Clasificarea metodelor de evaluare

 Metode tradiţionale (probe orale, probe scrise,

probe practice)
 Metode complementare (observarea sistematică
a comportamentului elevilor, investigaţia, referatul,
proiectul, portofoliul).
 Verificarea orală

Verificarea orală presupune o conversaţie prin care profesorul urmăreşte identificarea

calităţii şi cantităţii procesului de învăţare realizat de elevi. Formele de conversaţie utilizate
sunt: conversaţia individuală, frontală sau combinată.

Avantaje Dezavantaje

 flexibilitatea şi adecvarea individuală a modului de 
evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul întrebărilor
şi gradul lor de dificultate în funcţie de calitatea
răspunsurilor oferite de către elev;
 posibilitatea de a clarifica şi corecta imediat eventualele
erori sau neînţelegeri ale elevului în raport cu un
conţinut specific;
 formularea răspunsurilor urmărind logica şi dinamica 
unui discurs oral, ceea ce-i conferă elevului mai multă 
libertate de manifestare a originalităţii, a capacităţii sale
de argumentare etc.;
 interacţiunea directă, manifestă, creată între evaluator
şi evaluat, de natură să stimuleze modul de structurare a
răspunsurilor de către elev, încurajând şi manifestări ce
permit evaluarea comportamentului afectiv-atitudinal.
existenţa unor circumstanţe care pot influenţa
obiectivitatea evaluării, atât din perspectiva
profesorului, cât şi din cea a elevului (gradul diferit de
dificultate a întrebărilor puse, variaţia interindividuală a
comportamentului – la evaluatori diferiţi, variaţia
intraindividuală – manifestată la acelaşi evaluator, dar
în momente diferite, starea emoţională a elevului etc.);
nivelul scăzut de validitate şi fidelitate;
consumul mare de timp.
 Verificarea scrisă

Verificarea scrisă se concretizează în anumite suporturi scrise (lucrări de control

şi teze). Utilizând limbajul scris, elevii au şansa să-şi prezinte achiziţiile fără
intervenţia profesorului, în absenţa unui contact direct cu acesta şi în condiţii de
anonimat (dacă situaţia o cere).
.
Avantaje Dezavantaje

- economia de timp; - feedbackul slab (erorile sau neîmplinirile

- posibilitatea evaluării tuturor elevilor
asupra aceluiaşi conţinut (sporirea
obiectivităţii);
- emiterea unor judecăţi de valoare pe baza
unor criterii clar specificate
prestabilite;
- elaborarea de către elev a răspunsului în
mod independent, în ritm propriu;
- diminuarea stărilor tensionale, de stres.
nu pot fi eliminate operativ prin
intervenţia profesorului);
- substituirea funcţiei de informare cu
privire la calitatea activităţii realizate şi la
şi efectele acesteia, cu funcţia de clasificare
a elevilor, în raport cu notele sau
calificativele obţinute.
 Verificarea practică

Evaluarea prin probe practice se concretizează în suporturi obiectuale sau

activităţi materiale, realizate la o serie de discipline specifice. Această formă de
examinare are ca scop identificarea capacităţilor de aplicare în practică a
cunoştinţelor dobândite şi a nivelului de încorporare a unor priceperi şi deprinderi.

Avantaje Dezavantaje

- evaluarea practică vine în întâmpinarea - aria relativ restrânsă a obiectelor de învăţământ

cerinţelor învăţământului modern, referitoare care se pot preta evaluării practice: matematica,
la necesitatea existenţei concomitente a unui cunoaşterea mediului, educaţia fizică, chimia,
bagaj bogat de informaţii (a şti), a unui biologia, fizica etc.;
instrumentar de capacităţi (a face) şi a unor - imposibilitatea asigurării întotdeauna a
modalităţi concrete de utilizare efectivă a condiţiilor tehnico-materiale necesare acestui
cunoştinţelor (a şti să faci); tip de evaluare.
- evaluarea prin probe practice se exercită atât
asupra produsului obţinut prin învăţare, cât şi
asupra procesului de învăţare care a condus la
obţinerea acelui produs.
 Observarea sistematică a comportamentelor elevilor

• Fişa de evaluare - se elaborează numai în cazul elevilor cu probleme, vizând comportamentele

relevante:
a. date generale despre elev: nume, prenume, vârstă, climat educativ din
mediul de provenienţă;
b. particularităţi ale proceselor intelectuale: gândire, limbaj, imaginaţie,
memorie, atenţie, spirit de observaţie etc.;
c. aptitudini şi interese;
d. trăsaturi de afectivitate;
e. trăsături de temperament;
f. atitudini faţă de: sine/disciplina şi obligaţiile şcolare/colegi;
g. evoluţia aptitudinilor, atitudinilor, intereselor şi nivelului de integrare.
 Scara de clasificare îi indică profesorului frecvenţa cu care apare un anumit comportament. Scările de
clasificare pot fi numerice, grafice, descriptive, răspunzând următoarelor întrebări:
a. În ce măsură participă elevul la discuţii? (niciodată, rar,
ocazional, frecvent, întotdeauna);
b. În ce măsură comentariile au fost în legătură cu temele discutate?
(niciodată, rar, ocazional, frecvent, întotdeauna).

 Lista de control/verificare îi indică profesorului că un anumit comportament este prezent sau absent.
 Investigaţia

• elevul este pus în situaţia de a căuta soluţii pentru diferite probleme,

după următorul model:

a. formularea temei cu sarcini precise pentru elev/grupul de

elevi (tema se poate formula şi sub forma temei pentru acasă,
definitivarea făcându-se în clasă, pentru comentarea
concluziilor);
b. precizarea ordinii de rezolvare, de notare a observaţiilor
parţiale, de prezentare a rezultatelor finale:
c. elaborarea schemei de notare (măsurarea separată a
următoarelor elemente: strategia de rezolvare, aplicarea
cunoştinţelor, principiilor, regulilor; acurateţea înregistrării şi
a prelucrării datelor; claritatea argumentării şi forma
prezentării; inventarierea produselor realizate; atitudinea
elevilor în faţa cerinţelor; dezvoltarea unor deprinderi de lucru
individual/în grup).
 Referatul

 este un mod de apreciere a învăţării şi de identificare a unor elemente de

performanţă a elevului, pretabil la clasele mai mari, caracterizat prin
următoarele:
- pronunţat caracter formativ şi creativ;
- caracter integrator;
- abordarea de noi domenii;
- conexiuni cu alte obiecte de studiu;
- relevarea motivaţiei elevilor;
- punct de plecare pentru educaţia permanentă.
 Proiectul

 constituie o metodă complexă de evaluare (individuală sau de grup), cu

dominanţă teoretică, practică, constructivă sau creativă, derulată într-o
perioadă mai mare de timp sau secvenţial, după următoarea structură
orientativă:
a. asigurarea respectării de către elevi a precondiţiilor: interes
pentru subiectul respectiv; cunoaşterea resurselor materiale;
nerăbdarea creării produsului; eliminarea rutinei; înţelegere şi
interes din partea părinţilor;
b. stabilirea strategiei de evaluare:
- ce se va evalua?
- care va fi rolul profesorului (evaluator continuu sau doar la
final)?
- care este politica resurselor materiale (oferite de profesor sau
procurate de elevi)?
- care sunt activităţile intermediare;
- ce format este cerut pentru prezentarea raportului?
- care sunt standardele pentru realizarea produsului?
- care sunt capacităţile evaluate (observarea şi alegerea metodelor
de lucru; măsurarea şi compararea rezultatelor; utilizarea
corespunzătoare a bibliografiei; investigarea şi analiza;
sintetizarea şi organizarea materialului; realizarea produsului).
 Portofoliul

 reprezintă cartea de vizită a elevului sau a grupului de elevi care

lucrează la alcătuirea lui, prin care profesorul poate să urmărească
progresul – în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental – la o
anumită disciplină, de-a lungul unui interval mai mare de timp (un
semestru sau un an şcolar). Un portofoliu ar putea cuprinde:

- înregistrări ale elevilor;

- lucrări scrise curente;
- teste criteriale;
- răspunsuri la chestionare/interviuri; elaborarea
de chestionare/interviuri;
- redactări/eseuri pe teme date;
- postere, colaje, machete, desene, caricaturi etc.;
- jurnal personal;
- contribuţii la reviste şcolare.
 Autoevaluarea elevilor

• reprezintă o modalitate de evaluare cu puternice valenţe formative, care

permite aprecierea propriilor performanţe, prin înţelegerea mai bună a
obiectivelor şi conţinuturilor şi a modului de valorificare a efortului
depus pentru rezolvarea sarcinii.
1. Autocorectarea sau corectarea reciprocă – elevul este solicitat să-şi
depisteze operativ unele erori, concomitent cu momente de corectare a
lucrărilor colegilor. Acestea nu vor fi sancţionate prin note pe parcursul
realizării sarcinii de învăţare.
2. Autonomia controlată – elevul este solicitat să-şi acorde o notă, care
este negociată cu profesorul sau împreună cu colegii.
3. Notarea reciprocă – elevii sunt puşi în situaţia de a-şi nota colegii,
exerciţiu care nu trebuie neaparat să se soldeze cu o notare efectivă.
4. Metoda de apeciere obiectivă a personaliităţii (concepută de Gh.
Zapan) – antrenarea întregului colectiv al clasei, în vederea evidenţierii
rezultatelor individuale şi de grup, prin coroborarea a cât mai multe
informaţii şi aprecieri.
 Tehnicile de evaluare

a.Evaluarea prin chestionare reprezintă un procedeu didactic

integrabil în special în cadrul metodei conversaţiei euristice,
pentru verificarea cantităţii şi a calităţii cunoştinţelor şi a
capacităţilor dobândite de elevi, conform programelor de
instruire.
b. Evaluarea prin lucrări scrise reprezintă un procedeu
integrabil în oricare metodă/strategie didactică, permite
verificarea globală a unui colectiv şcolar, permiţând realizarea
în trei variante operaţionale:
 - lucrările scrise curente - extemporalele
 - lucrările scrise semestriale - tezele
 - lucrările scrise de sinteză.
 Tehnicile de evaluare

c. Evaluarea prin lucrări practice reprezintă un procedeu didactic

integrabil, în cadrul metodelor bazate prioritar pe cercetare şi pe
acţiune, prin care se verifică îndeosebi capacitatea elevilor de a aplica
adecvat cunoştinţele şi capacităţile dobândite conform programelor de
instruire.
d. Evaluarea prin scări de apreciere reprezintă un procedeu didactic
care oferă posibilitatea distribuirii rezultatelor sau a răspunsurilor între
diferite intervale valorice, situate între o limită inferioară şi o limită
superioară.
e. Evaluarea prin teste de cunoştinţe reprezintă un procedeu
integrabil în cadrul activităţii didactice în diferite momente ale
desfăşurării acesteia. Acest procedeu valorifică un ansamblu de probe
standardizate la nivelul conţinutului, condiţiilor de aplicare, criteriilor
etalonate pentru evaluarea rezultatelor.