UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” BACAU

FACULTATEA DE STIINTE ALE MISCARII, SPORTULUI SI SANATATII

STUDII UNIVERSITARE LICENTA – SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE
DISCIPLINA: APARATURA SI TEHNICI DE ORTEZARE

Cursul 1
Biomateriale Instrumentaţie Dispozitive de protezare
medicală si organe artificiale

INGINERIA BIOMEDICALĂ

Biomecanica
Inginerie Imagistică
recuperatorie medicală
COMPONENTE ARTIFICIALE
clasificare generala
 STADIUL ACTUAL ÎN DOMENIUL
TEHNOLOGIILOR DE SUBSTITUŢIE
ŞI DE RECONSTRUCŢIE FUNCŢIONALĂ

COMPONENTE ARTIFICIALE TRANSPLANT

Largă acceptare clinică

Acceptare clinică cu rezerve

Acceptare clinică limitată
Stadiu experimental

Stadiu de concepţie
Proteze de mâna
Proteze de mâna
 PROTEZAREA
• Activitatea de realizare a mijloacelor de [nlocuire sau
substituire a organelor sau segmentelor corporale

transplantul de organ
DIREC|II:
componente artificiale

Dispozitive ce suplinesc Dispozitive ce [nlocuiesc func\ia

func\ia unui organ existent unui organ deteriorat prin boal` sau
[n ortopedie: accident
ORTEZE PROTEZE
[n ortopedie: proteze
ortopedice
endoproteze exoproteze
LIMITELE COMPONENTELOR ARTIFICIALE
ACTUALE
( prima generaţie - proteze convenţionale)

Capacitate limitată de reproducere a funcţionalităţii organului înlocuit

Reproducerea funcţionalităţii prin procese nenaturale

(mecanice, electrice sau chimice)

Realizarea din materiale sintetice

Absenţa capacităţii de adaptare la procesele de creştere din

organismul uman

A doua generaţie: protezele biohibride

A treia generaţie: protezele informatizate sau “ inteligente”

 ETAPELE PROIECTĂRII
ECHIPAMENTELOR ŞI DISPOZITIVELOR
DE PROTEZARE

1. stabilirea în termeni cantitativi a parametrilor esenţiali privind funcţia

sau funcţiile ce urmează a fi reproduse de componenta artificială;

2. stabilirea restricţiilor impuse de cuplarea produsului cu organismul uman

şi evaluarea duratei de utilizare neîntreruptă;

3. evaluarea posibilităţilor de materializare tehnică a produsului (utilizarea

tehnicilor de modelare şi simulare pot sprijini substanţial acest proces
conducând la reducerea costurilor;
 ETAPELE PROIECTĂRII
ECHIPAMENTELOR ŞI DISPOZITIVELOR
DE PROTEZARE

4. realizarea prototipului şi efectuarea corecţiilor necesare;

5. optimizarea produsului în cazul în care acesta corespunde

specificaţiilor de proiectare sau reevaluarea lui în caz contrar;

6. validarea produsului optimizat prin testări clinice, adaptate

particularităţilor produsului, respectiv testări pe animale
(in-vitro, in-vivo) în cazul protezelor implantabile sau pe pacienţi,
în cazul celor externe;
 ETAPELE PROIECTĂRII
ECHIPAMENTELOR ŞI DISPOZITIVELOR
DE PROTEZARE

7. individualizarea produsului, deci conferirea capacităţii de adaptare

la caracteristicile (datele antropometrice) sau nevoile individuale ale
pacienţilor ceea ce presupune realizarea produsului într-o gamă de
dimensiuni şi de parametrii funcţionali cât mai largă;

8. supravegherea pieţii de desfacere a produsului realizat în vederea

analizării gradului de acceptabilitate a produsului.
Se impune crearea unei baze de date privind utilizatorii şi menţinerea
unei legături cu aceştia, scopul fiind stabilirea deficienţelor structurale
şi funcţionale ce nu au putut fi evidenţiate în etapele de evaluare clinică.
Se creează astfel premisele unei continue perfecţionări a produsului.
 PROTEZAREA APARATULUI
DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE
 PROTEZAREA APARATULUI DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE

LOCOMOŢIE – acţiunea sau capacitatea de deplasare dintr-un loc în altul

PREHENSIUNE – capacitatea de a apuca, manipula obiecte cu

mîna sau alt segment corporal
 PROTEZAREA APARATULUI DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE
MEMBRUL INFERIOR

ISTORIC

- lucrările lui Herodot scrise în jurul anului 484 î.e.n.

- diferite tipuri de proteze se află în prezent expuse în diverse muzee din lume,
cea mai veche fiind cea descoperită în anul 1858, într-un mormânt din Capua,
Italia, fiind apreciată ca datând din anul 300 î.e.n.
Caracteristicile lor principale erau simplitatea - un pilon de sprijin, greutatea
relativ mare - fiind realizate din fier sau lemn, şi specializarea corespunzătoare
cerinţelor individuale de utilizare ale purtătorilor lor.

- Chirurgii, Ambroise Pare (Franţa, 1529) si Verduin (Olanda,1696) sunt primii

care au creat proteze cu articulatii mobile.
 PROTEZAREA APARATULUI DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE
MEMBRUL INFERIOR

ISTORIC

-Realizări notabile: englezul James Pots of London fiind primul care a proiectat o
proteză cu componente din lemn, cuplate prin articulaţii din oţel (“piciorul
Anglesey”)ş

- Preocuparea spre perfecţionarea sistemelor de protezare pentru membrele

inferioare a crescut simţitor, în America, după războiul pentru independenţă, şi în
întreaga lume, în special în America şi Europa, după cel de-al doilea război
mondial.
 PROTEZAREA APARATULUI DE
LOCOMOŢIE ŞI PREHENSIUNE
ISTORIC MEMBRUL SUPERIOR

- o istorie mai puţin cunoscută;

- mâna Alt-Rupin, descoperită în Germania în 1863 (pe Rin) şi expusă, alături de
alte proteze din secolul XV, la Muzeul Stibbert din Florenţa, se caracteriza printr-o
construcţie ingenioasă care, chiar dacă prezenta policele ca rigid, permitea
mişcarea în pereche a celorlalte degete precum şi flexia încheieturii mâinii.

Momente semnificative:
-introducerea în anul 1812 de către Balif a principiului utilizării mişcă rii relative
dintre segmentele corpului;
- brevetarea în 1912 de către D.W. Dorrance a primului dispozitiv de tip hook;
- introducerea în 1940 a controlului mioelectric de catre Ritter.

Cazuistica medicală, alarmantă, determinată, şi aici, de cel de-al doilea război

mondial şi apoi de războiul din Vietnam, a condus la derularea unor ample
programe de dezvoltare a domeniului protezării (SUA, Germania, Rusia, Italia).
CONSIDERAŢII MEDICALE ŞI
STATISTICE

Fig. 1.1 Fig. 1.2

Fig. 1.2
 NORME GENERALE PRIVIND
CONFECTIONAREA PROTEZELOR

Principiul de baza in proiectarea protezelor si aparatului ortopedic

sa indeplineasca cat mai bine functia memebrului afectat, deci toate conditiile unui
mijloc de prehensiune, de sustinere sau locomoţie.

Conditiile elementare impuse sistemului de protezare :

1. sa fie cat mai conform cu bontul astfel incat prehensiunea , sprijinul sau deplasarea
sa nu produca leziuni.

2. sa permita o circulatie sanguina optima care sa intretina starea de integritate a

partilor moi si mai ales a musculaturii bontului.

3. sa fie functionala pentru a permite reabilitarea individului sau reincadrarea lui in

viata sociala.

4. sa fie usoare , estetice si nesocante pentru a evita instalarea complexelor de

inferioritate.
UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” BACAU
FACULTATEA DE STIINTE ALE MISCARII, SPORTULUI SI SANATATII
STUDII UNIVERSITARE LICENTA – SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE
DISCIPLINA: APARATURA SI TEHNICI DE ORTEZARE

Cursul 2
"…proteza ideala ar trebui să se constituie
pentru purtătorul ei ca o extensie firească a
sistemului său biologic"
(Mann – 1974)
 ETAPE DE REALIZARE
1. stabilirea în termeni cantitativi a parametrilor esenţiali privind funcţia
sau funcţiile ce urmează a fi reproduse de componenta artificială;

- studiul anatomiei functionale si a biomecanicii MS

- evaluarea activitatilor functionale ale MS (miinii umane)
- evaluarea cinematica

2. stabilirea restricţiilor impuse de cuplarea produsului cu organismul uman

şi evaluarea duratei de utilizare neîntreruptă;
- interfata om-proteza (manson, sistemul de comanda si control

3. evaluarea posibilităţilor de materializare tehnică a produsului (utilizarea

tehnicilor de modelare şi simulare pot sprijini substanţial acest proces
conducând la reducerea costurilor;
- solutii existente ( de mecanisme de prehensiune si supinopronatie)
 MEMBRU SUPERIOR
sistemul muscular si scheletal
MEMBRU SUPERIOR
Sistemul articular
Mişcările
permise de articulaţiile
membrului superior
 Biomecanica
membrului
superior

Fl-s/Ex-s şi Fl-o/Ex-o - flexia/extensia în plan sagital/ orizontal la nivelul umărului;

Abd/Add – abducţia/adducţia în plan frontal, în articulaţia umărului;
Rl/Rm - rotaţia laterală/mediană în articulaţia umărului;
Fl/Ex – flexia/extensia în articulaţia cotului;
Pr/Su - pronaţia /supinaţia la nivelul antebraţului;
Fu/Fv şi Fd/Fp flexia ulnară/radială, respectiv flexia dorsală/palmară în încheietura mâinii.
Biomecanica umărului
 Biomecanica
cotului

Biomecanica
antebraţului
Biomecanica încheieturii mâinii
Biomecanica celor patru degete
Rapoartele lungimilor interarticulare ale oaselor degetelor
între centrele articulaţiilor
Coordonarea mişcărilor în prehensiune
- conceptul lui Lanshmehr -
Biomecanica policelui
Biomecanica degetelor
Biomecanica degetelor
DATE ANTROPOMETRICE PENTRU MEMBRUL SUPERIOR
(Winter)
ANALIZA ACTIVITĂŢILOR FUNCŢIONALE
ALE MÂINII UMANE

CLASIFICARE:

1. activităţi neprehensive

2. activităţi prehensive
 ACTIVITĂŢILE NEPREHENSIVE

Solicită funcţiile senzoriale ale mâinii şi constau în:

• capacitatea de apreciere a formei şi volumului obiectelor (stereognozia);

• capacitatea de apreciere a greutăţii obiectelor (bareognozia);
• capacitatea de apreciere a preciziei mişcărilor (kinestezia).
 ACTIVITĂŢILE PREHENSIVE

• Includ posibilităţile de
care dispune mâna umană
de a prinde obiecte:
 ACTIVITĂŢILE PREHENSIVE
• prehensiunea între două dintre cele patru degete;

• prehensiunea între cele patru degete, împreună sau izolat,

şi podul palmei;

• prehensiunea cea mai completă între „coloana policelui”,

pe de o parte, şi restul degetelor şi al palmei pe de altă parte.

Prinderea obiectelor se realizează în funcţie de:

- forma, dimensiunile, volumul şi greutatea obiectelor,

- forţa şi precizia impuse de mişcarea ce urmează a fi executată.

1. prehensiune la vârf (fig. 2.12. a. şi b.),
2. prehensiune palmară, fig. 2.12. c.), ACTIVITĂŢILE
3. prehensiune laterală (fig. 2.12. d.),
4. prehensiune cilindrică (fig. 2.12. e.),
PREHENSIVE
5. prehensiune sferică (fig. 2.12. f.)
6. prehensiune de tip cârlig (fig. 2.12. g.).

a. b. c. d.

e. f. g.

Prehensiune: 1. de precizie
2. de putere
FORŢA DE STRÂNGERE
PERFORMANŢELE
MÂINII UMANE
 MEMBRUL SUPERIOR CA LANŢ
CINEMATIC

 Principalele functii cinematice ale membrului superior sunt :

- pozitionarea mâinii

- orientarea mâinii

- prehensiunea

 Corespunzator celor trei tipuri de functii cinematice in structura biomecanica

a membrului superior se pot deosebi 3 subsisteme si anume:

- biomecanismul de pozitionare

- biomecanismul de orientare

- biomecanismul de prehensiune
MEMBRUL SUPERIOR CA LANŢ
CINEMATIC
- biomecanismul de pozitionare -
MEMBRUL SUPERIOR CA LANŢ
CINEMATIC
- biomecanismul de orientare-
MEMBRUL SUPERIOR CA LANŢ
CINEMATIC
- biomecanismul de prehensiune-
MEMBRUL SUPERIOR CA LANŢ CINEMATIC
-Gradul de mobilitate -
MEMBRUL SUPERIOR CA LANŢ CINEMATIC
-Gradul de mobilitate