Farmacoterapie generală

1
 Definiţie
• ramură aplicativă a farmacodinamiei
generale
• studiază:
– indicaţiile M în diferite boli, la diferiţi bolnavi

Obiectivul: tratamentul trebuie să fie raţional,

eficient şi sigur pentru bolnav!

2
 Rolul farmacoterapiei în
terapeutică
• Etimologie: farmakon = medicament;
therapie = tratament.

• Rol important – datorită:

• eficacităţii reale
• sferei largi de acţiuni farmacologice

3
 Metode farmacoterapeutice
alternative
• Alopatia – unanim acceptată,
fundamentată ştiinţific pe farmacodinamia
experimentală; doze ponderale, de minim
zecimi de mg
• Homeopatia – acceptată de o minoritate
de medici şi farmacişti, fundamentată pe
simptomele produse de remedii; doze
infinitezimale, în diluţii decimale si
centezimale.

4
 Medicamente esenţiale
= medicamente necesare satisfacerii
nevoilor de bază ale majorităţii populaţiei,
în domeniul îngrijirii sănătăţii.
- disponibile oricând şi în cantităţi
suficiente.

• Listă elaborată de OMS (cca 200 - anii

`70) – utilă pt. ţările în curs de dezvoltare
• Fiecare ţară – în funcţie de morbiditate
5
 Medicamente esenţiale
• Criterii principale:
– eficacitate certă
– riscul de reacţii adverse – acceptabil
– uşurinţă şi comoditate în administrare
– calitate farmaceutică superioară
– disponibilitate pe piaţa farmaceutică
– cost convenabil
– condiţiile epidemiologice teritoriale

6
 Farmacomania. Farmacofobia
• tendinţe extreme în utilizarea med. –
dăunătoare, trebuie combătute
• Fmania – recurgerea la med. în cele mai
neînsemante afecţiuni, cu tendinţa de
absolutizare a puterii medicamentelor
• Ffobia – refuzul med., chiar atunci când
adm. lor este necesară, din cauza temerii
exagerate de reacţii adverse.

7
Principii pentru o farmacoterapie
ştiinţifică şi raţională
1. Diagnosticul – anamneză minuţioasă şi
examen clinic şi/sau de laborator
2. Planul terapeutic – individualizat pt. fiecare
bolnav – obiective:
- “primum non nocere”
- raport beneficiu/risc maxim
- raport beneficiu/cost optim
- uşor de aplicat şi supravegheat
- stimularea capacităţii de refacere a
organismului 8
Principii pentru o farmacoterapie
ştiinţifică şi raţională - cont.

3. Stabilirea farmacografiei – individualizat pe

criterii clinice şi farmacocinetice
4. Instruirea bolnavului şi/sau familiei
5. Controlul complianţei
6. Supravegherea terapeutică – controlul
eficienţei şi al RA

9
 Principii pentru o farmacoterapie
ştiinţifică şi raţională - cont.

7. Optimizarea farmacoterapiei – corectarea

medicaţiei în funcţie de evoluţia pacientului

8. Încetarea tratamentului medicamentos –

condiţionat de :
- obţinerea rezultatului scontat
- apariţia RA
- apariţia toleranţei
10
 Stabilirea schemelor
farmacografice

• calea de administrare
• forma farmaceutică
• modul de administrare
• durata şi ritmul de administrare
• momentul optim din nictemer
• doze

11
 Consideraţii care influenţează
stabilirea schemei farmacografice

A. Consideraţii biofarmaceutice şi
farmacocinetice
B. Consideraţii referitoare la bolnav, boală şi
scopul terapeutic
C. Consideraţii referitoare la complianţă

12
 A. Consideraţii biofarmaceutice şi
farmacocinetice

a. S.a. degradate chimic în mediul acid gastric – se adm.:

- per os, în f.f. gastrorezistente (enterosolubile)
- pe altă cale (ex. penicilina G)

b. S.a. biotransformate semnificativ la primul pasaj I sau/şi

H – se adm.:
- per os, în doză mai mare (ex. propranolol, nifedipina)
- pe altă cale (ex. sublingual)

c. S.a. iritante gastrice şi tisulare – se adm.:

- per os, în forme enterosolubile
13
 B. Consideraţii referitoare la bolnav,
boală şi scopul terapeutic

a. în urgenţe – se alege calea i.v. (doză unică

repetată/perfuzie)
b. în boli acute, pt. efect rapid – se adm. sublingual sau
respirator, în aerosoli
c. în boli cronice – per os, în f.f. retard, cu cedare
controlată, pt. menţinerea Css
d. la bolnavii cu vărsături, convulsii sau în comă – exclusă
calea orală
e. la psihotici – se preferă neuroleptice în preparate depôt

14
 C. Consideraţii referitoare la
aderenţă/complianță
• Aderența = respectarea indicațiilor farmacografice de
către pacient; se bazează pe o cooperare medic-
farmacist-pacient. Pacientul trebuie implicat!
Factor „sine qua non” pentru asigurarea eficacităţii
farmacoterapiei.
Pt. optimizarea aderenței – consideraţii:
- pt. bolnavi în ambulatoriu, în activitate – nu sunt indicate
adm. la intervale scurte de timp sau calea intrarectală;
- pt. bolnavi cu tulburări de vedere – f.f. diferenţiate (prin
culoare, formă, mărime);
- pt. bolnavi cu tulburări ale deglutiţiei – f.f. lichide sau cpr.
mici. 15
 Momentul optim de administrare

A. În funcţie de timpul meselor şi alimentaţie (calea per os)

Regulă! Medicamentele neiritante şi fără o recomandare

specială – “pe stomacul gol”

! Medicamente cu indicaţii precise:

- înainte de masă cu 30 min: gastroprokinetice

(metoclopramid - pentru a favoriza golirea stomacului),
colecistokinetice (pentru a stimula contracția vezicii biliare
în timpul mesei), orexigene, anorexigene, antidiabetice
(înainte sau în timpul mesei - pentru a preveni creșterea
glicemiei postprandiale);

16
 Momentul optim de administrare
A. În funcţie de timpul meselor şi alimentaţie (calea per os)

- la distanţă de mese: antiacide (pentru a nu influența

digestia)
- în timpul mesei: med. iritante - AINS, teofilina, sărurile de
Fe
- CI asocierea cu lactate - tetracicline (calciul din lactate
inactivează tetraciclina; între administrări se recomandă
consumul de iaurt, pentru menținerea florei saprofite)
- CI asocierea cu sucuri acide - antibiotice beta-lactamice
(sunt mai sensibile la acțiunea acizilor, unele se
inactivează)

17
 Momentul optim de administrare
B. În funcţie de bioritmul circadian

- dimineaţa: purgative (pentru golirea intestinului în

vederea intervențiilor chirugicale, investigațiilor
imagistice), diuretice (pentru confortul pacientului - să
nu meargă la toaletă în timpul nopții);
- ora 7-10: 2/3 sau 3/4 din doză - corticosteroizi (pentru
a mima secreția endogenă de cortizol, care este
maximă între orele 7-10)
- ziua: Slitice – alfa-blocante, beta-blocante (ziua
predomină SNV simpatic)
- seara, la o oră după cină: hipolipemiante (biosinteza
colesterolului este crescută noaptea)
- seara: antiastmatice, antiulceroase antihistaminice H2,
etc. (noaptea predomină tonusul SNV parasimpatic -
de aceea crizele de ulcer sau de astmă sunt mai
frecvente noaptea) 18
 Supravegherea terapeutică
• se poate face în funcţie de medicament
(ex. M cu IT mic) sau în funcţie de bolnav
(bolnavii cu riscuri şi cu polipatologie - !
automedicaţie)
• Tipuri de supraveghere:
– comună
– particulară

19
 Supravegherea comună
• Obiective:
– supravegherea complianţei
– supravegherea eficacităţii tratamentului
– supravegherea tolerabilităţii
– supravegherea RA
Complianţa – calitatea relaţiei medic-bolnav-
farmacist.
Consecinţele unei complianţe deficitare:
- ineficienţa farmacoterapiei
- recăderi la întreruperea prematură
- efecte rebound, la întreruperea bruscă
- rezistenţa microbiană 20
 Supravegherea particulară
- pt. M cu IT mic + pacienţi cu riscuri

Supravegherea eficacităţii – se face pe baza

unor parametri:
- clinici
- biochimici
- farmacocinetici

21
 Aspecte privind încetarea
farmacoterapiei
• RA care pot să apară:
- efect Rebound
- sindrom de abstinenţă
- insuficienţa funcţională
• Există medicamente care nu trebuie
întrerupte brusc – ex. morfinomimetice,
beta-adrenolitice, antihistaminice H2, etc.
22