Sunteți pe pagina 1din 22

EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ

CERC
PEDAGOGIC
26 mai 2017

Școala Gimnazială Grajduri


Gradinița cu Program
Normal Grajduri
Responsabili cerc:
prof. Luminița Lupu
prof. Cristina Plugaru
Proiectarea pedagogică reprezintă activitatea de
anticipare valorică a rezultatelor educației/instruirii,
organizată, planificată și realizată prin optimizarea
raporturilor dintre obiective-conținuturi-metodologie-
evaluare în condițiile unui context determinat la nivelul
sistemului și al procesului de învățământ. Ea presupune
imaginarea sau anticiparea unei activități prin raportare la
un scop foarte bine precizat.
 Lectura personalizată a programei școlare;

 Elaborarea planificărilor calendaristice;

 Efectuarea proiectării secvențiale


Lectura personalizată a programei se referă la
adaptarea practică a demersului proiectiv la nivelul grupului,
aceste programe sunt stabilite la nivel național și reprezintă
elementul de bază în realizarea proiectării didactice și au în
componența lor: note de prezentare, obiective-cadru,
competențe generale, activități de învățare și sugestii
metodologice.
Elaborarea planificărilor calendaristice presupune
parcurgerea anumitor etape: stabilirea asocierilor și a
corespondențelor dinte obiectivele de referință și
conținuturi, ordonarea/ împărțirea conținuturilor instructiv-
educative, detalierea conținuturilor, alocarea resurselor
considerate necesare.
Efectuarea proiectării secvențiale cu proiectarea
temelor anuale de studiu, fiecărei activități de învățare îi vor
fi asociate resurse materiale, resurse umane și resurse
procedurale. Proiectarea activităților didactice cuprinde:
stabilirea formei de organizare a activității, a obiectivelor,
detalierea conținutului științific, fixarea strategiilor
didactice, fixarea structurii procesuale a activității didactice
cu etapele ei și a evaluarii.
Stabilirea structurii procesuale a activității didactice
se concretizează sub forma proiectului de activitate didactică
(denumit în literatura de specialitate proiect didactic, plan de
activitate, design instrucțional) acesta reprezintă un
important instrument de lucru pentru cadrul didactic în care
scopul urmărit vizează o succesiune logică de etape în care
copiii sunt antrenați pe o anumită perioadă de timp pentru
obținerea unui randament școlar maxim.
Forma detaliata a proiectului didactic trebuie să
cuprindă două părți distincte: o parte generală și o parte
analitică.
Partea generală trebuie să cuprindă: data, propunătorul,
domeniul experiențial, tema anuală de studiu, subtema, tema
activității, scopul, tipul activității, obiective operaționale,
strategia didactică (metode și procedee didactice, mijloace
de învățământ, mod de organizare), forma de evaluare.
Partea analitică cuprinde etapele desfășurării activității în
funcție de tipul de activitate.
Actualul curriculum pentru învățământ preșcolar,
prin metodologia de aplicare a planului de învățământ,
face precizarea că programul de studiu se va organiza în
jurul celor șase mari teme. Pornind de la aceste teme,
anual, pe grupe de vârstă se stabilesc proiecte ce
urmează a se desfășura pe parcursul întregului an școlar.
Se pot derula proiecte cu o durată de maximum
cinci săptămâni/proiect sau proiecte de mai mică
amploare în funcție de complexitatea temei abordate. De
asemenea, pot exista săptămâni în care copiii nu sunt
implicați în nici un proiect, dar în care sunt stabilite
teme săptămânale
Teorii privind învățarea și dezvoltarea copilului la
vârste timpurii promovează ideea planificării activității
didactice pe proiecte tematice. Un proiect are o structură
temporală care ajută educatoarea să organizeze progresiv
activitatea copiilor astfel pornind de la cele șase teme se
stabilesc proiecte ce urmează a se derula, iar în cazul în care
nu se dorește integrarea intr-un anumit proiect tematic se
stabilesc teme săptămănale. Pot fi abordate și teme care să
fie sau nu legate de tema-gazdă cum este cazul proiectelor
tematice de o zi.
Presupune eșalonarea tematicii conform temei anuale
de studiu.Temele săptămânale independente sunt un bun
exemplu.
Reprezintă un demers anticipativ, adecvat situațiilor
concrete de învățare. Curriculum actual impune activități
integrate ca tip de activitate pentru activitățile pe domenii
experiențiale sau pe categorii de activitate.
Perioada Tema anuală de studiu Tema proiectului Subteme propuse
Temă săptămânală „Trenuletul
Evaluare iniţială independentă amintirilor”
Evaluare iniţială Temă săptămânală „Trenuletul
independentă amintirilor”
„Toamna ruginie”
,,Toamna cea bogată” „Mere, pere în panere”

Când, cum şi de ce se „Hora legumelor”


întâmplă?

„Flori, parfum şi
culoare”
„Coronița anotimpului
de toamnă”
TEMA: CÂND / CUM ŞI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ
PROIECT: ,, TOAMNA CEA BOGATĂ’’
SUBTEMELE ABORDATE :
1. ,,TOAMNĂ RUGINIE” (fenomene specifice)
2. „MERE, PERE ÎN PANERE!”
3. ,,HORA LEGUMELOR”
4. ,,FLORI, PARFUM ȘI CULOARE”
5. ,,TABLOU DE TOAMNĂ”
GRUPUL - ŢINTĂ: Grupa mare
RESURSE UMANE: copiii, educatoare, părinţii, bunici;
RESURSE MATERIALE: pliante cu imagini despre toamnã, cărţi cu poveşti şi poezii despre toamnă, fructe,
legume, flori naturale, jetoane, CD, calculator, televizor, etc;
PERIOADA DERULĂRII PROIECTULUI : 5 săptămâni
METODE: observaţia, conversaţia, explicaţia, experimentul, problematizarea, învãţarea prin descoperire,
brainstorming-ul.
EVALUAREA PROIECTULUI
Vizite la florărie, la piaţã, la aprozar;/Organizarea de expoziţii cu lucrările copiilor/Portofoliile copiilor/CD cu
fotografii/Concurs „Ce știm despre toamnă
Dragi părinţi,

Începând de săptămâna aceasta vom derula împreună


proiectul tematic: ”Toamna cea bogată”. Vom învăţa despre
schimbările produse în natură odată cu sosirea toamnei, despre
fructele și legumele de toamnă și implicit despre flori. Proiectul se
va desfășura pe parcursul a cinci saptămâni.
Vă rugăm sa ne puneți la dispozițe cât mai multe materiale
care să ne sprijine pentru derularea cu succes a proiectului.

Vă mulțumim!
ZIUA DATA ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

ADP:„O masă fără fructe e ca o sărbătoare fără muzică!”- întâlnirea de dimineaţă „Mă pregătesc
pentru activităţi!”- deprinderi de ordine, disciplină şi autoservire.
LUNI ALA: Bibliotecă: Citim imagini despre „Bogăţiile toamnei”, Artă:”Colorăm fructe/fișe”,
Construcţii: „Lădiţe pentru fructe”, Joc imitativ: „La cules de fructe!”
ADE: DS „Mărul şi para?”-observare, DPM - „ Printre meri și printre peri!” -repetarea mersului
organizat
ADP: „Un măr frumos poate fi viermănos! ”- întâlnirea de dimineaţă, „Mă pregătesc pentru
activităţi!”- deprinderi de ordine, disciplină şi autoservire.
MARŢI ALA: Joc de rol: „Aşezăm merele în cămară”, joc de masă: „Lotto cu fructe”, Ştiinţă: „Să cântărim
fructele de toamnă!”, Joc de mişcare „”Culegătorii”
ADE: Activitate integrată „Mozaic cu fructe” (DS, DOS) „Raftul cu mere!”, -ordonare după
mărime, ex. cu material individual, „Fructele şi sănătatea”-convorbire
Pe un băţ stă agăţat
Ciucur dulce parfumat.
Are boabă lângă boabă,
De-l desfaci îţi faci o salbă.
(strugurele)
Gustul ei e amărui,
Iar hăinuţa-i puf gălbui.
Rotunjoară, drăgălaşă,
Face dulceaţa gustoasă.
(gutuia)
Rotunjoară, roşioară,
Durdulie, dolofană.
În mâncare sau salată
De noi toţi e preferată.
(roşia)
Lung , gustos şi mustăcios,
Nu-i subţire dar nici gros
Noi îl punem iarna toată
Nas la omul de zăpadă.
(morcovul)
1. TOAMNA NEASEMUITĂ

E plină mantia-i brodată


De vânt și stopi mărunți de ploaie,
Și nu se lasă-nduplecată
De soarele ce plânge parcă.

Ea stă la noi, nu vrea să plece


Pân’ce nu lasă pomii goi,
Și bruma cade cănd ea trece
Pe frunzele de iarbă moi.
2. ZÂNA TOAMNĂ

Are-n păr culori o mie


O rochiță aurie
Trena ei de rouă-i plină
Ca mătasea fină, fină.

Cu bagheta fermecată,
A copt fructele de-ndată.
A umplut cămările
Rumenind legumele.
Nu uitați!
......pași mici, dar siguri
spre o învățare vizibilă,
autentică.....
Multumim!
echipă Școlii Gimnaziale Grajduri

S-ar putea să vă placă și