De busuioc şi de dor – Dor de ţârîne, de doine bătrîne, De freamătul codrilor.
Ea ne adună, cu soare şi lună,
Cu viitor şi trecut – Frunză de laur, bătută în aur De-un meşter necunoscut. Vine din vreme şi suie-n poeme, Lîngă baladă şi rost – În mit, în ţară naşte-o mioară, Frate păstorul mi-a fost.
Vine din soarte, păşind peste moarte,
Cu bucurii şi dureri – În cer, departe, Luceafărul arde, Astăzi mai tînăr ca ieri. Limbă preasfîntă, mereu neînfrîntă, Simplu vorbită de zei – Iară şi iară senin mă-nfioară Dulce melodica ei.
Limbă de pîine, de neam ce rămîne,
Casă cu masă în prag – Cîntă şi plînge, cînd roua o frînge Ramură verde de fag. Limbă de pace, de suflet ce tace Neînfricat şi imens – Creşte pămîntul şi umple cuvîntul Cu adevăr şi cu sens.
Limba maternă, ca floarea eternă
De busuioc şi de dor – Dor de ţărîne şi de doine bătrîne, De freamătul codrilor. Ziua limbii române: Şi doar în limba ta poţi râde singur, şi doar în limba ta te poţi opri din plâns