Obiectivele:

1. Convorbire introductivă. Importanţa biochimiei pentru disciplinele medicale.

2. Noţiune despre enzime şi rolul lor biologic. Asemănările și deosebirile dintre
acţiunea enzimelor şi a catalizatorilor nebiologici.
3. Natura chimică a enzimelor. Dovezile naturii proteice a enzimelor.
4. Structura enzimelor. Centrul activ şi centrul alosteric al enzimelor. Enzimele
simple și conjugate. Noțiune de holoenzimă, apoenzimă, cofactor, coenzimă,
cosubstrat și grupă prostetică.
5.Funcţiile de coenzime ale vitaminelor şi microelementelor. Structura
coenzimelor derivate de la vitaminele B1 B2, B6, PP, acidului pantotenic, biotinei,
acidului folic.
Noţiune despre enzime şi
rolul lor biologic.
 Enzimele
- cea mai imensă şi specializată clasă de proteine, care reglează
şi coordonează decurgerea armonioasă a reacţiilor chimice.
- reprezintă catalizatori biologici, care măresc viteza reacţiei
chimice şi rezultă la sfîrşit nemodificaţi cantitativ şi calitativ.
- acţionează strict într-o anumită consecutivitate şi cu o
anumită specificitate.
- energia substanţelor reagente trece dintr-o formă în alta cu o
eficacitate mare. Se acumuleză în ATP ce este utilizată în
procesele vitale.
 Enzimologie-
ştiinţa,
ce se ocupă
cu studierea enzimelor

Enzimodiagnostica
- este determinarea
activitătii enzimelor,
care se pot modifica în
diferite patologii cu
scop de diagnoză.
Enzimoterapia
- este utilizarea enzimelor,
extrase şi purificate sau
sintetizate în laborator,
în tratamentul
diferitor patologii.
Particularităţile comune pentru
E şi catalizatori nebiologici.
 Ambii respecă aceleaşi legi ale catalizei:
1. catalizează numai reacţiile posibile din punct de
vedere termodinamic;
2. nu modifică direcţia reacţiilor;
3. nu modifică echilibrul reacţiei dar conduc la
instalarea mai rapidă a stării de echilibru;
4. nu se consumă în procesul reacţiei, deci se
regăsesc, din punct de vedere cantitativ şi calitativ,
într-o stare chimică neschimbată, putând participa
la un nou act catalitic.
Enzimele au particularităţi prin care
se deosebesc de catalizatorii
nebiologici
1.Viteza reacţiei enzimatice creşte de milioane de ori. Ex: Atomul de Fe posedă posibilităţi peroxidazice 1
mg de Fe în componenţa catalazei poate înlocui o tonă de Fe metalic.
2. Enzimele posedă o înaltă specificitate de acţiune. Deci fiecare E catalizează, un
anumit tip de reacţii sau transformarea unui anumit S.
3. E.catalizează reacţiile fară formarea produselor intermediare adică randamentul este
de 100%.
4. Enzimele, reacţionează în condiţii blânde- parametri optimi de acţiune a enzimei -
soluţii apoase diluate, pH valorii fiziologice, t anumită şi presiune adecvată.
5. Activitatea E şi de aici şi viteza reacţiilor sunt reglate.
6. E catalizează reacţiile în ambele direcţii
7. Viteza reacţiei enzimatice este direct proporţională cu cantitatea E
8. Există o anumită dependenţă a vitezei reacţiei enzimatice de concentraţia S.
Cu creşterea concentraţiei substratului are loc mărirea proporţională a vitezei reacţiei.
Ajungând la o concentraţie maximă mai sus de care viteza nu mai creşte.
Natura chimică
 Enzimele sunt proteine şi posedă toate proprietăţile fizico-chimice, specifice
acestor macromolecule (solubilitate, proprietăţi osmotice, sarcină electrică
netă, denaturare termică, reacţii chimice ş.a.)
 Activitatea lor e dependentă de păstrarea structurii native a proteinei.
 Dovezile experimentale:
1. Sunt alcătuite din AA
2. Prezenţa macromolecule.
3. În apa formează substanţe coloidale cu proprietdtile sale specifice
4. Prezintă electroliti amfoliti
s. Sunt termolabili şi anume: distrugerea lanţului polipeptidic prin fierbere în
soluţii acide sau bazice (hidroliza) sau denaturarea lor.
6. Enzimele, fiind proteine sunt supuse acţiunii altor E care scindează proteinele
Ex: Pepsina în mediu acid scindează amilaza.
7. Cel mai solid argument este că în condiţi de laborator din AA
au fost sintetizate: ribonucleaza – scindează acizii nucleici
lizozima - ce distruge capsulele microorganismelor.
Structura enzimelor
 Structura enzimelor
CA
 Masa moleculara a E e de mii de ori mai
mare decât masa moleculară a
substratului şi deci E acţionează nu cu
toată molecula dar cu o parte, un anumit
sector- acest loc de acţiune cu S se
numeşte CA
 CA - combinarea unicală în spaţiu şi în
timp a anumitor resturi de AA care
asigură interacţiunea cu S şi
transformarea ulterioară a acestuia
 Unele particularităţi ale
centrului activ (CA):
Centrul activ este alcătuit dintr-un "centru de legare" şi un "centru
catalitic". Adică în centrul activ unele grupări (sau resturi ale
aminoacizilor) sint implicate în legarea substratului, altele asigură
cataliza propriuzisă.
- CA ocupă o parte relativ mică din volumul enzimei şi majoritatea
restului de aminoacizi în molecula enzimei nu contactează cu
substratul.
- CA este o structura tridimensională (nu e punct, linie, sau plan) - o
structură compusă la formarea careia participă grupe ce aparţin
diferitor resturi de aminoacizi, ce în secvenţa liniară se află la
depărtare
- S relativ slab se leagă cu E.
-CA are forma de "adâncitură" sau "cavitate" (şant, dispicătură), unde
nu-i acces la apă, cu excepţia când apa este un reagent al reacţiei.
Fixarea specifică e dependentă de poziţia bine determi
nată a atomilor în CA. S intră în CA, dacă e asemănător după forma lui.
 Centrul alosteric
(Allo stereos - alt loc) şi
efectorii alosterici
 Multe enzime în afară de centrul activ posedă şi
centrul alosteric sau centrul de reglare.
Substanţele care se combină cu centrul alosteric al
enzimei şi modifică activitatea ei poartă denumirea
de efectori alosterici (inhibitori sau activatori). Sub
acţiunea efectorilor se modifică configuraţia
moleculei enzimatice şi simultan şi conformaţia CA
ce la rîndul său posedă proprietatea de a reacţiona
cu substratul. Efectorii alosterici realizează prin
urmare reglarea metabolismului.
 Ce e caracteristic pentru enzimele
alosterice:

a) au ca şi toate enzimele centru catalitic, unde se

fixează şi se modifică S, dar mai au un alt centru,
pentru fixare a metabolitului reglator, numit efector
sau modulator.
b) moleculele E alosterice sint mai mari, mai complexe
şi sint oligomere pare;
c)au cinetica lor - viteza reacţiilor în dependenţă de
concentraţia substratului are forma sigmoidală, dar
nu hiperbolică, cauzată de urmările interacţiunii
între protomeri ce leagă S în mod cooperativ
(exemplu mioglobina şi hemoglobina).
 Enzimele pot fi :
Proteine simple sau conjugate.
 Cele simple sunt alcătuite numai din AA
 Cele conjugate sunt asociate cu compuşi ce au mase
moleculare mici, dializabili şi termostabili –partea neproteică
Aceşti biocatalizatori se numesc holoenzime, iar componenţa
proteică - apoenzima de care depinde specificitatea.
 Partea neproteică
reprezentată de
- cationii unor metale (Zn2+ or Fe2+), -
mai rar unii anioni - poartă denumirea
de cofactor.
- Molecule organice mici, se numesc
coenzime.
 Coenzimele

- asociate cu apoenzima doar tranzitiv

se numes cosubstrat. Cosubstratele
disociază de la enzimă modificate
(NAD+ NADH).
Ex:Gliceraldehid-P –---1,3 bifosfoglicerat
- Permanent asociate la enzimă și revin
la forma inițială, se numesc groupe
prostetice (FAD).
- Ex:DOP
 Coenzimele

 De cele mai multe ori sunt

reprezentate de vitamine în forma lor
activă.
 Compuși asemănători cu nucleotidele
 metaloporfirinice,
 peptidice
Coenzimele îndeplinesc
diferite roluri :
1. stabilizează conformaţia activă a moleculei
2. prezintă veriga de legătură între S şi CA
prin legături coordinative
3. coenzimele pot indeplini actul de cataliză
Ex: transportul electronilor.
Rolul ionilor:
 este legat de prezenţa lor în
coponenta E.
 Ex: Cu-citocromoxidaza

Substrat (S)- este substanţa asupra

căreia actionează E.
P- produsul reacției
Clasificarea coenzimelor
 Co vitaminice
1. Tiaminice
2. Flavinice
3. Nicotinamidice
4. Piridoxinice
5. Folice
6. Cobamidice
7. Biotinice
8. lipoice
 Co nevitaminice
(nucleotidice; metaloporfirinice,peptidice)
VITAMINA B1 -TIAMINA
 Structura chimică: 2 heterocicluri,
unul pirimidinic și unul tiazolic (ambii
substituiți), legate între ele printr-o
punte metilenică
 COENZIMELE VITAMINEI
B1
 Prin esterificarea gruparii -OH cu acid fosforic, se
formeaza: TMP (tiamin monofosfatul), TDP
(tiamin difosfatul), TTP (tiamin trifosfatul).
 Tiaminpirofosfatul, constituie partea activă a
enzimelor: decarboxilaze și transcetolaze.
TIAMINPIROFOSFATUL

 Participă la:
1. Decarboxilarea oxidativă a piruvatului
2. Decarboxilarea oxidativă a α
cetoglutaratului
3. Decarboxilarea oxidativă a α
cetobutiratului
4. Reacţiile transcetolazice
 Reacţia sumară a
decarboxilării oxidative a
piruvatului cu participarea
TPP (deriv. Vit. B1)
SURSELE VITAMINEI B1
NECESARUL ZILNIC.
AVITAMINOZA.
SURSE:
Vegetale: cereale (germenii boabelor de porumb, secară)
tarâțele cerealelor,
legume (fasole, mazăre),
fructe (nuci, prune, struguri)
produse animale (carne, organe, ouă, lapte).
NECESARUL ZILNIC: 1,0-1,5 mg
AVITAMINOZA: determină deficiențe în metabolismul
glucidic. Acidul piruvic se acumulează în organism, ceea
ce cauzează manifestări patologice resimțite,în special, la
nivelul sistemului nervos;
Deficiența de vitamina B1 determină boala beriberi.
 VITAMINA
B2- RIBOFLAVINA
 structură
heterociclică
numită
izoaloxazină
 Coenzima -
Flavin mononucleotidul (FMN)
Coenzima -
Flavin adenin dinucleotidul (FAD)
Coenzimele flavinice
 FMN şi FAD
 Rolul:
1. Participă în reacţiile de oxido-reducere:
Figure 4.15

Izoaloxazina ring

Ribitol

Forma oxidată
Forma redusă
.
Reacţia de dehidrogenare a
succinatului cu participarea
FAD – derivatul vit. B2
 SURSE. NECESARUL
ZILNIC. AVITAMINOZA.
SURSE:
alimentele de origine animală (lapte,brânză,
ouă, carne)
vegetală (tomate, mazăre, varză, spanac);

NECESARUL ZILNIC : 1,2-1,7 mg

AVITAMINOZA: determină afecțiuni

nervoase, tulburări oculare (fotofobie), leziuni
dermice, dureri musculare.
VITAMINA PP
Vitamina PP:
nicotinamida

Coenzimele -
• nicotinamid adenin dinudleotidul (NAD+)
• nicotinamid adenin dinudleotid fosfat (NADP+)
 Coenzimele nicotinamidice
 Rolul
 Participă în reacţiile
de oxido-reducere
(dehidrogenarea S –
transferul unui hibrid
ion (H+ şi 2 e). Alt
proton rămâne în
soluţie H+
Reacţia de dehidrogenare a
malatului cu participarea NAD –
derivatul vit. PP
Ex : de react cu NADP
SURSE. NECESARUL
ZILNIC. AVITAMINOZA.
SURSE:
alimentele de origine animală ( carne,
ficat)
vegetală (mazăre, cartofi, spanac);
Drojdia de bere
NECESARUL ZILNIC : 13-19 mg
AVITAMINOZA: produce boala numită
pelagra sau maladia celor 3D (dermatită,
diaree, demență)
 Vitamina B6 :

Piridoxina Piridoxal Piridoxamina

Coenzimele:

Piridoxal fosfat Piridoxamin fosfatul

 Coenzimele piridoxinice
 Rolul:
1. Transaminarea AA
2. Decarboxilarea AA
3. Transsulfurarea
Reacţia de transaminare a
aminoacizilor cu
participarea PALP şi PAMP –
derivaţii vit. B6
SURSE. NECESARUL
ZILNIC. AVITAMINOZA.
 SURSE:sunt alimentele animale sau vegetale
(ficat, pește, nuci, cereale) ca și sinteza
bacteriană intestinaIă.
 NECESARUL ZILNIC : este de 2 mg/zi, cerințele
fiind crescute în timpul sarcinii și lactației.
 AVITAMINOZA: afectează activitatea
transaminazelor în eritrocit, ducând la simptome
clinice ca: leziuni ale pielii și mucoasei, anemie
sideroblastică, afecțiuni nervoase, modificări de
personalitate.
ACIDUL PANTOTENIC
(vitamina B5)
 Coenzimele acidului pantotenic:
•Coenzima A
•Fosfopantoteina

Rolul metabolic:
Coenzima A - la activarea acizilor grași
Fosfopantoteina – la sinteza acizilor grași
Coenzima A

Acid pantotenic
tioetanolamină ADP
Co pantotenice (B5)- HS-CoA
1. biosinteza AG
2. biosinteza Col
3. sinteza corpilor cetonici
4. Oxidarea AG
5. Ciclul Krebs
6. Sinteza aminolevulinatului
7. DOP
8. DO a alfa cetoglutaratului
Transferul grupelor acil
 Activarea AG:

R-COOH + HS-CoA + ATP  R-CO~SCoA + AMP + PPi

H2O ↓
2 Pi
E- acil Co A sintetaza (tiokinaza)

 R-COOH + ATP  R-COO-AMP + PPi

aciladenilat
PPi  2 Pi
 R-COO-AMP + HS-CoA  R-CO~SCoA + AMP
acil-CoA
SURSE. NECESARUL
ZILNIC. AVITAMINOZA.
SURSE: peste tot
NECESARUL ZILNIC : 10-15 mg (30
mg)
AVITAMINOZA: La om nu s-a
semnalat un sindrom al carenței, fapt
explicat prin existența sa, în urme,
aproape în toate alimentele, cât și prin
sinteza sa de către flora intestinală.
Co biotinice – vitamina
H contine un heterociclu
imidazolic saturat
condensat cu tiofenul,
un alt heterociclu
saturat.
În funcție de catena
laterală se deosebesc 2
biotine ( separată din
albușul de ou și izolată
din ficat).

Beta biotina
 Co biotinice
– vitamina H
 ROL:
 Participă în reacțiile de carboxilare a
piruvatului, acetil Co A și propionil CoA
 Gluconeogeneză (I cale –piruvatcarboxilaza)
 Sinteza AG (formarea lui malonil CoA din acetil
Co A)
 Oxidarea AG cu număr impar (transformarea
propionil-CoA în succinil CoA)
 Intervine în catabolismul Leu
Sinteza de malonil CoA
 SURSE. NECESARUL
ZILNIC. AVITAMINOZA.
 SURSE: Se găsește în natură în stare liberă sau
legată de proteine prin intermediul lizinei. La om
se sintetizează de către bacteriile intestinale.
 NECESARUL ZILNIC : 10 µg (150)
 AVITAMINOZA: poate apărea prin consumarea
de albuș de ou crud care conține avidină - o
proteină care se combină cu biotina și îi
impiedică absorbția sau
 În cazul hrănirii artificiale îndelungate.
 Semnele carenței: tulburări digestive, instalarea
unei
acido-cetoze metabolice cu acumularea de acizi
organici in urina.
ACIDUL FOLIC (vitamina Bc
sau vitamina B9)

2 amino - 4-oxo- 6 metil P-aminobenzoat glutamat

pteridina

Acidul folic
 Co folice
 acidul tetrahidrofolic
 ROLUL THF
 transportator al unor fragmente cu un atom
de carbon (grupări monocarbonice):
 -metil (-CH3),
 -metilen (-CH2-),
 -metenil (-CH=),
 -formil (- COH)
 -oximetil (-CH2-OH)
 -formimino (-CH=NH)
 THF participă ca coenzimă în reacţiile de
biosinteză a serinei, glicinei, metioninei,
timinei, sinteza purinelor.
ROLUL TFH ÎN METABOLISMUL Ser
și Gly
 SURSE. NECESARUL
ZILNIC. AVITAMINOZA.
SURSE:a fost izolat din frunze de spanac (in latina - folia). AF
poate fi sintetizat de unele microorganisme, inclusiv de cele din
flora intestinală, în drojdii și legumele verzi
NECESARUL: este de 200 µg/zi; (400)
AVITAMINOZA: determină: anemie, tulburări intestinale.
Deficitul de vitamina B12 determină un deficit de AF. În
absența vitaminei BI2 se constată acumularea în ser a acidului
N5 -metil-FH4 inactiv metabolic deoarece convertirea acestuia la
N5 -formil-FH4 necesită coenzima B12. Vitamina BI2 are rol in
transferul folaților și reținerea lor in celule, în carența sa are loc
creșterea folaților în ser dar scăderea lor în ficat și eritrocite,
 Ionii de metale
– cofactori ai E
 E care în calitate de cofactori conţin metale – metaloenzime
 Metalele sunt fixate de apoenzimă prin legături electrostatice
la care participă resturile de AA acizi (Asp, Glu) sau bazici
(Arg, Lyz, His)
 Exemple: - citocromii, catalaza (Fe)
- Citocromoxidaza (Cu)
- Amilaza salivară (Cl)
- alcoolDH (Zn)
-Piruvat kinaza (K)
- Arginase, ribonucleotide reductase (Mn2)
 Unităţile de activitate
ale enzimelor.
 Unitatea Internaţională (U.I.) – cantitatea
de E care catalizează transformarea 1μmol
de S într-un minut în condiţii standard
 Katal (kat) – cantitatea de E care asigură
transformarea unui mol de S într-o
secundă în condiţii standard (1U.I.=16,67
nkat)
 Obiective:
 1. Nomenclatura (denumirea) şi clasificarea enzimelor.
Caracteristica generală a claselor şi subclaselor principale de
enzime. Numărul de cod al enzimei.
 2. Specificitatea enzimelor (tipurile, exemple).
 3. Mecanismul de acţiune al enzimelor. Centrul activ al
enzimelor şi rolul lui în formarea şi transformarea complexelor
intermediare dintre enzimă şi substrat. Rolul modificărilor
conformaţionale reciproce ale moleculei enzimei şi substratului
în procesul de cataliză.
 4. Cinetica enzimatică. Influenţa concentraţiei enzimei şi a
substratului, a pH-ului şi a temperaturii asupra activităţii
enzimatice. Ecuaţia lui Michaelis-Menten şi semnificaţia Km.
 5. Principiul determinării activităţii enzimelor. Unităţile de
activitate a enzimelor (unitatea internațională, katalul,
activitatea specifică).
 Clasificarea actuală a
enzimelor.
Toate enzimele se împart în şase clase, clasele în
subclase, subclasele în subsubclase, iar aici E îşi
are numărul său de ordin. Clasele, subclasele,
sub-subclasele şi enzimele individuale se notează
prin cifre despărţite de puncte.
 Clasa reprezintă tipul de reacţie, catalizat de
enzime
 Subclasa – precizează acţiunea E, deoarece indică
natura grupării chimice a S, atacat de E
 Subsubclasa – precizează natura legăturii S atacat
sau natura acceptorului care participă la reacţii
 Clasificarea enzimelor.

- catalizează reacţiii de oxido-

reducere;
-catalizează transferuri
grupelor funcţionale de la un S
la altul (metil, amino, acil,);

-catalizează scindări de
legături covalente cu
adiţionarea apei ;

-catalizează ruperea leg. C-C,

C-S şi C-N; fără adiţionarea
apei, adiţia la legături duble
şi reacţiile inverse.

-catalizează toate tipurile de

transformări în cadrul uneia
şi aceleaşi moleculă ;
- catalizează formarea de legături
între carbon şi O, S, N, cuplate cu
hidroliza legăturilor macroergice
(utilizarea ATP).
Nomenclatura (denumirea)
 Sunt cunoscute mai mult de 2500 enzime
fiecare E işi are denumirea de la numele S în
latină cu adiţionarea terminaţiei aza.
Amiloid -amilaza, ureaza.
 S-au păstrat şi denumirile vechi tradiţionale
pepsina, tripsina.
 Este utilizată pe larg denumirea sistematică
Denumirea S+ tipul reacţiei (malat DH;piruvat
carboxilaza )
Ex: LDH - 1.1.1.27
 1. Oxidoreductazele
Catalizează reacții de oxido-reducere

Lactat DH -
1.1.1.27
Cifra subclasei indica donorii
echivalentilor de reducere:
1.1-alcool;
1.2-aldehide sau cetone;
1.3-catene hidrocarbonate;
1.4-amina primara;
1.5-amina secundara;
1.6-formele reduse ale coenzimelor piridinice,
1.7-alti compusi azotati.

Subclasele oxidoreductazelor au și denumiri uzuale:

oxidaze, peroxidaze, dehidrogenaze, monoxigenaze.
Cifra a treia se referă la
acceptorul de hidrogen
sau electroni:
 1.1.1.-formele oxidate ale coenzimelor
piridinice,
 1.1.2-citocromii,
 1.1.3-O2,
 1.1.99-alti acceptori.
 Coenzimele
oxidoreductazelor
 sunt diferite:
- piridinice (NAD+, NADP+),
- flavinice (FAD, FMN),
- hematinice (citocromii) etc.
 2. Transferazele
• Catalizează reacțiile de transfer a unor
grupe între două substraturi
A doua cifră indică tipul
de grupa transferată:

 2.1-grupa cu un atom de carbon;

 2.2-grupe aldehidice sau cetonice;
 2.3-grupe acil, 2.4-grupe glicozil;
 2.5-grupe alchil,;
 2.6-grupe ce conțin azot;
 2.7-grupe ce conțin fosfor;
 2.8-grupe ce conțin sulf.
 Numele acestora

 este în funcție de natura grupei

transferate:
- metiltransferaze,
- aminotransferaze,
- formiltransferaze,
- fosfotransferaze.
A treia cifra

 descrie exact grupa care este

transferată în cazul în care subclasa
presupune mai multe grupe:
- 2.1.1-metil transferaze,
- 2.1.2-hidroximetil transferaze,
- 2.6.1-amino transferaze.
Coenzimele transferazelor
 sunt numeroase:
- piridoxal fosfatul,
- tiamin pirofosfatul,
- coenzima A,
- acizii folici,
- coenzimele B12,
- biotina,
- S-adenozil metionina,
- nucleotid polifosfati (ATP),
- formele active ale unor compuși
- (UDP-glucoza,
- CDP-colina) etc.
Exemplu: de transferază

 EC 2.7.1.2 ATP:D-glucozo-6-
fosfotransferaza (glucokinaza)
 D-glucoza + ATP = D-glucozo-6-
fosfat + ADP
 Pentru fosfotransferazele ce necesită
ATP ca donor de grupe fosfat se mai
utilizează denumirea uzuală kinaza.
 3. Hydrolazele

• sunt enzime care participă la hidroliza unor

legături
 Cifra a doua

 Indică natura legaturi hidrolizate

- 3.1-legatura esterică (esteraze);
- 3.2-legatura glicozidică (glicozidaze);
- 3.3-legatura fosfat (fosfataze);
- 3.4-legatura peptidică (peptidaze);
-3.5-legături între carbon și azot.
 A treia cifra

 indica mai exact tipul de legatură

hidrolizata:
- 3.1.1-hidroliza esterilor carboxilici,
3.1.6-hidroliza esterilor acidului
sulfuric.
 Ex: EC 3.1.3.9 D-glucozo-6-fosfat-
fosfohidrolaza (glucozo-6-fosfataza)
D-glucozo-6-fosfat + H2O = D-glucoza + Pi
Numele uzual corespunde legăturii
scindate

 - esteraze
- peptidaze
- glicozidaze
 4. Liazele
• sunt enzime care participă la formarea unor
legături duble C-C, C-N, C-O, prin
îndepărtarea nehidrolitică a unor grupe din
substrat.,
A doua cifră

indică tipul legăturii scindate:

 4.1- C-C,

 4.2- C-O,

 4.3- C-N,
 4.4- C-S.
A treia cifra
 face referire la natura grupei
îndepărtate:
-1-carboxil,
-2-aldehidă,
-3-α-cetocarboil.
 Se poate face referire la acestea și
folosind denumirile uzuale: aldolaze,
hidrataze, sintaze, decarboxilaze.
 Exemplu: EC 4.1.1.22 L-histidin-
carboxi-liaza (histidin decarboxilaza)
 Histidina = Histamina + CO2
 5. Isomerazele

• Catalizează reacții de izomerizare

fiind subclasificate

 în funcție de tipul reacției catalizate:

-5.1-racemaze și epimeraze;
- 5.2-izomeraze cis-trans;
- 5.3-oxidoreductaze intramoleculare;
- 5.4-mutaze.
 A treia cifră

 indica tipul de moleculă ce este supus

izomerizării:
- 5.1.1-racemaze ce transformă
aminoacizi,
- 5.1.3-epimeraze ce transforma
carbohidrati, etc.
 Exemplu: EC 5.1.1.1 Alaninracemaza
transforma L-alanina in D-alanina.
 6. Ligazele(sintetazele)

Sunt enzime care intervin in formarea unor noi

legaturi C-C, C-O, C-N, C-S folosind ATP-ul ca
sursa de energie.
A doua cifră

 indică legătura formată:

- 6.1-C-O,
- 6.2-C-S,
- 6.3-C-N,
- 6.4-C-C.
 A treia cifră

- descrie mai exact legătura ce se

formează:
- 6.3.1-amidosintetaze,
- 6.3.2-peptidsintetaze,
- 6.4.1- carboxilaze.
 Exemple:

 EC 6.3.1.2 L-glutamat:amoniac ligaza

(glutamin sintetaza)
L-glutamat + ATP + NH3 = L-glutamina + ADP + Pi
 EC 6.4.1.1 piruvat carboxilaza
L-piruvat + CO2 = L-oxalilacetat
 Mecanismul de acţiune al
enzimelor
Pentru ca o reacţie şi aibă loc e necesar ca moleculele de S şi E să
contacteze între ele. Însă nu fiecare moleculă contactând interacţionează în condiţii
obişnuite.
Ex :Hârtia este în contact permanent cu 02 dar nu se aprinde decât dacă, nu o
aprindem cu chibritul. Pot interacţiona numai acele molecule la care energia
de activare – energie necesară pentru ca
(exprimată în calorii )
toate moleculele unui mol de substanţă la o
temperatură anumită sa atingă starea de trunziţie, ce
corespunde apixului barieirei energetice.
 Pentru ca reacţia să aibă loc e necesar de îtrodus un exes de energie sau de
micşorat bariera energetică. E accelerează, viteza reacţiilor chimice (VRC)
micşorând bariera de activare şi reacţia decurge după alt mecanism, ce se
caracterizează printr-o energie de tranziţie mult mai mică.
 Mecanismul de acţiune al enzimelor.
 Procesul catalizei enzimatice poate fi divizat convenţional în trei
stadii:
1. Difuzia S spre E şi legarea cu CA al E (formarea complexului ES).
Prima etapă de scurtă durată depinde de concentraţia S şi de viteza
lui de difuzie spre CA al E. Mecanismul interacţiunii între S şi E este explicat prin două
concepte.
2. Transformarea complexului primar enzima-substrat în unul sau
câteva complexe activate, indicate în ecuaţie prin ES* şi ES**.
Această etapă este cea mai lentă şi depinde de energia de activare
a reacţiei chimice respective. La această etapă are loc dereglarea
legăturilor substratului, ruperea lor sau formarea noilor legături în
urma interacţiunii grupelor catalitice ale enzimei.
3. Despărţirea produselor reacţiei de centrul activ al enzimei şi difuzia
lor în mediul ambiant (complexul EP disociază în E şi P).
 Conceptul clasic "lacăt- cheie
- elaborat în 1890 de către Emil Fişer
- consideră că potrivirea substratului cu centrul activ al enzimei
este analog cu potrivirea “lacăt-cheie”. Acest model presupune o
rigiditate a CA.
la prima etapă a formării acestui complex în rezultat se modifă
structura S căpătând starea de tranziţie după care se transformă în P

E+S-- ES- E+P

 Conceptul coincidenţei inductive
“coincidenţa forţată” (Kochland)
 care presupure o flexibilitate (modificare
conformaţională) a CA cât şi o
modificare (extindere sau comprimarea
legăturilor , eliberarea dipolilor de apă de ce se
atinge repede starea de tranziţie) a S.
 Din punct de vedere termodinamic,
aşezarea cea mai potrivită a S în raport
cu E reduce la minimum gradele de
libertate în ce priveşte mişcarea S, îi
micşorează entropia, ceea ce
favorizează atingerea uşoară a stării de
tranziţie.
 În enzima liberă CA este “preformat”
(tensionat) ceea ce înseamnă că el are o
configuraţie spaţială uşor diferită de cea
necesară fixării S. Substratul induce o
modificare conformaţională a CA, care
favorizează fixarea S.
Conceptul coencidenţei inductive
“coincidenţa forţată” (Kochland)
 Printre mecanismele
catalizei enzimatice
cele mai importante sunt:
 Cataliza acido-bazică

 Cataliza covalentă

 Cataliza prin distorsiune

 Cataliza acido-bazică
 Este cel mai frecvent întâlnit
mecanism;
 Constă în procesele de trsansfer de
protoni între grupările acido-bazice ale
E și cele ale S;
 In reacție participă grupele COOH și
NH2 ale resturilor aminoacizilor acizi și
bazici, precum și grupare SH a
cisteinei, gruparea imidazol a histidinei
și gruparea OH a tirozinei.
 Specificitatea
- este capacitatea unei enzime de a selecta dintr-un număr mare de S unul
particular, astfel instituie eficienţa şi ordine în metabolism şi previne
desfăşurarea lui haotică.

- este condiţionată de complimentaritatea conformaţională şi electrostatică

între CA al E şi S.

S4

S2
Deci fiecare E catalizează un anumit tip de reacţii
sau transformarea unui anumit S.
 Specificitatea
1) Specificitatea de reacţie: E-catalizează un anumit tip de reacţie ce stă
la baza clasificării enzimelor: o hidroliza, o reacţie redox, formarea unei
legături, etc.
2) Enzimele cu o anumită specificitate de reacţie poate avea specificitate de
substrat relativă sau absolută:
 a. specificitate relativa - asigura transformarea unui grup de
substante inrudite chimic şi se intîlneşte în diferite ipostaze:
- transforma un numar mare de substrate (proteazele):
chimotripsina - legatura peptidica, formata de COOH a Phe, Tyr, Trp;
tripsina - de COOH ai Lyz si Arg.
- transformă mai puţine substrate: alcooldehidrogenaza -
dehidrogenaza un grup de alcooli monohidroxilici, recunoscind gruparea
OH (specificitatea de grup)
- lipazele digestive specific recunosc pozitia legaturii esterice
intre glicerina şi acizi graşi:
 b. specificitate absoluta. E recunoaşte un singur substrat Anhidraza
carbonica, Ureaza.
3) Stereospecificitatea de substrat şi de reacţie. 0 enzima poate ataca
numai un izomer D sau L.. Majoritatea biomoleculelor poseda un atom de
C asimetric şi fiind chirali pot exista sub forma celor 2 enantiomeri. Ex:
Amilaza scindează legăturile Alfa 1-4 glucozidice din amidon sau glicogen
şi nu influentează asupra legăturilor beta din celuloza.
 Cinetica enzimatică

 Se ocupă cu studierea
turnoverului enzimatic,
vitezei de reacție și influența
diferitor factori asupra vitezei
de reacție.
Factorii ce influențează V

 concentraţia enzimei
 concentrația substratului,
 pH-ului
 temperatura.
 Cinetica
enzimatică
k1 k2 Vmax [S]
S E S E P v
k-1 Km  [S]
20 5

15
4
-Km, Vmax
10
v, µmol/min

v, µmol/min
3 0.5Vmax
5
2
0

-5 1 Km

-10 0
-50 -30 -10 10 30 50 0 10 20 30 40 50
[S], mM [S], mM
 Termolabilitatea (-t°)

 Temperatura influenţează pronunţat

activitatea enzimei. La t joase E sunt
puţin active.
 Dacă luăm punctil de plecare 0 grade
s-a constatat ca majorarea t cu 10 grade
dubleaza activitatea. Aşa continuă pînă la
40-50 grade. Majorarea de mai departe
duce la micşorarea activităţii. La 100
grade toate E organismului sunt inactive.
Unele E a microorganismelor termofile
sunt active la T 80 grade.
 Creşterea vitezei reacţiei odată cu
creşterea t° este înterpretată prin prisma
"energiei de activare". Pentru fiecare
enzimă se poate stabili o t° optimă la
care viteza ajunge valoarea maxima, mai
departe viteza scade din cauza distrucţiei
enzimei, denaturarea proteinei.
 Acţiunea pH asupra activităţii
enzimatice
 Fiecare enzimă are un pH optim la care işi
manifestă activitatea maximală.
 In CA al E se află grupări ionizabile, acide
sau bazice, acestea interacţionează direct cu
ionii H+ si OH-, rezultatul fiind creşterea sau
scăderea gradului lor de disociere, acţionînd ca
adevăraţi inhibitori ai enzimelor (amilaza în
sucul gastric). Ionii H+ si OH- au un efect
denaturant asupra enzimelor - rup legăturile, ce
determină structura terţiară.
 Majoritatea enzimelor celulare au pH-ul optim în
jurul pHului fiziologic de 7,4 cu excepţii ca
hidrolazele acide lizozomale, pentru care este în
jur de 5 sau monoaminooxidaza din membrana
mitocondriala externa, circa 10. La enzimele
digestive pH-lui optim este cel al sediului lor de
actiune: 1,5 – 2 al pepsinei, 7 al amilazei
pancreatice, 8 al tripsinei, etc.
 Deci mărind sau micşorind pH-ul mediului, se
poate regla activitatea catalitica a enzimelor.
Dependenţa activităţii enzimatice de variaţia
pH-ului este deseori descrisă de o curbă în
forma de clopot.
 Obiective
1. Activarea și inhibiția enzimelor:
a) activarea enzimelor prin proteoliza limitată. Zimogenii (proenzimele).

b) b) inhibiţia activităţii enzimelor (specifică şi nespecifică, reversibilă şi

ireversibilă, competitivă și necompetitivă).
2. Reglarea activităţii enzimelor (reglarea alosterică, reglarea covalentă).
Importanţa principiului de retroinhibiţie.
3. Izoenzimele – particularitățile structurale și funcționale, valoarea lor
biomedicală.
4. Organizarea enzimelor în celulă (ansamblurile enzimatice,
compartimentalizarea).
5. Deosebirile în componenţa enzimatică a organelor şi ţesuturilor. Enzimele
organospecifice.
6. Utilizarea enzimelor în practica medicală:
a) enzimodiagnosticul.
b) enzimoterapia.
c) utilizarea enzimelor în laborator.
7. Metodele de obţinere şi purificare a enzimelor. Cromatografia de afinitate .
 Reglarea enzimelor
1. Reglarea cantității de E
a) (prin reglarea vitezei de sinteză și
degradare a E)
b) prin compartmentalizare
2. Reglarea activității (activare și
inhibiție)
a) Reglarea alosterică

b) Reglare covalentă

c) Prin exces de S
 Are loc prin inducție/ represie enzimatică
adică la nivel de transcripție a genei
respective.
De aici vor fi enzime?
 Constitutive (cu o rată de sinteză
constantă, ne controlată)
 Adaptive (cantitatea cărora variază în
limite mari în funcție de necesități)
Reglarea vitezei de degradare
 Fiecare enzimă are durata vieții sale.
Care variază foarte mult de la o E la alta
E- cheie de obicei degradează mai
repede
E- cele constitutive mai lent
Ex: LDH4 -5,6 zile
LDH1-8-12 ore
amilaza -3-5 ore
 Factorii ce influențează
viteza de reacție pot fi:
1. Nespecifici (comuni pentru toate E):
temperatura ,
iradierea
2. Specifici ( pentru fiecare E în parte):
concentraţia S,
cantităţii de E,
coenzima necesară,
ionilor metalelor Fe, Cu
 Reglarea activității E
(activare)
- proteoliza limitată (pepsinogen - pepsin în
HCI)
 Proteoliză limitată
 Proteoliza limitată - este scindarea
(înlăturarea) unui sector al catenei în rezultat
enzima se restructurează şi se formează CA.
H+
Pepsinogen ------→pepsină
-42AA
 Proenzimele (zimogenii).
 sunt enzime (proteine) ce se sintetizează în forma neactivă (formă de
precursor), care se activează în anumite condiţii.
Exemplu:
1) enzimele digestiei: pepsinogenul, himotripsinogenul, tripsinogenul,
proelastaza, procarboxipeptidaza - scindeaza proteinele in stomac și
duoden.
2) coagularea singelui e determinată de cascada de reacţii cu activitate
proteolitică;
3) hormonii proteici (insulina);
4) proteinele fibrilare (colagenul).
 Importanla biologică a
prezenţei formelor neactive .

1. Protejază de proteoliză proteinele

celulelor producătoare de E.
2. Este o forma de rezervă a E, care
rapid pot fi activate şi intervin în
reacţie.
 Reglarea activității E
(activare și inhibiție)
- modificarea chimică sau covalentă a E.
- reglarea prin efectori alosterici
- autoasamblarea cuaternară .

- Aici se mai referă şi reactivarea

dar noi ne vom opri la mecanismele de
inhibiţie.
 Reglarea covalentă
(fosforilare-defosforilare)
 Activitatea unor E se modifică prin fosforilare. Fosforilarea se
face prin transferul unui rest fosfat de la ATP pe grupările
hidroxil ale unor resturi de Ser, Tre; Tyr din componenţa lor.
 Reacţiile de fosforilare sînt catalizate de kinaze specifice.
 Este un proces reversibil
E-OH + ATP --------------→ E-O-P +ADP
 Defosforilarea are loc sub acţiunea fosfotazei specifice
E-OP +H2O --------------→ E-OH +H2PO3

 unele enzime sînt active în forma fosforilată Ex: glicogen

fosforilaza,
 altele în forma defosforilată Ex:glicogen sintaza.
 Enzimele care au centre alosteric se
mai numesc E-alosterice (reglatoare).
 Ele se clasifică în 2 clase:
 a) K- clasa – efectorii modifică Km
 b) V-clasa– efectorii modifică Vmax
 Enzime alosterice sunt :
a) homotrope, unde modulatorul şi substratul
constitue aceiaşi substanţă.
Ex: Acumularea substratului activeaza viteza
reacţiei catalizate de această enzimă:
hexokinaza
(Glucoza + ATP > G-6-P + ADP)
(Alcoolul activeaza enzima ce il scindează-
alcooldehidrogenaza
b) heterotrope – unde modulatorul
şi substratul se deosebesc
după structură. Pot fi mai mulţi
ce au acţiune antipodă.
Fiecare modulator îşi are
centrul său.
 E
S CA
Inhibiţie alosterică - inhibitorul (efectorul) se leagă în centrul
alosteric al enzimei, modificând conformaţia moleculei (structura terţiară)
ce are ca consecinţă deformarea centrului activ.

E
S CA
CA
 Autostructurarea
cuaternară
 Este caracteristică E ce posedă structură
cuaternară
 Fiecare protomer în parte nu posedă
activitate enzimatică
 La asamblarea lor – se modifică conformaţia
fiecărui protomer şi corespunzător se
modifică şi conformaţia CA, devenind astfel
favorabil pentru fixarea şi transformarea S
 Inhibiţia activităţii enzimelor.

Deosebim:
inhibiţie specifică
inhibiţie nespecifică (T, pH, agenţii denaturării )
 Inhibiţia stă la baza aciţiunii substaniţelor
medicamentoase, agenţilor toxici.
 Inhibiţia poate fi
reversibilă şi ireversibilă.
 La inhibiiţia  La o inhibiiţie
ireversibilă reversibilă -
inhibitorul
covalent se inhibitori se
fixează de fixeaza slab,
enzimă sau se necovalent de E
leagă atât de sau complexul
puternic încât
disociaţia are ES.
loc foarte încet.
 Inhibiţia ireversibilă
Ex.1: diizopropil fluor fosfatul (DIPF) pentru Enz-OH (Ser)

DIPF are efect paralizant- gaz de luptă

Mec. acţ.- reacţionează cu Ser din acetilcolinesterază (Ece scindează acetilcolina) cu formarea enzimei neactive.
În rezultat se menţine efectul acetilcolinei în permanenţă ce duce la paralicii musculare şi moarte..
 Inhibiţie ireversibilă
ex. 2: penicilina pentru glicopeptid transpeptidaza bacteriană
(cu Ser-OH în centrul activ)- formula e facultativă*
 Inhibiţia reversibilă
poate fi
 Competitivă- I se fixează doar la E
liberă
 Noncompetitivă – I se fixează și la E
liberă și la complexul ES ăn alt loc nu în
CA
 Uncompetitivă - I se fixează doar la
complexul ES
 Mixta- I se fixează și la E liberă și la
complexul ES dar cu diferită afinitate
 Inhibiţia reversibilă
mai poate fi:
 Prin exces de S
 alosterică
INHIBIŢIA ENZIMATICĂ REVERSIBILĂ

CE DIFERENŢE
OBSERVAŢI ÎNTRE
CELE DOUĂ TIPURI
DE INHIBITORI?
Schematic ar fi așa
 Inhibiția competitivă

 E+S --- ES---E+P

 Afectează doar etapa de formare a
complexului ES (I defavorizează formarea complexului ES)
 Nu modifică etapa catalitică sau
turnoverul enzimei
 La adăugare de S suficient se ajunge
la aceiați Vmax.
Inhibiția competitivă
 Inhibiția competitivă

Inhibitorulse aseamănă după structură cu S şi se

EI fixează în CA al E, împedicând fixarea şi transformarea S.
Kic Nu e posibilă fixarea simultană a S şi a I. E va fixa acel

S+E ES E+P competitor care se afla intr-o concentraţie mai mare.

+
I
Cu creșterea concentrației
de I
Ex.1 UN INHIBITOR COMPETITIV
prezintă analogie structurală cu substratul
 Metotrexat
Un inhibitor competitiv al dihidrofolat reductazei - rol in sinteza
purine şi pirimidine, şi implicit sinteza de acizi nucleici şi multiplicare celulară

Folosit in tratament cancer (e inhibata sinteza de acizi nucleici şi multiplicarea celulară)

pentru enzima (SDH) care oxidează succinatul în fumarat,
 Malonatul inhibă această E datorită asemănării cu S.
Particularitatea principală a acestui tip de inhibiţie este că poate fi înlăturată cu
adăugarea în exes a S(succinat).
 Alte ex. de inhibiție
competitivă
 2,3 bifosfogliceratul este inhibitor pentru
bifosfoglicerat mutază- enzima care îl formează.
Reglarea metabolică cu produsul reacției
 Sulfanilaminele au efect bactericid
 Etilenglicolul concurează cu alcoolul etilic după CA
al Alcooldehidrogenazei.El metabolizează la acid
oxalic care participă la formarea calculilor renali.
 Care este tratamentul?
 Exemple de inhibitie
competitiva
 Allopurinolul – E- Xantinoxidaza – Guta
 Aspirina –E ciclooxigenaza – antiinflamator
 Fluoruracilul – E- DNA polimeraza Cancer
s.a.
 I şi S se leagă simultan cu E în locusuri diferite
I se unește și la E liberă și la complexul ES

Mărirea concentraţiei de S nu micşoreaza inhibiţia.

Cei mai de vază inhibitori de acest tip în celulele vii sint produsele intermediare
ale metabolismului, care reversibil se fixează la unele E reglatoare şi modifică
activitatea lor.
Inhibiția noncompetitivă
 Inhibiție non (ne) competitivă

I se unește și la E și la I nu afectează Km
complexul ES (nu înpiedică fixarea
EI ESI
Acești inhibitori blochează S la E)
Kic Kiu
etapa catalitică la orice
concentrație de S așa dar- S+E ES E+P
Vmax scade și la adăugare de + +
S nu revine la Vmax posibilă I I
 Ex.1 Inhibiție non
competitivă
 Metalele se scindează leg bisulfidice
din E
 Tiramina este I non competitiv pentru
Momoaminoxidază
 În rezultat se blochează neuro
transmitera
 Se utilizează în crise hipertensive
 ABC!
TABEL COMPARATIV
INHIBITORI REVERSIBILI
Inhibitor competitiv Inhibitor necompetitiv
-are analogie structurală cu susbtratul -nu are analogie structurală cu substratul

-se leagă în acelaşi loc cu substratul -se leagă în alt loc decat substratul (nu
(competiţionează pentru centrul activ) competiţionează pentru centrul activ)

- scade afinitatea substratului pentru enzimă - nu modifică afinitatea substratului pentru

(creşte KM) enzimă (KM = constant)

- la concentraţii mari ale substratului se - la concentraţii mari ale substratului nu se

înlătură inhibiţia (Vmax = constant) înlătură inhibiţia (Vmax scade)

Ex. Acizi dicarboxilici pentru SDH Ex. Ioni ai metalelor grele (Ag+, Hg+)
(acidul malonic inhibă CK) (se leagă de grupările –SH din afara
Sulfonamida pentru FH2-sintetaza centrului activ al enzimelor- otrăvire)
(Ab -blochează sinteza de acid folic necesar
bacterii)
Metotrexat pentru FH2 reductaza
(citostatic- inhibă sinteza de ADN)
 Inhibiția
un(in)competitivă
•I se unește numai la complexul
ES
•I faforizează fixare S la CA dar
face acest complex triplu ESI mai
puțin activ
•Vmax scade

•Valoarea Km scade

•afinitatea crește
 EI ESI ESI
EI
Kic Kiu Kiu
Kic
S+E ES E+P S+E ES E+P
S+E ES E+P
+ + +
+
I I I
I
 Ex. Inhibitor un competitiv
Glifosat- erbicid total

 Glifosatul inhibă E- 5-еnolpiruvil șikimat 3 fosfat sintazei ( EPSPS ),

care catalizează reacția de formate a 5-еnolpiruvil șikimat 3 fosfat ului,
fixânduse în locul fosfoenolpiruvatului
 Ex.2 Inhibitor un competitiv
Litiu pentru E –inozitol
monofofatază

 Se utilizează în tratamentul stărilor depresivo-maniacale în psihiatrie.

 EI ESI ESI
EI
Kic Kiu Kiu
Kic
S+E ES E+P S+E ES E+P
S+E ES E+P
+ + +
+
I I I
I
Retroinhibiţie
 Izoenzimele şi rolul lor.
Izoenzmele.
 Prezintă forme moleculare de E_care apar ca
consecinţă de ordin genetic deosebindu-se
doar prin structura primară şi mai mult prin
proprietăţile fizico-chimice. Ele catalizează una
şi aceiaşi reacţie. Se deosebesc prin aceea că
pot modifica direcţia şi viteza transformărilor
deoarece au afinitate diferită faţă de S.
 LDH care transformă piruvatul în lactat.
Izoenzimele prezintă tetrameri de 2 tipuri H-
heart inima şi M musculus muşchi.
 Raportul dintre aceste catene este diferit în
fiecare izoenzimă. La electroforeză se separă 5
izoenzime: HHHH; HHHM; HHMM; HMMM;
MMMM;
 Rolul acestor E constă în aceia că ele facilitează
adaptarea metabolismului în diferite ţesuturi.
 Ex: in miocard predomină HHHH această
izoenzimă este inhibată de către piruvat
deaceea orientează oxidarea piruvatului pe cale
aeroba. Pe cind fracţia M4 este activată de
catre piruvat şi orientează transformarea
piruvatului pe cale anaerobă spre lactat.
 Creatinfosfokinaza sau creatinkinaza
(notată CPK sau CK)
 este o enzimă ce se găsește în concentrații crescute în miocard și mușchii scheletici și,
în concentrații mult mai mici, la nivelul creierului. CPK
 fosforilează creatina transformând-o în fosfocreatină, această reacție implică
conversia adenozintrifosfatului (ATP) în adenozindifosfat (ADP).

 Creatinfosfokinaza are 4 izoenzime: izoenzima mitocondrială aflată

în mitocondrii și izoenzimele citosolice aflate în citosol cu 3 fracțiuni: CK-
MM (musculară), CK-MB (miocardică), CK-BB (cerebrală).
 La nivelul mușchilor scheletici se găsește aproape în exclusivitate CK-MM,
în miocard CK-MM si CK–MB,
 iar la nivelul creierului, tractului digestiv și tractului genito-urinar predominat CK-BB.
Nivelul normal de creatinkinază la persoanele sănătoase este dat aproape în totalitate
de izoenzima CK-MM (musculară).
 Afectarea creierului, mușchilor scheletici și miocardului produce creșterea nivelului
izomerilor respectivi în ser, și este utilizat ca marker diagnostic, în special în infarctul
de miocard.
Sistemele polienzimatice
 Fiecare celulă a organismului conţine setul său specific de
enzime. Unele se găsesc în toate celulele, altele sunt
prezente doar în anumite celule sau anumite compartimente
celulare. Funcţia fiecărei enzime, nu este izolată, dar foarte
dependentă de funcţia altor enzime. Astfel din enzime aparte
se formeaza sisteme polienzimatice sau conveiere.
 Funcţia sistemelor polienzimatice depinde de particularitațile
de organizare a lor în celule.
 Tipurile de organizare a
sistemelor polienzimatice:
 pot fi evidenţiate următoarele tipuri de
organizare a sistemelor polienzimatice:
1. funcţională;

2. structurală-funcţională;

3. mixtă.
Organizarea funcţională
- enzimele sunt asociate în sisteme polienzimatice,
care îndeplinesc o anumită funcţie. Produsul reacţiei
prirmei enzime a lanţului serveşte drept substrat
pentru enzima următoare etc.
Ex.de organizare funcţională - enzimele glicolizei,
unde toate E participante se găsesc în stare
solubilă; Fiecare reacţie este catalizată de enzime
aparte. Drept verigă de legătura aici servesc
metaboliţii.
 Е1 Е2 Е3
 А В С Р

Organizarea structural-funcţională
consta în faptul ca enzimele formează sisteme structurale cu o
anumită funcţie.
Ex.- complexul polienzimatic piruvatdehidrogenazic,
constituit din cîteva enzime, care participă la oxidarea acidului
piruvic, sau sintetaza acizilor graşi constituită din şapte
enzime legate structural, care în ansamblu îndeplinesc funcţia
de sinteza a acizilor grasi.
 Afară de complexele multienzimatice e posibila şi o altă
varianta de organizare structural-funcţională. Astfel enzimele
se pot aranja în lanţ, fixindu-se de membrana biologică.
Ex.enzimele lanţului respirator mitocondrial, care participă la
transferul de electroni şi protoni şi la generarea de energie.

S S
P
Pro E4
E1
E2 E3
 Tipul mixt de organizare
a sistemelor polienzimatice reprezintă o îmbinare a
ambelor tipuri de organizare, adică o parte din
sistemul polienzimatic are organizare structurala, iar
cealaltă parte - organizare funcţională.
 Ex.- ciclul Krebs, unde o parte din enzime sunt
asociate în complex structural (complexul 2-
oxoglutaratdehidrogenazic), îar altă parte se leagă
funcţional prin metaboliţii de legătură.

S S
 Е1 Е2 P
 А В Pro E6
E3
E4 E5
 Compartmentalizarea
 Enzimele indicatorii – sunt localizate intracelular în diferite
compartimente:
 în citoplasmă (aminopeptidaze, peptidaze, enzimele glicolizei
(lactatdehidrogenaza, aldolaza),
 în mitocondrii: enzimele oxidării AG,ciclului Krebs, Ciclului ornitinic,LR
glutamatdehidrogenaza),
 În nucleu: E biosintezi de ADN și ARN

 În reticolul endoplasmatic: E biosintezei de proteine. TAG și FL

 în lizosomi (-glucoronidaza, fosfataza alcalină, fosfolipaza, hidrolaze,

proteaze).
 Aparatul Golgi: glucozo-6 fosfotaza, glucozil și galactozil transferaze

 Perioxiomi: Catalaza, Ureaza, amino acid oxidaza.

Acestea enzime în normă în plasmă se găsesc în concentraţii foarte mici. La

afecţiunile celulare activitatea acestor enzime în plasmă este brusc mărită.
 Componenţa enzimatică a organelor şi ţesuturilor
este diferită.
Enzimele organospecifice.

E ce se găsesc în cantități mai mari sau numai într-un organ

Se numesc - E specifice pentru acest organ sau
organospecifice.
Enzimele organospecifice
ale creerului:

 Creatinkinaza totală și Izoforma BB

 Acetilcholinesteraza
 Monoaminoxidaza
 Enzimele organospecifice
ale ficatului:
 Histizdaza
 Urocanaza
 Ceto 1 fosfat aldolaza
 Sorbitol dehidrogenaza
 Ornitin carbomouil transferaza
 Arginaza
 GlutamatDH- e mai puțin specifică ( localizată în mC) –
indicator al afecțiunile mitocondriilor
 ALAt (citoplasma ficatului) – d/a precoze a hepatitelor cronice
fara ictere
 LDH 5 – necroza ficat
 Leucinaminopeptidaza – în icter obstructiv
 IzocitratDH –hepatopatii evolitive
 Enzimele organospecifice
ale miocardului:
 Beta- hidroxibutiratDH
 LDH 1
 ASAt
 Kreatinkinaza (KK) (Izoforma MB)
Enzimele organospecifice
ale rinichiului:
 Glicinamidotransferaza,
 glutaminaza rinichiului,

 Alaninaminopeptidaza :

( 3 izoforme:AAP1- ficat; AAP2-

pancreas; AAP3- rinichi)
Enzimele organospecifice
ale mușchilor scheletici:
 Kcreatinkinaza totală +izforma MM
 Fructozo-1,6 difosfat aldolaza
 LDH 1
 Fosfotaza alcalină: 3 izoforme:
(Hepatobiliară, osoasă și intestinală)
 Fosfotaza acidă- prostată, oase
 Terapia cu enzime
 Enzimele sunt agenţi terapeutici unici ce produc efecte importante şi
specifice.
 Motivele care au limitat folosirea largă a enzimelor ca medicaţie sunt
legate de natura proteică:
 - distribuţie redusă în organism dependentă de dimensiuni, sarcină şi
de fenomenele de glicozilare (prin glicozilare proteinele sunt
recunoscute de receptori şi fixate în anumite locuri
 - posibilitate mică de dirijare extrahepatică, ficatul avînd tendinţă de a
capta şi reţine proteinele străine;
 - inactivarea lor sub acţiunea proteazelor digestive în cazul
administrarii orale, precum şi proteazele tisulare le scurteaza
semiviaţa;
 - potenţialul lor antigenic, anticorpii formaţi pot genera reacţii de
hipersensibilizare adesea grave şi pot inactiva enzima.
 Tehnici propuse pentru optimizarea
proprietăţilor terapeutice ale enzimelor.
- prin N-acilare a fost crescută semiviaţa asparaginazei, folosită în leucemie.
- S-au încercat de asemeni metode de obţinere a enzimelor imobilizate.
De ex. prin reticularea enzimei, ce conduce la agregate insolubile, prin
absorbţie pe polimeri sintetici ori prin ataşare covalentă, prin incorporare
într-un gel în cursul polimerizării.
 Aceste preparate caştigă rezistenţă la enzimele proteolitice şi sunt mai puţin
imunoactive dar pot fi alterate proprietăţile farmacocinetice. Asemenea
avantaje au dovedit conjugaţii cu polietilenglicol (PEG) ai arginazei, ai
glutaminasparaginazei sau ribonucleaza supusă reticulării, enzime cu efect
antitumoral. Un succes în terapia defectelor genetice a fost imobilizarea
enzimelor din ciclul ureogenetic pe un suport de fibrină.
 S-au propus noi forme farmaceutice prin incapsularea enzimelor in lipozomi -
microsfere cu membrana bistratificată lipido proteica, în hematii umane, în
fantome eritrocitare sau în alţi transportori celulari. Noile forme obţinute
prezintă un potenţial de ţîntire tisulară. De ex. în cazul unor boli genetice
cauzate de deficitul unor enzime lizozomale se impune o terape de substituţie,
enzima trebuind ţintită direct în lizozomi.
  6

Utilizarea enzimelor în
practica medicală

Enzimodiagnostica Enzimoterapia
- este determinarea - este utilizarea enzimelor,
activitătii enzimelor, extrase şi purificate sau În laborator
care se pot modifica în sintetizate în laborator,
diferite patologii cu în tratamentul
scop de diagnoză. diferitor patologii.
 Enzimodiagnostica:
I. Utilizează cu succes dozarea enzimelor
organospecifice în lichidele biologice.(indicatorii)
 Concentrația lor în celule este cu mult mai mare decât în
sânge
 Creșterea activității lor în sânge ne indică care este organul
lezat.
Cauzele (viteza mare de sinteză, mică de degradare, proliferareacelulelor,
hiperactivarea E, sau liza celulară)
Ex. Toate E organospecifice.
II. Dozarea enzimelor ce în normă activează în sânge
(secretorii)

 se află in sânge în concentrații mai mari decât în celule;

 ele se sintetizează în ficat;
 micșorarae activității lor indică lezarea organului producător.
Ex: Lipoproteinlipaza, Ceruloplasmina, Trombina, plasmina,
 II Ex: Boala Wilson
 Este o deficiență genetică de sinteză
a ceruloplasminei
 deficiența de ceruloplasmină în sânge
este bază pentru a pune această
diagnoză.