Ce este romantismul?

Romantismul este un curent

artistic al Europei Occidentale
apărut în secolul al XVIII-lea în
Marea Britanie şi în Germania,
apoi în secolul al XIX-lea în
Franţa , în Italia şi în Spania. Se
dezvoltă în Franţa ca reacţie la
regulile clasice considerate prea
rigide şi împotriva
raţionalismului filozofic al
secolelor anterioare.
Romantismul se caracterizează
prin dorinţa de a explora toate
posibilităţile artei cu scopul de a
scoate în evidenţă toate
experienţele personale.
 Baudelaire defineşte astfel romantismul :

 “Cine spune romantism, spune artă modernă –

adică intimitate, spiritualitate, culoare, aspiraţie
spre infinit, exprimate prin toate mijloacele specifice
artei.”
 “Pentru mine, romantismul este expresia cea mai
recentă, cea mai actuală a frumosului.”
 “Romantismul se află în maniera de a simţi.”
 “Trebuie, deci, înainte de toate, să cunoaştem toate
aspectele realităţii şi toate situaţiile în care se află
omul, pe care artiştii trecutului le-au dispreţuit sau
nu le-au cunoscut.”
 În pictură

Francezul Eugène Delacroix este considerat a

fi pictor romantic prin excelenţă. Tabloul său
Libertatea conducând poporul reuneşte vigoarea
şi idealul romantic într-o operă care este compusă
dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de
revoluţionarii din 1830 ghidaţi de spiritul Libertăţii
(reprezentaţi aici de o femeie purtând drapelul
francez).
Artistul se plasează metaforic ca un
revoluţionar din vârtej, deşi vedea evenimentele cu o
anumită rezervare (reflectând influenţa burgheză
asupra romantismului).
Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică:
Robert Schumann
Johannes Brahms
Frédéric Chopin
Hector Berlioz
Carl Maria von Weber
Franz Liszt

Richard Wagner
 Manifestul literar al Romantismului este
Prefaţa la drama « Cromwell » (1927)  în care Victor Hugo
proclamă libertatea de creaţie, adică dreptul fiecărui
scriitor de a nu accepta alte reguli decât pe cele ale
fanteziei sale.

Victor Hugo afirmă : « Caracterul unei drame este realitatea.

Realitatea rezultă din combinaţia naturală a sublimului şi a
grotescului, care se întâlnesc în dramă aşa cum
se întâlnesc în viaţă. Deoarece poezie adevărată, poezie
completă este în armonia contrariilor...
Tot ce e în natură este în artă. »
 Mişcarea Sturm und Drang (literal, furtună şi
imbold) este considerată a fi precursoarea
Romantismului în Germania.

Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai

faimos reprezentant al acesteia.
Goethe publică Suferinţele tânărului Werther , operă
de intensă subiectivitate datorită unei iubiri imposibile
a protagonistului acesteia (Werther). Cartea a cauzat
multă vâlvă în perioada sa, datorită faptului că un val
de sinucideri a fost atribuit lecturii volumului.

Goethe

Doctorul Faust

din drama lui Goethe

 Romantismul în România
În literatura română, romantismul se face
simţit prin intermediul scriitorilor paşoptişti
(Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi,
Vasile Alecsandri, Alecu Russo ş.a. ) şi persistă
mult timp după declinul curentului în
culturile vest-europene, atingând punctul de
vârf în opera lui Mihai Eminescu, care este
considerat ultimul mare romantic european.
 1. Cultul sentimentului şi al
fanteziei creatoare
Romanticii suprimă limitele şi legile
experienţei concrete, oferă conştiinţei şi
imagineţei un câmp nemărginit,
acordând spiritului individual libertatea
şi capacitatea unui loc neîngrădit.
“Zugrăvind eul poetului, poezia va zugrăvi
umanitatea întreagă. intr-adevăr, inima
omului nu se schimbă, ea va rămâne
totdeauna inima omului, temelia artei.
Ecoul sonor al veacului său, poetul
trebuie să fie călăuza acestuia spre
ideal.” (V. Hugo)
Ingres, Le Songe d'Ossian, 1
2. Scriitorii romantici, nesatisfăcuţi
de realitatea obiectivă, încearcă
să o depăşească, să evadeze din ea

In permanentă căutare a unui ideal scriitorul

romantic evadează din prezent în trecut sau
viitor, din spaţiul său cunoscut, spre un spaţiu
fără contururi clare. Limitării clasice i se opune
înclinaţia spre nelimitat, din convingerea că
esenţa omului se împlineşte în nemărginire.
Pentru scriitorul romantic adevărul nu se
găseşte ca pentru clasici în avântul ideii, ci
numai în imensitatea infinitului: “In noi, sau
nicăieri, este eternitatea cu lumile ei, trecutul şi
viitorul.” (V. Hugo)
 3. Romantismul pătrunde mai adânc în
tainele sufletului, exprimă sentimentele
profunde ale scriitorului
“Poetul răspunde de sufletul oamenilor.” (Victor Hugo)
“Poezia trebuie să ne arate mai puţin pe poet şi mai mult pe
om însuşi.” (Lamartine)
Poezia trebuie “să scoată la lumină ceea ce i s-a revelat
poetului” prin “privirile furişate în sanctuarul sufletului.”
“E nemaipomenit că tocmai înăuntrul tău trebuie să priveşti
ce e afară. Profunda şi întunecata oglindă e în adâncul
omului. Acolo e acel clar-obscur înspăimântător. Ceea ce
se oglindeşte în
sufletul oamenilor e mai ameţitor decât în văzul
direct [...]. Aplecându-ne spiritul peste acel puţ, întrezărim
aici, undeva în adânc, ca într-o prăpastie, într-un cerc îngust,
întreaga imensitate a lumii” (V. Hugo)
Interesul pentru straturile adânci ale vieţii sufleteşti
aduce şi inclinaţia spre meditaţia filozofică, precum
şi cultivarea visului.
4. Interesul pentru frumuseţea
şi pitorescul naturii, pentru
culoarea locală

Romanticii consideră omul un

microcosmos (univers mic),
în care se oglindeşte şi se rezumă
macrocosmosul (universul mare),
într-o perfectă comuniune
cu natura.
5. Lărgind cadrul de inspiraţie al
artistului, romantismul scoate în
evidenţă şi valoarea artistică a
ceea ce nu este frumos

Urâtul se prezintă şi el în
numeroase forme şi “fidelitatea”
faţă de natură impune
surprinderea extremelor naturii:
frumos-urât, ochiul romanticului
fiind creat pentru a descoperi
contrastele.
Quasimodo-ilustratie de Alfred Barbo
6. Interesul pentru creaţia
populară şi pentru tradiţiile
naţionale

Romantismului i se datorează
redescoperirea bogăţiei fondului
şi formei operelor folclorice.

Tezeu si Minotaurul
7. Personajul romantic provine din
toate mediile sociale, este un erou
excepţional care acţionează în
împrejurări excepţionale

Autorul romantic realizează personaje

din trăsături psihice antitetice,
din alb şi negru, cu sentimente
contrastante.
“Ca şi ceilalţi oameni, personajele
trebuie să fie complexe şi nuanţate,
alcătuite, în adâncul lor din
bine şi rău.” (V. Hugo)
Delacroix : Dante si Virgiliu in Infern
8. Arta romantică, în opoziţie cu arta
clasică, preocupată de unitate, este
caracterizată de amestecul genurilor,
de renunţarea la regulile unităţilor de
timp şi spaţiu în numele verosimilului şi
al culorii locale.

Tabloul amplu al vieţii necesită

amestecul genurilor, căci
adevărata poezie se află în
armonia contrariilor.
Ingres :Apoteoza lui Homer
9. Lărgirea vocabularului prin
pătrunderea arhaismelor, regionalismelor
şi a cuvintelor populare. Antiteza este
prezentă în definirea unor situaţii, idei,
atitudini, sau în caracterizarea
personajelor.
10. Romanticii recurg la ironie pentru a
spulbera iluziile, pt. a arăta inconsistenţa
lor, căci, de îndată ce se izbesc de
realitate , se destramă.