Mecanismele prezentării

selective a antigenelor pe
moleculele MHC

Moleculele MHC reprezintă, alături de

imunoglobuline şi de receptorii
celulelor T, elementele unui angrenaj
molecular, care permite desfăşurarea
răspunsului imun.
 Organizarea genetică a complexului major de
histocompatibilitate (MHC) la om

 Complexul major de histocompatibilitate MHC defineşte un

complex de gene foarte polimorfe, strâns legate între ele, al
căror produşi sunt exprimaţi pe suprafaţa unor celule foarte
variate.
MHC – clasa I
 Moleculele MHC I sunt
alcatuite:
 dintr-un lanţ specific A,
B sau C cu multiple
variante allelice format
din 338 aa
 dintr-un lanţ de
dimensiuni mici β2
microglobulina fără de
variante allelice
codificată de o proteină
de pe cromozomul 15.
 MHC - clasa II

 Moleculele MHC clasa II

sunt heterodimeri
alcatuite din doua lanţuri
polipeptidice:
 un lanţ α(34kD) format
din 229 aa
 lanţul β (29 kD) format din
237 aa
MHC – clasa III
 nu sunt implicate în reacţiile de
histocompatibilitate
 încadrate aici deoarece genele care le
controlează sinteza sunt înglobate în
complexul de gene MHC de pe
cromozomul 6
 C2, C4, proteina legată de sexul xy - Slp
Rolurile biologice ale MHC
 Conferă (MHCI) o individualitate absolută
ţesuturilor fiecărui individ, făcând din acesta
un unicat în natură sub raport genetic şi
comportamental
 Preluare şi prezentare a fragmentelor
polipeptidice şi uneori poli/oligozaharidice cu
potenţial antigenic celulelor T. Răspunsul
imun al limfocitelor T se face numai sub
restricţie MHC.
Rol de receptor pentru Ag (cu
posibilităţi reduse de recunoaştere
specifică)

MHC I poate funcţiona ca şi

componentă a receptorilor hormonali
Mecanismul prezentării selective a Ag-lor în
contextul moleculelor MHC de clasa I

Celulă ţintă Limfocit Tc

TH

Reticul endoplasmic CD8

Semnal 2
TCR Semnal 1 Citokine IL-2
MHC-1
CD3 Granulaţii
specifice

Citotoxicitate
Mecanismul prezentării selective a Ag-lor în contextul
moleculelor MHC de clasa I

 Celula ţintă etalează pe membrană

fragmente peptidice în contextul
moleculelor MHC de clasa I
 MHC I primesc în situsul de legare
fragmente peptidice rezultate în cursul
degradării Ag endogene
 Lf T citotoxice recunosc peptidele
prezentate de MHC I; fragmentele
antigenice astfel expuse
interacționează cu TCR de pe lf Tc,
legătură stabilizată de molecula CD8
 Urmare a legării la TCR, se
declanșează un semnal de activare
urmat de secreție de IL-2 (Lf Th este
principala celulă producătoare); Lf Tc
se va diferenția într-o celulă citotoxică
ce va distruge celula țintă
Mecanismul prezentării selective a Ag-lor în contextul
moleculelor MHC de clasa II

Celulă prezentatoare Limfocit

de antigen (APC) TH
Citokine (IL-1)
Activare - Th

CD4
Macrofag Semnal 2

Limfocit B MHC-2
TCR
CD3
Semnal 1

Cel.dendritice

Citokine (IL-2, IL-12, IL-4, IL-6, IFN-g)

Mecanismul prezentării selective a Ag-lor în contextul
moleculelor MHC de clasa II

 MHC II asociază și prezintă Ag

exogene numai când aceste
molecule se află pe celule
prezentatoare de antigen APC; Ag
exogene sunt prelucrate în APC
 APC stimulează limf.Th prin
prezentarea fragmentelor
antigenice către TCR și prin
secreția de IL-1. Legarea APC-
MHCII la TCR este stabilizată de
către molecula CD4
 Ca răspuns al legării, APC secretă
IL-1, macrofagul este principala
sursă a acestei IL
 Ca răspuns al activării realizate
de IL-1, limf. Th secretă citokine
cu efecte asupra limf. B și asupra
altor celule ce vor fi recrutate și
implicate în răspunsul imun
Afinitatea TCR pentru complexele MHC-peptid

Afinitatea TCR pentru complexele MHC-peptid este moderată spre mică. Această
interacţiune este slabă, comparativ cu interacţiunea antigen-anticorp.
Afinitatea scăzută a TCR sugerează că este necesar ca şi alte molecule să
intervină; interacţiunea celulei T cu APC sau celula ţintă nu depinde doar de
TCR.
Moleculele de adeziune amplifică legătura dintre limfocite şi celula partener.
La aceasta se adaugă moleculele co-receptor, care interacţionează cu MHC I sau
MHC II.
Există de asemenea o serie de molecule accesorii: CD45, CD28, CD40L – fiecare
dintre acestea se leagă de un anumit ligand.
Interacţiunea dintre limfocitul T şi APC sau celula ţintă este mediată întâi de
moleculele de adeziune, după care TCR caută să vadă dacă se poate lega
specific la complexul MHC/peptid.
În timpul activării limfocitului T, se produce o creştere tranzitorie a expresiei
moleculelor accesorii (CD2, LFA-2), ceea ce va permite un contact mai strâns
între cele două celule. Astfel, citokinele sau substanţele citotoxice sunt
transferate mai eficient.
După activare, numărul de molecule de adeziune scade, ca şi afinitatea lor şi
limfocitul T se detaşează de celula partener; unele dintre aceste molecule
accesorii joacă un rol în transmiterea semnalului.
Concluzie: moleculele accesorii nu sunt necesare pentru legarea antigenului, dar
.
amplifică în ansamblu intensitatea legării