Acţiuni de trezorerie

Din punctul de vedere al emitentului şi în funcţie de treapta atinsă în

îndeplinirea rolului lor în cadrul autofinanţării, acţiunile cunosc următoarele
stadii:
acţiuni autorizate
acţiuni neemise
acţiuni puse în vânzare
acţiuni aflate în piaţă
acţiuni de trezorerie.
Acţiunile de trezorerie nu sunt purtătoare de dividende, iar
dreptul de vot este suspendat pe perioada în care acestea se află în
patrimoniul societăţii. În cazul în care acţiunile sunt incluse în activul
bilanţului, în pasivul bilanţului se prevede o rezervă de valoare egală, care
nu poate fi distribuită.
În opoziţie cu acţiunile de trezorerie, acţiunile deţinute de
acţionari se numesc acţiuni în circulaţie.
Acţiuni de trezorerie sunt acţiunile proprii pe care societatea şi
le răscumpără de pe piaţă pentru a le revinde atunci cand preţul acestora
creşte;
Acţiuni de trezorerie
O societate comercială poate recurge la răscumpărarea acţiunilor proprii din
variate motive, precum:
- pentru a onora plata dividendelor scriptice
- pentru a fi distribuite angajaţilor conform pachetelor de benificii acordate
acestora în cadrul unor scheme de cooptare în structura proprietarilor de capital
- pentru a onora o serie de opţiuni pe care angajaţii sau terţe persoane le deţin
asupra acţinilor comune emise de companie;
- pentru a răspunde solicitărilor de conversie a obligaţiunilor convertibile în
acţiuni sau a acţiunilor preferenţiale, respectiv pentru a răspunde exercitării
drepturilor de subscriere în acţiuni pe care le deţin acţionarii ca urmare a unei
operaţiuni de majorare a capitalului social;
- pentru a face faţă intenţiilor de retragere a acţionarilor dintr-o societate deţinută
public, urmare a hotărârii AGA privind delistarea companiei sau urmare a
finalizării unei oferte publice de cumpărare în care iniţiatorul fie deţine acţiuni
reprezentând mai mult de 95% din capitalul social, fie a achiziţionat acţiuni
reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul ofertei.
- în scopul diminuării capitlului social, prin anularea acţiunilor dobândite
- ca o măsură de “reglare” a cotaţiei propriilor acţiuni
• Investitorii instituţionali
• sunt reprezentaţi, de regulă, de societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni
mari, exercitând o influenţă semnificativă asupra volumului tranzacţiilor şi a cursurilor
bursiere. Aceştia cuprind: instituţiile bancare, societăţile de asigurări, societăţile de
investiţii, fondurile mutuale, societăţile care gestionează fonduri de pensii etc.
Cererea şi oferta de fonduri sunt două dimensiuni ale procesului de economisire şi
investire, supuse influenţei directe şi indirecte a unor riscuri multiple, precum:
• riscul opţional al investirii, care apare în momentul adoptării deciziei de plasament
prin orientarea către piaţa monetară sau către piaţa de capital;
• riscul afacerii, care vizează incertitudinea privind produsele pe care le poate
oferi piaţa de capital la un moment dat, atât deţinătorilor de fonduri cât şi
investitorilor ce gestionează portofolii de valori mobiliare;
• riscul pieţei, care vizează evoluţia preţurilor valorilor mobiliare în viitor şi posibilitatea
înregistrării unor pierderi, ca urmare a modificării raportului cerere-ofertă pentru un
anume tip de valoare mobiliară;
• riscul lichidităţii, ce intervine în cazul în care se restrâng posibilităţile de transformare
rapidă şi fără pierderi în numerar a titlurilor deţinute;
• riscul creditului, specific pieţei obligaţiunilor, care intervine atunci când debitorul nu-şi
poate respecta angajamentul de răscumpărare a titlurilor sau de plată a dobânzilor;
• riscul schimbării cadrului legislativ, care vizează atât piaţa valorilor mobiliare, cât şi
modificarea legislaţiei economice şi financiare, în general.
• Investitorii instituţionali sunt intermediari financiari care au drept obiect de activitate
mobilizarea capitalurilor existente, prin vânzarea de titluri financiare şi efectuarea de
plasamente de aceeaşi natură.
• În ceea ce priveşte categoriile de investitori instituţionali, ele sunt: organismele de
plasament colectiv de tipul fondurilor şi societăţilor de investiţii (societăţile de
asigurări, fondurile sau casele de pensii, băncile de investiţii).
• Plata Dividentului
• In virtutea dreptului de coproprietate, actionarii primesc o parte din profit sub
forma dividentului.Detinatorii actiunilor ordinare incaseaza un div annual, stabilit
in fct de marimea profitului si in conformitate cu politica de divident adoptata, in
timp ce detinatorii act preferentiale au dreptul la obt unui div fix, indiferent de
marimea profitului obtinut.Marimea div aferent unei act comune e direct
influentat de marimea profitului de repartizat si de niv div fix aferent actiunilor
preferentiale.De asemenea, prezinta importanta raportul intre nr act comune si cel
al actiunilor preferentiale.
• Dc=(Pnr-Df)/[Nc+(Npx %de participare)]
• Unde Dc- div aferent unei act comune; Pnr-profitul net de repartizat; Df-div fix
aferent actiunilor preferentiale; Nc-nr act comune; Np-nr act preferentiale.
• Repartizarea profitului distribuit actionarilor are loc in 2 etape:
• -1. se det dividendele fixe ce revin actiunilor pref
• -2. se stabilesc suma ramasa de distribuit si marimea div aferent unei act ordinare,
dupa care se anunta public data platii div.
• Ce met de amortizare ai alege in caz de
incertitudine?
• Restituirea in rate anuale egale.
• Ra=VN/T Ra= rata de rambursat;
• Cuponul anual de dob se calc in acest caz la val ramasa de rambursat
• CD=(VNx suma Ra)x Rd CD=cupon anual de dob;Rd=rata dob
• In fiecare an se achita aceasi parte din VN: rata = VN/t
• Imprumut nerambursabil in primul an este VN
• Imprumut in al 2 an este imprumutul din an1 – Rata
• etc
• Dobanda in primul an se calc Imprumut an 1 x rata dob
• Dob in an 2 se calc Imprumut an 2 x rata dob
• Etc
• Anuitatea in primul an se calc Dob an 1 + rata an 1
• etc
• Dif dintre amo prin cupon unic si rate egale
• In cazul cuponului unic, intreaga val a imprumutului si dob capitalizate se platesc in ultima
zi a duratei de viata.
• Ex 3 ani
• Rata 1,2=0; rata 3=VN; Dob1,2=0; Anuitate 1,2=0; Imprumut neramb 1,2=VN; imprumut
3=0
• Obligatiunile se vand cu discount, iar la maturitate se achita intreaga val nom. Pretul platit
la rambursare reprezinta astfel capitalizarea investitiei pe durata de viata a obligatiunii la o
rata nom x a dob.
• Modalitatea de rambursare influenteaza marimea pretului de emisiune.Deci fluxurile de
emisiune intra in calculul valorii reale de plasament

• DURATA=media ponderată a scadenţei fluxurilor utilizând ca ponderi valoarea

prezentă a fiecărui flux în total fluxuri actualizate. D=suma[(kxAk)/(1+i)la puterea k]/ suma
[Ak/(1+i)la puterea k]
• reprezintă perioada în care se recuperează investiţia realizată în obligaţiuni

• SENSIBILITATEA= modificarea procentuală a preţului unei obligaţiuni în

urma modificării cu un punct procentual a ratei dobânzii (a randamentului). De aceea,
putem spune că sensibilitatea măsoară riscul ratei dobânzii
• S= - D/(1+i)
• Se remarcă faptul că sensibilitatea depinde de durata obligaţiunilor, durata reprezentând
un instrument esenţial în imunizarea portofoliilor la riscul ratei dobânzii. Obligaţiunile cu
durată mai mare pot înregistra câştiguri sau pierderi mai mari în urma scăderii sau creşterii
ratei dobânzii decât obligaţiunile cu o durată mai mică.
• PER- indicatorul cel mai utilizat pt a caracteriza eficienta plasam in actiuni.
• PER=pret mediu al act/PrN sau =cap bursier/PN. PER arata cat trb sa plateasca
un inv pe o act pt a obt o unitate monetara din profitul firmei emit. Daca PER e
mare ins ca act e scumpa, ea poate fi supraevaluata. Daca PER e mic ins ca act
e mai ieftina si se recomanda cumpararea ei.
• Avantaje: evidentiaza puterea de castig ca comp masurata prin prof N aferent
unei act ordinare emise. Este f apreciat in randul investitorilor
• Dezavantaje: E incapabil in cazul companiei cu pierderi iar in cazul castigurilor
volatile distorsioneaza val comp.

• AVERSIUNEA LA RISC
• In funcţie de aversiunea la risc, investitorii aleg o anumită structură a
portofoliului construit din active riscante şi activul fără risc. O aversiune la risc
mare înseamnă riscuri mici acceptate de investitori în detrimentul a unei
rentabilităţi mici (investesc o pondere mai mare în activele făra fisc). Astfel, în
funcţie de ponderea aleasă pentru activele riscante, investitorii vor pretinde o
primă de risc care va fi cu atât mai mare cu cât aversiunea lor la risc este mai
mică. Mai mult, nivelul primei de risc este stabilit pe piaţă astfel încât să acopere
expunerea la riscul sistematic ce nu poate fi redus prin diversificare. „Piaţa” nu
recompensează asumarea riscurilor ce pot fi eliminate prin diversificare.
Contribuţia unui activ la riscul unui portofoliu complet diversificat (riscul specific
este înlăturat) depinde de riscul de piaţă asociat titlului cuantificat prin
intermediul indicatorului beta. Prima de risc a unui activ este proporţională cu
beta adică investitorii pretind prime de risc mai mari pentru a compensa riscurile
mai mari aferente activelor deţinute.
• Ordine bursiere
• Ordinul "limita" este ordinul prin care se cumpara/vinde o cantitate de
instrumente financiare la un pret specificat sau mai avantajos pentru client,
adica mai mic la cumparare respectiv mai mare la vanzare. In starea
deschisa a pietei, in situatia in care prin introducerea unui ordin limita se
creeaza un dezechilibru de pret, astfel incat cel mai bun pret de cumparare
este mai mare decat cel mai bun pret de vanzare, pretul tranzactiilor
rezultate dintr-un ordin limita variaza intre cel mai bun pret din contraparte si
pretul precizat in ordinul limita, fara a se solicita confirmari la trecerea de la
un nivel de pret la urmatorul nivel de pret. Astfel cantitatea tranzactionata a
ordinului limita este inregistrata la pretul specificat in ordinul respectiv.
• Ordinul "la piata" (Market) este ordinul prin care se cumpara/vinde la
cel mai bun pret al pietei, prin mecanismul protectiei de pret. Ordinul la piata
este inregistrat cu un pret limita specific (generat de catre sistemul de
tranzactionare), calculat pe baza protectiei de pret si poate fi executat printr-
un interval de preturi pana este atins pretul limita propriu.
• Ordinul fara pret este ordinul care nu are specificat un pret in
momentul introducerii insistemul de tranzactionare, dar care devine ordin
limita prin alocarea de catre sistem a celuimai bun pret al pietei. Ordinul
este executat la cel mai bun pret al partii opuse, existent inmomentul
introducerii in sistem a ordinului fara pret, daca exista ordine pe partea
opusa apietei. Daca ordinul nu este executat integral, ordinul cu volumul
ramas neexecutat esteinregistrat la cel mai bun pret existent in contraparte
la momentul introducerii in sistem aordinului. Daca ordinul fara pret este
introdus pe aceeasi parte a pietei si nu exista ordine incontraparte ordinul
este introdus la cel mai bun pret al partii respective.