Circulaţia apei în natura

1.Procesele şi fenomenele care determină

circulaţia apei în natură.

2.Bilanţul hidrologic şi bilanţul radiativ.

3.Resursele de apă: a) Globale, b) Regionale.

Procesele şi fenomenele care determină
circulaţia apei în natură
• Circulaţia apei în natură are loc în spaţiul învelişului
geografic alcătuit din 4 sfere mari:Atmosferă, Litosferă,
Hidrosferă şi Biosferă. Ultima prezintă viaţa pe
Pământ, care este integrată între cele 3 sfere anterioare.
Circuitul apei naturale este bazat pe schimbarea stărilor
de agregaţie a apei, în cea mai mare parte între
Atmosferă şi hidrosferă.
• Schimbarea stării de agregaţie a apei depinde de
următoarele procese şi fenomene naturale:
a) Evaporaţia
b) Condensaţia
c) Nebulozitatea
d) Precipitaţiile
• Evaporaţia - este un proces dependent de pulsaţia
temperaturii aerului în mediul natural. Din stare lichidă apa
trece în stare gazoasă, în atmosferă.
• Căile de trecere:
a) Direct de la suprafaţa apei. Are loc procesul de
evaporabilitate. Această valoare creşte cu creşterea
temperaturii aerului.
b) De pe suprafaţa solului şi învelişului vegetal. Are loc
evapotranspiraţia. Creşte cu majorarea temperaturii în
atmosferă.
c) Starea de agregaţie a apei solidă (gheaţa, zăpada) trece în
formă gazoasă, fără a trece prin starea lichidă -sublimaţie.
Valoarea creşte odată cu scăderea temperaturii aerului.
• Condensaţia – este un proces de unire a moleculelor de apă din
atmosferă în starea lor gazoasă, când creşte numărul lor într-o
unitate de spaţiu (cm3,m3) a aerului.
• Are loc cu scăderea temperaturii aerului prin contact cu o suprafaţă
recită, prin amestecul de aer de temperaturi diferite, prin radiaţia
scoarţei terestre, prin ascensiunea maselor de aer şi răcirea lor. Este
un proces de saturaţie a masei de aer cu vapori în stare gazoasă.
• Căile de trecere:
a) Condensarea detentă – cauzată de răcirea aerului în mişcarea
ascensională (circa cu 1o C la fiecare 100m altitudine).Această cale
produce cele mai bogate precipitaţii pe Pământ.
b) Condensarea prin amestecul de două mase de aer saturate cu vapori
dar au temperaturi diferite prin urmare şi umeditate diferită. Această
cale dă cele mai reduse precipitaţii pe Pământ.
• Nebulozitatea – este un fenomen de formare a
picăturilor de apă mici, ce plutesc în masa gazoasă
a atmosferei la diminuarea temperaturii aerului.
• Se cunosc două forme principale: ceaţa şi norii.
Ceaţa – fenomen caracteristic pentru straturile de
jos a troposferei care apare: la răcirea suprafeţei
subdieacente, trecerea unei mase aer cald deasupra
unei suprafeţe terestre răcită, întîlnirea a două mase
de aer cu temperature diferite, la prezenţa
particulilor mici solide în atmosferă (pulberile),
fumului- ceaţa industrial e.t.c.
• Norii – fenomen de condensare (mici picături de apă),
ori cristalizate (mici cristale de sublimare) care se
formează în pulsarea temperaturii aerului atmosferic.
Ele pot atinge diametrul de la 0,05 mm până la 0,1mm
ce plutesc într-un aer cu umeditate mare.
• Gradul de acoperire a suprafeţei terestere se numeşte
nebulozitate ce se exprimă prin intermediu unei scări de
la ,,0” până la ,,10”.
• Nebulozitatea este diferită în diferite zone climatice
(ecuator, tropică, subtropică, temperată, polară).
• Precipitaţiile – prezintă un fenomen atmospheric care rezultă din procesul
de condensaţie:ploaia, zapada, grindina,roua, bruma, chiciura, care variază
după durată şi intensitate, în dependenţă de situaţia fizică a aerului
atmospheric.
• Precipitaţiile sunt rezultatul proceselor de evaporaţie şi condensaţie cu
formarea fenomenului de nebulozitate.
• Prin urmare formarea lor este determinată de temperatura aerului şi prezenta
umedităţii în el.
• Caracteristici cantitative:
• 1mm de precipitaţii căzute pe cm 2 constitue 0,1 gr. apă. Strat de apă de
0,1mm evaporat de pe 1 m2 constitue 1000 gr. apă.
• Analiza proceselor şi fenomenelor naturale enumărate ne permite să
concluzionăm : circuitul apei în natură este un proces complex al trecerii
vaporilor apei din hidrosferă în atmosferă, apoi din nou din atmosferă în
hidrosferă.
• Acest proces este condiţionat de evaporaţia şi forţa de gravitaţie(căderea
precipitaţilor).
Circuitul apei în natură
• Bilanţul hidrologic şi bilanţul radiativ
 Analiza debitelor aporturilor şi debitelor scurgerilor în/din sistem se numeşte bilanţ
hidrologic (bilanţ hidric/bilanţ al apei).Ecuaţia generală a bilanţului unui sistem
hidrologic se poate exprima astfel (bilanţ al debitelor):
(I) - (E) = AS (1.1)
unde: I reprezintă intrările în sistemul hidrologic (aporturi, afluxuri); E, ieşirile din
sistem (pierderi, efluxuri); AS, variaţia stocurilor (rezervelor) de apă din sistemul
hidrologic pentru o perioadă relativ scurtă de timp, At (de exemplu un an). Pentru
perioade mari de timp (număr mare de ani), variaţia stocurilor (suma variaţiilor
anuale) tinde către zero.
În particular, pentru un bazin hidrografic (I) = P, (O) = ET+QS, iar ecuaţia bilanţului
se rescrie astfel:
P - ET - QS = AS1 (1.2)

• unde: P sunt precipitaţiile;ET, evapotranspiraţia: (ET=E+T;

• E, evaporaţia din lacuri şi râuri; T, transpiraţia din vegetaţie); QS, scurgerea de
suprafaţă la ieşirea din sistem (QS=QR+QV; QR este scurgerea pe reţeaua
hidrografică; QV, scurgerea pe versanţi); AS1 este variaţia stocurilor (rezervelor) din
bazinul hidrografic.
 • Pentru stabilirea bilanţului hidrogeologic al unui
rezervor de apă subterană (I) = I = AS1, (O) = QW, iar
ecuaţia (1.1) se poate rescrie astfel [Banton O., Bangoy L.,
1997]:
• I-QW = AS2 (1.3)
• unde: I este infiltraţia apei (I=IS+IR; IS, infiltraţia apei
provenită de la suprafaţa solului; IR, infiltraţia apei din
reţeaua hidrografică); QW, scurgerea subterană la ieşirea din
sistem (QW=QB+QH; QB, scurgerea subterană de bază
preponderent orizontală; QH, scurgerea care alimentează
reţeaua hidrografică preponderent verticală); AS2, variaţia
stocurilor (rezervelor) din bazinul hidrogeologic.
 • Analizată mai general, variaţia rezervelor de apă ±AW stabilită
prin diferenţa dintre cantitatea de apă intrată I şi ieşită E dintr-un
domeniu de control într-un interval de timp determinat, reprezintă
bilanţul apei şi este dat de ecuaţia generală:
• ±AW=I-E (1.4)
• Semnul pozitiv sau negativ corespunde creşterii, respectiv
scăderii rezervelor de apă ale domeniului analizat în acel interval de
timp.
• Bilanţul apei prezintă importanţă pentru domenii foarte variate
cum sunt: un bazin hidrografic, un lac de acumulare artificial sau
natural, un sector de râu, un teren agricol oarecare, stratul de zăpadă
dintr-un perimetru dat, evaluarea volumului de apă imobilizat la
formarea podului de gheaţă etc.
•
 • Pentru analiza bilanţului apei pe o perioadă de un an cu referire la
întregul glob pământesc, sunt necesare următoarele elemente:
• -zm, cantitatea de apă medie anuală evaporată de pe suprafaţa mărilor şi
oceanelor (din spaţiul hidrosferei);
• -zu, cantitatea de apă medie anuală evaporată de pe suprafaţa uscatului (din
spaţiul litosferei);
• -xm, precipitaţiile medii anuale căzute pe suprafaţa mărilor şi oceanelor;
• -xu, precipitaţiile medii anuale căzute pe suprafaţa uscatului;
• -Y, cantitatea de apă medie anuală pe care o transportă râurile în mări şi
oceane, egală cu surplusul de vapori de apă ajunşi în păturile superioare ale
litosferei.
Pentru fiecare spaţiu există următoarele relaţii de bilanţ:
• hidrosferă zm=xm+Y
• litosferă zu=xu-Y
Adunând aceste ecuaţii se obţine pentru hidrosferă şi litosferă:
zm + zu = xu + xm, adică, cantitatea totală de apă evaporată este egală cu
cantitatea totală de precipitaţii căzute.
 • Pentru analiza bilanţului apei pe o perioadă dată şi dacă ne referim la
o zonă oarecare de uscat, sunt necesare următoarele cantităţi de apă care
pot intra, respectiv ieşi din zona studiată într-un timp stabilit:
• cantităti intrate
• X, apa din precipitaţii;
• Z1, apa din condensarea vaporilor din atmosferă în sol şi pe
suprafaţa lui;
• Si, apa din teritoriile vecine pe cale subterană;
• Yi, apa din zonele vecine prin scurgere la suprafaţă
• cantităti ieşite
• Z2, apa din evaporaţia de la suprafaţa solului, a apei, a zăpezii şi prin
transpiraţia plantelor;
• Se, apa care se deplasează către teritoriile vecine pe cale subterană;
• Ye, apa care se deplasează către zonele vecine prin scurgere la suprafaţă.
 • În perioada de timp considerată, rezervele
de apă ale zonei studiate variază cu
cantitatea ±AU. Astfel, bilanţul apei este dat
de ecuaţia generală:
• X + Zi + Si + Yi = Z2 + Se + Ye ±AU
 • Luând ca domeniu de aplicare al acestei ecuaţii bazinul hidrografic al
unui curs de apă, se pot constata următoarele aspecte particulare:
 cu cât bazinul hidrografic este mai mare, aportul şi pierderea de apă pe
cale subterană sunt cu atât mai mici în raport cu celelalte cantităţi şi pot fi
neglijate;
 aportul din teritoriile vecine prin scurgere de suprafaţă este nul, datorită
condiţiilor naturale existente în bazinul hidrografic;
 Z1 este foarte mic în raport cu Z2 pentru majoritatea condiţiilor.
 Ţinând seama de aceste aspecte, se consideră că Ye reprezintă scurgerea
de apă a râului şi o notăm cu Y, iar Z2 - Z1 reprezintă evaporaţia globală
pe bazin şi o notăm cu Z.
 Rezultă deci ecuaţia de bilanţ pentru un bazin hidrografic întins, valabilă
pe orice perioadă:
• X = Y + Z ± AU
 • Dacă perioada la care ne referim este un an atunci rezerva
±AU este dată de domeniul apelor subterane, iar dacă această
perioadă cuprinde mai mulţi ani, atunci variaţiile rezervelor de
ape subterane se compensează de-a lungul anilor (suma
algebrică a lor este apropiată de zero) şi rezultă ±AU = 0. Deci,
ecuaţia de bilanţ pentru un bazin hidrografic întins pe o
perioadă îndelungată (mai mulţi ani) are forma:
• X=Y+Z (1.9)
• Dacă se împart ambii membri ai ecuaţiei prin X rezultă:

1 = Y/X + Z/X (1.10)

• unde: Y/X = n este coeficientul de scurgere şi Z/X = a este

coeficientul de evaporaţie.
• Însă în aspect, zonal climatic, componenţii bilanţului (z,x,y)
pulsează sub influenţa bilanţului radiativ
• Q=(S+D+A) - (R+T) (2)
• unde: S-radiaţia directă de la Soare
• D-radiaţia difuză
• A-radiaţia emisă de atmosferă
• R-radiaţia reflectă de suprafaţa Pământului
• T-radiaţia emisă de suprafaţa terestră (unde lungi mai
mari 0,75 microni)
• Din ecuaţia 2 constatăm, că bilanţul radiativ(Q) poate fi
pozitiv, când suma S+D+A este mai mare decât suma R+T,
adică mai multă energie vine pe Pământ decât este emanată
de suprafaţa terestră.
• În aşa caz creşte evaporaţia (Z0+Zc), dar în schimb se
diminuează cantitatea precipitaţiilor (X0+Xc). Prin urmare
în aşa spaţii teritoriale (zone climatice) nu vom avea o
egalitate între evaporaţie (Z0+Zc) şi precipitaţii (X0+Xc)
cum indică ecuaţia 1, iar când Q va fi negativ, adică suma
S+D+A va fi mai mică decât suma R+T, va avea loc
majorarea precipitaţiilor (X0+Xc) şi deminuarea evaporaţiei
(Z0+Zc).Situaţia constatată confirmă, că pentru a calcula
bilanţul de apă a circulaţiei naturale mai obiectiv cantitativ,
pentru anumite regiuni, este necesar de ţinut cont de valorile
bilanţului radiativ (Q)
3. Resursele de apă: a) Globale, b) Regionale.
• Conform calculilor ştiinţifice circuitul apei în natură schimbă
complet calitatea apei, a volumului în următoarele componente
ale hidrosferei:
1. În Oceanul Planetar – timp de 2600 ani
2. În Gheţari – timp de 15000 ani
3. Subterană – timp de 5000 ani
4. Din sol – timp de 12 luni
5. Din rîuri – timp de 12 zile
6. Vaporii de apă din atmosferă – timp de 9 zile.
 Resursele de apă pe Pământ pot fi appreciate în aspect Global
şi Regional.
În aspect Global pe Pământ sunt:
1. Oceanul Mondial- 1338000000km3
2. Apele subterane-10530000km3
3. Gheţari şi Zăpadă Veştică- 24064000km3
4. Lacurile- 91000km3
5. Apele mlăştinoase- 11470km3
6. Apele râurilor- 2120km3
7. Apa biologică- 1120km3
8. Apa atmosferică- 12900km3
9. Resursele Globale- 1385984610km3
10.Ape potabile- 35029210km3
 Un exemplu regional poate servi R.Moldova

• În spaţiu Ţării sunt peste 3000 de scurgeri, care

alcătuiesc 3 bazine: Nistru, Prut şi râurile care cad
direct în M.Neagră (Cogâlnic, Ialpug e.t.c.)
• Nistru cu lungimea de 1352km, Prut-967km,
Râut- 286km, Botna-152km, Bâc-155km e.t.c.
• Scurgerea internă alcătuieşte 24 mii m3/an la
1km2. De tot în Republică sunt peste 57 lacuri
artificiale şi naturale cu oglinda de 62,2km2.
• Cele naturale sunt concentrate în sudul ţării, ca
Ialpug,Cunduc, Manta e.t.c.
• Cele mai mari sunt:
1. Costeşti pe Prut- 92km2
2. Dubăsari pe Nistru- 67km2
3. Curciurgan pe Curciurgan- 28km2
4. Ghidighici pe Bâc- 8km2
5. Congaz pe Ialpug- 4,9km2
6. Rezeni pe Botna- 1,9km2
7. Costeşti pe Botna-1,8km2
8. Comrat pe Ialpug-1,7km2
9. Ulmu pe Botna- 0,7km2 e.t.c.
• Parametrile medii a circuitului apei în natură în
R.Moldova:
1. Precipitaţii-491mm anual
2. Evaporaţia-516mm anual
3. Atmosfera deasupra Republici-140km3 apă
4. Scurgerea totală-11,4km3, din ele 93% vin de pe
teritoriile vecine. Numai 7% scurgeri se formează
pe teritoriul ţării. Scurgerea de suprafaţă- 0,6km3
5. Şi subterană- 0,2km3 din scurgerea internă.
•