american adaug ferm: Conferina
economic a fost hotrt i convocat pentru a discuta i elabora soluii permanente n materie de economie mondial i
nu pentru a discuta politica economic a uneia dintre cele 66 naiuni reprezentate.
Mondializarea economiei s-a adncit ntr-att, nct n multe ri ale lumii, produsul intern brut se realizeaz n proporie
de 40-50 la sut pe baza unor bunuri i servicii ce trec n mod necesar prin zona relaiilor economice internaionale i a
activitii financiar-valutare internaionale. n ceea ce privete Romnia, ni se ofer urmtorul exemplu: n anul 1998,
comerul exterior cu mrfuri al Romniei s-a situat la o valoare de 19,2 miliarde dolari S.U.A. (livrri F.O.B.). Dac
raportm aceast cifr la populaia Romniei, rezult un nivel de fluxuri de export-import pe locuitor de peste 800 dolari
S.U.A., iar dac se raporteaz la populaia ocupat se obine un nivel de peste 2.000 dolari S.U.A.
 2. Privire general asupra activitii financiar-monetare internaionale

Relaiile economice internaionale, precum i alte legturi ntre state nasc obligaii reciproce de plat. Toate aceste relaii
presupun funcionarea banilor ca mijloc universal de cumprare i plat. Relaiile mijlocite de banii universali se numesc
relaii montare sau valutare i se desfoar n funcie de anumite raporturi cantitative ntre monedele naionale. Mult
vreme, dup cum vom vedea, la baza acestor raporturi au stat cantitile de aur fin coninute n monedele comparate (de
exemplu: lira sterlin 2,13281 grame aur fin; dolarul american 0,888671 grame aur fin, n 1950, dar 0,736661 grame, n
1975; leul la reforma bneasc din 28 ianuarie 1952 0,079346 grame, iar n 1975 0,148112 grame aur fin etc.).
Aceasta era paritatea oficial dar, n practic, raporturile care se stabilesc n mod curent ntre diferitele monede naionale
nu corespund dect arareori paritii oficiale. Capacitatea mai mare sau mai mic a unei monede de a se schimba cu alte
monede depinde de cererea i oferta de pe piaa extern pentru moneda respectiv, de msura interveniei statelor n
relaiile valutare .a.m.d.
Nu de puine ori, mai cu seam n perioada rzboiului rece, paritatea oficial a monedelor a fost folosit n domenii
extraeconomice, ca un mijloc propagandistic pe care realitatea l infirma. De exemplu, fa de paritatea oficial a leului,
comparativ cu dolarul de circa 11,20 lei/U.S.D. , n februarie 1952, iar dup evaluarea leului, de 4,98 lei/U.S.D. n 1975
s-a considerat leul ca fiind moned stabil, n timp ce ncepnd din anul 1971 puternicul dolar, mai dinamic, fluctua.
Consecina acestui gen de fixism propagandistic a fost c, peste ani, s-a ajuns la o exacerbare a cursurilor oficiale puse la
cunotina publicului, fr a se ine seama de realitate. Astfel, n ediiile din 1976 i 1985 ale micii enciclopedii Statele
lumii se ddeau corect, dar fr alte precizri 4,97 lei/U.S.D. pentru luna iulie 1976 i, respectiv, 4,48 lei/U.S.D.
pentru iunie 1985, n vreme ce cursul real era cu totul altul: n martie 1986 cursul, recunoscut de S.U.A. i cu care se opera
concret, era de 17,84 lei/U.S.D. (The World Almanac and the Books of Facts New York, 1987).
 Toate rile sunt interconectate prin legturi financiare

Globalizarea financiar (liberalizarea circulaiei capitalurilor ntre state) si comercial (liberalizarea comerului de bunuri
i servicii ntre ri) sunt unele dintre cele mai importante fenomene din economia mondiala actual. Economia unei ri nu
mai poate fi analizat i neleas independent de ceea ce se ntmpl n restul lumii. Influenele macroeconomice se
propag rapid. Trebuie menionat c funcionarea pieelor financiare internaionale nu ar fi posibil fr aportul
fundamental al instituiilor de intermediere financiar (bnci, burse de valori, fonduri mutuale, fonduri de pensii etc.), care
permit transferul capitalurilor la nivel internaional i care acioneaz ca o interfa ntre cei care au nevoie de fonduri i cei
care dispun de excedent de capital.
Valul actual al globalizrii financiare a nceput n anii 1980. Acesta este de fapt al doilea val al globalizrii, primul
nregistrnduse n perioada 1870 1914. O dat cu primul rzboi mondial, rile iau nchis graniele, iar prima er a
globalizrii a luat sfrit. ncepnd cu anii 1980, numeroase ri au eliminat restriciile n ceea ce privete circulaia
internaional a fluxurilor de capital n perspectiva beneficiilor viitoare legate de alocarea mai eficient a capitalului sau
divizarea riscului la nivel internaional.
Globalizarea financiar caracterizeaz n special rile industrializate. Fluxurile internaionale de capital circul cu
precdere de la nord la nord, adic ntre rile dezvoltate, i mai puin de la nord n emisfera sudic, acolo unde se afl
majoritatea rilor n curs de dezvoltare. Cea mai mare parte a fluxurilor internaionale de capital sunt schimburi de active
financiare ntre ri dezvoltate, care urmresc diversificarea riscurilor investind pe mai multe piee.
 Prin urmare, cea mai mare parte a capitalului internaional nu are ca finalitate dezvoltarea rilor mai puin avansate. Mishkin
(2007)2 afirm c fluxurile de capital care ajung n rile n curs de dezvoltare reprezint doar o cincime din fluxurile totale
de capital. Ceea ce este mai interesant este faptul c fluxurile de capital de la nord la sud sunt mai reduse comparative cu cele
din primul val al globalizrii, mai exact, comparnd cu situaia de la nceputul secolului 20. De exemplu, pn n 1914,
aproximativ 50% din capitalul disponibil n Argentina era furnizat de rile bogate (Obstfeld i Taylor, 2002).
Astzi, mai puin de 6% din capitalul disponibil n Argentina este capital strin. Acest tipar al provenienei capitalurilor nu se
reduce la cazul Argentinei; n 1913 peste 1/4 din stocul mondial de capital strin prezent n rile cu un PIB pe locuitor mai
mic de o cincime din cel al Statelor Unite reprezenta capital strin. n prezent, acest procent a sczut la aproape 1/20. La fel
cum distribuia capitalului strin este asimetric ntre rile dezvoltate i rile n curs de dezvoltare, globalizarea financiar
are efecte asimetrice asupra celor dou categorii de ri. Pentru prima categorie sunt mai probabile efectele pozitive.
Atunci cnd sa realizat deschiderea financiar a rilor n curs de dezvoltare, cum ar fi cele din America Latin sau din Asia,
opinia general era c beneficiile vor fi mari, aceste ri confruntnduse cu deficit de capital i cu rate volatile de cretere
economic. Cu toate acestea, o dat cu intensificarea legturilor financiare sau manifestat numeroase crize economice
ncepnd cu ultima parte a anilor 80. Sa constatat c rile n curs de dezvoltare care au liberalizat contul de capital prematur
au resimit numeroase efecte adverse. Acest lucru a generat o aprins polemic referitoare la costurile i beneficiile asociate
liberalizrii financiare, dezbatere care sa adncit n timp.
 Pentru rile n curs de dezvoltare, globalizarea financiar presupune att beneficii, ct i riscuri.
n primul rnd, se consider c globalizarea financiar poate duce la cretere economic. Sporirea fluxurilor de capital
dinspre rile dezvoltate nspre cele mai srace are efecte pozitive att pentru prima categorie, deoarece ratele de
rentabilitate n rile srace sunt mai mari, dar i pentru a doua categorie. Capitalul strin compenseaz economisirea intern
sczut, permite realizarea de investiii, transferul de tehnologie. De asemenea, are loc o dezvoltare a sectorului financiar.
Dezvoltarea sistemului financiar este foarte important pentru creterea economic, deoarece el asigur mecanismele prin
care este alocat capitalul celor mai productivi ageni economici, industrii, sectoare de activitate. n cazul n care capitalul
este alocat n mod inadecvat, economia va funciona ineficient, iar rata de cretere economic va fi sczut.
Exist dovezi puternice pentru legtura direct dintre dezvoltarea financiar i creterea economic. Intrarea pe piaa intern
a instituiilor financiare strine are un rol deosebit de important pentru dezvoltarea sectorului financiar. Atunci cnd instituii
strine intr pe pia, firmele locale trebuie s devin mai eficiente pentru a supravieui. Exist numeroase alte beneficii
adiionale, capitalul strin sporete stocul de fonduri disponibile, lichiditatea din sistemul financiar crete, iar costul
capitalului ar trebui s scad, ceea ce stimuleaz investiiile i creterea economic.
Un alt potenial beneficiu al globalizrii financiare este disciplina macroeconomic. n mod tradiional se punea accent pe
impactul politicilor promovate ntro anumit ar asupra investitorilor strini. Teoriile moderne n domeniu analizeaz
tocmai cauzalitatea invers, intrarea pe pia a investitorilor strini poate duce la o mai bun guvernare. Este vorba despre
aanumitul efect de disciplin. Din punct de vedere teoretic, pare logic ca globalizarea financiar s exercite un efect de
disciplin asupra politicilor macroeconomice; dac fluxurile internaionale de capital devin din ce n ce mai importante
pentru dezvoltarea respectivului stat i dac aceste fluxuri reacioneaz negativ la politici monetare i fiscale
necorespunztoare, guvernul va fi impulsionat s promoveze politici mai bune. Presiunea asupra guvernelor este mult mai
mare de a nu lua decizii care s descurajeze investitorii.
 Un alt beneficiu teoretic al globalizrii financiare este scderea volatilitii consumului. Consumatorii pot utiliza piaa
financiar i instrumentele pe care aceasta le ofer pentru a se asigura mpotriva riscurilor de scdere a veniturilor.
Volatilitatea consumului i volatilitatea macroeconomic n general au efecte negative asupra creterii economice.
Cum mai multe ri au experimentat crize ulterior liberalizrii contului de capital, teoria referitoare la efectele pozitive ale
globalizrii financiare a fost regndit i nuanat. Ar trebui ncurajat globalizarea comercial astfel nct sistemele
financiare, inclusiv cele ale rilor n curs de dezvoltare s devin mai integrate? Va fi benefic globalizarea financiar rilor
mai srace? Totul depinde de cum i cnd se realizeaz aceast liberalizare.
n ultima perioad au fost aduse dovezi pentru aanumitul efect prag. Globalizarea financiar duce la efecte
macroeconomice favorabile atunci cnd o serie de indicatori legai de gradul de dezvoltare economic i financiar depesc
anumite praguri. Efectele pozitive sunt simite n special de rile cu instituii solide i politici macroeconomice eficiente,
suficient de integrate financiar cu celelalte ri i cu o anumit capacitate de absorbie a fondurilor strine.
De ce credei c deschiderea financiar nu are ntotdeauna efecte pozitive? Influxurile de capital strin gestionate inadecvat
pot duce la crize financiare cu efecte dezastruoase asupra economiei.
Cea mai comun cauz a crizelor financiare n rile n curs de dezvoltare, i ceea ce a precipitat criza din Mexic n 1994 sau
n rile asiatice n 1997, a fost liberalizarea financiar realizat prost. Pieele financiare nu au fost suficient de dezvoltate i
de supravegheate n momentul deschiderii lor. 18 din cele 27 de crize care au avut loc n ultimii 20 de ani sau nregistrat n
primii 5 ani dup liberalizarea sectorului financiar (conform lui Mishkin (2007)). Instituiilor financiare interne li sa permis
s se mprumute sau s acorde credite pe pieele internaionale, iar instituiilor strine s investeasc pe piaa local.
 Cu toate c procesul globalizrii financiare poate fi foarte benefic, de multe ori se soldeaz cu asumarea de riscuri excesive
din partea bncilor. O dat ridicate restriciile, fiind prezent i un sistem de salvgardare a sistemului financiar, bncile i pot
asuma riscuri mari. n general, activitatea de creditare cunoate un boom ulterior liberalizrii financiare. Dar cum
managementul riscului se realizeaz de cele mai multe ori inadecvat n rile n curs de dezvoltare i pe fondul revirimentului
economic, bncile ajung s acorde credite i firmelor sau industriilor pentru care nu au acumulat informaiile necesare i care
pot fi neprofitabile.
Calitatea ndoielnic a portofoliului de credite poate antrena o nrutire a bilanului bncilor, ncredere mai sczut a
deponenilor n bncile respective, fonduri atrase mai reduse, scderea creditrii. Boomul iniial de credite se transform
ntrun credit crash. Dac deteriorarea ncrederii n sistemul bancar este suficient de sever, o panic general se poate solda
cu falimente ale instituiilor de credit.
Acesta este cel mai simplu scenariu care explic modul n care deschiderea financiar poate avea efecte negative asupra
economiei, dar are meritul c pune n eviden importana supravegherii eficiente a sectorului financiar n evitarea
problemelor economice.
n cazul n care liberalizarea financiar se face pe fondul unui aparat de supraveghere performant, este posibil ca efectele
resimite s fie benefice. De exemplu, ri precum Hong Kong, Singapore sau Taiwan, care dispuneau de un sistem prudenial
puternic, nu au suferit crize ulterior deschiderii lor financiare.
Romnia nu face excepie n aceast perioad a globalizrii, experimentnd un proces continuu de integrare comercial i
financiar n economia mondial n general, i n special n economia Uniunii Europene. Pn n momentul resimirii
efectelor crizei financiare internaionale, exporturile i importurile au nregistrat o tendin de cretere. Fluxurile de capital
(nspre i dinspre ara noastr) au nregistrat aceeai tendin ascendent.
 Internationalizarea monetara

Evolutia si dezvoltarea economiilor, consolidarea si expansiunea statelor nationale, a fluxurilor comerciale si financiare
dintre acestea, constituirea si extinderea pietelor financiare si comerciale regionale si internationale, au impus
necesitatea reglementarii si institutionalizarii retelelor de relatii dintre participantii pe aceste piete, si indeosebi a relatiilor
monetare, a raporturilor dintre monede si a tranzactiilor monetare.
In acest sens, crearea unor sisteme monetare care sa faciliteze circulatia comerciala si financiara, pe plan regional si
inrenational, in conditii de echitate, profitabilitate si normalitate, fara crize si dezechilibre, fara transferuri oneroase de
lichiditati a devenit un deziderat de la inceputurile comertului extrafrontalier, impunandu-se cu stringenta in perioada
actuala, sub impactul globalizarii, in particular al globalizarii financiare.
Sistemul monetar European (SME) reprezinta dorinta Europei de a-si mentine forta si identitatea, de a se constitui intr-un
pol al puterii economice si financiare, dorinta mereu prezenta in istoria continentului, puternic afirmata si institutionalizata
dupa 1945, prin Comunitatile Europene, precum cea atomica, a carbunelui si otelului, economica.
Fluctuatia monedelor din anii 20 si devalorizarile acestora din anii 30, accentuarea ulterioara a protectionismului a generat
dorinta tarilor spre mai multa cooperare economica, in particular monetara.
Acordurile de la Bretton Woods (1944) au promovat stabilizarea cursurilor de schimb, fluctuatiile monedelor in raport cu
dolarul fiind admise intre limitele 1%. Constituirea OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development)
(1948), devenita OCDE (1961) au reprezentat tentative de cooperare in Europa.
Tratatele de la Roma(1957) intre sase tari europene, vizand inlaturarea obstacolelor din calea liberei circulatii a bunurilor,
capitalurilor si persoanelor, crearea Pietei Comune si a Pietei agricole comune, precum si a Comitetului Monetar a
constituit o prima etapa spre o coordonare a politicilor monetare in Europa.
 Prima tentativa de uniune monetara in Europa, Raportul Werner (1970), bazat pe sistemul Bretton Woods, nu devine viabil,
insa multe din directivele sale sunt precursoare ale viitoarei uniunii monetare europene.
Prin acordurile de la Washington, din 1971, marjele de fluctuatie ale monedelor europene in raport cu dolarul se stabilesc
la 2,25% ,sistemul fiind numit sarpele monetar (banda de fluctuatie sau tunel). Deprecierea dolarului continua, astfel
ca in 1973 acordurile BrettonWoods sunt abandonate. Absenta coordonarii intre tari transforma sarpele intr-un esec, intr-un
recul al integrarii.
SME, lansat in martie 1979, a avut ca obiectiv stabilitatea cursului de schimb, dar si stapanirea inflatiei, cursurile putand
varia in raport cu uncurs pivot, reprezentat de moneda cos de referinta numita ECU (moneda de cont), banda de fluctuatie
fiind stabilita la 2,25% ,
La mijlocul anilor 80 tarile cu inflatie mare hotarasc sa renunte la fixitatea cursurilor, si deci la autonomia politicii
monetare, SME devenind ozona a marcii germane, alegand fixarea ratei de schimb in raport cu marca, insa deprecierile de
la inceputul anilor 90 imping tarile din SME spre recesiune si somaj, producand nelinisteste in tarile europene, care
elaboreaza un proiect de moneda unica europeana.
Inca din 1989, prin raportul Delors, s-au schitat trei etape spre Uniunea Economica si Monetara(UEM), vizand: inlaturarea
controlului circulatiei capitalurilor; coordonarea politicilor monetare si crearea SEBC (Sistemul European al Bancilor
Centrale); inlocuirea de catre SEBC a Bancilor Centrale Nationale.
 Tratatul de la Maastricht din 1992 fixeaza doua date pentru moneda unica: 1.01.1997 sau 1.01.1999 si un scenariu pe trei
faze: indeplinirea criteriilor de convergenta de catre tarile din UEM (1993); crearea Bancii Centrale Europene (BCE) in 1998;
fixarea irevocabila a cursurilor de schimb si introducerea monedei unice.
Criteriile de convergenta, impuse de fapt de catre Germania, sunt de doua tipuri: criterii monetare, vizand rata inflatiei, ratele
dobanzilor si cursurile de schimb, dar si criterii bugetare vizand deficitele bugetare si datoria publica.
Moneda unica ar putea avea urmatoarele avantaje: eliminarea fluctuatiilor cursurilor de schimb; reducerea ratelor dobanzii
in Europa; eliminarea atacurilor speculative; afirmarea monedei unice pe plan international; facilitarea compararii preturilor
intre tarile europene; eliminarea pentru subiecti economici a unor costuri de comision si de tranzactie.
Inconvenientele monedei unice pot fi urmatoarele: dependenta politicilor monetare nationale; pierderea independentei
politicii bugetare (cu recesiune si somaj); costuri semnificative de convertibilitate a monedelor nationale in moneda unica;
pierderea amortizarii socurilor asigurata de cursurile de schimb.
Viabilitatea monedei unice, recunoasterea si forta acesteia depind de puterea economiilor tarilor membre, si in acest
sens convergenta indicatorilor economici, monetari si bugetari, relevanti, spre nivele care sa armonizeze potentialele si
interesele repreznta conditia determinanta a functionarii euro, decalajele existente inca evidentiaza o Europa cu doua viteze,
un nucleu dur, un euro de mai multe culori etc, ceeace contravine insa spiritului si deziterastelor constitutive ale Europei
monetare.
Moneda unica implica constituirea unei zone monetare optimale in Europa care sa asigure mobilitatea capitalului si a muncii,
necesitand independenta Bancilor Centrale si independenta politici monetare.
 Integrarea economica a tarilor, determinata de interdependenta comerciala si financiara, accentueaza impactul
externalitatilor dintre tari, a influentelor reciproce intre acestea, ceea ce reclama necesitatea coordonarii politicilor
economice.
Sistemul Bretton Woods, sarpele monetar, SME, au evidentiat efectele negative ale politicilor economice
independente asupra evolutiei integrarii europene, evidentiid faptul ca incompatibilitatea dintre politicile monetare
independente ale unui sistem fix de cursuri de schimb si mobilitatea capitalurilor poate fi depasita prin coordonarea
politicilor economice.
Introdusa la 1.01.1999 ca moneda unica, euro, functioneaza ca moneda scripturala, incepand cu 01.01.2002 intrand in
circulatie ca moneda fiduciara, monedele nationale ale tarilor membre fiind retrase din circulatie, preschimbarea fostelor
monede in euro realizandu-se la ratele de schimb irevocabil stabilite la 1.01.1999.
Viitorul Uniunii Monetare Europene depinde in primul rand de masura in care aceasta se poate constitui intr-o zona
economica optima, fara distorsiuni si rigiditati in circulatia, in primul rand, a persoanelor, importanta actiunilor Bancii
Centrale Europene si a coordonarii politicilor monetare fiind evidenta, acestea sunt insa posibile intr-un cadru institutional,
reglementativ, si nu in ultimul rand, politic care sa faciliteze si favorizeze armonizarea, deschiderea si
integrarea, colaborarea si cooperarea, circumscrise, cel putin, acquis-ului comunitar.
Sistemul monetar international reprezinta ansamblul regulilor care asigura convertibilitatea reciproca a unitatilor monetare
ale diferitelor tari, determinand comparabilitatea sistemelor monetare nationale.
In evolutie s-au afirmat patru sisteme de convertibilitate monetara, in functie de etalon: aur monetar; aur ligouri; aur
devize; putere de cumparare.
 Evolutia sistemelor de convertibilitate a evidentiat doua tipuri de regim de schimb:
regimul schimburilor fixe, care presupune definirea monedelor in raport cu un etalon (aur, deviza, cos valutar),
monedele avand un curs oficial (paritate) in raport cu etalonul;
regimul schimburilor flotante, valoarea monedei fiind determinata de cererea si oferta agentilor economici pe piata. .
Etalonul aur se bazeaza pe trei reguli: definirea monedei printr-o cantitate de aur fixa; convertibilitatea monedelor in aur;
libera circulatie a monedelor.
Dupa primul razboi mondial, conferinta de la Geneva (1922) a impus sistemul etalonului aur lingouri, monedele fiind
garantate prin aur sau rezerve de devize (ele insele convertibile in aur), convertibilitatea fiind limitata la lingouri.
Dupa 1931, deprecierile inregistrate de monedele din sfera lirei sterline, si masurile de protectie monetara unilaterale au dus
la prabusirea sistemului etalon aur lingouri,.conferinta de la Bretton Woods (1944) adoptand un sistem de cursuri fixe si
instituind un organism international care sa gestioneze sistemul(F.M.I.).
Fiind convertibile in aur sau intr-o moneda convertibila in aur (practic, dolarul) cursurile de schimb fluctuau intr-o marja de 1
% in jurul paritatii centrale definite in raport cu dolarul, organismul international infiintat, F.M.I., supraveghind sistemul
cursurilor fixe centrat pe dolar, prin imprumuturi conditionate.
Sunt emise noi active de rezerva drepturi speciale de tragere (D.S.T.), unitate de cont a carei valoare este determinata in
raport cu un cos ponderat, format din cinci monede.
Sistemul se prabuseste in 1973, F.M.I. fiind insa insarcinat cu gestionarea crizei datoriilor internationale, acordand noi
imprumuturi, conditionate de adoptarea unor masuri de ajustare structurala.
 Cursurile flotante implica stabilirea valorii unei monede in raport cu alta sub impactul tuturor factorilor care influenteaza
cererea si oferta pe piata valutara. Evolutia regimului cursurilor flotante a relevat unele disfunctionalitati: atacuri speculative
asupra monedelor; pierderi la nivelul firmelor, nevoite sa le acopere prin operatiuni externe, generatoare de miscari de
capital, si deci de variatii ale cursului; volatilitatea cursurilor; distorsiuni in alocarea resurselor; perturbarea politicii publice.
In 1978, prin acordurile de la Jamaica, se ratifica flotatia generalizata, demonetizarea aurului si afirmarea D.S.T., dolarul
ramanand insa moneda de referinta si instrument international de plata. Incepand cu 1986 dolarul isi pierde continuu din
valoare, stabilizarea cursului dolarului demarandu-se in 1987, cand G7 a hotarat crearea unei benzi in interiorul careia
monedele puteau fluctua fata de dolar, limite depasite insa de piata, controlul dolarului fiind anihilat de speculatiile asupra
lui.
Dezordinea monetara, generata prin dezintegrarea sistemului monetar international, a determinat ONU sa preconizeze o
noua ordine politico-economica mondiala, propunandu-se in 1995 constituirea unui Consiliu de Securitate Mondiala.
Totodata, s-a conceput posibilitatea instaurarii unui etalon monetar mondial, pe baza unui cos de monede (dificila datorita
dificultatilor in stabilirea cursurilor de echilibru) sau reconstruirea unui sistem bazat pe dolar, yen, marca (euro).
Sansele de reforma a SMI sunt restranse datorita adeziunii stabile a cursurilor marilor monede in anii 90, care a atenuat din
necesitatea reformarii SMI.
SMI actual, iesit de sub dominatia dolarului american, a slabiciunilor acestuia, confruntat cu afirmarea altor valute
reprezentative, dar si cu o expansiune, diversificare si interactiune neprevazute ale pietelor financiare, a fluxurilor si
tranzactiilor monetare, se regaseste in summituri si conferinte, in reglementari si cooperari, in institutii si organisme,
cautandu-si etalonul, moneda diriguitoare care sa-i confere incredere si stabilitate, eficacitate si echitate.
 Incepand cu anii 80 efectele combinate ale dereglementarilor pietelor financiare si ale schimbarilor tehnologice au extins,
diversificat si intensificat fluxurile si retelele financiare globale, sub forma fluxurilor de capital, creditelor bancare
internationale, obligatiunilor internationale, burselor de valori transnationale, instrumentelor derivate, pietelor monetare
internationale. Deschiderea si liberalizarea pietelor financiare au generat stratificarea sistemului financiar global si
reorientarea fluxurilor financiare, fiind angrenate activ tarile in curs de dezvoltare si cele in tranzitie, facilitandu-se astfel
aparitia si contagiunea crizelor financiare globale.
Interdependentele si interactiunile dintre economiile nationale, dintre participantii la schimburile economice si comerciale
au creat piete comerciale, financiare si monetare din ce in ce mai extinse, regionalizand si globalizand fluxurile si
tranzactiile, instrumentele si institutiile, pietele financiare globale afirmandu-se ca fiind vectorul evolutiei si dezvoltarii,
globalizarea financiara deschizand, angrenand si integrand afacerile si economiile, culturile si comunitatile, diversificarea,
extinderea, intensificarea si accelerarea fluxurilor financiare si monetare internationale constituind motorul si vehicolul
transformarilor globale.
Progresele inregistrate in tehnologia informatiei si a comunicatiilor au crescut semnificativ volumul si rapiditatea
tranzactiilor financiare internationale, reducand costul acestora, realizandu-se infrastructuri mondiale de comunicatii, crizele
financiare si esecurile bancare accentuand insa nevoia de cooperare internationala, in sensul instituirii unui cadru
reglementativ al trnzactiilor si fluxurilor financiare internationale.
 Treptat se constituie piata financiara globala, functionala si competitiva, care faciliteaza egalizarea randamentelor activelor
financiare, convergenta ratelor dobanzii contribuind la realizarea paritatii reale a ratelor in contextul afirmarii centrelor
financiare de baza din economia mondiala, cererea si oferta de imprumuturi internationale fiind mediate la nivel transnational,
global.
Pietele financiare globale permit ca riscurile sa se constituie in pachete (cuplate) si sa fie redistribuite, institutiile protejandu-
se impotriva riscurilor le transforma si redistribuie, sporind astfel riscul sistemic, capacitatea de propagare a acestuia crescand
intr-o piata financiara globala.
In concluzie, globalizarea financiara contemporana se caracterizeaza deci prin amploarea, complexitatea si viteza trnzactiilor
si fluxurilor, avand la baza o infrastructura puternic institutionalizata, care determina ca tranzactiile financiare transfrontaliere
in timp real sa se constituie intr-o piata financiara globala, generand riscuri sistemice considerabile, transformand conditiile in
care se decide prosperitatea prezenta si viitoare a popoarelor si regiunilor la nivel mondial.
Efectele globalizarii financiare asupra societatilor si natiunilor sunt diverse, profunde si implacabile, in sfera monetara
afectand institutiile si politicile, gestiunea si structurile, generand si propagand riscuri, redistribuind beneficii si costuri,
modificand managementul monedei si imprumuturilor.