Umanismul Definiţie: Umanismul - este mişcarea social – culturală inspirată de concepţia că omul, fiind o fiinţă superioară, se poate perfecţiona prin cultură şi artă. Umanismul european
Umanismul a fost iniţiat în epoca Renaşterii
(secolele XIV – XVI), ca reacţie împotriva Feudalismului, iar centrul mişcării umaniste a fost Italia. De aici, ideile lui generoase s-au răspândit în aproape toate ţările Europei. Renaşterea europeană i-a avut ca reprezentanţi pe Dante, Petrarca, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Niccolo, Machiavelli în Italia; pe Francois Rabelais, Pierre Ronsard şi Michele Montaigne în Franţa; pe Thomas Morus în Anglia; pe Martin Luther în Germania, pe Erasmus din Rotterdam în Olanda. Principalele direcţii ale umanismului
reconsiderarea şi valorificarea tradiţiilor culturale ale
Antichităţii; formarea şi dezvoltarea omului ca spirit universal ,,uomo universale”; preţuirea erudiţiei, a demnităţii şi libertăţii umane; omul să fie dominat de raţiune; armonizarea fiinţei umane cu natura înconjurătoare; folosirea, ca limbă de cultură, latina şi slavona. Umanismul românesc
Activitatea şi scrierile marilor cronicari Grigore Ureche, Miron
Costin, Ion Neculce apoi Dimitrie Cantemir, în Moldova, Stolnicul Constantin Cantacuzino, în Ţara Româneasca, au determinat apariţia unui umanism specific românesc, cum ar fi elogiul adus Ţărilor Române pentru lupta împotriva expansiunii otomane sau argumentarea originii romane a poporului şi a latinităţii limbii române. De altfel, Ţările Române s-au numărat printre primele centre ale tiparului în Europa.Un rol esenţial l-au avut şi domnitorii luminaţi, care au construit biserici sau monumente laice. Activitatea cronicarilor ajunge la strălucire în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, În concepţia cronicarilor, istoria este purtătoare de valori educative, iar operele lor constituie şi un act de mare patriotism. GRIGORE URECHE (1590 – 1647)
Grigore Ureche s-a inspirat din toate documentele
vremii: cronicile polone şi latine, letopiseţele moldovene în limba slavonă, din amintirile tatălui său, Nestor Ureche, ale altor boieri bătrâni, care povesteau evenimente istorice pe care le auziseră de la străbuni şi actele aflate la curtea domnească. Cronica începe cu scopul declarat al lui Grigore Ureche, acela ca urmaşii să cunoască istoria. GRIGORE URECHE (1590 – 1647)
Principalele idei ale ,,Letopiseţului” lui Grigore
Ureche se referă la originea romană a poporului şi latinitatea limbii române. Viaţa internă a Moldovei ilustrează relaţiile dintre domnitori şi boieri, obiceiurile şi protocolul de la curtea domnească, precum şi luptele interne de la tronul Moldovei, duse între domnitorii ajutaţi de oastea străină. GRIGORE URECHE (1590 – 1647)
Locul central al cronicii îl ocupă domnia lui Ştefan cel
Mare, faţă de care Ureche are o preţuire nemărginită şi o admiraţie mărturisită, voievodul român fiind considerat un adevărat principe al Renaşterii. Între aceste capitole, Ureche evidenţiază câteva dintre valorile morale esenţiale cu care să fie înzestrat omul: dreptatea divină şi pământeană, respectarea jurămintelor, mai ales a celor militare, onestitatea, fermitatea şi patriotismul lui Ştefan cel Mare.(primul portret literar). MIRON COSTIN (1633 – 1691)
Continuă cronica lui Grigore Ureche, însă se află sub
puternica influenţă a instabilităţii politice din epocă, deoarece, în cei 38 de ani petrecuţi în Moldova, cronicarul a fost martor direct la succedarea a 19 domnitori. ,,Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace , de unde este părăsit de Urechi vornicul”, care ilustrează evenimentele cuprinse între anii 1595 – 1661. MIRON COSTIN (1633 – 1691) Miron Costin este martor şi uneori participant la evenimentele relatate, conferind astfel conţinutului un plus de adevăr istoric, obiectivitate, responsabilitate. ,,De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit stămoşii lor” – este o altă operă literară şi ştiinţifică, cu un pronunţat caracter polemic. Lucrarea a fost scrisă în ultima perioadă a vieţii lui Miron Costin, în timpul domnitorului Constantin Cantemir, adică între 1686 – 1691. Ideea centrală este argumentarea latinităţii limbii române şi a romanităţii poporului nostru. MIRON COSTIN (1633 – 1691)
Miron Costin demonstrează originea romană
a poporului român cu argumente ştiinţifice, apelând la izvoare istorice privitoare la împrejurările cuceririi Daciei de către Traian. Aduce argumente lingvistice în susţinerea latinităţii limbii române şi argumente de ordin etnografic, comparând portul, firea, obiceiurile moldovenilor cu cele ale romanilor. MIRON COSTIN (1633 – 1691)
Alte opere scrise de Miron Costin sunt:
poemul ,,Viaţa lumii”, în care ilustrează idei filozofice. ,,Cronica ţărilor Moldovei şi Munteniei” ,,Istoria în versuri polone despre Moldova şi Muntenia” , ION NECULCE (1672 – 1745)
Continuă cronica lui Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de
la Dabija Vodă (1661) până la a doua domnie a lui Movrocordat” (1743) relatează, în principal, domnia lui Dimitrie Cantemir. Evenimentele istorice narate nu se bazează pe documente, fapt ce dă cronicii un caracter subiectiv. ION NECULCE (1672 – 1745)
Stilul lui Ion Neculce
Povestitor talentat, Ion Neculce a creat o operă durabilă printr-o forţă artistică surprinzătoare, prin arta naraţiunii şi prin arta portretului, având, între cronicari, măiestria pe care Ion Creangă o va desăvârşi. Provebele sunt numeroase în Letopiseţ, Ion Neculce este şi precursorul lui Anton Pann, prin aceea că în unele fraze enumeră proverbe, unele după altele. Opera lui Ion Neculce a constituit o permanentă sursă de inspiraţie pentru scriitorii de mai târziu, ca Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)
Dimitrie Cantemir Dimitie Cantemir a fost un om al
Renaşterii, istoric, geograf, filozof, a fost un om de vastă cultură, umanist erudit (cunoştea 12 limbi), Dimitrie Cantemir este o personalitate copleşitoare a Renaşterii, fiind primul savant de formaţie enciclopedică ,,Istoria Ieroglifică”, operă elaborată de Dimitrie Cantemir între anii 1703 – 1702, este un roman alegoric, un pamflet politic, o fabulă şi un eseu filosofic. DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)
,,Descrierea Moldovei”- este o proză
savantă, moldovenii sunt conturaţi prin adevărate portrete literare. DIMITRIE CANTEMIR (1673 – 1723)
Istoric al românilor şi al turcilor, Cantemir a
lăsat urme adânci în cultura istorică a posterităţii. ,,Descrierea Moldovei”
Este prima lucrare de idei şi prima proză
savantă din cultura română, în care Dimitrie Cantemir se afirmă ca personalitate erudită monumentală prin câteva trăsături fundamentale: