Sunteți pe pagina 1din 16

Material realizat de

Prof. LACRIMIOARA VERDES


COLEGIUL TEHNIC ,,CARMEN SYLVA “ BAIA MARE
Definiţia culorii, ca noţiune psiho-fizică, subliniază
faptul că oamenii sunt influenţaţi în mod remarcabil de
culoare, care provoacă stări, trăiri şi sentimente
Informaţia culorii se obţine pe cale vizuală, prin
intermediul luminii care induce simţul văzului , capabil
de recepţionare a peste 90% din totalul cunoştinţelor
asupra obiectelor şi fenomenelor din natură.
Culoarea accentuează puterea de memorare a
omului prin trăirile pe care le induce. Ne amintim toată
viaţa de un peisaj montan, un tablou celebru, o
persoană, mai ales prin intermediul culorilor care ne-au
fermecat la primul impact cu acestea .
Notiunea de culoare se refera simultan la doua
aspecte:
 Proprietatea unui corp de a fi colorat
 Senzatia de culoare pe care acesta o produce
Studiul culorilor, armonia lor, impactul asupra
vieţii noastre a preocupat o pleiadă de cercetători care
şi-au adus contribuţia la cunoaşterera mecanismului
vederii în culori, la interpretarea interacţiunii dintre om
şi culoare şi a influenţei culorilor asupra psihicului, a
puterii de memorare, a stării de sănătate.
Fără culori, fără lumină am fi mult mai săraci, mai
neliniştiţi, şi am pierde puterea de a înţelege şi de a
stăpâni unele fenomene naturale.
Atunci cand un fascicul de lumina trece printr-o prisma de
cristal, se observa pe un ecran, un spectru format din 7 benzi
colorate alaturate

Descompunerea luminii albe in cele 7 culori spectrale

 ROSU
 PORTOCALIU
 GALBEN
 VERDE
 ALBASTRU
 INDIGO
 VIOLET
In lumea inconjuratoare exista o diversitate
de corpuri si materii colorate ale caror nuante
si tonuri nu se gasesc in spectrul cromatic –
acestea sunt culorile naturale

Corpurile sunt colorate diferit datorita


fenomenelor de absorbtie, reflexie si
patrundere a razelor luminoase.
Cand un corp reflecta integral toate radiatiile
apare opac, de culoare alba, iar cand absoarbe
integral toate radiatiile, apare opac de culoare
neagra.
Culorile exercita asupra omului
un insemnat rol psihologic,
producandu-i impresii, sentimente si
numeroase alte stari afective
Există culori calde şi culori reci,
care produc diferite senzaţii de la
încălzire voiosie, dinamism, la
senzaţii de rece, frig, neliniste
Culorile calde sunt :ROŞU,
GALBEN, PORTOCALIU. Ele sunt
vesele, luminoase, dau senzaţii de
dilatare a spaţiului, prospetime
Culorile reci sunt: VERDE,
ALBASTRU, VIOLET.Ele dau
senzatia de micşorare a spaţiului şi
induc pesimismul, îndoiala şi
tristeţea.
Culoarea roşie este o culoare foarte caldă,
excitantă, care mobilizează fluxul de idei. Roşul este o
culoare care ridică tonusul muscular, activează
respiraţia, creşte tensiunea arteriala şi induce o
senzaţie de cald
In industrie se foloseste ca simbol pentru a
semnaliza incendii, pericol de iradiere, oprire, interzis
Galbenul este cea mai veselă culoare şi mai
puţin obositoare. Ea influenţează funcţionarea
normală a sistemului cardiovascular, stimulează
vederea si ii calmeaza pe cei nervosi.
Galbenul induce o senzatie de intimitate, de
căldură, dinamism, înviorare şi satisfacţie. Deci
galbenul menţine prin aceste stări psihice
capacitatea de concentrare a atentiei, mobilizare,
vigilenţa si comunicativitate.
Mesajul principal al culorii galbene este ,,atentie”
Culoarea portocalie este iritanta,
accelereaza pulsatiile inimii, mentine
presiunea sangvina, produce optimism,
veselie, da impresia de sanatate.
Portocaliul este o culoare prin
excelenta antidepresiva si face sa apara
buna-dispozitie.
Culoarea verde, deşi considerată o culoare
rece, este totusi placuta, linistitoare si
calmanta.Ea facilitează deconectarea
nervoasă, favorizează meditaţia,contemplarea
şi asocierea de idei.Produce buna dispozitie,
liniste, odihna,echilibru, produce senzatia de
departare in spatiu
Albastrul este o culoare foarte rece,
odihnitoare, induce calm, linişte interioară,
nostalgie, inspiratie, liniste. Culoarea albastra
reduce presiunea sanguina si tonusul
muscular, calmează respiraţia şi micşorează
frecvenţa pulsului.
Dă senzaţia de departare in spatiu ,
exprima liniste, tandrete, iubire, pasiune.
Culoarea violet intensifica activitatea
cardiovasculara, accelereaza respiratia, influenteaza
pozitiv rezistenta cardiaca si pulmonara. Este o culoare
rece, neliniştitoare şi descurajatoare.
Fiind o culoare compusă din roşu şi albastru, are
efecte contradictorii: este iritanta cand predomina mai
mult rosu, si discreta cand predomina mai mult albastru.
Produce senzatii de apropiere foarte mare in spatiu,
senzatie de gravitate, tristete
 Negrul este o culoare neutră, apasatoare, depresivă,
sumbra.Negrul produce neliniste, retinere, induiosare,
impresie de adancime, plinatate si greutate, singuratate,
despartire.Se utilizeaza ca element de delimitare si
contrast pentru celelalte culori

 Albul ne face expansivi, puri, robuşti, luminoşi şi


încrezatori în forţele proprii. Albul da impresia de liniste,
usurinta, pace,impacare, adesea raceala, inocenta,
sobrietate.
BIBLIOGRAFIE
 C. RADINSCHI, Desen artistic, Manual
E.D.P. Bucuresti,1993
 P. MUREŞAN, “Culoarea în viaţa noastră”,
Ed. Cereş, Bucureşti 1988
 Internet

S-ar putea să vă placă și