CMO

Prezentare la limba si literatura romînă

Subiectul:Comunicarea verbala,nonverbala si
paraverbala

A realizat:Buchet Cristian
Cazacul Liliea
 CUPRINS :
 Tipurile de comunicare
 Elementele situatiei de comunicare

 Schema comunicarii interumane (dupa Meyer-

Eppler)
 Elementele nonverbale

 Comunicarea paraverbală
TIPURILE DE COMUNICARE
 Verbală sau ceea ce oamenii comunică prin rostirea şi descifrarea
întelesului cuvintelor. -7 %
 Paraverbală – 38 %
sau ceea ce oamenii comunică prin voce (volum, intonaţie, ritm, tonalitate,
accent, pauze) şi prin manifestari vocale fără conţinut verbal (râsul, dresul
vocii, geamătul, oftatul, mormăieli, plescăituri, urlete, ţipete, fluierături etc);
 Nonverbală 55%
Informaţiile corporale ale limbajului non-verbal se transmit prin indicii de
două categorii:
1. statice (înfăţişarea, aparenţa): structura corpului, fizionomia, ridurile,
îmbrăcămintea, machiajul;
2. de mişcare: mimica (expresia feţei în mişcare, privirea), pantomima (gesturi
şi mişcări ale braţelor, postura capului), mirosuri, pipăit .
Funcţiile acesteia sunt :
- de a o accentua pe cea verbală;
- completeze mesajul transmis pe cale verbală;
- să contrazică deliberat anumite aspecte ale comunicării verbale;
- poate regulariza fluxul comunicaţional şi de a pondera dinamica specifică
comunicării verbalizate;
- repetă sau reactualizează înţelesul comunicării verbale,
- elemente ale comunicării non-verbale pot sa substituie aspecte ale
comunicării verbale
ELEMENTELE SITUATIEI DE COMUNICARE
 Elementele situatiei de comunicare, după Meyer - Eppler
(1963):
 Un emiţător;
 Un receptor;
 Canalul de comunicare, interpus între emiţător şi receptor;
 Un mesaj;
 Un cod (sistem de semne şi reguli de combinare a acestora);
 Un repertoriu al emiţătorului;
 Un repertoriu al receptorului;
 Posibile surse de distorsiune.
SCHEMA COMUNICARII INTERUMANE (DUPA MEYER-EPPLER)

Perturbaţii Perturbaţii
Codare Decodare
Mesaj

Emiţător (E) Receptor (R)

Canal

Re - repertoriul
emiţătorului
Rr – repertoriul
receptorului

Re Rr
ELEMENTELE NONVERBALE (1)
 Contactul vizual – reprezintă o cale, o modalitate
de exprimare a emoţiilor, a simpatiei/antipatiei faţă
de o persoană;
 Expresia facială (mimica) – reprezintă totalitatea
modificărilor expresive la care participă elementele
mobile ale feţei, prin intermediul cărora sunt
exteriorizate emoţii diverse; elementele cele mai
expresive de la nivelul feţei sunt: ochii,
sprâncenele, gura;
 Limbajul trupului (postura, gestica) – poate
comunica atitudinea unei persoane;
ELEMENTELE NONVERBALE (2)
 Proximitatea – reprezentată de apropierea sau
distanţa adoptată faţă de interlocutori (există patru
categorii de spaţiu, în funcţie de statutul şi relaţiile
dintre interlocutori: intim – 0-45 cm; personal –
45-125 cm; social – 125 cm-3,6 m; public – peste
3,6 m);
 Vestimentaţia – este purtătoare de informaţii
pentru interlocutor;
 Atingerea – reprezintă o modalitate de a comunica
prin contact fizic, regulile fiind stabilite, de multe
ori neconvenţional, de către fiecare societate în
parte.
COMUNICAREA PARAVERBALĂ

Este reprezentată de modul concret în care

vorbim (forţa sau volumul, ritmul şi fluenţa,
înălţimea sau tonalitatea vocii, modul de
articulare a cuvintelor). Elementele paraverbale
însoţesc limbajul, permiţând nuanţarea,
întărirea, sublinierea ideilor, a cuvintelor.
ELEMENTE PARAVERBALE (2)
 Tonalitatea - trebuie să fie adecvată situaţiei;
se ridică tonul pentru a sublinia ideile
esenţiale sau pentru a calma atmosfera
dintr-un grup de elevi gălăgioşi; tonul ascuţit
este considerat agresiv;
 Articularea cuvintelor - trebuie să fie clară,
corectă, trebuie să se evite folosirea
excesivă a limbajului de specialitate
(„pedanteria”), înghiţirea unor silabe sau
cuvinte.
ELEMENTE PARAVERBALE (3)

 Intonaţia – este reprezentată de modulaţia vocii, de

ridicarea şi coborârea tonului, în timpul vorbirii, pentru
nuanţarea sau accentuarea unei idei, a unui cuvânt
etc.
 Accentul – reprezintă forţa, intensitatea cu care sunt
pronunţate anumite cuvinte din propoziţie;
modificarea accentului de pe un cuvânt pe altul, într-o
propoziţie, poate determina semnificaţii diferite ale
aceleiaşi propoziţii/fraze