Transformata Laplace.

Proprietăţi

£[ f ( t )]   f ( t )  ε  st  dt  F ( s ) f ( t )  A    at , pentru t  t0 f ( t )  £ -1 F ( s )
0
a. Teorema  n
 n
L  a k  f k ( t )   a k  L [ f k ( t )]
liniarităţii: k 1  k 1
b. Teorema  df ( t ) 
 dt   s L  f ( t )  f ( 0 )
L
derivării:  
In cazul general şi considerând condiţiile iniţiale nule se poate scrie:
 d n f ( t ) n n nk
L   s   f ( t )   s 
L k 1 d f (t )
 ( 0 )  sLn  L [f(t)]
n
 dt  k 1 dt nk

  f ( t )
1L
c. Teorema integrării: L  [ f ( t )  dt ] 
 
s
 at
d. Teorema deplasării (translaţiei): F ( s  a ) L  f(t)
g. Transformata Laplace a produsului de convoluţie
f. Teorema valorii finale
e. Teorema valorii iniţiale
Nr.crt. f(t) L [f(t)] = F(s) Nr. rel.

1. 1 şi u(t) = i0 = 1 1/s (2.12)*

2. δ(t) = du(t)/dt 1 (2.13)*

3. ε -at 1/(s + a) (2.14)*

4. 1/(n!.tn.εat 1/(s + a)n+1 (2.15)*

5. (1 – a.t).ε -at s/(s + a)2 (2.16)*

6. 1 – cos ωt ω2/[s.(s2 +ω2)] (2.17)*

7. sin ωt ω / (s2 +ω2) (2.18)*

8. cos ωt s / (s2 +ω2) (2.19)*

9 ε -at .sin ωt ω / [ (s + a)2 +ω2] (2.20)*

10. ε -at .cos ωt (s + a) / [ (s + a)2 +ω2] (2.21)*

11. sh ωt ω / (s2 - ω2) (2.22)*

12. ch ωt s / (s2 - ω2) (2.23)*

13. (ε –at - ε –bt)/(b – a) 1/[(s + a).(s + b)] (2.24)*

14. sin2 t 2/[s.(s2 + 4)] (2.25)*

15. cos2 t (s2 + 2)/[s.(s2 + 4)] (2.26)*

16. at 1/(s – ln a) (2.27)*

17. t.sin ωt 2.s.ω./(s2 - ω2)2 (2.28)*

18. t.cos ωt (s2 - ω2)/ (s2 +ω2)2 (2.29)*

 Semnale şi perturbaţii

Cele două noţiuni din acest paragraf au un caracter cu totul general,

referindu-se la mărimile fizice ce pot să apară la intrarea, în interiorul sau la
ieşirea unui sistem, fără a ţine seamă de natura lor fizică, dar măsurarea acestora
ne dă o serie de informaţii asupra elementelor (sistemului). Informaţiile culese de
la semnalele şi perturbaţiile ce apar şi sunt transmise de sisteme, pot duce la o
serie de concluzii referitoare atât la calitatea şi comportarea acestora, cât şi la
modul în carea ele sunt prelucrate.
Intre noţiunea de semnal şi perturbaţie există doar o diferenţă simbolică
de esenţă, în sensul că un semnal poate fi realizat practic, pe când o perturbaţie
nu poate fi analizată decât pe baze statistice, în funcţie de locul şi perioada de
apariţie. Intr-un sens restrâns un semnal este fizic realizabil şi să spunem, dorit
într-un sistem, pe când o perturbaţie este nedorită în sistemul respectiv.
Pentru exemplificare, în cazul unui amplificator electronic, tensiunea de
intrare şi cea de ieşire sunt semnale (deoarece prin măsurarea lor se pot
determina o serie de parametri ai amplificatorului), iar variaţia rezistenţei interne
şi rezistenţei de sarcină a cestuia constituie perturbaţii, deoarece valoarea lor nu
poate fi măsurată şi influenţează în sens negativ funcţionarea amplificatorului.
Precizăm că, un anumit semnal poate fi el însuşi purtătorul unei
perturbaţii, denumit frecvent sub numele de zgomot sau brum, cum este cazul
unei tensiuni induse pe un anumit canal care se suprapune peste tensiunea utilă
(Exemplu: canalul TV transmite pe o anumită frecvenţă şi la o amplitudine dată.
Peste acest canal se transmite cu aceeaşi frecvenţă dar cu o amplitudine mai mare
un semnal distorsionat ceea ce duce la înrăutăţirea recepţiei programului util).
f(t) f(t) f(t)

T 2T 3T 4T
t n nT

a. b. c.

f(t) f(t)

t T
d. e.
 In tehnica sistemelor, semnalele ce apar au un caracter imprevizibil,
întâmplător, datorită faptului că atât evoluţia sistemului cât şi efectul
perturbaţiilor ce apar în sistem sunt imprevizibile, adică întâmplătoare.
Dacă un sistem este perfect determinat, adică se cunoaşte în
totalitate evoluţia acestuia în funcţie de semnalul aplicat la intrare, se
spune că sistemul (procesul) este deterministic şi lucrează cu semnale
realizabile fizic, semnale ce pot fi continue sau discrete.
Interpretarea unui sistem pe baza semnalelor aleatoare (stohastice
sau întâmplătoare) necesită un formalism matematic dificil, făcându-se apel
la calculul probabilităţilor sau o serie de metode statistice.
Datorită caracterului lor determinant, exprimată printr-o funcţie
univocă de timp, semnalele deterministice pot fi definite la orice valoare a
variabilei. Astfe, un semnal sinusoidal de forma:

x  A  sin ωt
Dacă vom considera un semnal aleator (stohastic) continuu de
forma x(t), la o anumită valoare a timpului t se poate determina numai
posibilitatea de distribuţie a acestuia, adică pentru t = t1 putem preciza:

x min ( t1 )  x( t1 )  x max( t1 )
Semnale deterministice
u( t )  0 , pentru t  0 u( t  a )  0 , pentru t  a
STGO  STGT 
a.Semnalul treaptă u(t): u( t )  k , pentru t  0 u( t  a )  k , pentru t  a
 as
k STGT – L[ u( t  a )]  ε  st  k  dt  k  ε
 
u(t)  st
STGO – L [ u( t )]     k  dt  ;  s
u(t-a) k 0 s a

 st 1 
ε  as
STUO - L [ u( t )]     dt  ; STUT – L [ u( t  a )]   ε  st
 dt 
o s a s

0 t
Semnalul treaptă poate fi realizat uşor în practică, prin închiderea
a
sau deschiderea unui întreruptor într-un circuit de curent continuu,
Fig. 2.2.
iar răspunsul unui element sau sistem la un semnal treaptă unitar
este cunoscut sub numele de răspuns indicial.
b.Semnalul rampă
v( t )  0 , pentru t  0 v(t  a)  0, pentru t  a
v(t) SRGO STGT
v(t-a)
v( t )  kt , pentru t  0 v(t  a)  kt, pentru t  a
 k

ε  as
 st
SRGT –L[ v( t  a )]   ε  t  dt  2
 st
SRGO –L [ v( t )]     k  t  dt  2 ;
0 a t 0 s a s

 st 1 
k  ε  as
Fig. 2.3.
SRUO - L [ v( t )]   ε  t  dt  2 SRUT –L [ v( t  a )]   ε  st
 k  t  dt 
o s a s2

Fizic, semnalul rampă reprezintă o viteză şi poate fi realizat cu ajutorul

unor generatoare de curent sau tensiune liniar crescătoare
c.Semnalul impuls.
δ( t  a )  0 t  a
a  α

  δ( t  a )  dt  1 α  0
a  α
δ(t-a) δ(t-a) Conform primei relaţii rezultă că funcţia impuls există
numai la t = a, în rest fiind nulă, iar relaţia a doua arată că
1/2α
a. b. aria delimitată de aceasta este unitară.
In concluzie, funcţia impuls este concentrată la
abscisa de definiţie, sub forma unui impuls de durată foarte
0 a-α a a+α t 0 mică, astfel ca cea de-a doua relaţie să fie îndeplinită.
Fig. 2.4.

Astfel, dacă se consideră o funcţie arbitrară f(t) continuă şi se înmulţeşte cu funcţia impuls, se va obţine
valoarea funcţiei f(t) la abscisa de apariţie a semnalului impuls, adică:

a2

 δ( t  a )  f ( t )  dt  f ( a ) pentru a 1  a  a 2
a1

O altă proprietate a funcţiei impuls constă în legătura dintre aceasta şi semnalul treaptă. Astfel:

d
u( t  a )  δ( t  a )
dt
Dacă vom deriva ambele părţi avem:
t
0 t  a
u( t  a )   δ( t  a )  dt  
0 1 t  a
d. Semnalul sinusoidal

x  A  sin( t   ) sau y  A  cos(t  f )

e jωt  ε  jωt ε jωt  ε jωt

sin ωt  ; cos ωt  ;j 1
2j 2

Acest tip de semnal este foarte cunoscut, realizându-se fizic cu

ajutorul generatoarelor de semnale sinusoidale,