Intervenția umanitară

A ELABORAT : GANDRABUR VALERIU GR.301 RI

 Plan
 Introducere
 Despre intervenția umanitară
 Responsabilitatea de a proteja
 Studiu de caz Rwanda
 Concluzii
 Bibliografie
 Introducere
 Conform definitiei
dictionarului Oxford,
intervenția umanitară
este „pătrunderea într-
un stat cu forțele
armate ale altui stat
sau organizație
internațională
dorindu-se protejarea
cetațenilor de
persecuție sau violarea Intervenția umanitară mai este considerată ca fiind o
drepturilor umane. „operațiune de menținere a păcii de generația a doua,
intervențiile umanitare nu si-au elaborat înca proceduri
permanente de operare ”. Există și o predispunere pentru
selectarea asistenței umanitare atunci când există această
posibilitate, deoarece aceasta nu presupune uzul de forță pentru
ajutorarea civililor implicați.
 Despre intervenția umanitară

 Evoluția conceptului de intevenție umanitară a suferit

numeroase modificări pe parcursul timpului. Prima menționare
propriu-zisă a conceptului de „intervenție umanitară” a fost
facută de Grotius în 1625, în lucrarea sa „De Jure Belli ac Paci”.
 Pană la aceasta termenul de intervenție umanitară nu a fost
folosit, dar exista în folosire termenul de război drept. Perioada
de Razboi Rece a pus în umbră acest concept în favoarea
principiilor westphalice, neintervenția fiind regula de baza în
cazul acestor crize umanitare. însă, cele mai importante pentru
prezent s-au produs după 1990.
 Modificarile aduse acestui termen vin în domeniul legislativ, cu
referire la legitimitatea intervenției, precum și a statelor ce
intervin, a zonelor in care refugiații trebuiesc protejați, a
modului în care tratatele ce includ norme de intervenție
trebuiesc interpretate, precum și a instituțiilor ce sunt implicate
în intervenții.
 Conceptul de intervenţie umanitară este unul intens dezbătut, cu atât mai mult cu
cât însăşi definirea lui prezintă dificultăţi majore. Integrarea ideii în cadrul
dreptului internaţional devine problematică, mai ales când se încearcă
reconcilierea lui cu principiul suveranităţii şi non-intervenţiei.
 Intervențiile umanitare reprezintă o situație aparte în relațiile internaționale. Insă,
această situație deosebită enunțată trebuie să se desfașoare în concordanță cu
anumite norme legislative.
 Comunitatea internaţională s-a confruntat periodic cu cazuri de genocid, de cele
mai multe ori ca formă de curăţare etnică. Cu toate acestea, cazurile în care s-a
intervenit au fost foarte puţine, în vreme ce multe situaţii s-au agravat pe parcurs
şi nu au primit totuşi aceeaşi atenţie din partea forului global
Există numeroase crize umanitare:
Curățare etnică

Genociduri

Crime împotriva
umanități Crime de război
Responsabilitatea de a proteja

 Conceptul „responsabilităţii de a proteja” defineşte, în

fapt, situaţii extreme în care, cu scopul de salva vieţi
omeneşti, suveranitatea unui stat poate fi încălcată.
Noţiunea pleacă de la ideea că suveranitatea este un
drept oferit statelor, pentru ca ele să-şi poată îndeplini
funcţiile de bază faţă de cetăţeni (de exemplu: funcţia
de apărare). Dacă un stat este vinovat fie de a acţiona
împotriva securităţii propriilor cetăţeni, fie este
incapabil de a le asigura siguranţa, atunci acel stat îşi
pierde dreptul la suveranitate, iar intervenţia terţilor
este necesară pentru remedierea situaţiei.
 Conform principiul stabilit de articolul 2, alineatul 7, al Cartei ONU, care
precizează că:

nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu

va autoriza Naţiunile Unite să intervină
acest principiu nu va aduce însă întru
în chestiuni care aparţin esenţial
nimic atingere aplicării măsurilor de
competenţei interne a unui stat si nici
constrângere prevăzute în Capitolul
nu va obliga pe Membrii săi să supună
VII.”
asemenea chestiuni spre rezolvare pe
baza prevederilor prezentei Carte
De asemnea Consiliul de Securitate articolul 39 precizează clar că:

Consiliul de Securitate va constata

existenţa unei ameninţări împotriva
păcii, a unei încălcări a păcii sau a unui
act de agresiune şi va face recomandări
ori va hotărî ce măsuri vor fi luate, în
conformitate cu Articolele 41 si 42,
pentru menţinerea sau restabilirea păcii
şi securităţii internaţionale.”
Însă pe parcursul timpului principiul „responsabilităţii de a proteja” se construieşte în
baza a trei piloni:

responsabilitatea statelor de a-şi proteja propria

populaţie împotriva agresiunilor (genocid, curăţare
etnică, crime împotriva umanităţii, crime de război)

rolul comunităţii internaţionale în sprijinirea

statelor pentru a-şi îndeplini această funcţie de
protecţie, acolo unde este cazul şi intervenţia
colectivă, sub egida Consiliului de Securitate,
atunci când măsurile paşnice nu au dat rezultate.

identificarea problemelor cât mai devreme şi

luarea de măsuri preventive, pentru a preveni
deteriorarea situaţie.
 Studiu de caz Rwanda
 Genocidul comis în Rwanda în anul 1994 este unul dintre cele mai grave cazuri de
crime comise in istoria modernă.
 În perioada colonială, atunci cînd Rwanda se afla sub ocupație belgiană, Tutsi
reprezentau elita conducatoare în stat. Etnia respectivă, însă, nu reprezentă
majoritatatea rwandezilor. Populația dominantă în Rwanda era reprezentată de
etnicii Hutu. Dat fiind funcțiile de conducere pe care Tutsi le ocupau, disensiunile
dintre cele două populații au fost alimentate și de diverse cazuri de exploatare a
etnicilor Hutu de catre Tutsi. De altfel, perioada de colonializare este considerată
de anumiți specialiști ca fiind momentul în care disputele dintre Hutu si Tutsi s-au
înrăutățit.
 Anul 1959 marchează momentul în care conflictul dintre cele două grupări etnice
din Rwanda vă izbucni deschis.
 Acțiunea francezilor a putut fi considerată un succes și datorită faptului ca au fost
mult mai bine echipați pentru intervenția în Rwanda.
 Prin acestea au reușit chiar să descurajeze membrii Akazu, care, în momentul în
care membrii misiunii franceze au acționat la colaborare și au început să se ocupe
de salvarea refugiaților Tutsi, au luat decizia de a fugi din Rwanda, refugiindu-se
în Zair.
 În august 1994 operațiunea a luat sfrîșit.
 Efectivele militare franceze au părăsit teritoriul rwandez fiind înlocuiți cu membrii
misiunii UNAMIR II ce va avea un rol de păstrare a ordinii în interiorul statului,
dat fiindcă genocidul comis de etnicii Hutu se oprise.
 În cazul Rwandei,
intervenția umanitară
Cazul genocidului nu a putut avea
rwandez a fost Rwanda a fost un eficiență necesară
elocvent și pentru studiu de caz ales stopării genocidului
prezentarea modului pentru a exemplifica din cauza acțiunii
în care zonele de situația în care anumitor state care și-
siguranță au fost interesul statelor se au urmarit interesele
stabilite și a vieților confruntă cu interesul proprii în dauna
pe care acestea le-au internațional. interesului
salvat în acest caz. internațional
umanitar.
 Concluzii

 Intervenţia umanitară reprezintă o problemă delicată a secolului XXI, în contextul

în care există doar normele cutumiare ale dreptului internaţional umanitar care să
reglementează acest aspect.
 Intervenţia umanitară reprezintă un aspect controversat al relaţiilor internaţionale.
În care pe de o parte poate fi utilizată drept un instrument de implementare a
drepturilor omului şi a dreptului internaţional umanitar în cazul conflictelor
armate. Pe de altă parte însă această practică reprezintă o ameninţare la adresa
suveranităţii statului şi implicit la adresa principiului neintervenţiei .
 Bibliografie

 https://www.cssp.ro/analize/2011/10/08/interventia-umanitara/
 http://geopolitics.ro/interventiile-umanitare-si-responsabilitatea-de-a-proteja/
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/genocidul-din-rwanda-povestea-
unui-macel-video
 Minear, Larry si Smith, Hazel, Humanitarian Diplomacy: Practitioners and Their
Craft, New York, United Nations University Press, 2007
 Pattinson, James, Humanitarian Intervention & The Responsibility to Protect: Who
Should Intervene?, New York, Oxford University Press, 2010