1

“Când este pace în lume, un om de bine

îşi ţine sabia alături de el”
Sun Tzu - Arta războiului

CARACTERISTICILE, FIZIONOMIA GENERALĂ ŞI

OBIECTIVELE STRATEGICE ALE INTERVENŢIILOR
MILITARE CONTEMPORANE
•Războiul (conflictul armat) presupune consumuri energetice foarte mari, pierderi multiple –
umane, materiale, teritoriale etc. – şi prejudicii deosebite – de natură politică, economică,
financiară, imagologică şi altele;
•Acest fenomen social, care a determinat schimbările cele mai spectaculoase şi dramatice
din evoluţia umanităţii, a fost, este şi va fi analizat cu atenţie şi responsabilitate deoarece
efectele sale se manifestă pe termen lung, uneori cu consecinţe ireparabile;
•Strategiile militare descriu şi clasifică tipologia războaielor în funcţie de interesele
fundamentale ale statelor;
•Conflictele militare desfăşurate după cel de-al doilea război mondial au avut caracteristicile
unei crize majore, internaţionalizată, cu trei etape distincte: escaladarea, confruntarea
armată şi detensionarea;
•Există unele teorii, care plasează confruntarea armată în afara crizei politico – militare. În
realitate, etapa în care se recurge la întrebuinţarea forţei armate, pentru rezolvarea unui
diferend inter sau intrastatal, reprezintă apogeul crizei respective.

2
 FORME DE MANIFESTARE A UNOR CRIZE POLITICO-MILITARE
ÎN FUNCŢIE DE INTENSITATEA DIFERENDELOR

a) Criză politico-militară de intensitate minimă

CONTACTE POLITICO-
DIPLOMATICE INTENSE Caracteristici generale:
– tensionarea relaţiilor
politico-militare se menţine
la nivel declarativ;
– în domeniul militar – se
INTENSITATEA ACŢIUNILOR

TENSIONAREA DETENSINAREA desfăşoară exerciţii practic-

RELAŢIILOR RELAŢIILOR
POLITICO-MILITARE POLITICO-MILITARE aplicative pentru creşterea
nivelului operativ al forţelor;
sunt menţinute contactele
diplomatico-militare;
PERIOADA DE PACE
(STABILITATE)
PERIOADA DE PACE
(STABILITATE)
– conştientizarea perico-
lului conflictului militar
determină detensionarea
crizei.
TEMPORALITATEA ACŢIUNILOR
3
b) Criză politico-militară de intensitate medie

DEMONSTRAŢIA
DE FORŢĂ
Caracteristici generale:
– tensionarea bruscă a
relaţiilor politico-militare;
– în domeniul militar – se
INTENSITATEA ACŢIUNILOR

ESCALADAREA DEZESCALADAREA
CRIZEI CRIZEI desfăşoară invadarea rapidă
a spaţiului adversarului şi
ocuparea teritoriului acestuia;
se caracterizează prin lipsa de
reacţie la invazie, datorită
PERIOADA DE PACE PERIOADA DE PACE surprinderii totale;
(STABILITATE) (STABILITATE)
– opinia publică inter-
naţională se află în faţa unui
fapt împlinit.
TEMPORALITATEA ACŢIUNILOR

4
c) Criză politico-militară de intensitate maximă

Caracteristici
CONFLICTUL
ARMAT
generale:
– tensionarea, la cel mai
înalt nivel, a relaţiilor
politico-militare determină
situaţia ca diferendul să nu
INTENSITATEA ACŢIUNILOR

ESCALADAREA DEZESCALADAREA
CRIZEI CRIZEI poată fi rezolvat decât prin
conflict armat (război);
– în domeniul militar – se
desfăşoară confruntarea
armată cu consecinţă
directă – ocuparea
PERIOADA DE PACE
(STABILITATE)
PERIOADA DE PACE
(STABILITATE)
teritoriului adversarului;
– criza îşi prelungeşte
efectele distructive în
etapa postconflict armat.
TEMPORALITATEA ACŢIUNILOR

5
 CARACTERUL CONTINUU, INTEGRATOR AL ETAPELOR
CRIZELOR POLITICO-MILITARE CONTEMPORANE

CONFLICTUL ARMAT
(APOGEUL CRIZEI)

DECLANŞAREA OPERAŢIEI MOMENTUL DECLARAŢIEI

AMPLOAREA CRIZEI POLITICO-MILITARE

OFENSIVE PENTRU POLITICE REFERITOARE LA

OCUPAREA SPAŢIULUI ÎNCETAREA CONFLICTULUI
ADVBERSARULUI ARMAT

ETAPA PRECONFLICT ETAPA POSTCONFLICT

ARMAT (ESCALADAREA ARMAT (DEZESCALADAREA
CRIZEI) CRIZEI)

STAREA DE PACE STAREA DE PACE

(DE NORMALITATE) (DE NORMALITATE)

AXA TIMPULUI STRATEGIC

6
 1.ETAPA PRECONFLICT ARMAT
(ESCALADAREA CRIZEI POLITICO-MILITARE)

•Această fază a viitorului conflict armat se caracterizează prin

tensionarea crescândă a situaţiei regionale sau internaţionale
în domeniile: politic, diplomatic, economic, informaţional şi
mass media;
•Din perspectiva ambelor părţi implicate sunt vizate:
1. Eficientizarea maximă a măsurilor de contracarare a
surprinderii;
2. Obţinerea sprijinului naţional şi internaţional;
3. Justificarea viitoarelor acţiuni militare;
4. Atragerea de aliaţi;
5. Realizarea unor avantaje iniţiale decisive;
6. Crearea surprinderii tehnologice şi operaţionale;
7. Câştigarea rapidă a viitoarei confruntări militare. 7
 DIRECŢIILE PRINCIPALE DE EFORT ALE ALIAŢILOR,
COALIŢIILOR ŞI STATELOR ÎN ETAPA PRECONFLICT ARMAT

1. Eficientizarea 3. Justificarea
maximă a măsurilor de 2. Obţinerea sprijinului
viitoarelor acţiuni
contracarare a naţional
militare
surprinderii şi internaţional

OBIECTIVELE
STRATEGICE
7. Câştigarea rapidă a ÎN ETAPA 4. Atragerea de aliaţi
confruntării militare
PRECONFLICT
ARMAT

6. Crearea surprinderii
tehnologice, 5. Realizarea unor
informaţionale, avantaje iniţiale
conceptuale şi decisive
operaţionale
8
•Durata acestei etape este de la câteva luni la doi – trei ani, în
funcţie de următorii factori:
Contextul politico – militar regional şi internaţional;
Gradul de implicare a organismelor abilitate în
prevenirea şi descurajarea crizelor de ordin militar;
Palierul de pregătire al forţelor armate;
Posibilitatea realizării unor coaliţii politico – militare sau
a implicării unor alianţe de acest gen;
Reacţia politico – diplomatică internaţională faţă de
posibila intervenţie militară;
Nivelul de credibilitate al folosirii forţei armate în
rândurile opiniei publice naţionale şi internaţionale;
Atitudinea principalilor actori geopolitici ai lumii faţă de
criză;
Posibilele consecinţe economico – financiare şi sociale;
Potenţialul militar al unor state din vecinătatea arealului
viitoarei confruntări armate şi perspectiva posibilei lor
atitudini strategice de neutralitate faţă de intervenţia
armată sau a reacţiei la aceasta.
9
•Din punct de vedere strict militar, în această etapă sunt preconizate activităţi
decisive pentru obţinerea succesului în viitoarea confruntare armată;
•Ele se desfăşoară în secret şi de aceea nu sunt perceptibile pentru opinia
publică;
•În consecinţă, ele nu pot fi clasificate şi condamnate ca elemente de
agresiune;
•Din această perspectivă, în etapa preconflict armat, se pot desfăşura
următoarele:
Activarea forţelor speciale, inserate deja în spaţiul viitoarei
confruntări;
Operaţionalizarea forţelor armate cu caracter predilect ofensiv;
Amplificarea măsurilor antiteroriste;
Intensificarea acţiunilor de spionaj militar;
Blocada informaţională a viitorului adversar;
Declanşarea unor operaţii psihologice, de mare amploare, în
întregul spectru mass media, care vor avea ca scop atragerea
opiniei publice pentru susţinerea sau respingerea intervenţiei
militare;
Intensificarea măsurilor în cadrul acoperirii strategice.
10
 2. INTERVENŢIA MILITARĂ - MODALITATE EXTREMĂ DE
PROMOVARE A INTERESELOR STRATEGICE

•Pe măsură ce situaţia evoluează cu certitudine către conflict armat,

măsurile şi activităţile enumerate anterior sunt amplificate;
•În plan militar, sunt luate următoarele măsuri cu efecte
strategice:
Continuă antrenarea comandamentelor şi a structurilor militare
destinate intervenţiei militare, respectiv, respingerii acesteia;
Sunt actualizate planurile de operaţii;
Se intensifică măsurile de protecţie a principalelor obiective
politico – militare;
Se declanşează convertirea unităţilor economice destinate
producţiei de război;
Se completează toate stocurile strategice repartizate logisticii
viitoarelor operaţii;
Sunt intensificate activităţile de mascare şi inducere în eroare a
adversarului.
11
•Pe plan politico – diplomatic sunt amplificate acţiunile de izolare
a viitorului adversar – atât în relaţiile externe, cât şi faţă de propria
opinie publică – şi de obţinere a unui sprijin cât mai consistent din
partea organismelor internaţionale de securitate pentru întrebuinţarea
forţei armate în vederea soluţionării crizei;
•Criza atinge apogeul în momentul începerii desfăşurării strategice a
forţelor destinate intervenţiei militare;
•Intervenţia militară are ca obiectiv strategic instaurarea controlului
direct asupra factorilor politico – militari şi economico – sociali din
statul vizat cu folosirea forţei armate;
•Experienţa intervenţiilor militare reliefează că majoritatea acestora a
menţinut beligeranţii şi arealul iniţial al confruntării armate;
•În perioada războiului rece, marile puteri militare au evitat
confruntarea armată directă. Astfel, dacă un mare actor geopolitic a
recurs la intervenţia militară într-un spaţiu în care i-au fost afectate
interesele, celelalte mari puteri s-au implicat prin acordarea de sprijin
tehnologic statului agresat s-au şi-au menţinut neutralitatea.
12
•Intervenţiile militare desfăşurate după cel de-al doilea război mondial au avut obiective
strategice diversificate:
Menţinerea sferelor de influenţă în spaţiile de interes strategic;
Extinderea controlului politico – militar, în special în zonele bogate în
resurse energetice;
Testarea atitudinii şi capacităţii de reacţie a celorlalţi mari actori
geopolitici;
Verificarea, reală şi realistă, a capacităţilor operaţionale ale propriilor
forţe armate, prin implicarea directă a acestora într-un teatru de război;
Impunerea unor concepte politico – doctrinare;
Testarea noilor tipuri de armament şi tehnologii;
Verificarea practică a capacităţii de conducere a comandamentelor şi a
potenţialului combativ al trupelor;
Atragerea sau menţinerea în cursa înarmărilor a potenţialilor adversari cu
scopul slăbirii continue a resurselor financiare ale acestora.
•Principala caracteristică a intervenţiilor militare postbelice – niciuna dintre
părţile implicate nu a recurs la folosirea maximă a potenţialului militar. Mai mult,
statul supus intervenţiei militare a recurs la principiul conservării forţei adoptând “eschiva
strategică”;
•Din punct de vedere spaţial, forţele armate au acţionat în areale determinate, şi nu pe
întregul teritoriu al statelor implicate. Excepţie a făcut mediul aerian, forţele
intervenţioniste vizând controlul total al acestuia, cu scopul asigurării libertăţii de acţiune
pentru forţele terestre şi navale; 13
•Tipul dominant de acţiune strategică a fost armată contra
armată sau armată contra forţe de guerilă. În unele situaţii a fost
remarcată şi folosirea structurilor militare pro-intervenţioniste
(constituite din elemente militare care aparţineau statului agresat dar
care acţionau în conjuncţie cu forţele de invazie);
•Pentru intervenţiile militare în diverse spaţii de pe glob sunt
folosite forţe de reacţie rapidă de tip întrunit. Acestea sunt
capabile să moduleze sau să demoduleze grupuri de luptă complexe în
funcţie de caracteristicile geografice ale teatrului de conflict şi de
obiectivele vizate;
•Forţele de reacţie rapidă desfăşoară operaţii terestro – aero –
navale şi bătălii decisive asupra principalelor centre de putere
ale statului vizat – obiective politico – militare, administrative şi
economice vitale.
CONCLUZIE: Practica recentelor conflicte militare a reliefat
că, în principiu, datorită dezechilibrului tehnologic
major dintre forţele de asalt şi cele destinate reacţiei la
atacul acestora, scopurile strategice ale intervenţiei
militare se îndeplinesc în timp relativ scurt. 14
 3. ETAPA POSTCONFLICT ARMAT
(DEZECALADAREA CRIZEI POLITICO-MILITARE)

•În contextul acestei etape, apar şi proliferează situaţii politico – militare foarte greu
de gestionat în termenii declaraţi şi agreaţi de către organismele internaţionale de
securitate în momentul declanşării intervenţiei militare;
•Unele state, datorită presiunii opiniei publice interne, după finalizarea operaţiilor
specifice intervenţiei militare, se retrag din coaliţia formată pentru gestionarea crizei
şi îşi repatriază forţele armate;
•În această etapă sunt implicate forţe armate din alte state contributoare la operaţii
de menţinere a păcii, stabilitate şi reconstrucţie;

•Complexitatea deosebită a acestei etape este determinată de:

Dispariţia temporară a organismelor administrative centrale şi locale;
Dificultatea deosebită a reconfigurării acestora datorită implicării a numeroase
centre de putere, externe şi interne, în general, cu interese divergente sau
contradictorii;
Această stare socială dezorientează şi descurajează populaţia locală de a se
implica în acţiuni civice care să conducă societatea, afectată grav de conflictul
armat, spre starea de destindere şi normalitate.

15
•Deteriorarea gravă a vieţii cotidiene, în special în
marile aglomerări urbane, este influenţată de:

Distrugerile masive ale infrastructurii;

Lipsa asistenţei sanitare minime;
Penuria alimentară şi energetică;
Atacurile teroriste frecvente;
Inexistenţa unui control administrativ centralizat, real şi
autoritar;
Nesiguranţa permanentă;
Necesitatea folosirii directe a forţei armate, de către
structurile militare destinate operaţiilor de menţinere a
păcii, pentru restabilirea temporară a ordinii publice.

16
CONCLUZII:

Dacă se va recurge din ce în ce mai des la intervenţia

militară, pentru impunerea unor interese strategice,
aceasta se poate transforma într-o veritabilă sursă de
conflict armat regional sau chiar într-un război
internaţionalizat, cu consecinţe majore pentru pacea
mondială.

Chiar şi menţinerea în stadiul contemporan a nivelului de

violenţă şi distructivitate al intervenţiilor militare crează
disfuncţii majore în procesul de reorganizare politico –
militară, în special în etapa de reconfigurare a structurilor
de forţă proprii statului afectat, pentru ca, în perspectivă,
acestea să asigure funcţionarea normală a societăţii.

17