Coduri și canale

în comunicarea
non-verbală

22 februarie 2014
 Comunicarea non-verbală.
 In comunicarea uzuală, cuvintele arareori
exprimă sinugure 100% din înțeles. De cele mai
multe ori comunicarea include atât tactici
verbale cât și tactici non-verbale.
 Comportamentul non- verbal include: tonul vocii,
expresii faciale, distanța corporală,
îmbrăcămintea, gesturile, sincronizarea,
perioadele de liniște, simbolurile și pozițiile
corporale din timpul negocierilor.
 Comunicarea non-verbală.
 Clasificarea comunicării nonverbale poate fi
făcută după modalitățile senzoriale implicate în
receptarea semnalelor ( Mark Knapp): 1) cum
privim (caracteristicile fizice și îmbrăcămintea);
2) cum auzim (tonul vocii); 3) cum mirosim; 4)
cum ne mișcăm (gesturile, postura, privirea,
expresiile feței, atingerile corporale și
proximitatea); 5) cum afectează mediul
înconjurător acțiunile umane și invers
(dispunerea spațială a mobilei, temperatura,
prezența altor oameni, zgomote).
 Comunicarea non-verbală.
 Cei mai mulți cercetători acceptă o clasificare
rezultată din combinarea codurilor și mediilor de
transmitere a mesajelor. Kinezica (mesajul
corporal) include mișcările corpului, expresiile
faciale și privirea. Studiul privirii – oculezică.
Activitățile vocale alcătuiesc paralimbajul sau
vocalica. Studiul percepției și al modului de
utilizare a spațiului – proxemică. Studiul
percepției și modul de utilizare al timpului –
cronemică. Aspectul fizic, artefactele și
semnalele olfactive sunt considerate categorii
separate ale comunicării nonverbale.
 Funcții și disfuncții:
 Funcțiile comunicării nonvebale: 1) a accentua o anumită
parte a mesajului verbal; 2) a întări tonul general sau
atitudinea transmisă prin mesajul verbal; 3) a contrazice
în mod deliberat mesajul verbal; 4) a regla transmiterea
mesajelor verbale; 5) a repeta ce s-a spus verbal; 6) a
înlocui unele cuvinte sau mesaje verbale; 7) de a facilita
fluența și nuanțarea limbajului verbal (cercetări
psihoneurologice).
 Disfuncțiile comunicării non-verbale: 1) parazitarea
mesajului prin redundanță; 2) întreruperea comunicării
sau segmentarea acesteia;
 KINEZICA
 Kinezica = studiul mișcărilor corpului.
”Kinesics” a fost termenul folosit pentru
prima dată de Ray Birdwhistell în 1952 cu
înțelesul ”studiul mișcărilor corpului în
relație cu aspectele nonverbale ale
comunicării interpersonale”.
 comunicarea prin mișcările corpului este
sistemică și se învață social
 KINEZICA
 Gestul = orice acțiune care transmite un
semnal vizual unui spectator. Nu se poate
să nu comunicăm. Gesturile pot fi
clasificate după Paul Ekman (1969) în:
embleme, ilustratori, expresii faciale,
reglatori, adaptori.
 Gesturi - emblemele
 Emblemele sunt gesturi substitutive, ele țin
loc de cuvinte și pot alcătui un limbaj ( o
traducere directă a cuvintelor):
Gesturi - emblemele
 Gesturi - ilustratorii
 Ilustratorii sunt elemente nonverbale care
însoțesc și completează mesajul verbal
 Ilustratorii nu sunt folosiți independent de
limbajul verbal ci unesc comunicarea
verbală de cea nonverbală
 Gesturi – expresiile faciale
 arată celorlalți un sens al stării noastre afective
 sunt mai puțin dependente de mesajul verbal,
comparativ cu ilustratorii și mai puțin controlabile decât
emblemele.
 expresiile emoțiilor pot fi neintenționate sau intenționate.
 Gesturi - reglatorii
 Reglatorii: mențin și controlează
interacțiunea cu interlocutorii.
 Când ascultăm vorbele altora nu rămânem
pasivi ci facem o serie de gesturi.
 Pot traduce mesaje verbale de genul:
continuă, nu cred asta, este imposibil,
vorbește mai tare, fii mai explicit.
 Gesturi - adaptorii
 Adaptorii reprezintă gesturi stereotipe pe
care le realizăm în spații private sau
publice, în condiții de concentrare sau
tensiune psihică
 Clasificarea gesturilor –
Desmond Morris
 1) expresive, 2) mimate, 3) schematice,
4) simbolice, 5) tehnice, 6) codificate.
Semnificația gesturilor - mâinile
Semnificația gesturilor - mâinile
Semnificația gesturilor - mâinile
Semnificația gesturilor -
mișcarea capului
 Semnificația gesturilor -
mișcările trunchiului
 Înclinarea trunchiului înainte poate semnifica:
apropiere/ interes/ agresiune/ planificarea unei
activități.
 trunchiului înapoi poate semnifica: retragere/
dezinteres/ fugă/ lipsa planificării unei activități
legate de partener
 frică și interes :
 dezinteres :
 agresiune și frică:
Semnificația gesturilor - Postura
 postura se raportează la poziția fixă a corpului
 a) atitudinea de apropiere (acordarea atenției);
b) atitudinea de respingere (refuz); c) atitudinea
de expansiune; d) atitudinea de contracție,
dezamăgire, stare depresivă
 Albert Scheflen 1972: în interacțiunea dintre
două persoane există trei dimensiuni de bază
ale posturii: 1) includere/neincludere; 2)
orientarea paralelă a corpului sau vis-a-vis; 3)
congruență/incongruență.
Semnificația gesturilor - Postura
Semnificația gesturilor - Postura
 Semnificația gesturilor - Mersul
 caracteristici: regularitatea, viteza, presiunea, lungimea pasului,
elasticitatea, precizia direcției, viabilitatea și ritmul.
 Feluri de a merge:
 ritmic (stare psihică pozitivă, bucurie)
 sacadat ( apariția bruscă a unor motive)
 cu trunchiul țeapăn ( mândrie, orgoliu, aroganță, disconfort)
 repede sau încet (dorința de a atinge sau a amâna atingerea țintei)
 cu pași uriași (persoane extravertite, exprimă râvna, zelul)
 cu pași mici (persoane introvertite, evitare pericol)
 împiedicat ( conflict interior, lipsa siguranței, timiditate)
 relaxat ( dezinteres, tristețe, lipsă de țel)
 pe vârfuri ( te aproprii pe furiș sau de a începe să fugi după cineva)
 legănat ( mers demonstrativ al persoanelor care afișează încrederea în
sine)
 inadecvat (cu pași mari și cu elan nejustificat, exprimă lipsa de
preocupare).
 PROXEMICA sau percepția și
utilizarea spațiului
 Comunicăm și prin modul în care folosim spațiul
 Proximitatea este o judecată de valoare
referitoarea la perceperea unei distanțe, distanța
fiind o expresie a raportului dintre două obiecte
distincte în drept, în spațiu și în timp.
 Termenul de proxemică a fost inventat de către
Edward Hall în 1963, care demonstrează că
problema spațiului există și în lumea animală,
determinând chiar distanțe critice.
 Culturi de contact și culturi de non-contact
 PROXEMICA
 Distanța intimă apropiată 0 – 0,15m:
 Distanța intimă neapropiată 0,15-0,45m:
 Distanța personală apropiată: 0.45 – 0,75m:
 Distanța personală neapropiată 0,75 – 1,25m:
 Distanța socială apropiată: 1,25 – 2,10m:
 Distanța socială neapropiată 2,10 – 3,60m:
 Distanța publică apropiată 3,60 – 7,50 m:
 Distanța publică neapropiată
 PROXEMICA
 Spațiile și distanțele pot varia funcție de norme
determinate cultural
 Diferențele legate de sex și vârstă se reflectă în distanțe
de relaționare diferite. Deasemenea afectele pozitive sau
negative față de interlocutor.
 Indivizii răspund diferit la violarea spațiului personal
 În proxemică trebuie avute în vedere 8 dimensiuni:
postura, spațiul sociopet/sociofug, factorii kinestezici,
codul atingerilor, combinațiile retinei, codul termic, codul
olfactiv și scala intensității vocii.
 PROXEMICA
 Legea proxemicii a lui Edward Hall: ” dintre toate
lucrurile egale într-un anumit fel, cele care sunt
mai apropiate de individ (momentan) sunt mai
importante decât cele mai îndepărtate.
 Gael Le Boulche: teritoriul este definit de
ansamblul proximităților. Un teritoriu individual și
un teritoriu colectiv. Proximitățile pozitive
determină teritoriul ales. Cele negative
determină teritoriul suportat.
 Ne apărăm teritoriul și reacționăm când acesta
este invadat.
 ARTEFACTELE:
 Îmbrăcămintea, podoabele și accesoriile
vestimentare comunică apartenența persoanei
la genul biologic, la o clasă de vârstă, la o
categorie socio-economică, la o profesie sau
chiar la o religie. Susan Kaiser ”The Social
Psyhology of Clothing and Personal Adornment”
1985 afirmă că ” îmbrăcămintea și înfățișarea
sunt simboluri vizibile care influențează
interacțiunile cu alții, comunicarea
interpersonală” – vs ”nu haina face pe om” – dar
îl reprezintă.
 Istoria vestimentației:
 ARTEFACTELE
 Pornind de la haine ne putem da sema dacă persoana
este nonconformistă, independentă sau nu dorește să
treacă observată, conservatoare.
 Îmbrăcămintea adolescenților – se comunică
apartenența la gen social, vârstă, clasa socială,
ocupație, origine etnică, și caracteristici psiho-morale.
Reprezintă valori identitare de grup (șuzi) și exprimă
nevoia de a fi diferiți de aduți, nevoia de autonomie, de
independență. Diferențierea față de adulți e un fenomen
recent (anii 50).
 Jacqueline Murray 1989 în lucrarea The Power of Dress
a identificat 3 tipuri de vestimentație din lumea afacerilor:
1) corporații 2) haine menite să comunice utilizate 3)
haine inovatoare la artiști, publicitate, magazine de lux.
 OCULEZICA
sau contactul vizual:
 În cadrul realțiilor interpersonale privirea oferă un feed-
back important despre reacțiile celuilalt
 Experimentele au arătat că indivizii tind spre un echilibru
al distanței în relațiile interpersonale și adoptă în
consecință un anumit model vizual.
 Contactul vizual asigură o reciprocitate maximă. Nu
putem primi prin ochi fără a da în același timp.
 Intensitatea privirii e mai mare la cel care ascultă
(proporție de 3/1)
 Femeile sunt angajate în contacte la nivelul ochilor mai
mult decât bărbații.
 OCULEZICA
sau contactul vizual:
 Teoria conflictului afiliativ: cu cât persoanele sunt mai
apropiate cu atât contactul vizual este mai redus iar
privirile au durata mai mică (cu excepția îndrăgostiților).
Efectula apropierii este mai puternic dacă e vorba de
sexe opuse.
 Dacă indivizii sunt în grupuri mai mari, intenția este de a
privi în timpul vorbirii pe cei de la distanță nu pe cei
apropiați. Subiecții stabilesc un echilibru între distanță-
privire (vezi cei care stau cu ochii închiși).
 Privirea are determinări culturale: negrii privesc direct
când vorbesc, albii când ascultă, femeile arabe nu au
voie să privească bărbații direct.
 Prin mișcarea ochilor exprimăm un comportament
cognitiv și vizual
 HAPTICA
sau atingerea corporală
 Actul de atingere corporală implică o
relație de putere dar diferă de la o cultură
la alta și depinde de context.
 HAPTICA
sau atingerea corporală
 Îmbrățișările și autoatingerile diferă funcție
de cultură și caracter
 VOCALICA sau paralimbajul
 Vocea oferă informații corecte despre caracteristicile de
persoanlitate dar nu relevă toate trăsăturile de persoanlitate cu
aceeași acuratețe.
 Caracteristicile fonice ale vocii: intonația, intensitatea, timbrul,
accentul
 Râsul (componența sonsoră – intim conectat la cultură), plânsul,
respirația
 Repetarea inconștientă a unor sunete ( manifestări sonore fără
conținut verbal – plescăit, oftat, gemetele, dresul vocii, tușit, râgâit)
 Articularea cuvintelor
 Ritmul (500 silabe/minut – obișnuit), debitul vorbirii, structura vorbirii
în timp, pauzele (subliniere, evadare, nesiguranță).
 Multe dintre manifestările paralingvistice sunt determinate cultural.
Ele dau indicații despre regiunea geografică, despre grupul de
apartenență, despre statusul social.
OLFACTICA: semnalele olfactive
 Feromoni: substanțe volatile și odorante
secretate de animale
 Mirosurile generează un halou: who smells
good is good.
 Deodorizarea și odorizarea. Identifiacrea
olfactivă este asociată cu identificarea
rasială, de clasă și sexuală. Utilizăm
practici de odorizare/dezodorizare pentru
a respinge stigmatizările sociale.
 CRONEMICA
 Timpul constituie una dintre bazele pe
care se sprijină orice cultură.
 Timpul bisericii, timpul rural și timpul
actual. Ne ghidăm din ce în ce mai mult
după timpul obiectiv
 A te lăsa așteptat: putere sau jignire?
mesaj sau incapacitate de organizare?
 ”Time is money”
 Mulțumesc pentru atenție!

”Coduri și canale în comunicarea non-verbală”

dr. Mihai L. Pascu