Curs 7

 Succesul pe care l-au avut economiştii ofertei

(supply siders) în deceniul al optulea se explică, în
parte, prin eşecul politicilor tradiţionale de
susţinere a cererii.
 Între 1975-1980, teoreticienii ofertei s-au remarcat

mai întâi în S.U.A., apoi în tot occidentul.

 La nivel mediatic, Reagonomics-ul a tradus

conceptele de bază ale teoriei ofertei.

 Piaţa este sistemul cel mai eficient pentru a
orienta factorii de producţie către activităţi care
corespund alocării optimale;
 Firmele şi indivizii au comportamente raţionale,

ceea ce înseamnă că se comportă în permanenţă

astfel încât să-şi maximizeze satisfacţia;
 Preţurile relative determină alegerile economice,

iar printr-un astfel de comportament optimal este

atins controlul impozitelor şi cheltuielilor publice
(în fond, punerea în cauză a statului-providenţă).
 După opinia iniţiatorilor economiei ofertei, ratele
marginale de impozitare sunt foarte ridicate; mai
mult, ele modifică alegerile spontane ale
indivizilor, precum şi preferinţele lor între timp
liber şi muncă  creşterea consumului în
detrimentul economiilor şi investiţiilor 
fiscalitatea nu este neutră.
 Politicile de redistribuire a veniturilor au o
eficacitate destul de limitată, după cum în foarte
multe cazuri, ele sunt contrare adevăratelor
interese ale salariaţilor cei mai săraci.
 Reprezentanţi

Arthur Betz Laffer George F. Gilder

(născut în 1940) (născut în 1939)
 A. Laffer şi G. Gilder revendică drept izvor teoretic legea
debuşeelor a lui J. B. Say.
 Cercetările lor sunt marcate de ruptura cu keynesismul.
 Pun accent pe rolul fundamental al întreprinzătorilor şi pe
activitatea lor productivă, cererea globală fiind
concepută ca o consecinţă a ofertei şi nu ca un
declanşator.
 Argumentele teoretice ale economiei ofertei au contribuit la
mişcarea de reducere a impozitelor, prefigurând o nouă
concepţie despre politică economică.
 Supply-siders propun o politică economică simplă care
combină reducerea impozitelor cu limitarea
constrângerilor şi reglementărilor asupra ofertei.
 Ei resping ideea utilizării sistematice a deficitului bugetar,
contestând totodată eficacitatea multiplicatorului
keynesian.
 Proclamă reîntoarcerea la capitalismul pur şi
renunţarea la statul-providenţă.
 Respinge ideile redistributive folosind două
argumente:
◦ nu-i un joc de sumă nulă (aşa cum îl socotesc adepţii
redistribuirii), ci un joc cu sumă pozitivă; capitalismul creează
un surplus net din cooperarea tuturor şi în consecinţă din acest
joc câştigă toată lumea.
◦ politicile redistributive de după 1964 au creat efecte perverse
care se întorc împotriva celor care trebuiau protejaţi. Cu alte
cuvinte, sărăcia, dacă există, a fost creată de statul providenţă
care pretindea că o reduce. G. Gilder afirmă fără echivoc că
asistenţa socială dăunează celor săraci, pentru că ea crează
comportamentul şi mentalitatea de asistat, accentuând ideea
după care într-o economie, oferta contează, cererea nefiind
nimic altceva decât o contrapartidă la prima.
 Respinge ideile lui J. K. Galbraith despre
eficacitatea marilor firme, opunându-le micilor
întreprinderi pe care le consideră creatoare de
adevărată bogăţie.
 Propune şi soluţii împotriva stagflaţiei în acelaşi

cadru al teoriei ofertei, între care: modificarea

fiscalităţii care să încurajeze investiţiile,
economiile, producţia de bogăţie şi munca.
 În consecinţă, politica economică astfel constituită

va conduce la creşterea veniturilor şi bunăstării.

 Raţionamentul: împovărarea adusă de presiunea
fiscală nu antrenează în mod necesar o creştere a
încasărilor statului, iar o fiscalitate foarte ridicată
modifică preţurile relative ale factorilor muncă şi
capital, perturbând ritmul lor în activitatea economică
şi penalizând oferta.
 Economiştii contemporani se situează probabil în
partea curbei fiscale contrară optimului.
 Foloseşte o funcţie de producţie unde capitalul şi
munca sunt factori substituibili şi sunt plătiţi la
productivitatea lor marginală.
 Modelul rezultat cunoscut sub numele de
"curba lui Laffer“ conţine relaţia dintre
presiunea fiscală şi încasările statului din
impozite.
“Ratele înalte ucid totalul!”
 A. Laffer arată totodată care sunt consecinţele creşterii
impozitelor asupra ofertei de muncă.
 Individul arbitrează în permanenţă între muncă şi loisir, iar
pentru alegerea sa, el foloseşte costurile relative ale fiecăruia
dintre cele două bunuri.
 O creştere a impozitelor, spune Laffer, semnifică pentru
salariat o reducere a venitului său disponibil, deci o reducere
a costului relativ al loisir-ului: o oră de muncă aduce mai
puţin şi în consecinţă costul loisir-ului se reduce.
 În acest caz, contribuabilul creşte cererea lui de loisir şi
reduce oferta de muncă. Altfel spus, operează efectul de
substituţie, contribuabilul substituind munca sa cu timpul
liber.
 În acest context, efectul de venit joacă un rol imens:
contribuabilul stors de fisc, trebuie să muncească mai mult
pentru a obţine acelaşi nivel al consumului, dar şi cu scopul
de a plăti creşterea de impozite, fără a renunţa la bunurile şi
serviciile pe care şi le doreşte.
 Laffer deduce că, la nivel microeconomic
acţionează numai efectul de substituţie, în timp ce
efectul de venit se anulează.
 Astfel, dacă presiunea fiscală scade, agenţii
economici vor creşte oferta de muncă, iar dacă
presiunea fiscală creşte, oferta de muncă se va
reduce.
 Prin urmare, fiscalitatea are un rol deloc neglijat
asupra arbitrajului dintre muncă şi timp liber,
pentru că o reducere a impozitelor, induce o
creştere a ofertei de muncă.
 Alegerea între consum şi economii este la fel de
puternic influenţată de presiunea fiscală.
 Ratele de impozitare ridicate cresc riscul de a modifica
alegerile pe care le fac familiile între consumul imediat
şi economii.
 Cu cât impozitul este mai ridicat, cu atât mai slabe
sunt fluxurile viitoare aduse de economii familiile
vor fi incitate să consume mai mult şi să
economisească mai puţin  Fiscul va amputa astfel
economiile, iar amputarea beneficiului unei renunţări
la consum, creşte preferinţa pentru prezent  Efect:
limitarea ofertei de capitaluri, creşterea ratelor
dobânzii, frânarea investiţiilor.
 În concluzie: impozitele ridicate sunt
contraproductive.
 Teoria economiei ofertei prin mesajul său
antifiscal a suscitat opinii şi critici diverse.

 Punctul vulnerabil a fost considerat

metodologia utilizată: susţinerea unei teorii
psihologice a impozitului raţionând prin extensie
de la microeconomie la macroeconomie.