CURS 6

 Monetarismul a apărut ca o reacţie teoretică la ortodoxia

keynesistă, dominantă în anii '50 în macroeconomie.
 Se înscrie în tradiţia Şcolii de la Chicago, care începând cu
1930 a susţinut cu fermitate principii incomparabile cu
orice formă de keynesism, dintre care reţinem:
 piaţa concurenţială este cea mai bună formă de
organizare economică;
 componentele economice sunt explicate de teoria
neoclasică a preţurilor;
 statul trebuie să se abţină de la a modifica resursele
unei economii.
 Termenul de monetarism a fost inventat de Karl
Brunner, care a şi definit în trei puncte crezul
monetarist:
◦ impulsurile monetare sunt determinante în variaţiile
producţiei, ocupării şi preţurilor;
◦ evoluţia masei monetare este indicatorul cel mai sigur
pentru a măsura impulsurile monetare;
◦ autorităţile monetare pot controla evoluţia masei monetare
în decursul ciclurilor economice.
 Monetarismul actual, deşi are ca punct de plecare
ortodoxia monetară, are o serie de ramuri, care fie
critică ortodoxia monetară, fie îi rafinează unele
principii.
 Pentru a înţelege mai RAMURILE
bine această MONETARISMULUI
diversitate este
importantă precizarea
elementelor asupra
cărora monetariştii
MONETARISMUL
sunt de acord. Ei
susţin că: STANDARD
• inflaţia este mereu de
origine monetară şi că
nu există o problemă a
alegerii pe termen lung MONETARISMUL
între inflaţie şi şomaj; METALIST
• încercările de a
susţine ocuparea
printr-o politică
monetară activă sunt MONETARISMUL
inutile şi în acelaşi BUGETAR
timp periculoase.

MONETARISMUL
MONETARISMUL MONETARISMUL
ANTICIPĂRILOR
AUSTRIAC INTERNAŢIONAL
RAŢIONALE
 Contribuţiile lui M. Friedman sunt îndreptate în două direcţii:
◦ critica keynesismului, monetarismul fiind un ansamblu de enunţuri în
opoziţie directă cu politica fiscală keynesistă;
◦ introducerea unor concepte cheie: anticipări adaptative, teoria
venitului permanent, rata şomajului natural, necesitatea stabilităţii
politicii monetare, respingerea politicilor conjuncturale de stabilizare
prin control guvernamental, credinţa în reglarea economiei prin piaţă.
 In 1962 în "Capitalism and Freedom” critică statul
providenţă, impozitele excesive şi reglementările
guvernamentale.
 Friedman reia această ofensivă în 1979 în "Free to choose"
scrisă împreună cu Rose Friedman.
 Piaţa este considerată drept cel mai bun şi cel mai eficient
mijloc de reglare a economiei.
 Inflaţia constituie un fenomen monetar pur.
 Venitul permanent. Friedman face distincţie între venitul
măsurat statistic şi venitul numit permanent, în funcţie de
care consumatorii îşi ajustează cheltuielile. Această
deosebire permite înţelegerea comportamentului
consumatorului pe termen scurt, când reportul dintre
venitul monetar şi venitul real evoluează în sens invers şi a
celui pe termen lung, când venitul monetar şi venitul real
evoluează în acelaşi sens.
 Funcţia monedei-o funcţie stabilă. Raţionamentul său se
face în trei timpi:
 moneda este un bun de consum;
 cerea de monedă este funcţie de randamentele celor
cinci active sub care este deţinută bogăţia (moneda,
obligaţiunile, acţiunile, bunurile fizice şi capitalul uman)
 relaţia stabilă pentru cererea de monedă.
 Moneda este neutră.
 Politica monetară este structurată şi nu conjuncturală.
 Eşecul politicilor conjuncturale.
 Rate de schimb flexibile
 Respingerea acţiunilor bugetare
Monetarismul metalist (MM)
J. Rueff şi adepţii
săi, spre
deosebire de
reprezentantii MS, Metaliştii susţin
propun revenirea reglarea prin
MM susţine de
la etalonul-aur, MM este piaţă a
Elaborat de asemenea că
drept singurul considerat ramura economiei,
Jaques Rueff inflaţia este un
mijloc de a franceză a respingând
(1896-1978) fenomen
stăpâni inflaţia şi, monetarismului totodată politicile
monetar.
în fond, singura de stabilizare
garanţie a bugetară.
legăturii dintre
sfera financiară şi
economia reală.
 • ofertă de credit ≠ ofertă de monedă, rol deosebit revine defictului bugetar
K. Brunner
• se recunoaşte, ca şi la Keynes, influenţa monedei asupra ocupării şi a
(1916-1989) i
preţurilor.
H. Meltzer
(1928-)

• nu este suficientă controlarea strictă a masei monetare, ci este necesar să se ţină cont şi de
fiscalitate şi de cheltuielile bugetare.
• pentru a avea o creştere sănătoasă politica monetară trebuie combinată cu limitarea
MB deficitelor bugetare şi cu presiunea fiscală.

• preţul relativ al capitalului devine un mijloc de transmitere a efectelor politicii

monetare în economia reală.
• există trei forme de active: moneda, titlurile (creditul) şi capitalul real.
• Deosebirea impusă între piaţa monedei şi piaţa creditului (însoţită de doi
MB multiplicatori distincţi) permite să se înţeleagă un lucru esenţial: dacă se
controlează doar prima piaţă, nimic nu garantează că este controlată şi cea de-a
doua.
 Hayek - pamflet
- cercetează
- refuză rolul "Denaţionalizarea monedei“
deformările care - dacă monedele private se
băncii centrale însoţesc procedeele dezvoltă şi concurează
inflaţioniste în alocarea monedele publice, acestea
- evidenţierea
resurselor, în nu se pot menţine decât
efectelor distribuirea veniturilor dacă rămân stabile, ceea ce
microeconomice şi în viaţa firmelor.
reprezintă acelaşi lucru cu
stabilitatea preţurilor
ale expansiunii • Reprezentant: F. von preconizată de el în
monetare. Hayek sistemul ratelor de schimb
fixe.
 exprimă o concepţie radicală a lui homo economicus, care
evoluează şi ia în calcul inflaţia şi mărimile economice reale
de o asemenea manieră încât moneda devine un simplu
văl.
 Încă din 1961, J. F. Muth şi din 1972, R. Lucas jr., au pus în
cauză anticipările adaptative care presupuneau că pe
termen scurt agenţii economici sunt victime ale iluziei
monetare.
 În replică, autorii anticipărilor raţionale arată că autoritatea
monetară nu dispune de nici un mijloc cu efect retroactiv
care să-i permită să spere înşelarea sistematică a
publicului.
 Monetarismul internaţional a fost dezvoltat în
instituţii monetare internaţionale, precum
FMI, Banca Mondială şi bănci regionale.
 Acest tip de monetarism a extins şi a
promovat politici monetariste dincolo de
economia statelor care au adoptat doctrina
monetariste, graţie influenţei ţărilor în cauză,
dar şi prestigiului pe care l-au avut
promotorii în astfel de organisme.