Managementul Organizatiei

UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
Managementul
organizaţiei
Prof. univ. dr. Constanţa Popescu
1
MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIEI
FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI
Funcţiile managementului sunt:

a. prevederea;
b. organizarea;
c. antrenarea-motivarea;
d. coordonarea;
e. control-evaluare.
2
a. Prevederea (previziunea) cuprinde ansamblul acţiunilor prin care

conducerea instituţiei stabileşte obiectivele viitoare ale organizaţiei,
modalităţile de realizarea a acestora şi alocarea resurselor necesare.
Această funcţie se compune din următoarele activităţi:
•prognozarea este activitatea ce vizează ansamblul organizaţiei
sau a principalelor domenii de activitate pe un orizont de timp de
minim zece ani.
•planificarea este activitatea care vizează orizonturi de timp
cuprinde de la o lună până la un an.
• programarea reprezintă activitatea prin care se detaliază
conţinutul planurilor la nivel de secţie şi chiar loc de muncă.
3
b. Organizarea cuprinde activităţile ce trebuie efectuate
pentru realizarea cadrului organizatoric optim în vederea
dezvoltării unei activităţi eficiente. Organizarea, ca
funcţie a managementului, cuprinde:
- organizarea conducerii;
- organizarea producţiei;
- organizarea muncii.
4
c. Antrenarea-motivarea
• Antrenarea constă în ansamblul acţiunilor managerilor prin care se

influenţează personalul în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor
organizaţiei, prin satisfacerea nevoilor care-l motivează.
• Motivarea porneşte de la faptul că la baza condiţiei umane se află un
ansamblu de mobiluri (trebuinţe, tendinţe, idealuri, intenţii).
Factorii motivatori sunt elemente care determină o persoană să
îndeplinească în mod eficient o activitate.
Satisfacţia reprezintă o stare de mulţumire pe care o are o persoană când
i-a fost satisfăcută o dorinţă.
Motivaţia reprezintă suportul angajării unei persoane pentru a obţine un
rezultat iar satisfacţia este legată de rezultatul obţinut.
5
 Principalii factori motivatori sunt:
 • stimularea bănească;
 • aprecierea obiectivă a performanţelor realizate;
 • participarea la conducere;
 • creşterea conţinutului muncii.
 Procesul motivării personalului trebuie să întrunească simultan

mai multe caracteristici:
 - să fie complex: să se utilizeze mai multe stimulente (materiale şi
morale);
 - să fie diferenţiat de la o persoană la alta;
 - să fie gradual: să satisfacă în mod succesiv necesităţile angajaţilor.
6
d. Coordonarea cuprinde ansamblul acţiunilor de armonizare a proceselor de management cu cele de
execuţie conform obiectivelor şi modului de organizare stabilit.
Activitatea centrală a coordonării este comunicarea, procesul prin care se transmit şi

recepţionează mesaje între membrii unei organizaţii în vederea realizării obiectivelor
individuale şi colective.
Procesul de comunicare:
feed-back
EMITENT CANAL de RECEPTOR

idee → codificată → mesaj transmitere a primeşte → decodifică → înţelege
mesajului → acceptă → acţionează
perturbaţii
7
Bariere de comunicare
- bariere de limbaj;
- bariere de recepţie (recepţionarea diferită a mesajului de către primitor
faţă de ceea ce a transmis emitentul);
-bariere contextuale când se produce o percepere diferită a mesajului
transmis, datorită influenţei diferiţilor factori.
Coordonarea poate să îmbrace două forme:

- coordonarea bilaterală atunci când ea se desfăşoară între un conducător şi
un subordonat;
-coordonarea multilaterală atunci când procesul de comunicare are loc între
un conducător şi mai mulţi subordonaţi (ex.: şedinţa).
8
 e. Funcţia de control-evaluare (control reglare) constă în ansamblul

acţiunilor de evaluare a rezultatelor obţinute, de comparare cu obiectivele, normele
sau standardele stabilite iniţial, de identificare şi corecţie a abaterilor.
 Procesul de control cuprinde 3 etape:

 stabilirea standardelor, normelor, a cerinţelor, a criteriilor de performanţă etc.;
 măsurarea rezultatelor şi compararea acestora cu standardele, normele,
cerinţele stabilite;
 corectarea abaterilor (devierilor).
 Caracteristicile procesului de control-evaluare sunt:

 să fie continuu;
 să aibă caracter preventiv;
 să fie corectiv.
9
Funcţiile managementului prezintă o serie de trăsături

comune cum ar fi:
• au caracter general (se regăsesc în principiile de
management al oricărei organizaţii);
• au caracter dinamic (conţinutul lor modificându-se sub
influenţa unor factori);
• sunt interdependente;
• se manifestă cu intensităţi diferite în cadrul piramidei ierarhice.
8 10
Sistemul de management are următoarea

componenţă:
•subsistemul organizatoric;
•subsistemul informaţional;
•subsistemul decizional;
•subsistemul metodologic.
11
al organizaţiei
12
 Trăsăturile procesului de management sunt

următoarele:
 este un proces unitar;
 este un proces tipic;
 este un proces contextual;
 este un proces continuu.
13
AGENŢII ECONOMICI
Persoanele fizice şi persoanele juridice care dispun, controlează sau utilizează factori de producţie şi participă la
viaţa economică a unei ţări, care îndeplinesc roluri şi au comportamente economice similare, sunt cunoscute sub
denumirea de agenţi economici.
Cea mai importantă grupare a agenţilor economici care evidenţiază fluxurile reale şi monetare
este cea după criteriul instituţional. Potrivit acestui criteriu agenţii economici sunt:
1. Societăţile nonfinanciare (întreprinderile, firmele), în funcţie de natura relaţiilor de
proprietate distingem:
a) Societăţile private care se caracterizează prin faptul că tot capitalul aparţine unor persoane private.
b) Societăţile şi regiile autonome din sectorul public.
2. Menajele (gospodăriile)
3. Administraţiile publice
Administraţiile publice au două funcţii principale:
a) producţia de servicii noncomerciale destinate colectivităţii;
b) redistribuirea.
Administraţiile publice regrupează trei sub-sectoare:
a) administraţiile publice centrale
b) colectivităţile locale (comune, judeţe)
c) organismele de securitate socială
4. Administraţiile private (organizaţii neguveranamentale, nonprofit)
au ca funcţie principală producerea de servicii noncomerciale. 14
AGENŢII ECONOMICI PRESTATORI DE
SERVICII PUBLICE
5. Instituţiile financiare au ca funcţie principală finanţarea economiei, concretizată în trei activităţi
principale: colectarea, transformarea şi repartizarea disponibilităţilor financiare
6. Societăţile de asigurare au ca funcţie asigurarea, adică garantarea unor plăţi (indemnizaţii) în cazul
realizării unor riscuri la care sunt expuşi cei care se asigură.
7. Străinătatea, exteriorul sau „restul lumii'' - Agenţi nonrezidenţi
„Restul lumii" regrupează ansamblul agenţilor nonrezidenţi care fac, operaţii de orice natură cu
agenţii rezidenţi pe teritoriul economic naţional.
2. Întreprinderea publică
Caracterul public al întreprinderilor
1. Anumiţi conducători sunt numiţi şi revocaţi prin decizie administrativă.
2. Întreprinderii îi pot fi atribuite prerogative de putere publică
3. Întreprinderea publică este supusă, pe de altă parte, unor reguli care-i limitează libertatea de acţiune.
4. Problema proprietăţii asupra bunurilor întreprinderii nu se pune în aceeaşi termeni ca în cazul întreprinderii private
5. Întreprinderea publică este supusă unor numeroase controale administrative şi financiare.
A. După gradul de implicare în gestionarea serviciilor publice distingem: întreprinderi care nu asigură
gestionarea unui serviciu public.
B. După regimul juridic al întreprinderii distingem două tipuri de întreprinderi publice derivate:
• societatea anonimă de drept privat (bănci şi companii de asigurări, întreprinderi naţionalizate, întreprinderi
constituite în „societăţi de stat” sau „societăţi naţionale”);
• instituţia publică. 15
SISTEMUL ORGANIZATORIC AL
MANAGEMENTULUI SERVICIILOR
16
Rezultă că:
• Organizarea in sistemul privat -public are ca scop crearea,
condiţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor (sarcinilor) care
revin instituţiilor şi angajatilor din cadrul acestui sistem.
• Eficienta organizării sistemului public privat se apreciază
după rezultatul activităţilor economice prestate in cadrul
acestui sistem.
• Dimensiunea si complexitatea organizării depind de
nivelul la care se face analiza in instituţia
(organizatia)respectiva.
17
Structura organizatorică. Concept. Componente. Tipuri
Structura organizatorică reprezintă configuraţia internă si relaţiile care se stabilesc intre componentele acesteia în
scopul realizării obiectivelor propuse (stabilite).
Structura organizatorică poate fi:

• structura ierarhic-functională care asigura, in principal, unitatea
de decizie si acţiune in cadrul sistemului administraţiei publice in,
raport cu varietatea domeniilor de activitate;
• structura teritoriala, determinata de componentele sistemului, administartiv in unităţi
teritoriale distincte;
• structura de tip mixt, care îmbina cele doua tipuri de structuri.
18
Componente structurale specifice, sunt postul, funcţia, compartimentul, nivelul ierarhic,
ponderea ierarhică şi relaţiile organizatorice.
1. Postul reprezintă ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilităţilor
desemnate pe anumite perioade de timp, ce revin unor funcţionari permanenţi numiţi si/sau
aleşi.
2. Funcţia este factorul de generalizare a unor posturi, asemănătoare din punctul de vedere al ariei
de cuprindere a autorităţii si responsabilităţii.
funcţiile pot fi:
• funcţii de conducere, care deţin o pondere ridicata a competentelor, sarcinilor si
responsabilităţilor pentru exercitarea atribuţiilor managementului public;
• funcţii de execuţie, care implica anumite competente, sarcini si responsabilităţi necesare
pentru executarea deciziilor administrative, emise de titularii funcţiilor de
conducere.
3. Compartimentul este format din ansamblul persoanelor care desfăşoară activităţi relativ
omogene, specializate pentru un anumit tip de activitate, ca si ansamblul de metode si tehnici
adecvate, situate într-un anumit spaţiu si subordonate nemijlocit unui conducător.
compartimentele se împart in doua categorii:
• compartimente operaţionale
• compartimente funcţionale 19
4. Nivelul ierarhic reprezintă ansamblul componentelor structurii orizontale, situate la aceeaşi
distanta ierarhica fata de managementul de vârf al administraţiei publice. Factorii care
influenţează numărul de niveluri ierarhice intr-un sistem administrativ sunt:
• dimensiunea instituţiei;
• diversitatea si complexitatea activităţilor desfăşurate;
• competenta funcţionarilor/angajatilor, care influenţează invers proporţional
numărul nivelurilor ierarhice intr-un sistem administrativ.
5. Ponderea ierarhica reprezintă numărul persoanelor conduse nemijlocit de un

conducător.
6. Relaţiile organizatorice
Documentele organizatorice sunt:
1. Regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF).
2. Organigrama.
3. Fişa postului.
4. Descrierea funcţiei.
20
1) Regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF) cuprinde următoarele capitole:
a) caracteristicile tipologice ale instituţiei;
b) sistemul de conducere
c) managementul de nivel superior
d) managementul de nivel mediu şi inferior
e) dispoziţii finale
2) Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice.
După aria de cuprindere organigrama poate fi:
• generală;
• parţială.
3) Fişa postului cuprinde cerinţele postului şi descrierea postului. În prima parte, cerinţele postului, se
trec: denumirea compartimentului din care face parte postul, cerinţele postului, relaţiile pe care le are
postul cu alte posturi sau compartimente. Descrierea postului cuprinde: obiectivul de activitate
(individual), sarcinile sau atribuţiile, responsabilităţile, limitele de competenţă.
4) Descrierea funcţiei. În prima parte a acestui document sunt menţionate elementele de identificare a
funcţiei, denumirea funcţiei, compartimentul din care face parte, nivelul ierarhic pe care este situată
funcţia, ponderea ierarhică (dacă este funcţie de conducere), cerinţe pentru ocuparea funcţiei, relaţiile
organizatorice generate de funcţie.
Partea a doua a documentului o reprezintă descrierea funcţiei: obiectivul funcţiei, sarcini (atribuţii),
responsabilităţi, limite de competenţă.
21
Principii care trebuie respectate
la elaborarea sau perfecţionarea unei structuri organizatorice
1. Supremaţia obiectivelor
2. Principiul unităţii de decizie şi acţiune
3. Principiul apropierii conducerii de execuţie
4. Principiul interdependenţei minime
5. Permanenţa conducerii
6. Economia de comunicaţii
7. Alcătuirea de colective intercompartimentale
8. Concordanţa care trebuie să existe între cerinţele postului
şi caracteristicile titularului
9. Flexibilitatea structurii
10. Varianta optimă
11. Definirea armonizată a posturilor şi a funcţiilor
12. Reprezentarea grafică
13. Eficienţa structurii
14. Principiul situativ
22
Delegarea şi descentralizarea
Funcţionalitatea structurii organizaţiei creşte cu ajutorul delegării, descentralizării şi prin
constituirea de colective intercompartimentale sau interdisciplinare.
Delegarea reprezintă un raport personal între un conducător şi un subordonat al său, raport în
baza căruia conducătorul transferă subordonatului o parte din atribuţiile sale (fixându-i rezultate
pe care ar trebui să le obţină şi lăsându-i o anumită libertate de acţiune). Factorii care
influenţează delegarea:
• nivelul de pregătire al conducătorului
• nivelul de pregătire şi experienţa subordonatului;
• dimensiunea instituţiei;
• complexitatea activităţilor;
• sistemul de control existent în unitatea respectivă;
Descentralizarea reprezintă generalizarea delegării în modul de luare a deciziilor fie numai într-
un anumit domeniu de activitate, fie în întreprindere, în ansamblul său. Ea constituie procedeul
prin care competenţele decizionale sunt „coborâte” spre nivelurile inferioare ale organizaţiei.
Descentralizarea structurii depinde de o serie de factori:
- nivelul de competenţă al personalului (de execuţie);
- mărimea unităţii economice;
- diversificarea activităţii întreprinderii;
- reţeaua de comunicaţii. 23
Constituirea de colective intercompartimentale – membrii acestor colective provin din mai

multe compartimente ale instituţiei care pot fi de specializări diferite. Aceste colective
constituindu-se pe baza unei decizii de conducere, funcţionează temporar şi se constituie cu
scopul de a rezolva anumite probleme deosebite, fie pentru elaborarea unor proiecte complexe
etc. Pentru ca aceste colective să-şi desfăşoare activitatea în mod eficient trebuiesc luate în calcul
următoarele cerinţe:
- să fie desemnat un şef al colectivului (responsabil de colectiv);
- să se stabilească sarcinile, responsabilităţile, şi limitele de competenţă pentru fiecare membru al colectivului;
- să se stabilească un program de lucru.
24
MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE
Organizarea administraţiei publice la nivel naţional
A - Parlamentul - autoritatea legislativa care potrivit Constituţiei, României este organul reprezentativ suprem, unica putere
legiuitoare a tarii. Parlamentul este format din Camera Deputaţilor si Senat, fiecare având, funcţii bine determinate,
numărul deputaţilor si senatorilor fiind stabilit prin legea electorala, proporţional cu populaţia cu drept de vot a tarii.
Fiecare camera işi are un regulament propriu de organizare si funcţionare, işi alege un birou permanent pe durata
fiecărei sesiuni care poate fi revocat înaintea expirării mandatului, iar cei doi preşedinţi pe toata durata mandatului.
Activitatea parlamentului se desfăşoară in plen sau in grupuri parlamentare, organizata conform
regulamentului fiecăruia din cele doua camere. Fiecare camera işi constituie comisii permanente, comisii de
ancheta si comisii speciale pe activităţi care cooperează intre ele prin intermediul comisiilor comune.
Parlamentul dispune si de un Consiliu Legislativ, organ consultativ de specialitate care avizează proiectele de acte
normative pentru sistematizarea, unificarea si conducerea întregii legislaturi, si tine, in acelaşi timp, evidenta oficiala
a legislaturii.
B - Sistemul de autorităţi si organe ale puterii executive
Autoritatea executiva funcţionează potrivit principiului separării puterilor in stat alături de autorităţile puterii
legislative si judecătoreşti.
Sistemul autorităţii executive include: preşedinţia, guvernul, ministerele si alte organe de specialitate sau autorităţi
administrative constituite la nivel naţional care aparţin administraţiei publice centrale.
B.1. Instituţia Preşedintelui României s-a constituit in România prin Decretul Lege nr. 92/ 1990 si are următoarele funcţii:
• de reprezentare a statului roman in exteriorul tarii;
• de garantare a independentei naţionale, unităţii si integrităţii, teritoriale a tarii;
• de control asupra respectării Constituţiei si autorităţilor publice.
25
26
B.2. Guvernul României este puterea
executiva, care este organizata si
funcţionează conform
Constituţiei României art. 101-
104. Organizarea interna si
atribuţiile acestuia sunt detaliate
in Legea 37/ 1990 si hotărâri
guvernamentale specifice fiecărei
legislaturi.
Potrivit Constituţiei, Guvernul
României se compune din Prim
Ministru, miniştrii si alţi membrii
stabiliţi prin lege organica,
specifica fiecărei legislaturi si are
un Birou Executiv.
Prim-ministrul coordonează
nemijlocit anumite
departamente de, specialitate
(figură) subordonate
Guvernului.
27
B.3. Ministerele sunt autorităţi ale administraţiei publice centrale, organe de specialitate necesare realizării
programului guvernamental. In funcţie de specificul activităţii sunt grupate in trei categorii:
• ministere cu activitate economica;
• ministere cu activitate socio-culturala si ştiinţifica;
• ministere cu activitate politico-administrativa.
28
C. Curtea Constituţionala si Consiliul Superior al Magistraturii
reprezintă autoritatea juridica a statului. Astfel:
• Curtea Constituţionala este formata din 9 judecători numiţi printr-un
mandat de 9 ani astfel: 3 de către camera Deputaţilor, 3 de Senat si 3
de către Preşedinte, care conform legii organice proprii, o treime se
înnoiesc din 3 in 3 ani; Curtea Constituţionala ia decizii obligatorii cu
putere
minima pentru viitor;
• Consiliul Superior al Magistraturii este format din magistraţi aleşi pe o
durata de 4 ani de către Parlament, in şedinţa comuna a Camerei
Deputaţilor si Senatului; acest consiliu îndeplineşte rolul de conciliu de
disciplina al judecătorilor, când lucrările sunt prezidate de Preşedintele
Curţii Supreme de Justiţie.
29
Autorităţi ale administraţiei locale
A. Consiliile locale si orăşeneşti prin intermediul cărora se asigura autonomia locala si
descentralizarea serviciilor publice. Aceste consilii se constituie pe baza sistemului de alegere,
prin vot direct, de către si din rândul cetăţenilor cu drept de vot domiciliaţi in unitatea
administrativ teritoriala respectiva. Comuna si oraşul, din punct de vedere administrativ, sunt
unităţi de baza care au personalitate juridica, patrimoniu propriu si autonomie financiara si
juridica.
B. Consiliile judeţene sunt alese prin vot indirect, dispun de capacitate juridica si au autonomie
financiara si disciplinara. Principalul obiectiv al acestor consilii este asigurarea serviciilor
publice la nivel judeţean, prin armonizarea intereselor si satisfacerea acestora.
C. Primăriile - instituţii ale administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locala
(oraş, comuna), ca si descentralizarea serviciilor publice.
Primarul este ales prin vot direct de către cetăţenii cu drept de vot cu domiciliul in unitatea
administrativ-teritoriala respectiva, si are obligaţia legala de a rezolva problemele locale si de a
asigura aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului comunal sau orăşenesc.
30
Autorităţi ale administraţiei locale
D. Reprezentanţi ai autorităţilor centrale care funcţionează în unităţi administrativ-
teritoriale - prefecturi - au scopul de a proteja interesele de ordin general, pe de o parte, si
pentru a asigura descentralizarea serviciilor publice, pe de alta parte. Aceşti reprezentanţi sunt:
• Prefectul - reprezentantul guvernului in unitatea administrativ-teritoriala respectiva ajutat
de subprefect pentru îndeplinirea sarcinilor formulate de executiv;
• Servicii publice ale ministerelor si alte organe centrale sunt organizate la nivel administrativ
local, pe principiul descentralizării serviciilor publice.
Aceste servicii au atribuţii specifice locale, cum ar fi: servicii de apa, de canalizare, de
păstrare a curăţeniei, de gospodărire locala etc.
E. Instituţiile si serviciile publice organizate la nivel local au ca scop satisfacerea unor

interese ale colectivităţii locale si sunt formate din instituţii specifice: regii autonome si
societăţi comerciale.
31
SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL
Concept, elemente componente
Sistemul informaţional al managementului serviciilor (administraţiei) publice cuprinde ansamblul de date,

informaţii conţinute in documente, circuite informaţionale, fluxuri informaţionale si mijloace de tratare a
informaţiilor implicate in procesul de fundamentare a deciziilor elaborate in domeniul serviciilor publice si
care, prin conţinutul lor, conduc la satisfacerea necesitaţilor generale ale populaţiei.
Principalele componente ale sistemului informaţional al managementului serviciilor

publice sunt:
• datele primare de analiza;
• informaţiile care circula intre diferitele componente ale sistemului organizatoric, inclusiv
mijloacele de tratare a acestuia;
• proceduri informaţionale specifice;
• circuitele informaţionale stabilite intre elementele componente ale sistemului organizatoric;
• fluxurile informaţionale in raport cu relaţiile stabilite intra componentele sistemului
administraţiei publice;
• mijloacele de prelucrare a informaţiilor.
32
Componentele sistemului informaţional
1. Data –constituie o descriere (exprimată în formă convenţională) a unui fenomen, fapt, eveniment , acţiune
care poate fi din interiorul sau din afara instituţiei. Data este constituită dintr-un grup de simboluri, este
înregistrată pe suport material şi poate fi prelucrată manual, electronic sau combinat.
2. Informaţia reprezintă acea dată care aduce un plus de cunoaştere şi serveşte la luarea deciziilor. Informaţia
reprezintă componenta fundamentală a sistemului informaţional.
3. Circuitul informaţional indica traiectoria pe care o parcurge informaţia de la emitent la beneficiar;
Circuitele informaţionale pot fi clasificate după doua criterii, astfel:
a) După direcţia de vehiculare a informaţiilor, caracteristicile emitentului si cele ale beneficiarului, circuitele informaţionale
pot fi:
» verticale - stabilite intre instituţiile administraţiei publice centrale si cele locale, intre care exista raporturi de
subordonare;
» orizontale - stabilite intre posturi, compartimente si instituţii situate pe acelaşi nivel ierarhic al sistemului
administraţiei publice;
» oblice - stabilite intre instituţii ale administraţiei publice situate la niveluri ierarhice diferite, intre care exista
relaţii de subordonare.
b) După frecventa emiterii, circuitele informaţionale pot fi:
» periodice - care au grad de repetabilitate la anumite intervale de timp (an/trimestru, semestru, luna) si care se
regăsesc in rapoarte si dări de seama statistice, solicitate de instituţiile ierarhice din cadrul administraţiei] publice;
» ocazionale - cu o frecventa aleatorie si care apar in interiorul sau in afara instituţiilor administraţiei publice.
33
4. Fluxul informaţional reflecta, cantitatea de
informaţie care circula intre emitent si
beneficiar
Circuitul si/sau fluxul informaţional are anumite
caracteristici (figură) determinate de
dimensiunea, viteza de deplasare, fiabilitatea,
costul si gradul de încărcare a informaţiei.
5. Procedurile informaţionale se refera la
modalităţile de culegere, înregistrare,
transmitere si prelucrare a unor categorii de
informaţii, inclusiv a operaţiunilor care
trebuie efectuate in succesiunea lor, a suporţilor pe care sunt depozitate informaţiile si a mijloacelor de tratare a
informaţiilor.
6. Mijloacele de prelucrare, tratare a informaţiilor. Aceste mijloace de tratare a informaţiilor pot fi:
• manuale - prin utilizarea unor instrumente clasice, cum ar fi maşina de scris, maşina de calcul etc.);
• mecanizate - prin folosirea unor minicalculatoare;
• automatizate - când se apelează la sisteme moderne de calcul, cum ar fi computere, terminale, reţele de
calculatoare.
Aceste mijloace de tratare a informaţiilor se folosesc pentru culegerea, înregistrarea, prelucrarea si transmiterea
informaţiilor.
34
Funcţiile sistemului informaţional
Sistemul informaţional in managementul serviciilor publice îndeplineşte trei funcţii de
bază:
a) Funcţia decizională prin care sistemul informaţional asigura toate elementele
informaţionale necesare fundamentării deciziilor.
b) Funcţia operaţionala - prin intermediul căreia se fac operabile si
inteligibile informaţiile din actele administrative, cum ar fi: legi, decrete, hotărâri
guvernamentale, decizii etc., dar mai ales se explica modul de aplicare a acestora in
domeniile de activitate la care se refera.
c) Funcţia de documentare - deoarece prin intermediul sistemului informaţional
personalul angajat poate dispune de informaţiile necesare fundamentării deciziilor
care trebuie luate la orice nivel (central, - local sau compartimente ale acestora)
documentele administrative publice se grupează in două categorii:
♦ documente folosite curent şi in mod exclusiv de funcţionarii, publici;
♦ documente folosite rar si care rămân la dispoziţia funcţionarilor din
compartimentul de documentare al fiecărei instituţii publice.
35
Deficienţele sistemului de informaţii
Deficienţele majore sunt: distorsiunea, filtrajul, redundanţa, supraîncărcarea

canalelor informaţionale.
• Distorsiunea constă în modificarea parţială, întâmplător a conţinutului unei
informaţii modificate care se poate produce pe parcursul culegerii şi a transmiterii
informaţiilor de la emiţător la receptor.
• Filtrajul constă în modificarea intenţionată a conţinutului unei informaţii prin
intervenţia unor persoane care sunt interesate ca receptorul să primească un mesaj
schimbat.
• Redundanţa reprezintă pe de o parte existenţa unui număr mai mare de
informaţii decât sunt necesare pentru realizarea unui scop, iar pe de altă parte poate
consta în înregistrarea, transmiterea şi prelucrarea repetată a unor informaţii.
• Supraîncărcarea canalelor informaţionale (de comunicaţie) reprezintă situaţia
în care volumul informaţional (a canalelor de transmitere) depăşeşte capacitatea de
transmitere a informaţiilor.
36
Principiile sistemului informaţional
Sistemul informaţional din administraţia publica funcţionează si se fundamentează pe
următoarele principii:
a) Principiul conceperii si restructurării sistemului informaţional;
b) Principiul corelării strânse;
c) Principiul unităţii metodologice de tratare a informaţiilor;
d) Principiul concentrării asupra informaţiilor esenţiale;
e) Principiul asigurării unui timp corespunzător de reacţie al componentelor sistemului informaţional al
managementului administraţiei publice;
f) Principiul asigurării unui maxim de informaţii finale dintr-un fond limitat;
g) Principiul flexibilităţii.
Tendinţe in sistemul informaţional

Sistemul informaţional înregistrează doua tendinţe definitorii:
a) Utilizarea prelucrării automate a datelor ;
b) Accentuarea caracterului previzional anticipativ al sistemului informaţional al
administraţiei publice.
37
SISTEMUL DECIZIONAL AL
Decizia este definita ca proces complex de alegere al unei variante decizionale din mai multe posibile
in scopul realizării unui obiectiv si care influenţează activitatea sistemului, in ansamblul sau al unei
persoane din cadrul acestui sistem, ca si al societăţii in general.
Decizia manageriala are anumite particularităţi, si anume:
• este rezultatul activităţii si colaborării intre diferitele persoane din compartimentele structurii
organizatorice ;
• necesita un volum mare de munca;
• presupune derularea unui proces in mai multe etape;
• implică responsabilitatea titularilor de posturi;
• este avizata de una sau mai multe persoane.
Instituţiile publice adopta deciziile in condiţiile stabilite de lege, cu respectarea stricta a
dispoziţiilor legale.
Eficienta si valoarea unei decizii depinde de:
• modul de înţelegere si rezolvare a problemei puse in discuţie;
• realismul soluţiei adoptate;
• oportunitatea soluţiei;
• îndeplinirea la timp a acţiunilor necesare in raport cu soluţia la care s-a ajuns.
38
Orice decizie in domeniul serviciilor trebuie sa îndeplinească mai multe condiţii:

a) Sa fie fundamentată ştiinţific;
b) Sa fie realista;
c) Sa se ia in timp util si sa se adopte intr-un moment oportun;
d) Sa se integreze in ansamblul deciziilor;
e) Sa fie oportuna;
f) Să fie adoptată de persoana sau grupul de persoane care au împuternicire legală;
g) Alegerea deciziei in domeniul serviciilor se face in raport cu mijloacele si instrumentele necesare
pentru realizarea obiectivelor acesteia;
Decizia in domeniul serviciilor nu este statica, ci într-un proces continuu de mişcare format din
doua faze, şi anume:
1. mişcarea înainte de a fi luată;
2. impulsionarea realizării acesteia după ce a fost adoptata si când se văd efectele sale.
39
Tipuri de decizii
a) După situaţia concreta la care se refera:
• decizii normative, cu caracter general care se regăsesc in diferite acte normative specifice acestui domeniu, decizii
individuale, date in situaţii curente de către personalul cu competente decizionale.
b) După nivelul ierarhic la care se dau:
• decizii la nivel superior;
• decizii la nivel mediu;
• decizii la nivel inferior,.
c) După orizontul de timp la care se refera:
• decizii pe termen nelimitat,
• decizii pe termen lung,;
• decizii pe termen mediu,;
• decizii curente,.
d) După frecventa adoptării pot fi:
• decizii periodice, adoptate la intervale regulate de timp;
• decizii aleatorii, adoptate la intervale neregulate de timp,
• decizii unice, cu caracter excepţional, nerepetabile intr-un viitor apropiat
• e) După sfera de acţiune a decidentului pot fi:
• decizii integrale (neavizate), adoptate la iniţiativa decidentului fără acordul sau avizul conducerii de la nivelul
ierarhic superior,;
• decizii avizate, a căror aprobare si adoptare sunt condiţionate de acordul conducerii de la nivelul ierarhic superior.
40
f) După numărul persoanelor care le fundamentează pot fi:
• decizii de grup,;
• decizii individuale,.
g) După conţinutul si modificările pe care le aduc din punct de vedere juridic pot fi:
• decizii generale, care se refera la diferitele reglementari ale unei situaţii generale pentru crearea unui cadru
juridic corespunzător managementului serviciilor;
• decizii specifice,;
• decizii date in funcţie de cererea de servicii, decizii determinate de schimbările produse in structura unei
organizatii.
h) In raport cu competenta decidentului pot fi:
• decizii executorii,
• decizii de administrare, cu caracter teoretic şi care vizează procesul de management în general.
1) După modul de cunoaştere a mediului în care se va lua decizia:
• decizii luate în condiţii de certitudine;
• decizii luate în condiţii de incertitudine
• decizii luate în condiţii de risc
Condiţia hotărâtoare pentru aplicarea unei decizii este fundamentarea sa juridică.
41
La luarea deciziei in administraţia publica participa grupuri de oameni situaţi pe
niveluri diferite si cu atribuţii, mijloace si instrumente variate de lucru. Aceste
grupuri se compun din:
• oameni politici: parlamentari, miniştrii, conducători din instituţii centrale de
specialitate si consilieri locali;
• conducători ai unor instituţii publice sau societăţi cu proprietate mixta, de
interes general;
• corpul de funcţionari publici din administraţia centrala sau locala;
• cetăţenii la care se face apel pentru elaborarea unor anumite decizii.
42
Procesul de fundamentare a deciziei in domeniul serviciilor este complex si parcurge opt etape distincte,
astfel:
1. Iniţierea deciziei, etapa care consta din crearea unui cadru care sa determine formularea unei decizii.
Acest cadru, la rândul sau este format din iniţiativele decizionale care aparţin atât emitentului, cat si
unor factori exogeni
2. Definirea obiectivului decizional si a mijloacelor de realizare
3. Documentarea riguroasa in scopul formulării unei decizii corecte, ceea ce presupune un proces atent,
amplu si complex de culegere a unor informaţii realiste, bazate pe realizările concrete din domeniul
respectiv;
4. Selectarea si analiza informaţilor culese, care trebuie corelate cu obiectivul decizional urmărit;
5. Conturarea soluţiilor si analiza alternativelor decizionale, ceea ce presupune utilizarea unor metode
si tehnici specifice;
6. Adoptarea deciziei este un proces complex si amplu care presupune, in primul rând, alegerea variantei
decizionale care corespunde cât mai bine scopului urmărit;
7. Urmărirea aplicării si respectării deciziei manageriale de către persoane specializate sau in cazul
serviciilor publice de instituţii publice care au funcţia de control.
8. Formularea concluziilor rezultate prin aplicarea deciziei deoarece pot apare modificări si chiar
amendări ale acelor decizii care nu corespund scopului pentru care au fost date.
43
Abordări teoretico-pragmatice ale procesului de fundamentare a deciziilor in administraţia publică
Procesul de fundamentare a deciziilor in administraţia publica este complex si trebuie abordat, in

opinia lui Rosenbloom, din trei perspective: managerială, politică şi legislativă.
A. Abordarea manageriala consta din proiectarea unui sistem care sa ofere posibilitatea alegerii
din mai multe alternative decizionale, a celui considerată a fi oportună, in condiţiile in care
funcţionarii publici sunt informaţi si cunosc criteriile de selectare a respectivei variante
decizionale.
B. Abordarea politica numita si modelul creşterii sau modelul dezvoltării, care ia in considerare
influenta factorului politic asupra procesului decizional din administraţia publica.
C. Abordarea legislativa a procesului decizional, care implica fundamentarea deciziei prin
adjudecare, adică prin elaborarea unor reguli si proceduri formalizate pentru identificarea
situaţiilor, intereselor partidelor de la putere si din opoziţie si corelarea intereselor politice cu
legislaţia in domeniu in scopul realizării interesului naţional.
Cele trei tipuri de abordări ale procesului decizional sunt specifice managementului public
american, dar se regăsesc si in multe tari membre ale U.E.
44
METODE ŞI TEHNICI SPECIFICE
Metodele in managementul administraţiei publice reprezintă un ansamblu de modalităţi de
realizare a obiectivelor instituţiilor, specifice unui domeniu, un instrument utilizat pentru realizarea
acestor obiective, un mod organizat de gândire si acţiune pentru obţinerea unor efecte economice
maxime cu eforturi minime.
În funcţie de modul de realizare a obiectivelor în literatura de specialitate s-au identificat trei
grupe de metode (figură), şi anume:
• Metoda de executare
• Metoda de organizare si
funcţionare
• Metoda de cercetare
45
MANAGEMENTULUI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Metode de executare
a) Metoda constrângerii, aplicata in special in regimurile totalitare fiind un instrument de
dominare de către o minoritate sociala a majorităţi populaţiei, lipsita de drepturi si care opune
rezistenta tacita executării unor decizii.
b) Metoda convingerii este folosita in tarile cu regim democratic unde statul apară si promovează
interesele cetăţenilor si acţionează pentru creşterea bunăstării materiale si spirituale a societăţii.
c) Metoda cointeresării este aplicata prin acordarea de recompense materiale unor funcţionari
publici care obţin, realizări deosebite in domeniul lor de activitate.
Metode de organizare şi funcţionare

a) Metoda organizării raţionale a activităţilor administrative prin care se identifica modul in
care trebuie sa se desfăşoare aceste activităţi, conform obiectivelor managementului
administraţiei publice la orice nivel. Această metodă presupune, pe de o parte, conceperea unui
plan de activităţi orientat către realizarea obiectivelor sociale si detalierea activităţilor care să
susţină îndeplinirea misiunii sociale a fiecărei instituţii, iar, pe de altă parte conceperea unor
planuri generale de activitate pe ansamblul sistemului administraţiei publice si a unor planuri
detaliate pentru fiecare instituţie publica, in scopul coordonării întregii activităţi pentru
realizarea obiectivelor propuse la nivelul fiecărei instituţii componente.
46
b) Metoda şedinţei consta, in esenţa, in utilizarea şedinţei din instituţiile publice, la care
participa angajaţii din sistemul administraţiei publice, pentru soluţionarea unor probleme
decizionale, informaţionale, de analiza si de cercetare. In cadrul şedinţei sunt consultaţi
managerii din instituţiile publice si se transmit informaţii, sunt adoptate decizii si se primesc
informaţii asupra modului de îndeplinire a vechilor decizii. Metoda şedinţei implica
parcurgerea a patru etape in cadrul cărora trebuie respectată anumite reguli, astfel:
* In etapa de pregătirea şedinţei este necesară:
• înscrierea pe ordinea de zi a maximum trei probleme;
• formularea clara a problemelor si a obiectivelor acestora;
• desemnarea anticipata a persoanelor care organizează şedinţa, întocmirea materialelor necesare
care trebuie sa fie prezentate sintetic, sa cuprindă informaţiile necesare pe care sa le pună la
dispoziţia celor ce participa la respectiva şedinţa;
• invitarea unor persoane implicate in mod direct la problemele puse in discuţie;
• stabilirea anticipata a locului de desfăşurare a şedinţei, inclusiv a persoanelor ce
consemnează discuţiile care vor avea loc in cadrul respectivei şedinţe.
* In etapa de deschidere a şedinţei se impune:
• respectarea orei de începere si formularea clara a obiectivelor acestei şedinţe;
• stabilirea duratei totale de desfăşurare a şedinţei (maxim 3 ore), inclusiv a duratei unei luări de
cuvânt;
• prezentarea cuvântului introductiv in maxim 3-5 minute;
47
* În etapa de desfăşurare a şedinţei trebuie respectate:
• preîntâmpinarea si soluţionarea cu tact a eventualelor probleme ce pot apărea pe parcursul derulării şedinţei;
• intervenţia celui ce conduce şedinţa când se prelungesc luările de cuvânt pentru evitarea speculaţiilor si a unor
probleme colaterale şi inutile;
• încadrarea in durata de timp stabilita iniţiala pentru şedinţa prin respectarea timpului acordat fiecărui
orator;
* In etapa de închidere a şedinţei:
• prezentarea in final de către cel care conduce şedinţa a unor concluzii clare si a unor idei noi in maxim 10
minute;
• transmiterea in scris a celor mai relevante informaţii, precum si a deciziilor luate.
c) Metoda conducerii eficiente consta dintr-un ansamblu de elemente
referitoare la modul de desfăşurare a unor activităţi eficiente de către funcţionarii si managerii din instituţiile
publice, care trebuie sa aibă calităţi
morale, capacitate manageriala, cunoştinţe din domeniul economic,
sociologic si psihologic. O conducere eficienta implica o buna cunoaştere a realităţii sociale si a intereselor
sociale pentru identificarea si stabilirea obiectivelor instituţiilor publice.
d) Metoda valorificării experienţei in munca, care are ca sursă utilizarea funcţionarilor publici cu experienţa
îndelungata intr-un anumit domeniu al administraţiei publice.
e) Metoda structurării eficiente a programului funcţionarilor publici a apărut ca urmare a specializării
acestora, deoarece timpul de lucru este de multe ori prelungit peste programul normal de lucru, de multe ori
datorita utilizării necorespunzătoare a acestuia.
Desfăşurarea unui program de lucru, corespunzător pentru un funcţionar public presupune confort, climat
deschis de lucru, dotat cu cele mai moderne metode, echipament, recompense, adecvate etc.
48
Metode de cercetare
Analiza diagnostic parcurgerea a patru etape.
• documentarea asupra domeniului supus analizei;
• interpretarea datelor si informaţiilor culese pe baza diagramei cauza-efect;
• identificarea si analiza punctelor forte şi a celor slabe;
• prezentarea propunerilor de îmbunătăţire a activităţii.
a) Etapa de documentare asupra domeniului, supus cercetării, când este necesara atunci când observarea si culegerea
datelor se refera la:
• structura instituţiei publice respective ca si a relaţiilor sale cu organul ierarhic si cu publicul;
• componentele sistemului informaţional al respectivei instituţii publice inclusiv a circuitelor si fluxurilor
informaţionale;
• sistemul decizional adoptat, eficienta acestuia, a metodelor si tehnicilor folosite in procesul decizional;
• stilul de conducere si a climatului de munca unde îşi desfăşoară activitatea funcţionari: publici. Aceste date sunt
supuse unei analize detaliate pentru verificarea veridicităţii lor;
b) Etapa de interpretare realistă a datelor si informaţiilor, a cauzelor care au generat situaţii negative sau pozitive în
stilul şi metodele de muncă ale funcţionarilor publici.
c) Etapa de identificare si analiza a punctelor forte si punctelor slabe ale activităţii din cadrul sistemului
administraţiei publice, ceea ce presupune analiza pe categorii de informaţii si date culese, ca si pe structuri
organizatorice, pentru a se releva stilul de conducere (eficient sau ineficient) al funcţionarilor publici cu funcţii de
conducere, inclusiv climatul în care îşi desfăşoară activitatea in respectiva instituţie.
d) Etapa de formulare a propunerilor de restructurare si perfecţionare a activităţilor, inclusiv prezentarea lor. Este o
etapă laborioasă si presupune identificarea, in primul rând, a cauzelor care au determinat anumite probleme critice
si dificile, iar in al doilea rând, a situaţiilor pozitive cu efecte benefice asupra activităţii instituţiei respective.
Analiza diagnostic are ca scop, diminuarea pana la eliminare a punctelor slabe identificate, dezvoltarea si
perfecţionarea punctelor forte. 49

Managementul Organizatiei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Managementul Organizatiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Funcţiile managementului sunt:

a. Prevederea (previziunea) cuprinde ansamblul acţiunilor prin care

• Antrenarea constă în ansamblul acţiunilor managerilor prin care se

 Procesul motivării personalului trebuie să întrunească simultan

Activitatea centrală a coordonării este comunicarea, procesul prin care se transmit şi

EMITENT CANAL de RECEPTOR

Coordonarea poate să îmbrace două forme:

 e. Funcţia de control-evaluare (control reglare) constă în ansamblul

 Procesul de control cuprinde 3 etape:

 Caracteristicile procesului de control-evaluare sunt:

Funcţiile managementului prezintă o serie de trăsături

Sistemul de management are următoarea

 Trăsăturile procesului de management sunt

 este un proces contextual;

 este un proces continuu.

Structura organizatorică poate fi:

5. Ponderea ierarhica reprezintă numărul persoanelor conduse nemijlocit de un

Constituirea de colective intercompartimentale – membrii acestor colective provin din mai

E. Instituţiile si serviciile publice organizate la nivel local au ca scop satisfacerea unor

Sistemul informaţional al managementului serviciilor (administraţiei) publice cuprinde ansamblul de date,

Principalele componente ale sistemului informaţional al managementului serviciilor

Deficienţele majore sunt: distorsiunea, filtrajul, redundanţa, supraîncărcarea

Tendinţe in sistemul informaţional

Orice decizie in domeniul serviciilor trebuie sa îndeplinească mai multe condiţii:

Procesul de fundamentare a deciziilor in administraţia publica este complex si trebuie abordat, in

Metode de organizare şi funcţionare

S-ar putea să vă placă și