POLITICA BUGETARĂ,

POLITICA FISCALĂ
ŞI
POLITICA FINANCIARĂ
1. POLITICA BUGETARĂ
ŞI
POLITICA FISCALĂ
Politica fiscală reprezintă
ansamblul de decizii luate
pentru a institui, organiza şi
aplica prelevările fiscale
conform obiectivelor puterii
publice.
 locul şi influenţa
acestora asupra
veniturilor şi
proprietăţii

ponderea
impozitelor nivelul presiunii
directe şi fiscale
indirecte

Se referă
la
Prin intermediul bugetului
sunt distribuite între 25 –
40% din venitul naţional.
Structura bugetului este
prevăzută în acte normative
naţionale ce diferă de la o ţară la
alta în principal în funcţie de:

structura formelor de
proprietate

gradul de descentralizare a
activităţii financiare

rolul impozitelor şi taxelor în

constituirea resurselor financiare
În ţările cele mai dezvoltate
predomină impozitele pe venitul
persoanelor fizice şi societăţilor,
fiind în medie de 40%. Impozitele
pe consum sunt în medie de 30%,
iar cotizaţiile sociale de 25%.

În ţările anglo-saxone predomină

impozitele asupra persoanelor
fizice, având o pondere între 35 –
50%, iar în ţările latine ponderile
cele mai mari sunt deţinute de
impozitele pe cheltuieli şi
cotizaţiile sociale.
 Veniturile bugetare
sunt utilizate pentru
furnizarea unor
servicii ce se
adresează unor
nevoi colective

utilităţile utilităţile
publice semipublice
Utilităţile publice

• apărarea

• ordinea publică

• iluminatul public

• alte utilităţi edilitar – gospodăreşti

• drumuri

• poduri

• alimentarea cu apă stradală

Utilităţile semipublice

educaţie
cultură
ocrotirea sănătăţii
asigurările sociale
În ţările dezvoltate, statul alocă
între 40 – 60% pentru finanţarea
utilităţilor publice şi semipublice.

Cheltuielile publice - caracter

productiv sau neproductiv -
întreţinerea aparatului
administrativ, acoperirea datoriei
publice, dezvoltarea sectorului de
stat, culturii etc.
Ponderea cheltuielilor publice în
PIB este cuprinsă între 15 - 40% în
ţările în curs de dezvoltare şi între
30 - 65% în ţările dezvoltate.

Consumul de stat – achiziţiile

curente de bunuri şi servicii făcute
de stat – reprezintă peste 50% din
totalul cheltuielilor publice şi circa
30% din PNB în ţările dezvoltate.
Deficitul bugetar poate fi:
 structural
 conjunctural

Efecte negative ale constituirii

deficitului bugetar:
 favorizarea întreprinderilor
străine în cadrul comerţului
internaţional
 finanţarea prin împrumuturi din
resursele agenţilor economici
privaţi sau prin emisiune monetară
 povara dobânzilor asupra
bugetelor viitoare
În ţările dezvoltate, cel mai des se
utilizează ca instrument de
acoperire a datoriei publice
emisiunea de obligaţiuni de stat sau
a altor instrumente de credit.

Recomandarea FMI :
 finanţarea externă prin
atragerea de lichidităţi
internaţionale
 contractarea de împrumuturi în
devize
În România, principalele instrumente de
acoperire a deficitului bugetar sunt:
 creditele pe termen scurt acordate de
banca naţională
 emisiunea şi vânzarea obligaţiunilor de
stat vândute populaţiei prin Casa de
Economii şi Consemnaţiuni începând cu
anul 1992
 împrumuturile contractate de
Trezorerie prin sistemul bancar, cu
dobândă stabilită prin licitaţie publică
organizată de banca naţională
 certificatele de trezorerie cu dobândă
fixă, tranzacţionate după anul 1999, care
sunt împrumuturi de la populaţieprin
subscrieri în numerar şi ulterior prin
viramente în conturi
 metoda majorării
sau diminuării, pe
baza ritmului mediu
de modificare
prognozat
metoda evaluării
metoda automată, directe, estimării
care se bazează pe pe capitole de
anul precedent venituri şi
cheltuieli

Pentru a evita constituirea

unui deficit bugetar grav,
statul are posibilitatea de a
estima veniturile și
cheltuielile bugetare prin:
Realizarea echilibrului bugetar se
poate face fie urmărindu-se:
 un buget echilibrat anual –
teorie promovată în perioada
interbelică, în special în perioada
1920 – 1930, în anii în care
veniturile bugetare erau în
scădere

 un buget echilibrat ciclic –

deficitele acumulate în perioadele
de recesiune trebuie recuperate
în perioadele de expansiune
Echilibrul bugetar:
S+T=I+G

S = sumele economisite
T = impozitele şi taxele primite de
stat
I = investiţiile
G = cheltuielile guvernamentale

Deficitul bugetar rezultă din

relaţia anterioară, atunci când T
este mai mic decât G și
T–G=I-S
Multiplicatorul cheltuielilor publice
arată creşterea venitului şi a
producţiei dacă cheltuielile publice
cresc, în condiţiile în care impozitele
şi taxele nu se modifică.

Multiplicatorul fiscal arată creşterea

venitului şi a producţiei dacă
impozitele şi taxele scad, în
condiţiile în care cheltuielile publice
nu se modifică.
2. POLITICA FINANCIARĂ
Pe piaţa financiară se tranzacţionează:
- acţiuni
- obligaţiuni
- bilete de tezaur – guvernul se
împrumută pe termen scurt, sunt
cumpărate de bănci şi alte instituţii
financiare şi nu sunt purtătoare de
dobândă
- bonurile de tezaur – se emit pentru
acoperirea deficitului bugetar şi pot fi
cumpărate de instituţii sau populaţie
- certificatele de trezorerie – se vând
populaţiei
- obligaţiunile de stat
- obligaţiunile municipale, emise de
unităţile administrativ-teritoriale
Avantajele achiziţionării hârtiilor de
valoare:
- lichiditatea – posibilitatea de a
obţine în schimbul lor resurse
băneşti
- rentabilitatea – obţinerea de
dividende şi dobânzi
- protecţia împotriva deprecierii
monedei
- participarea la extinderea
afacerilor
 Tranzacțiile de
realizează prin
inetrmediul
băncilor
Se vând doar Cursul este fix,
titluri de în general egal
valoare nou cu valoarea
emise nominală

Pe piața
financiară
primară
 Tranzacțiile de
realizează prin
inetrmediul
burselor de
valori
Se vând doar Cursul este
titluri de variabil,
valoare emise depinzând de o
anterior serie de factori

Pe piața
financiară
primară
Factori de care depinde cursul pe
piaţa financiară secundară:
- raportul dintre cererea şi oferta de
titluri de valoare
- veniturile aduse de titlurile de
valoare deţinătorilor
- rata dobânzii
- rata inflaţiei
- politica de impozitare a dobânzilor
- tendinţa de încurajare a
economisirii sau a investiţiilor pe
termen mediu şi lung
Bursele de valori pot fi:

- Generale
- Specializate

- Cu
- Private participare
nelimitată
- Publice
-Cu acces
limitat
În România, piaţa financiară primară
s-a reînfiinţat prin legea nr. 31 /
1990, iar piaţa financiară secundară
s-a reînfiinţat prin legea nr. 58 /
1991.

În 1995 a reînceput să funcţioneze

Bursa de Valori Bucureşti, BVB, iar
în 1997 piaţa extrabursieră RASDAQ
– Romanian Association of Securities
Dealers Automated Quotations,
ambele fiinbd supravegheate şi
controlate de CNVM - Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare.
Un moment important 
promulgarea legii 297 / 2004 
creşterea performanţelor
păieţei prin accesul
intermediarilor din România pe
piaţa unică europeană şi
diversificarea instrumentelor
tranzacţionabile.
Factorii principali care au condus
la creşterea atractivităţii pieţei
bursiere în ultimii ani:
- îmbunătățirea riscului de țară al
României
- tendința de scădere a ratei
dobânzii
- îmbunătățirea mediului de
afaceri
- perfecționarea cadrului legislativ
- creșterea transparenței pieței
- introducerea la cotare a unor noi
acțiuni
Consolidarea și dezvoltarea pieţei
financiare presupun:
- armonizarea regulamentelor cu
directivele U.E.
- accentuarea supravegherii pieței
- restructurarea cadrului
instituțional
- intensificarea cooperării
internaționale
- introducerea unor noi
instrumente financiare
- atragerea într-o mai mare
măsură a întreprinderilor mici și
mijlocii
Gradul de integrare financiară se
poate măsura prin:
- ponderea capitalizării bursiere în
PIB
- eficiența cu care sunt orientate
fondurile provenite de pe această
piață către proiectele de investiții
Integrarea piețelor financiare
duce la:
- creșterea numărului tranzacțiilor
- creșterea fluxurilor de capital
- convergența cursurilor și
rentabilității activelor financiare
Măsuri generale aplicate de
România pentru a realiza
stabilitatea macroeconomică:
- îmbunătățirea procesului de
creștere economică
- stabilizarea inflației
- aprecierea cursului de schimb
valutar
- creșterea productivității
- continuarea reformelor
structurale
Măsuri specifice aplicate de
România pentru a reduce impactul
fluxurilor destabilizatoare de
capital străin:
- constituirea unor rezerve pentru
investiții astfel încât să se reducă
tendința băncilor de a atrage
fonduri externe pe termen scurt
- creșterea rezervelor minime
obligatorii ale băncilor pentru
depozitele în valută pe termen
scurt