Echipele de lucru

Psihologie organizationala
Conf Dr Georgeta Panisoara
 Ce e un grup de muncă
Pentru Shaw, grupul reprezintă
„două sau mai multe persoane
care interacţionează între ele în
asemenea manieră încât fiecare
persoană influenţează şi este
influenţată de fiecare cealaltă
persoană” (apud Forsyth, 1983,
p. 8).
Caracteristici de grup

împărtăşirea unui scop comun,

mărimea grupului (grupul funcţionează eficient atunci când toţi

membri grupului pot comunica şi interacţiona unii cu alţii),

locul de întâlnire ,

dispunerea spaţială a membrilor

normele şi regulile de grup

structura (patternul care diferenţiază un grup de altul),

coeziunea
 Etapele dezvoltãrii echipei
(West M., Lucrul in echipă, Polirom, 2005)
Modelul cel mai cunoscut - Tuckman, 1965

Formarea:
un grad considerabil de anxietate apare deseori la
acest nivel. Membrii echipei pun întrebãri care reflectã
interesul cu privire la rolurile atribuite . mai ales la
natura rolului de conducere şi la resursele care le stau
la îndemînã. Indivizii din cadrul echipei cautã informaţii
despre alţi membri, mai ales legate de background-ul
acestora şi experienţa în tipul de sarcinã pe care
echipa trebuie sã o execute. Cea mai importantã
sarcinã este stabilirea clarã şi de comun acord a

obiectivelor .
 Etapa de agitaţie:
în timpul acestui stadiu apar conflictele între indivizi şi
subgrupuri. Sînt vizate alegerile, autoritatea şi/sau
competenţa coordonatorului, iar membrii nu acceptã
eventuale încercãri de
dominare din partea conducerii. Membrii pun sub semnul
întrebãrii relevanţa şi practicabilitatea sarcinii impuse. De
asemenea, tensiunile latente ies la suprafaţã, indivizii se
manifestã intens, susţinînd opinii contrare. Acest stadiu se
caracterizeazã şi prin onestitate şi deschidere
în rezolvarea divergenţelor. Liderul trebuie sã încurajeze

aplanarea neînţelegerilor.
 Normarea:
în timpul normãrii are loc rezolvarea conflictelor şi echipa
începe sã abordeze sarcina din perspectiva unei cooperãri
pozitive. Se întocmesc planuri şi se stabilesc standarde.
Apar norme
sau reguli acceptate şi moduri de lucru referitoare la
comportamentul individual şi colectiv. Membrii îşi
împãrtãşesc mai uşor pãrerile şi sentimentele, dezvoltîndu-
se o reţea de sprijin reciproc. Coordonatorul trebuie sã
permitã echipei asumarea unei responsabilitãţi mai
mari cu privire la planificare şi procese, îngãduindu-le chiar
unele greşeli şi încurajînd reflectarea ulterioarã asupra
acestora. Este important sã se impunã norme în
conformitate cu nevoile organizaţiei.
 Etapa de funcţionare:
membrii echipei încep sã vadã rezultatele date de
concentrarea constructivã a energiei asupra sarcinii
comune. Se stabileşte o structurã de lucru eficientã, în
mijlocul cãreia indivizii se simt bine şi încep sã colaboreze
mai relaxaţi. Conducãtorul nu mai e nevoit sã intervinã în
fiecare zi, membrii realizînd şi acceptînd aceastã
schimbare. La acest nivel trebuie organizate sisteme de
revizuire regulatã pentru ca echipa sã dea randament în
continuare şi sã fie în legãturã cu mediul în care
acţioneazã.
Întreruperea activitãţii:
la acest stadiu nu ajung, de regulã, toate echipele, dar, în
timp, membri importanţi vor pãrãsi grupul, iarproiecte
majore vor fi finalizate sau întrerupte.
Factori de analiza

Autonomia – arată nivelul la care grupul funcţionează independent de

alte grupuri;

Controlul – urmăreşte gradul la care grupul regularizează

comportamentul membrilor săi;

Flexibilitatea – arată modul în care activităţile grupului sunt marcate de

proceduri informale în mai mare măsură decât aderenţa la proceduri
structurate de manieră rigidă;

Tonul hedonic – prezintă gradul la care participarea membrilor la

activitatea de grup este susţinută pentru aceştia de sentimente
generale de agreabil şi plăcere
Omogenitatea – reprezintă măsura în care membrii
unui grup posedă caracteristici similare;

Intimitatea – este gradul la care membrii grupului

sunt familiarizaţi cu detalii personale din viaţa
celorlalţi membrii;

Participarea – arată măsura în care membrii grupului

investesc timp şi efort pentru activităţile de grup;

Permeabilitatea – defineşte nivelul în care grupul

permite accesul persoanelor din exterior spre
calitatea de membru al grupului;
Omogenitatea – reprezintă măsura în care membrii
unui grup posedă caracteristici similare;

Intimitatea – este gradul la care membrii grupului

sunt familiarizaţi cu detalii personale din viaţa
celorlalţi membrii;

Participarea – arată măsura în care membrii

grupului investesc timp şi efort pentru activităţile de
grup;

Permeabilitatea – defineşte nivelul în care grupul

permite accesul persoanelor din exterior spre
calitatea de membru al grupului;
Polarizarea – reprezintă măsura în care un grup este
orientat şi lucrează în vederea atingerii unui unui
scop comun membrilor săi, clar şi specific pentru toţi
aceştia;
Puterea – caracterizează gradul în care grupul este
important pentru membrii săi;
Mărimea – defineşte numărul membrilor unui grup;
Stabilitatea – arată măsura în care un grup persistă
după o perioadă de timp având, în general, aceleaşi
caracteristici structurale; Stratificarea – reprezintă
nivelul la care un grup îşi ierarhizează membrii după
statusuri;
Coeziunea – defineşte măsura în care membrii unui
grup funcţionează ca o unitate.
 Norme de grup
• norma desemnează „standarde ale
comportamentului membrilor unui grup, care se
aşteaptă să fie urmate şi care sunt întreţinute de
sancţiuni pozitive şi negative” (Vander Zanden,
1987, p. 213) sau „reguli pentru comportamente
acceptate şi aşteptate. Normele descriu
comportamentul potrivit” (Myers, 1990, p. 168).
Alţi autori descriu normele drept „reguli şi
pattern-uri ale comportamentului care sunt
acceptate şi aşteptate de către membrii unui
grup”
• Normele pot să fie factori deosebit de importanţi
atât în apariţia, cât şi în rezolvarea conflictelor în
grup; mai mult, este posibilă apariţia unor norme
de grup prin care să fie susţinută desfăşurarea
conflictului (Raven, Rubin, 1983). „Norma este
orice atitudine, mod de a percepe, scop sau
pattern comportamental care este împărtăşit de
partea dominantă dintr-un grup.” Normele sunt
văzute ca un „mod corect de a gândi” de către
mulţi dintre membrii grupului. Noii membri învaţă
aceste norme, iar membrilor mai vechi care au
unele nelămuriri le sunt impuse de către grup.
SPRIJINUL EMOTIONAL
Este cel mai uşor de identificat dintre toate tipurile de sprijin
social_şi se referã la .umãrul pe care plîngem., la o
încurajare sau la_compasiunea faţã de suferinţa celuilalt.

În ce mãsurã trebuie membrii sã asigure sprijin emoţional

în_cazul unor probleme care nu sînt legate de serviciu,
cum ar fi_dificultãţile conjugale, un deces în familie, boli
sau probleme financiare?
Dacã un coleg trece printr-un impas afectiv referitor la viaţa
personalã, este necesar şi dezirabil ca ceilalţi sã-l susţinã.
Cu toate_acestea, trebuie sã distingem între sprijinul
adecvat şi relevant din_partea membrilor şi amestecul
nedorit şi nepotrivit în viaţa privatã a_celor din jur, care
poate dãuna relaţiilor de serviciu.
 Sprijinul emoţional (continuare)
Este cel mai uşor de identificat dintre toate tipurile de sprijin social
şi se referã la .umãrul pe care plîngem., la o încurajare sau la
compasiunea faţã de suferinţa celuilalt.
În ce mãsurã trebuie membrii sã asigure sprijin emoţional în
cazul unor probleme care nu sînt legate de serviciu, cum ar fi
ficultãţile conjugale, un deces în familie, boli sau probleme financiare
Dacã un coleg trece printr-un impas afectiv referitor la viaţa
personalã, este necesar şi dezirabil ca ceilalţi sã-l susţinã. Cu toate
acestea, trebuie sã distingem între sprijinul adecvat şi relevant din
partea membrilor şi amestecul nedorit şi nepotrivit în viaţa privatã a
celor din jur, care poate dãuna relaţiilor de serviciu.
 SPRIJINUL INFORMATIONAL
Sprijinul social nu înseamnã numai exprimarea afecţiunii, a empatiei
sau a grijii, ci presupune şi ajutor concret.
Mãsura în care membrii echipei îşi asigurã suport reciproc
de aceastã naturã constituie un element semnificativ al susţinerii
sociale generale din grup.
• Sprijinul instrumental
• Acesta se referã la acţiuni concrete prin
care colegii se ajutã reciproc.
SPRIJINUL EVALUATIV
Membrii pot asigura suport social util, ajutîndu-i
pe colegii lor în
procesul de identificare sau interpretare a unei
situaţii problematice.
Aceasta nu implicã oferirea unor soluţii, ci, mai
degrabã, sfaturi cu
privire la examinarea diverselor evaluãri
referitoare la dificultatea
respectivã.

Temă de reflecţie
Care este tipul de sprijin pe care l-aţi primit cel mai mult la
locul de muncă în care activaţi? Dar cel mai puţin?
Care este tipul de sprijin pe care l-aţi acordat cel mai mult
colegilor dumneavoastră?
Fenomene problematice în grup. Obstacole în calea lucrului eficient în echipã

Gîndirea de grup
(apud West, M., 2005, Polirom)
 Cinci condiţii de aparitie a groupthink-ului:
1. Echipa este un grup de indivizi foarte uniţi care sînt mai preocupaţi de
propria coeziune şi unanimitate decît de calitatea deciziilor
luate.
2. Grupul respinge, de regulã, informaţiile şi opiniile din exterior,
mai ales în cazul unor pãreri contrare celei adoptate de echipã.
3. Membrii rareori întreprind o investigare sistematicã a numãrului
de soluţii posibile, preferînd sã adopte prima propunere care are
acordul tuturor.
4. Grupul este presat de luarea unei decizii.
5. Existã o persoanã care-i dominã pe ceilalţi . acesta este un factor
deosebit de important în apariţia gîndirii de grup. În continuare, vom
descrie simptomele gîndirii de grup:
În condiţiile enumerate mai sus, coeziunea echipei va exercita presiuni
puternice asupra indivizilor care se opun pentru a-i face sã accepte
pãrerea majoritãţii.
Gîndirea de grup - trãsãturi:

. impresia invulnerabilitãţii;

. optimism excesiv şi înclinaţie spre risc;

. tendinţa de a raţionaliza şi de a neglija avertismentele;

. stereotipizarea opoziţiei;

. autocenzura;

. eşecul cu privire la utilizarea pãrerilor specialiştilor.

 Chiulul social

În anii 1890, inginerul agronom francez Max Ringelmann

a cercetat în ce mãsurã lucrul individual este mai
eficient decît cel în echipã. Ca atare, le-a cerut
studenţilor de la agronomie sã tragã de o sfoarã la
care era legat un dinamometru şi a mãsurat greutatea
pe care au tras-o. Un student poate trage singur o
greutate de 85 de kilograme. Apoi i-a grupat în echipe
de cîte şapte: o echipã de şapte persoane trage, în
medie, 450 de kilograme. S-a arãtat, astfel, cã
echipa efectueaz ã doar 75% din suma muncii
individuale a şapte indivizi (pentru
mai multe detalii, vezi Kravitz şi Martin, 1986).
 Experimentele lui Ringelmann au fost reluate de alţi
cercetãtori.De exemplu, prima persoanã care trebuia sã
tragã de frînghie a fost
informatã cã în spatele ei mai sînt alţi şase indivizi care
trag. Fiecare a fost legat la ochi pentru a nu vedea cine
este în spate. În unele cazuri, cei din spatele primului nu
fãceau nimic altceva decît sã simuleze efortul prin
diverse zgomote. Cînd indivizii credeau cã erau şapte
care trãgeau de sfoarã, depuneau 75% din efortul pe
care l-ar fi depus dacã erau singuri (Ingham, Levinger,
Graves şi Peckham, 1974). (West, M., 2005, Polirom)
• Exista si fenomeul opus – de facilitare
sociala

- Munca in grup il poate determina pe individ

sa munceasca mai mult decat daca ar
lucra individual.