direcție„, credea Antoine de Saint Exupery. Iubirea este una dintre temele preferate de toate artele, de-a lungul timpurilor, în toate societăţile. Portretizarea îndrăgostiţilor oferă o fascinantă incursiune în diversele culturi ale lumii şi reflectă, printr-un șuvoi de cuvinte, nuanţe, lumini şi culori, modul în care a evoluat percepţia sa în timp. Timidă sau pasională, mitologică, istorică, clasică sau suprarealistă, iubirea este dintotdeauna o sursă de inspiraţie pentru artişti. John William Waterhouse Doamna de Shalott era o tânără fată care trăia singură într-un castel aflat pe un rău ce curgea spre Camelot. Ea era blestemată să nu poată trăi decât într-un mod groaznic: putea privi lumea doar printr-o oglindă şi trebuia să ţeasă tot ceea ce vedea pe o pânză. Aşa îşi petrecea toate zilele Doamna de Shallot. Dar într-o zi, pe drumul care ducea spre Camelot, Doamna de Shallot îl vede pe Sir Lancelot. Izbită de frumuseţea nemaiîntâlnită a cavalerului, fata îşi pierde capul, îi face cu mână şi se uită pe fereastră la el. Într-o clipă pânza pe care ea o tot ţesuse zboară afară iar oglinda se sparge. „Blestemul s-a abătut asupra mea” a murmurat disperată Doamna de Shalott. Fuge din castel, se urcă într-o barcă şi pluteşte către Camelot, reşedinţa lui Lancelot. Moare însă înainte să ajungă la castel iar când Sir Lancelot o vede, este izbit de frumuseţea ei şi îi organizează cele mai scumpe funeralii posibile. O dragoste neîmpărtăşită, un destin tragic şi un final dramatic. Este o poveste medievală tipică pentru sursele de inspiraţie ale prerafaeliţilor. Waterhouse a ales momnetul cheie. Fata vrea să-l mai vadă încă o dată pe Lancelot, măcar o dată, dar presimte că sfârşitul e aproape şi că visul îi va rămâne neîmplinit NAIADELE Erau nimfe ale apelor dulci și reprezentau una din cele trei clase principale de nimfe. Naiadele guvernau peste râuri, șuvoaie, pâraie, izvoare, fântâni, lacuri, eleștee, puțuri și mlaștini. Poveștile despre Naiade pot lua forma unora cu scop moralizator, cu sfârșituri nefericite. Naiada Nomia s-a îndrăgostit de un cioban chipeș, pe nume Daphnis. El i-a răsplătit dragostea cu neloialitate, iar ea i-a răsplătit trădarea prin orbirea lui. Naiadele unui izvor din Bithynia s-au amorezat de Hylas (însoțitorul lui Heracles) și l-au atras în apele lor. Elementul moralizator nu este clar aici. Soarta lui Hylas ar fi putut fi ori o moarte bruscă prin înecare, ori fericirea eternă sexuală. John William Waterhouse MAITREYI Mircea Eliade Iubirea este cel mai puternic sentiment de care omul este capabil, o trăire care îl poate schimba radical. Din iubire, oamenii se sacrifică pe sine, abandonează egoismul care îi constrânge, şi se dăruiesc celor de lângă ei în mod necondiționat. Barierele sociale, etnice, religioase, culturale şi de civilizație sunt separate de puterea iubirii care uneşte două persoane diferite, aşa cum se întâmplă şi în cazul cuplului Maitreyi-Allan din romanul scris de Mircea Eliade "Maitreyi". Remarcam faptul că Mircea Eliade abordează tema iubirii în roman conform filozofiei buddhiste: o iubire spiritualizată prin care se reface armonia cosmică. Astfel "Maitreyi" reprezintă povestea tulburătoare a unei iubiri care se înfiripează prin etape, şi în care personajul narator descoperă puterea revelatoare a iubirii. Maitreyi şi Allan acumulează treptat senzații şi sentimente: "o observam şi mă lăsam prins de privirile ei,de acea voință fluidă." Dacă urmărim traiectoria capricioasă a iubirii dintre cei doi, putem observa comportamentul lor în care alternează luciditatea şi tulburarea, gesturi tandre, izbucniri neaşteptate, foarte abil camuflate. Odată declanşată iubirea, povestea capătă o fluență delirantă. Iubirea celor doi continuă, într-o nouă etapă, cea a logodnei secrete, săvârşită în natura exotică a Bengalului, cu solemnitatea şi incantația vechilor poeme indiene. Raționalul Allan este derutat de senzualitatea fetei, care îi spune că sufletul cunoaşte mai multe feluri de dragoste. Îndrăgostită pentru întâia oară de un pom, apoi de tânărul care îi aduce în dar o coroniță, pentru ca după aceea să-şi promită inima lui Tagore, Maitreyi, îi lasă impresia lui Allan că se joacă cu sentimentele. Allan înțelege treptat că iubirea se conturează diferit în cele două mentalități pe care ei le reprezintă. Europeanul are o perspectivă egoistă asupra lumii, iar Maitreyi spritualizează totul în jurul ei. Jocul delicat al iubirii fetei, care înțelegea atât de profund misterele cosmice, îl vrajeşte pe englezul nedesprins cu asemenea profunzimi. Tânărul e atras de inocența si rafinamentul fetei, vrea să o descopere cu tot ce e fascinant în viața ei. Observam cum protagonistul începe să renunțe la preconcepții. Simte că nu trăieşte o dragoste banală, ci iubirea absolută, capabilă să redimensioneze concepția sa existențială. Vizi Larisa