HEPATITE ACUTE VIRALE

Conf. Univ. Dr. SIMONA CLAUDIA CAMBREA

 INTRODUCERE

• Hepatitele virale, cauzate de virusurile hepatitice A, B, C, D, E, F,

G, au răspândire universală fiind cunoscute din antichitate.
• Ocupă în prezent primul loc, între bolile transmisibile, prin
morbiditate, complicatii, decese si pierderi economice.
• Hepatita virală A, denumită, multă vreme, „hepatita epidemică"
se pare că a deschis „era" hepatitelor.
• În 1945-1946, savanţii romani St. S. Nicolau ṣi N. Cajal au emis
ipoteza, astăzi confirmată, a existenţei mai multor tipuri de
hepatită virală  Alfabetul virusurilor hepatitice
 Hepatita virală A (HVA)
• Este cauzată de un virus cu transmitere, predominant, enterală,
endemo-epidemică în ţările în curs de dezvoltare ṣi în populaţia
defavorizată din ţările industrializate;
• Afectează predominant copiii, la care este, în general benignă
iar când apare la adult, poate fi severă.
• În ultimii ani, s-au semnalat cazuri de HVA cu transmitere:
• veneriană,
• prin drogare,
• transfuzii,
• de tip nosocomial,
• boală a voiajorilor.
INCIDENTA HVA 2003-2012
INCIDENTA HVA - 2013
INCIDENTA HVA IN JUDETE- 2013
INCIDENTA HVA PE GRUPE DE VARSTA - 2013
APARTENENTA LA FOCARE HVA - 2013
PONDEREA HVA PE MEDIU DE PROVENIENTA
PONDEREA HVA PE SEXE 2013
 Hepatita virală B (HVB)
• Este cauzată de un virus cu transmitere, predominant parenterală, cu
răspândire universală, interesând toate grupurile de vârstă, cu risc de
cronicizare carcinogeneză hepatică primară.
• Virusul hepatitic B (VHB) poate produce 5-15% dintre hepatitele
posttransfuzionale (HPT), frecvente infecţii nosocomiale, la pacienţi ṣi
personalul medico-sanitar ṣi se poate transmite intens prin relaţii sexuale de
tipuri variate.
• Purtătoriisănătoṣi ṣi foṣti bolnavi se pot croniciza constituind riscuri
epidemiologice ṣi clinice.
• Anual, pe plan mondial, decedează prin HVB, peste 2 milioane de oameni iar
aproximativ 400 de milioane sunt purtători de VHB, în Romania proporţia
medie, fiind de 7-9% din populaţia generală a ţării.
• Un purtător cronic din 4 poate dezvolta, în timp, hepatită cronică cu evoluţie
spre ciroză ṣi eventual carcinom hepatic primar (CHP).
INCIDENTA HBV/HCV 2006-1013
INCIDENTA PE JUTETE A HBV 2013
INCIDENTA HBV PE GRUPE DE VARSTA 2013
INCIDENTA PE GRUPE DE VARSTA A HVB -2013
INCIDENTA PE GRUPE DE VARSTA A HBV 2013
 Hepatita virală C (HVC)

• Are răspândire universală, un proces epidemiologic cu unele

elemente comune cu ale HVB ṣi HVG.
• HVC este reponsabilă de producerea a peste 90% din cazurile de
HPT de unde ṣi caracteristica de a fi cea mai cronicizantă dintre
hepatitele virale.
• HVC este mai puţin veneriană, produce starea de purtator cronic
care este însă dificil de stabilit ṣi contribuie la apariţia CHP.
• Riscul nosocomial, occupational, pare a fi mai redus decât la
HVB.
INCIDENTA PE JUDETE A HCV - 2013
INCIDENTA PE GRUPE DE VARSTA HCV - 2013
INCIDENTA HCV PE GRUPE DE VARSTA - 2013
INCIDENTA HCV PE GRUPE DE VARSTA SI
STADIU CLINIC - 2013
 Hepatita virală D (HVD)

• Areraspandire universală cu mari diferenţe regionale ṣi este

produsă de virusul hepatitic D (VHD) care, pentru aceasta, are
nevoie să se asocieze cu VHB sub formă de coinfecţie sau
suprainfecţie.
• VHD se întâlneṣte în proporţii variate, asociat cu markerii pentru
celelalte virusuri hepatitice (VH).
• Procesul epidemiologic ca prevenţia HVD se suprapune cu cea
pentru HVB.
 Hepatita virală E (HVE)
• Are răspândire universală dar este endemo-epidemică în Asia de
Sud Est; în celelalte arii geografice fiind predominant sporadică.
• Procesul epidemiologic al HVE are multe elemente comune cu
cel al HVA, iar ca particularităţi:
• virusul hepatitei E (VHE) se transmite predominant pe calea apei contaminate,
• afectează mai ales populaţia peste 15-16 ani;
• agresivitate deosebită pentru femeile gravide.
• Poateproduce îmbolnăviri grave la adulţi, îndeosebi cei cu
imunosupresie dar ṣi la copiii mici.
 Hepatita virală F (HVF)

• Este în studiu;
• Datele acumulate o situează în grupul B, C, D, G;
• Ar fi însă mai puţin cronicizantă decât HVC ṣi mai mult decât
HVB;
• Produce rareori HPT.
 Hepatita virală G (HVG)
• Deṣisemnalată epidemiologic de peste un deceniu, când s-a
constatat existenta unor hepatite, mai ales de tip HPT care erau
non A, B, C, D, F, în prezent se cunoaṣte ca HVG se întâlneṣte la
drogaţii pe cale i.v., la politransfuzaţi, inclusiv bolnavi cu
hemofilie, thalasemie, hemodializaţi la donatorii de sânge,
• In afară de HVG acută, aceasta poate evolua cronic, chiar spre
CHP.
• HVG se poate întâlni la purtătorii cronici singular sau asociat cu
VHB, VHC, HVD.
• In general, HVG este mai puţin gravă decât HVC.
 Caracteristici cu importanţă epidemiologică
ale virusurilor hepatitice
• In afara de VHB, toate celelalte sunt virusuri ARN;
• virusurile hepatitice (VH) au fost izolate: 1961 (B), 1973 (A), 1977 (D), 1989
(C), 1990 (E), 1995 (G);
• virusurile hepatitice produc procese epidemiologice cu elemente comune,
dar particulare pentru HVA si HVE respectiv HVB, HVC, HVD, HVF, HVG;
• VH au răspândire universală dar cu mari diferenţe geografice;
• VH produc îmbolnăviri specifice omului;
• Manifestările epidemiologice ṣi clinice pentru toate VH pentru fiecare în
parte, prezintă un pronunţat polimorfism;
• Pluralismul etiologic al HV a fost sugerat încă din 1945-1946 de St. Nicolau ṣi
N. Cajal;
 Caracteristici cu importanţă epidemiologică
ale virusurilor hepatitice
• VH prezintă rezistenţă remarcabilă în mediul ambiental ṣi faţă de
decontaminanţii uzuali, cu excepţia substanţelor oxidante, în special cele
clorigene;
• VH au o structură antigenică complexă dar aceasta este mai evidentă la
VHB, C, G;
• transmiterea VH cu producerea infecţiei hepatitice este favorizată de doza
infectantă mică;
• rezistenţa mare ṣi doza infectantă redusă favorizează transmiterea VH prin
numeroase căi;
• decelarea anticorpilor, specifici pentru evaluări „seroepidemiologice", se
practică cu metode accesibile pentru VH;
 Caracteristici cu importanţă epidemiologică
ale virusurilor hepatitice
• Decelarea AgVH, cu excepţia HVB, necesită tehnici costisitoare bazate, în
general, pe amplificarea genomică (a secvenţelor de acid nucleic);
• VHB si VHC sunt implicate în producerea unor anomalii imunologice;
• VHB într-o măsură mai redusă, VHC si VHG, pot produce leziuni hepatice
cronice, cu risc pentru carcinogeneza hepatica primară;
• VHB, C, G prezintă mutanţi ṣi genotipuri care crează dificultăţi în diagnostic,
terapie, prepararea de vaccinuri;
• VH determină imunitate specifică de tip ṣi de genotip, pentru VHB, C, G:
• VHD poate penetra hepatocitul numai în cuplaj cu VHB.
PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
 Perioade de incubatie HAV

Incubația (zile) Limite Valori medii

Virus hepatitic A (VHA) 15-45 25-30

Virus hepatitic B (VHB) 45-180 60-90

Virus hepatitic C (VHC) 15-180 40-60

Virus hepatitic D (VHD) 14-70 40-50

Virus hepatitic E (VHE) 15-65 25-40

Virus hepatitic G (VHG) 14-145

 Surse de agenţi patogeni în
hepatitele virale A ṣi E

• Omul bolnav: îndeosebi copiii până la 15 ani pentru HVA

populaţia peste 15 ani pentru HVE, pot prezenta forme tipice sau
atipice, subclinice, inaparente (proporţia lor poate fi de 60-80%).
• HVE, în caz de epidemii, poate evolua grav, cu letalitate ridicată
la gravide ṣi la persoane cu imunosupresie.
• HVA poate evolua cu risc, la toate vârstele dar mai ales la adulţi,
în populaţiile cu un standard igienico-sanitar deosebit de ridicat
unde nu se produce imunizarea naturală a copiilor.
 Surse de agenţi patogeni în
hepatitele virale A ṣi E
• Omul purtător:
• preinfecţios, foarte contagios, prin materiile fecale, 8-10 zile înainte de debut în HVA ṣi
respectiv, 10 -15 zile în HVE;
• sănătos, elimină VH în cantităţi mici ṣi pe durată de zile sau săptămâni; aceṣti purtători se
întâlnesc printre persoanele aflate în contact strâns cu omul bolnav sau purtătorul preinfecţios;
• fost bolnav, diseminează, pentru ultimele câteva zile din convalescenţă, doze reduse de VH;
• In anumite circumstanţe epidemiologice pot fi surse de VHA ṣi mai puţin pentru VHE,
unele primate neumane, „fructele de mare" (stridii, midii, scoici, creveţi etc.).
• Produsele patologice prin care sursele diseminează VH sunt:
• materiile fecale,
• sângele în perioada de viremie.
Hepatita acuta virala tip A
Hepatita acuta virala tip E
 Modurile ṣi căile de transmitere a virusurilor
hepatitice A ṣi E
• Modul direct intervine în transmiterea VHA VHE deoarece, ambele produc
hepatite care se pot include în grupul „bolilor mâinilor murdare", „boli ale
săracilor" etc. Aceste hepatite interesează, mai ales, grupuri, colectivităţi,
familii cu „mod de viaţă neigienic" sau afectate de cataclisme naturale sau
sociale. VHA poate fi implicat în transmiterea sexuală sau în producerea
HPT.
• Modul indirect este frecvent implicat deoarece ambele virusuri sunt
rezistente, se elimină de la surse, îndeosebi, prin materii fecale ṣi pot
contamina apa (mai frecvent HVE în Asia S-E), alimentele (mai frevent VHA),
aerul, solul, mâinile, obiectele ṣi muṣtele sinantrope. Ambele virusuri se pot
transmite prin asocierea concomitentă a mai multor căi de transmitere.
 Surse de agenţi patogeni în
hepatitele virale B, C, D, F, G

• Omul bolnav, cu hepatită acută, tipică (aproximativ 30%) ṣi atipică,

sub/anicterică, oligosimptomatică, constituie surse cu mare risc pentru
diseminarea populaţională a VH.
• Un loc particular - omul bolnav cu HPT care diseminează, predominant, VHC
(90%-95%) ṣi care, de asemenea, poate prezenta forme tipice sau atipice.
• Surse de virus sunt ṣi bolnavii cu hepatită cronică, ciroză sau CHP.
 Surse de agenţi patogeni în
hepatitele virale B, C, D, F, G
• Omul purtător de VH:
• preinfecţios,
• diseminează VH pe durata a 30-40 de zile, înaintea debutului
bolii tipice sau atipice;
• aceṣti purtători pot fi depistaţi printre persoanele din
anturajul bolnavului sau a purtătorilor cronici, numai după
apariţia cazului „index";
 Surse de agenţi patogeni în
hepatitele virale B, C, D, F, G
• Omul purtător de VH:
• Sănătos:
• se întâlneṣte în populaţia generală, în proporţii variate, în raport de zona geografică ṣi
de tipul de virus hepatitic;
• situaţia purtătorilor sănătoṣi este mai bine cunoscută pentru VHB, aceṣtia se pot
debarasa de virus spontan, după perioade de săptămâni sau luni de zile;
• proporţii variate dintre aceṣti purtători continuă să disemineze VH toată viaţă
(„purtători sănătoṣi cronici") iar o altă categorie, în raport de factorii care ţin de VH ṣi de
organismul uman (alcoolism, tabagism, condiţii de muncă, nutriţie etc.) se pot „activa"
trecând în hepatita virală cronică, ciroza CHP;
 Surse de agenţi patogeni în
hepatitele virale B, C, D, F, G
• Omul purtător de VH:
• fost bolnav:
• în proporţii variabile, pot disemina VH în convalescenţă, săptămâni ṣi
luni de zile sau depăṣesc această perioadă ṣi devin purtători foṣti
bolnavi cronici, care la rândul lor, o parte se pot „autosteriliza“;
• alţii rămân purtători cronici pentru perioada de ani de zile sau toată
viaţa;
• unii vor înregistra trecerea în hepatită cronică, cu risc de ciroză CHP.
 Surse de agenţi patogeni în
hepatitele virale B, C, D, F, G
• Alte surse, cu roluri particulare, sunt reprezentate de mamele purtătoare de
VH ṣi unele specii de maimuţe aflate în condiţii particulare.
• Toate sursele pot găzdui ṣi disemina unul sau, concomitent mai multe VH.
• Sursele de VH amintite pot disemina VHB, C, D, F., G pentru perioade ṣi cu
intensităţi variate, prin:
• sânge ṣi derivate,
• salivă,
• secreţii cervico-vaginale,
• sperma
• orice produs organic (secreţii ale seroaselor, lacrimi, produse sudorale etc.).
Hepatita acuta virala tip B
Hepatita acuta virala tip C
Hepatita virala tip D
 Modurile ṣi căile de transmitere a
virusurilor hepatitice B, C, D, F, G

• Modul direct de transmitere a VHB, C, D, F, G include:

• transferul transplacentar,
• relaţiile sexuale (predominant la VHB),
• alăptarea (prin ragadele de pe aria mamelonară),
• saliva, alimente masticate de mamă ṣi transferate copilului,
• contaminarea leziunilor preexistente cu produse organice provenind de la surse de VH,
• transfuziile de sânge ṣi derivaţi (predominant la VHC),
• igiena deficitara a ciclului menstrual etc.
 Modurile ṣi căile de transmitere a
virusurilor hepatitice B, C, D, F, G
• Modul indirect asigură transmiterea VH în mod variat cu tipul acestuia
circumstanţele epidemiologice:
• aerul, mâinile, obiectele contaminate intervin în vehicularea VHB, C, D, F, G dar un loc deosebit
îl ocupă obiectele, instrumententele utilizate în realizarea unor intervenţii invazive sau în
manipularea investigarea produselor organice (laboratoare, hemodializă, chirurgie, obstetrică,
ginecologie, endoscopii, cateterisme, acupunctură etc.).
• Caracterulcomplex al diseminării acestor VH prin modul direct rezultă ṣi din
numeroasele activităţi cu risc la nivel populaţional (“manopere nemedicale”):
• injectări, drogare i.v.,
• tatuaj, circumcizie,
• perforaţia urechilor, nasului, buzelor,
• manichiură, pedichiură,
• bărbieritul,
• spălarea dinţlor cu periuţa „comună" etc.
 RECEPTIVITATEA
• Este generală pentru persoanele fără anticorpi specifici, la niveluri
protective, de tip, iar pentru B, C ṣi G ṣi de subtip sau genotip.
• Receptivitatea poate fi evaluată numai în legatură cu fiecare tip de VH,
circulaţia acestuia într-o anumită categorie populaţională, o anumită zonă
geografică.
• Imunitatea pasivă, urmare a transferului de anticorpi de la mamă la copil,
este prezentă în infecţiile produse de toate VH dar este deosebit de evidentă
în HVA deoarece practic toate femeile, la vârsta fertilităţii posedă titruri
ridicate de anticorpi faţă de VHA.
• În zonele unde HVA ṣi HVE este endemo-epidemică, aproximativ întreaga
populaţie este imunizată reimunizată periodic prin trecerea prin infecţia cu
VHA sau prin ingestia acestuia în condiţiile unui mod de viaţă neigienic.
 RECEPTIVITATEA
• In ţările puternic dezvoltate unde sporadicitatea nu asigură imunizarea
naturală se impune vaccinoprevenţia.
• Calitatea prezenţei anticorpilor faţă de VHB, C ṣi G depinde de tulpină,
subtipuri ṣi genotipuri.
• Evaluarea prezenţei anticorpilor faţă de VHB, C ṣi G are valoare, mai ales, de
marker epidemiologic ṣi mai putin de indicator de protecţie specifică.
Interpretarea prezenţei anticorpilor specifici se face în mod diferit de la un
tip de VH la altul.
• Bolnavii sau purtătorii de VHB sunt receptivi pentru infecţia cu celelalte VH
dar în mod „obligatoriu" pentru VHD.
• Receptivitatea ṣi nereceptivitatea sunt dificil de apreciat în prezenţa, la
acelaṣi subiect, a markerilor pentru două sau mai multe VH.
 Formele de manifestare a procesului
epidemiologic
• În raport de particularitătile populaţionale ale tulpinilor circulante de VH ṣi de
zona geografică, în toate HV, procesul epidemiologic se poate manifesta:
• sporadic,
• endemic,
• epidemic
• pandemic.
• Deseori aceste forme evoluează mixt, intricat etc.
• endemo-epidemic,
• endemo-sporadic, etc.
 Manifestarea sporadică
• Se poate întâlni în toate HV dar cu unele diferenţe care sunt determinate de
zona geografică ṣi structura unor grupuri populaţionale.
• În HVA ṣi HVE, manifestarea sporadică poate fi înregistrată în perioadele
interepidemice, colectivităţile pentru asistenţă medico-socială, zone cu
populaţie defavorizată socio-economic, în anumite proporţii în populaţii
„bogate".
• HVA poate fi sporadică printre turiṣtii din ţările industrializate iar HVE, la
adulţii din zonele unde aceasta nu este epidemică.
• HVB, C, D, F ṣi G înregistrează, frecvent, cazuri sporadice în toate categoriile
populaţionale ṣi în multe arii geografice.
 Manifestarea endemică

• Este caracteristică pentru HVA ṣi numai în Asia.

• Pentru HVE, HVB, C ṣi G poate fi endemică în colectivităţile
pentru asistenţa medico-socială ṣi în cazul infecţiilor de tip
nosocomial.
 Manifestarea epidemică
• Este caracteristică pentru HVA ṣi E iar HVB, C ṣi G pot înregistra izbucniri
epidemice în colectivităţile de asistenţă medico-socială, grupuri cu risc de
transmitere sexuală, pentru VHB - infecţii de tip nosocomial.
• Epidemii extensive ṣi cu severitate se pot întâlni în urma consumului de ape
contaminate - VHE, prin alimentele contaminate – în HVA.
• În toate hepatitele, dar mai ales în HVA si E, se pot asocia mai multe căi de
transmitere în declanṣarea unei epidemii.
• Epidemiile pot afecta anumite structuri populaţionale ṣi grupuri de vârstă.
• HVA este predominant epidemică la copii
• HVE la copiii mari, adolescenţi, tineri adulţi ṣi adulţi.
• Celelalte VH pot produce izbucniri epidemice, în general, de mai mică amploare dar
care interesează orice grup de vârstă dar, cu oarecare predominanţă la adulţi, datorită
riscurilor sexuale, ocupaţionale, terapeutice etc.
 Manifestarea pandemică

• Esteprezentă în HV care împreună au realizat o pandemizare specifică

omului contemporan.
• Spre deosebire de pandemiile de holeră, variolă, pestă, gripă, s.a., care au
fost sau pot fi semnalate ṣi în prezent dar care se concretizează printr-o
evoluţie limitată temporal, hepatitele virale au produs o pandemie care,
după ce a atins un „plafon" de morbiditate, se menţin la acest nivel, cu mici
variaţii, fără a marca perioade interepidemice („pandemie trenantă").
 Prevenţia în hepatitele virale A ṣi E

• Măsurile generale de prevenţie ale HVA ṣi E sunt, în linii

generale, similare cu cele eficiente în bolile a căror agenţi au ca
„poartă de intrare" tubul digestiv:
• salmoneloze,
• shigeloze,
• holera,
• enterovirozele etc..
• In categoria acestor măsuri prevenţionale se pot include:
 Prevenţia în hepatitele virale A ṣi E
• supravegherea epidemiologică, populaţională ṣi cu adresabilitate
particulară, pentru grupurile cu risc crescut: copiii pentru HVA ṣi gravidele
pentru HVE; adulţii cu tare organice pentru ambele hepatite;
• igienizarea globală, cotidiană, dezinsecţiă, decontaminarea, salubrizarea
aṣezărilor umane etc.;
• evitarea infecţiilor nosocomiale;
• protecţia adulţilor, îndeosebi a celor cu tare organice, inclusiv cei cu risc
ocupaţional;
• protecţia turiṣtilor din ţările industrializate care ajung în zone endemice;
• evitarea transmiterii hidrice ṣi prin alimente contaminate a VHA si E;
• evitarea transmiterii VHA prin transfuzii, relaţii sexuale, drogare etc.
 Prevenţia în hepatitele virale A ṣi E
• Prevenţia specifică ṣi specială a beneficiat peste 4 decenii de utilizarea Ig
standard pentru protecţia grupurilor cu risc faţă de VHA. In prezent,
utilizarea Ig -lor este limitată.
• Vaccinoprevenţia se utilizează în ţările industrializate pentru protecţia
tuturor vârstelor expuse la infecţia cu VHA în cazul „importului de virus", în
timpul călătorilor în zone endemice sau a politransfuzaţilor ṣi hemofilicilor
(receptori de factor VIII ṣi IX).
• In acest scop s-a impus, dintre multe variante, vaccinul cu virus omorât cu
mai multe formule comerciale, cu 2 doze de vaccin a 0,5 ml, administrate
i.m., la un interval de 30 de zile ṣi revacinare, cu o doză unică, la 6-12 luni;
• se asigură o protecţie specifică pentru cel putin 10 ani de zile cu o eventuala
revaccinare la 5-6 ani de la vaccinarea primară.
• Se află în experimentare ṣi alte tipuri de vaccin.
• Pentru HVE, vaccinurile se află în primele stadii ale cercetărilor.
 Combaterea în hepatitele virale A ṣi E
• Combaterea procesului epidemiologic al HVA E presupune;
• efectuarea anchetei epidemiologice;
• organizarea acţiunilor de depistare, inclusiv a cazurilor atipice;
• raportarea urgentă nominală a cazurilor tipice, atipice ṣi a suspecţilor;
• izolarea la spital;
• contacţii vor fi supravegheaţi epidemiologic, clinic ṣi cu laboratorul, timp
de 30-40 de zile; se pot primi Ig G sau vaccin; vor fi excluṣi de la donarea
de sânge pe durata a 6 luni de zile;
 Combaterea în hepatitele virale A ṣi E
• convalescenţii vor fi dispensarizati, peste 6 luni de zile, asigurându-li-se
control clinic ṣi cu laboratorul; vor fi educaţi să respecte regulile de igienă ṣi
vor fi excluṣi de la donarea de sânge, pe toată viaţa;
• decontaminarea mediului ambiental se va realiza, de dorit, cu substanţe
clorigene;
• igienizarea ṣi salubrizarea prin măsuri speciale, pe durata celor 30-40 de zile
de supraveghere a focarului epidemic, calculându-se timpul care se scurge
de la data ultimului caz depistat;
• dezinsecţia ṣi deratizarea, pot fi utile;
• educaţia, cu tematica specifică HV, poate asigura cooperarea populaţională.
 IMUNOGENICITATEA ŞI
EFICACITATEA VACCINURILOR
• Vaccinurile prezintă imunogenicitate extrem de ridicată.
• Mai mult de 95% din adulţi vor dezvolta anticorpi la 4 săptămâni de la o singură doză
din oricare vaccinuri, iar aproape 100% vor prezenta seroconversie după
administrarea a două doze.
• La copii şi adolescenţi, mai mult de 97% vor fi seropozitivi la o lună de la prima doză.
• În testele clinice, toţi cei care au fost vaccinaţi au prezentat niveluri crescute de
anticorpi după administrarea a două doze.
• Estimările privind persistenţa anticorpilor indică faptul că nivelurile de protecţie ale
anticorpilor anti-HAV ar putea fi prezente timp de 20 de ani sau mai mult.
• Vaccinarea antihepatită se poate face concomitent cu alte vaccinuri (antifebră
galbenă, antitetanos, antitifoidic).
 Recomandare pentru vaccinare
• Există grupe populaţionale mai expuse şi acestea ar trebui în primul rând
vaccinate :
• persoanele care călătoresc în zonele cu prevalenţă crescută a hepatitei A
(Africa, Asia, Bazinul mediteraneean, Orientul Mijlociu, America Centrală,
zone cu condiţii de sanitaţie scazută)
• personalul medical, paramedical;
• personalul din centrele de îngrijire ale persoanelor cu handicap sau vârstnicilor
• lucrătorii din salubrizare şi alimentaţie;
• cei care au contact cu persoane bolnave de hepatită acută virală tip A;
• pacienţii cu boli hepatice cronice la care infecţia cu virus hepatic A poate
provoca decompensarea afecţiunilor preexistente (alcoolici, bolnavi cu
hepatopatii cronice cu virus B sau C).
 Contraindicaţii şi precauţii la vaccinare

• Vaccinul împotriva hepatitei A nu trebuie administrat persoanelor cu istoric

de reacţie alergică severă (anafilaxie) la o componentă a vaccinului.
• Vaccinareapersoanelor cu afecţiuni moderate sau acute severe trebuie
amânată până când persoana se însănătoşeşte.
• Siguranţa vaccinării împotriva hepatitei A în timpul sarcinii nu a fost
determinată. Cu toate acestea, deoarece acesta este un vaccin inactiv, riscul
teoretic asupra fetusului este scăzut. Riscul asociat cu vaccinarea trebuie
evaluat în balanţă cu riscul de infecţie HAV.
• Deoarece vaccinul împotriva hepatitei A este inactivat, nu sunt necesare
precauţii speciale atunci când se vaccinează persoane cu imunitate
compromisă, deşi răspunsul la vaccin ar putea fi suboptim.
 Prevenţia în hepatitele virale B, C, D, F ṣi G
• Măsurile de prevenţie generală se adresează populaţiei, personalului medico-
sanitar ṣi a aceluia care lucrează în serviciile de recoltare, prelucrare, conservare ṣi
transfuzare a sângelui ṣi derivatelor.
• Populaţia generală trebuie ajutată să cunoască riscurile infecţiei cu VHB, C, D, F, G
mijloacele de prevenţie. Educaţia în acest sens se va referi la:
• evitarea injectărilor, fără individualizare strictă a acelor si seringilor; procedee de sterilizare
prin fierbere;
• riscul perforaţiilor pentru podoabe, efectuate de persoane neinstruite;
• riscurile transmiterii VH prin manichiură, pedichiură, bărbierit, tatuaj, circumcizie, ventuze
cu scarificare;
• necesitatea igienizării pe durata ciclului menstrual;
• riscul relaţiilor sexuale neprotejate; posibilitatea transmiterii VH prin salivă, consumul de
alimente „în serie" de către copii;
• riscul contactului intrafamilial cu sursele de VH; riscul mamei, purtătoare de markeri ai VH
pentru produsul de concepţie, intrauterin intrapartum prin actul alăptării („ragadele
perimamelonare") etc.
 Prevenţia în hepatitele virale B, C, D, F ṣi G
• Personalul medico-sanitar poate fi expus contaminării ṣi eventual infectării
în timpul prestaţiilor invazive efectuate unor bolnavi a căror „status hepatic"
nu-l cunoaṣtem.
• Este posibil ca pacienţii să fie expuṣi unor riscuri când personalul
medicosanitar face o HV atipică sau este purtător de VH.
• Protecţia mecanică, cu atenţie pentru leziunile preexistente sau create în
timpul unor prestaţii (acte medico-chirurgicale), orice pacient ṣi oricare
produs organic trebuie considerat a fi cu risc.
• Manipularea materialului pentru transplante poate constitui un pericol
pentru medici ṣi receptor.
• Sterilizarea instrumentarului, cu manipularea corectă a acestuia în timpul
utilizării, poate înlătura multe situaţii de risc pentru transmiterea VH.
 Prevenţia în hepatitele virale B, C, D, F ṣi G

• Recoltarea, prelucrarea, conservarea ṣi transfuzarea sângelui derivatelor

trebuie considerate operaţiuni cu risc care impun măsuri de prevenţie.
• Triajul epidemiologic, clinic ṣi cu laboratorul al donatorilor de sânge poate
înlătura majoritatea riscurilor.
• La aceasta se adaugă excluderea de la donare, pentru o perioadă de 6 luni a
contacţilor cu bolnavi sau purtători cunoscuţi a persoanelor receptoare de
sânge sau derivate.
• Excluderea pe viaţă, se va face pentru foṣtii bolnavi de HV, purtătorii de
markeri ai HV ṣi a donatorilor implicaţi în producerea HPT.
 Prevenţia în hepatitele virale B, C, D, F ṣi G

• Prevenţia specifică se referă, în prezent, la infecţia cu VHB, pentru care se

pot utiliza atât Ig G specifice cât ṣi vaccin.
• Disponibile în prezent sunt:
• - vaccinurile derivat - plasmatic, conţinând AgHBs din plasma bogată în
anticorpi ṣi/sau AgHBe produse în Franţa SUA;
• - vaccinurile produse pe bază de recombinanţi genetici, fabricate în Belgia,
Franţa, SUA, începând din anul 1988, s-a impus vaccinul recombinant
genetic: Engerix B, care se foloseṣte în injectări i. m., în doze de 1 ml pentru
adulţi si 0,5 ml pentru nou-născuţi ṣi copii în vârstă de până la 10 ani.
 Prevenţia în hepatitele virale B, C, D, F ṣi G

• În general, se administrează 3 doze, la interval de 30 de zile între prima ṣi a

doua doză, după 6 luni cea de a treia inoculare. Se pot folosi ṣi alte scheme
de administrare.
• Vaccinul este deosebit de eficient lipsit de reacţii adverse.
• Cea mai acceptată orientare în vaccinoprevenţia anti-HVB, este cea care
presupune imunizarea tuturor nou-născuţilor: câte o doză la naṣtere ṣi la
vârsta de 2 luni respectiv 6 luni de zile.
• Vaccinarea anti- HVB rezolvă protecţia faţă de VHD iar pentru VHC ṣi VHG,
vaccinurile se află în primele stadii de cercetare experimentare.
 Combaterea în hepatitele virale B, C, D, F, G
• Combaterea procesului epidemiologic include aceleaṣi etape ca cele de la
HVA ṣi HVE, la care se adaugă investigaţiile de laborator pentru depistarea
printre contacţi a purtătorilor de markeri ai VHB C, D, F, G, pentru a asigura
excluderea acestora de la donarea de sânge, ţesuturi, organe etc., ṣi pentru
a-i include în programe educaţionale pentru protecţia lor ṣi a anturajului
acestora.
• Toate măsurile amintite la prevenţia HVB, C, D, F, G vor fi luate în
consideraţie în combatere pe durata perioadei de supraveghere
epidemiologică a acestor hepatite care durează peste 3 luni de zile.
• Măsurile de prevenţie ṣi combatere împotriva HVB rezolvă problemele care
privesc HVD.
Care dintre urmatoarele virusuri hepatitice pot fi
prevenite prin vaccinare:
A. Virusul hepatitic de tip A
B. Virusul hepatitic de tip B
C. Virusul hepatitic de tip C
D. Virusul hepatitic de tip D
E. Virusul hepatitic de tip G
Care dintre urmatoarele virusuri hepatitice pot fi prevenite prin vaccinare:
A. Virusul hepatitic de tip A
B. Virusul hepatitic de tip B
C. Virusul hepatitic de tip C
D. Virusul hepatitic de tip D
E. Virusul hepatitic de tip G

Raspuns: A, B
Care dintre urmatoarele virusuri se pot transmite pe cale
digestiva:
A.Virusul hepatitic B
B.Virusul hepatitic A
C. Virusul hepatitic C
D.Virusul hepatitic E
E. Virusul hepatitic D
Care dintre urmatoarele virusuri se pot transmite pe cale digestiva:
A. Virusul hepatitic B
B. Virusul hepatitic A
C. Virusul hepatitic C
D. Virusul hepatitic E
E. Virusul hepatitic D

Raspuns: B, D
Care dintre urmatoarele manopere nemedicale sunt
implicate in transmiterea VHB
A. Transfuziile de sange;
B. Manechiura;
C. Pedichiura;
D. Interventiile stomatologice
E. Periajul cu aceeasi periuta de dinti in familie
Care dintre urmatoarele manopere nemedicale sunt implicate in transmiterea
VHB
A. Transfuziile de sange;
B. Manechiura;
C. Pedichiura;
D. Interventiile stomatologice
E. Periajul cu aceeasi periuta de dinti in familie

Raspuns: B, C, E