ELEMENTELE PRINCIPALE

ALE STUDIULUI DE
FEZABILITATE

Curs nr. 11
 11.1 ELEMENTELE STUDIULUI DE
FEZABILITATE

I. Analiza-diagnostic a stării actuale a întreprinderii

Pentru a evidenţia starea unei întreprinderi trebuie să
cunoaştem bine punctele forte şi pe cele slabe, dar şi
sensibilitatea acesteia la evoluţia factorilor externi
(figura nr. 1). Diagnosticul este o evaluare ex-post.
Diagnosticul complet presupune mai multe
niveluri de analiză: diagnosticul contabil,
diagnosticul financiar, diagnosticul
tehnico-comercial şi diagnosticul
resurselor umane.
Diagnosticul contabil este o parte
importantă a studiului de fezabilitate care
este dat de valorile reflectate în
contabilitate. Acest lucru presupune
analiza bilanţului, pentru reevaluarea
posturilor de activ şi de pasiv şi, de
asemenea, analiza rezultatelor contabile
pentru a calcula beneficiul.
Diagnosticul financiar va completa imaginea
contabilă a întreprinderii cu elemente financiare.
Aceasta nu înseamnă că se ia în considerare numai
anul de gestiune trecut, cum face analiza contabilă,
dar şi modul în care este previzionat cash-flow-ul.
Acest tip de diagnostic este realizat pentru a
permite obţinerea de informaţii cu privire la
creşterea, structura şi soliditatea financiară, nivelul
autofinanţării, rentabilitatea acesteia, situaţia
capitalurilor permanente şi a trezoreriei.
Cadrul analitic al analizei financiare şi
economice este reprezentat de un set de
tabele financiare care se întocmesc
pornind de la trei situaţii de bază:
- bilanţul;
- situaţia veniturilor şi cheltuielilor;
- fluxul de venituri nete (cash-flow).
Structura bilanţului, a situaţiei veniturilor şi cheltuielilor
precum şi a fluxului de venituri nete constituie modele
sintetice practicate pe plan mondial, care nu coincid
ca structură cu datele cerute de Legea contabilităţii din
ţara noastră. Acest lucru implică necesitatea unei mai
bune cunoaşteri a acestora pentru a fi îndeplinite
cerinţele de ordin tehnic ale studiilor de fezabilitate.

Rezultatele economico-financiare ale întreprinderii vor

fi evidenţiate prin calculul indicatorilor recomandaţi de
ONUDI, respectiv indicatorii de activitate, de
rentabilitate, de lichiditate.
 1. Indicatori de activitate
a) Rata capitalului de lucru se determină ca
raport procentual între profitul net şi capitalul de
lucru. Capitalul de lucru reprezintă diferenţa dintre
activele curente şi pasivele curente.

Indicatorul oferă posibilitatea analizei activităţii şi

eventual schimbarea profilului pentru unele firme.
b) Rata de eficienţă a stocurilor reprezintă raportul
procentual dintre cheltuielile directe şi nivelul
stocurilor.

Acest indicator asigură informarea managementului

societăţii privind nivelul stocurilor peste necesarul
existent sau sub necesar.
2. Indicatori de rentabilitate
a) Rata profitului calculată la cifra de afaceri

b) Rata profitului calculată la total active

Indicatorul arată profitabilitatea sau ineficienţa

afacerii, fiind cei mai cunoscuţi indicatori şi cel
mai adesea calculaţi la nivelul unei firme.
 3. Indicatori de lichiditate
a) Rata rapidă a lichidităţii se determină astfel:

Rata rapidă a lichidităţii ia în considerare acele active

care pot fi transformate repede în bani. Ca regulă
generală acest indicator poate avea valoarea 1 sau este
de dorit a se apropia de 1.
Se consideră că o rată rapidă a lichidităţii mai mică de
0,8 este nefavorabilă, cu toate că şi o situaţie favorabilă
poate fi influenţată de rata inflaţiei.
b) Rata recuperării creanţelor

Rata recuperării creanţelor măsoară timpul care este

necesar pentru recuperarea banilor aferenţi facturilor
emise şi neîncasate.
Indicatorul oferă informaţii privind circulaţia lichidităţilor
într-o firmă şi impune depistarea clienţilor care nu-şi
achită datoriile, dacă nivelul indicatorului depăşeşte o
anumită valoarea (de exemplu, 6000 lei/90 zile).
 c) Rata de plată a debitelor se determină cu formula:

Ca şi indicatorul precedent, nivelul acestei rate oferă

indicaţii cu privire la existenţa sau lipsa lichidităţilor în
activitatea firmei. Compararea se face cu o valoare
exprimată în numărul de zile reprezentând plata
furnizorilor şi creditelor, valoare legată de politica de
creditare a firmei.
d) Rata de acoperire a creditelor se calculează
astfel:

Nivelul acestui indicator mai mare sau egal

cu 1 indică faptul că firma poate face afaceri
profitabile în viitor, sau capacitatea de plată
este bună şi în cazul unor credite foarte mari,
ratele şi dobânzile aferente fiind acoperite
integral din capitalul propriu al firmei. Dacă
indicatorul este subunitar, situaţia este
defavorabilă, iar firma va fi nevoită să ia
măsuri în vederea creşterii profitului.
 e) Rata de autofinanţare este:

Analog ratei precedente, nivelul indicatorului este comparat cu

1. O valoarea subunitară indică situaţie favorabilă în sensul că
obligaţiile totale pot fi acoperite de capitalul propriu al firmei,
fără a mai apela la credite. Informaţia este necesară şi
asociaţilor pentru analiza modului în care este condusă firma.
Metoda indicatorilor financiari este cea mai utilizată, dar nu
întotdeauna este suficient de relevantă. Principala problemă
financiară o reprezintă obligaţiile bancare ale firmei date de
nivelul ridicat al ratelor scadente şi dobânzilor aferente
comparativ cu nivelul încasărilor, pe de o parte, şi cu nivelul
marjei brute de profit, pe de altă parte.
II. Evaluarea proiectelor de investiţii
Analiza financiară are ca obiective principale:
– determinarea celei mai “atrăgătoare” variante după
evaluarea tuturor variantelor potenţiale privind
configuraţia proiectului şi direcţia corespunzătoare de
acţiune;
– întocmirea unui plan de finanţare realist pentru
acoperirea cheltuielilor pe timpul execuţiei proiectului;
– ilustrarea resurselor financiare disponibile care să
acopere necesităţile în timpul desfăşurării
operaţiunilor, să asigure o disponibilitate regulată a
mărfurilor şi serviciilor şi satisfacerea tuturor
obligaţiilor financiare;
– verificarea nivelurilor de profit şi de compensare a
investitorilor pentru riscul asumat.
Deci, obiectivul principal al unei investiţii este
obţinerea de profit maxim cu menţinerea celui mai
scăzut nivel al riscului.
Pentru un întreprinzător, obiectivul de bază al analizei
financiare îl reprezintă atât înapoierea capitalului
investit, cât şi obţinerea unui profit sau mai bine zis
rentabilitatea financiară a unui obiectiv de investiţii
trebuie să fie cel puţin egală cu costul oportun al
capitalului (plus 2-3 procente - marja de siguranţă).
Din punctul de vedere al băncii, iniţiatorul proiectului
trebuie să efectueze analizele necesare pentru a
demonstra că va obţine o valorificare satisfăcătoare a
capitalului. Aceste analize indică băncii creditoare
viabilitatea financiară a proiectului şi solvabilitatea
investitorului.