CURS 5

 Monetarismul a apărut ca o reacţie teoretică la ortodoxia

keynesistă, dominantă în anii '50 în macroeconomie.
 Se înscrie în tradiţia Şcolii de la Chicago, care începând cu
1930 a susţinut cu fermitate principii incompatibile cu orice
formă de keynesism, dintre care reţinem:
 piaţa concurenţială este cea mai bună formă de
organizare economică;
 componentele economice sunt explicate de teoria
tradiţională a preţurilor;
 statul trebuie să se abţină de la a modifica resursele
unei economii.
 Termenul de monetarism a fost inventat de Karl
Brunner, care a şi definit în trei puncte crezul
monetarist:
◦ impulsurile monetare sunt determinante în variaţiile
producţiei, ocupării şi preţurilor;
◦ evoluţia masei monetare este indicatorul cel mai sigur
pentru a măsura impulsurile monetare;
◦ autorităţile monetare pot controla evoluţia masei monetare
în decursul ciclurilor economice.
 Monetarismul actual, deşi are ca punct de plecare
ortodoxia monetară, are o serie de ramuri, care fie
critică ortodoxia monetară, fie îi rafinează unele
principii.
 Pentru a înţelege mai RAMURILE
bine această MONETARISMULUI
diversitate este
importantă precizarea
elementelor asupra
cărora monetariştii
MONETARISMUL
sunt de acord. Ei
susţin că: STANDARD
• inflaţia este mereu de
origine monetară şi că
nu există o problemă a
alegerii pe termen lung MONETARISMUL
între inflaţie şi şomaj; METALIST
• încercările de a
susţine ocuparea
printr-o politică
monetară activă sunt MONETARISMUL
inutile şi în acelaşi BUGETAR
timp periculoase.

MONETARISMUL
MONETARISMUL MONETARISMUL
ANTICIPĂRILOR
AUSTRIAC INTERNAŢIONAL
RAŢIONALE
 Contribuţiile lui M. Friedman sunt îndreptate în două direcţii:
◦ critica keynesismului, monetarismul fiind un ansamblu de enunţuri în
opoziţie directă cu politica fiscală keynesistă;
◦ introducerea unor concepte cheie: anticipări adaptative, teoria
venitului permanent, rata şomajului natural, necesitatea stabilităţii
politicii monetare, respingerea politicilor conjuncturale de stabilizare
prin control guvernamental, credinţa în reglarea economiei prin piaţă.
 In 1962 în "Capitalism and Freedom” critică statul
providenţă, impozitele excesive şi reglementările
guvernamentale.
 Friedman reia această ofensivă în 1979 în "Free to choose"
scrisă împreună cu Rose Friedman.
 Piaţa este considerată drept cel mai bun şi cel
mai eficient mijloc de reglare a economiei.
 Inflaţia constituie un fenomen monetar pur.
 Venitul permanent. Friedman face distincţie
între venitul măsurat statistic şi venitul numit
permanent, în funcţie de care consumatorii îşi
ajustează cheltuielile. Această deosebire permite
înţelegerea comportamentului consumatorului pe
termen scurt, când raportul dintre venitul monetar
şi venitul real evoluează în sens invers şi a celui
pe termen lung, când venitul monetar şi venitul
real evoluează în acelaşi sens.
 Funcţia monedei-o funcţie stabilă. Raţionamentul său se
face în trei timpi:
 moneda este un bun de consum;
 cererea de monedă este funcţie de randamentele celor
cinci active sub care este deţinută bogăţia (moneda,
obligaţiunile, acţiunile, bunurile fizice şi capitalul uman)
 relaţia stabilă pentru cererea de monedă.
 Moneda este neutră.
 Politica monetară este structurată şi nu conjuncturală.
 Eşecul politicilor conjuncturale.
 Rate de schimb flexibile
 Respingerea acţiunilor bugetare
 Ramura franceză a monetarismului susţine de
asemenea că inflaţia este un fenomen monetar.
 J. Rueff şi adepţii săi (spre deosebire de
monetarismul standard) propun revenirea la
etalonul-aur, drept singurul mijloc de a stăpâni
inflaţia şi, în fond, singura garanţie a legăturii
dintre sfera financiară şi economia reală.
 Metaliştii susţin (ca şi alţi monetarişti) reglarea
prin piaţă a economiei, respingând totodată
politicile de stabilizare bugetară.
 Reprezintă concepţia centrată pe deosebirea pe care
o fac autorii între ofertă de credit şi ofertă de
monedă, acordând un rol efectiv deficitului bugetar.
 Recunoaşte(ca şi Keynes) influenţa monedei asupra
ocupării şi a preţurilor.
 Autorii susţin că nu este suficientă controlarea strictă
a masei monetare, ci este este necesar să se ţină cont
şi de fiscalitate şi de cheltuielile bugetare.
 În opinia autorilor, pentru a avea o creştere sănătoasă
politica monetară trebuie combinată cu limitarea
deficitelor bugetare şi cu presiunea fiscală.
 Propune o formulă care integrează o teorie liberală, care refuză rolul băncii
centrale, şi o concepţie economică în termeni de circuit, care leagă investiţiile,
creditul şi producţia.

 Aportul esenţial al austriecilor se concentrează pe evidenţierea efectelor

microeconomice ale expansiunii monetare.
 Austriecii cercetează astfel, deformările care însoţesc procedeele inflaţioniste în
alocarea resurselor, în distribuirea veniturilor şi în viaţa firmelor.

 Hayek este de asemenea cunoscut pentru celebrul său pamflet

„Denaţionalizarea banilor”, unde arată că dacă monedele private se dezvoltă şi
concurează monedele publice, acestea nu se pot menţine decât dacă rămân
stabile, ceea ce reprezintă acelaşi lucru cu stabilitatea preţurilor preconizată de
el în sistemul ratelor de schimb fixe.
 După opinia lui Hayek, politica economică keynesiană se află la originea
crizelor grave cu care se confruntă economia.
 Exprimă o concepţie radicală a lui homo economicus, care
evoluează şi ia în calcul inflaţia şi mărimile economice reale
de o asemenea manieră încât moneda devine un simplu văl;
 J. F. Muth (în 1961) şi R. Lucas jr. (în 1972) presupuneau că
pe termen scurt agenţii economici sunt victime ale iluziei
monetare;
 Autorii anticipărilor raţionale au pus în cauză anticipările
adaptative.
 În replică, autorii anticipărilor raţionale arată că autoritatea
monetară nu dispune de nici un mijloc cu efect retroactiv
care să-i permită să spere înşelarea sistematică a publicului.
 Monetarismul internaţional a fost dezvoltat în
instituţii monetare internaţionale, precum
FMI, Banca Mondială şi bănci regionale.
 Acest tip de monetarism a extins şi a
promovat politici monetariste dincolo de
economia statelor care au adoptat doctrina
monetariste, graţie influenţei ţărilor în cauză,
dar şi prestigiului pe care l-au avut
promotorii în astfel de organisme.