Istoria Chinei moderne în viziunea

occidentală: orientalism, culturalism și

critică istoriografică

M O C A N F L AV I A
MSEA, ANUL II
 Progres
Mișcarea Noii Culturi
 1919- Conferința de la Versailles
 Nevoia de progres
 Nevoia de modernitate specifică
occidentului
 Statul chinez are o guvernarea slabă
 Perspectivă etnocentristă
John K. Fairbank
- Tradition and Transformation (1989)
 Imobilitate si inerție vs vigurozitatea
Occidentului
 Imposibilitatea de a evita conflictul
cu Occidentul
 Incapacitatea de a se apăra
 Interesele Occidentului
vs. Tradiție
Bertrand Russell
 1921-1922- prelegeri în China în
mediul academic
 The problem of China (1922)
 O sursă de inspirație pentru
intelectualii chinezi cât și pentru
liderii Republicii Populare
Chineze
 Critică perspectiva etnocentristă
caracteristică Occidentului
 Admiră cultura chineză
 Consideră că poporului chinez nu
i se potrivesc stereotipiile
răspândite în Europa legate de
spațiul Asiatic
 Tradiția oferă stabilitate statului
 Formarea unui discurs istoric despre China

 China sau ,,Estul îndepărtat” încă din Evul Mediu este văzută ca un
imperiu legendar
 Marco Polo descrie în cartea The Book of Wonders lumea chineză ca
fiind plină de bogății, lucruri scumpe și rafinate, cu o cultură exotică,
femei cu un caracter misterios
 Misionarii iezuiți în timp ce prezintă chinezilor Europa ca o lume a
artelor și a științelor, atrăgând lumea intelectualilor, în Europa
răspândesc confucianismul ca fiind o filosofie necesară, o religie
naturală, o sursă de inspirație pentru oamenii de cultură ai Europei
 Nașterea sinofilismului la sfârșitul secolului XVIII
 Leibniz, Wolff, Rousseau și Voltaire apreciază limba, sistemul
educațional și politic. În viziunea lor, statul este condus de un împărat
filosof având consilierii din rândul literaților, fiind aleși după criterii
morale și intelectuale
 Imaginea Chinei în Epoca Luminilor

 Cearta riturilor
 Cristalizarea gândirii iluministe, credința în progres
 Stabilitatea sistemului politic chinez de la jumătatea
secolului al XVIII-lea nu mai este privită ca o virtute ci ca
un semn de regres din punct de vedere al modernității
 J.G. Herder: ,,Imperiul chinez este o mumie îmbălsămată și
pictată cu hieroglife, înfășurată în mătase. Viața ei internă
este asemenea animalelor aflate în hibernare.” ( Philosophy
of the History of Humanity, 1787)
 O cultură care nu a evoluat de secole, un vestigiu al unui
timp trecut, o țară fără prezent la fel ca hieroglifele egiptene
care aparțin unei culturi moarte
 Această viziune stereotipică a evoluat de-alungul secolului
al XVII-lea și al XIX-lea de la Adam Smith până la Marx
Viziunea lui Hegel despre China De la sinofilie la sinofobie

 Lectures on the Philosophy of

World History (1840)

- Consideră China ca punct de

pornire a istorie umanității ,,  - în contextul
Istoria lumii merge din Est spre
Vest; pentru că Europa fără colonialismului din
îndoială este sfârșitul istoriei, secolul al XIX-lea,
Asia este începutul”
- ,,China este un imperiu ce chinezii sunt descriși ca
rămâne în afara procesului fiind inferiori, barbari,
istoric, fără evoluție sau
progres, inertă, pasivă și înguști la minte și
incapabilă de a-și asuma xenofobi
modernitatea Occidentului.
Doar Occidentul poate să
scoată China din această
letargie”
 Pentru a combate eurocentrismul și rasismul, Universitatea de la
Oxford oferă cursuri pentru învățarea limbii chineze în anul 1876
 Primul profesor a fost James Legge
 Sinologii au un rol dublu în prezentarea lumii chineze:
1. ambasadori autorizați ai civilizației chineze în Occident, purtători
de cuvânt și adesea apărători ai principiilor culturale care le
împrumută de la poporul chinez
2. Păstrători al idealului iluminist specific lumii Occidentale
 Istoria Chinei în sec al XX-lea a fost scrisă de sinologi, misionari și
diplomați care au cunoscut China în mod direct
 Aceștia în mod intenționat sau neintenționat au reprezentat puterea
europenilor în Asia, superioritatea tehnologică și științifică - care a
servit ca un model de civilizație
 O abordarea socioculturală

 După cel de-al doilea Război Mondial urmează o generație nouă de

istorici care contribuie o dezvoltare modernă a istoriei Chinei și a
Asiei de Est
 se continuă accentuarea impactului pe care l-au avut statele euro-
americane în modernizarea Chinei
 Cuvinte cheie ale modernității: schimbare și transformare
 China este văzută ca fiind incapabilă de a acționa din propria
inițiativă
 O mulțime de evenimente care au contribuit la modernizarea Chinei
au rămas neobservate de istorici deoarece nu aveau legătură cu
prezența țărilor din West pe coasta Chinei
 Unele evenimente sunt interpretate ca fiind rezultatul acțiunilor
Occidentului, dar care de fapt sunt rezultatul unui proces intern care
începuse mai înainte de a pătrunde puterile străine în China
 După 1980 istoriografia urmează diferite căi care sunt mai greu de
definit
 Majoritatea dintre afirmații intră în contradicție cu realitatea
istorică și socială
 O caracteristică a unei anumite perioade din istoria Chinei nu mai
este considerată general valabilă, ci temporară, astfel încât se
recunoaște un dinamism intelectual, social și economic al Chinei
pe parcursul întregii istorii
 Când istoricii au încercat să arate cauzele Războiului Opiumului,
clasa intelectualilor și funcționarilor chinezi era considerată o
grupare omogenă de reprezentanți ai confucianismului, ostili față
de orice schimbare administrativă sau politică
 Ultimele cercetări arată că ceea ce numim noi confucianism este
un proiect politic, intelectual și filosofic care nu coincide cu
imaginea creată de către misionarii iezuiți în sec al XVI- XVII-lea
 Noi metode de scriere a istoriei Chinei

 Paul A. Cohen propune schimbarea viziunii asupra istoriei

Chinei, care până atunci a fost privită doar prin prisma
acțiunilor făcute de către alte state în China. Se urmărește
o istorie a Chinei care ca punct de pornire nu Occidentul,
ci China însăși
 - China este izolată în istoria universală urmând o
dezvoltare diferită, care trebuie studiată din interior,
începând de la limba și cultura chineză
 O altă metodă adoptată este de a integra istoria Chinei în
istoria lumii, nu ca o parte mărginașă ci ca una esențială
 Este o problemă de înțelegere a istoriei Chinei dintr-o
perspectivă lărgită, contribuția ei la dezvoltarea unor procese
istorice importante ale umanității
 Renunțarea la eurocentrism, etnocentrism
 Etnocentrism - tendința de a judeca valorile altor culturi în
raport cu propria cultură considerată unicul criteriu de
apreciere a adevăratelor valori
 Recunoașterea importanței Chinei și a Asiei în general pentru
construirea unei istorii universale veritabile reprezintă un
progres în crearea unei istorii non-exclusiviste și integrante
 Concluzie

 Clișeele și stereotipurile sunt prezente în aproape

orice activitate legată de cultura chineză, de la
festivaluri până la conferințe academice, celebrități
populare și expoziții la muzee prestigioase.
Perspectiva imperialistă și orientalistă, deși adesea
este combătută, poate fi observată în mod repetat in
majoritatea activităților culturale.
 Se urmărește o corectarea a imaginii lumii est-
asiatice prin renunțarea la vechile paradigme
 Bibliografie

Martinez-Robles,David The Western Representation of Modern China:

Orientalism, Culturalism and Historiographical Criticism, 2008