Fonta și Oțelul

CON 1702 G
CHEIANU IONELA
BRAGHIS IONELA
Plan de lucru
•Importanța procesului
•Se folosește în...
•Chimismul
•Materia primă
•Schemă tehnologică
•Procesul de obţinere a fontei în furnale
•Producerea oțelului
Importanța procesului

Fierul pur nu prezintă importanță practică. În schimb , aliajele

fierului cu carbonul –fonta și oțelul – sunt materialele metalice cele mai
utilizate în tehnica.
Folosirea
FONTA OTELUL

elaborarea oțelului (fonte pentru afinare)
turnarea pieselor (fonte pentru turnătorie)
Se folosește pentru fabricarea caloriferelor
Se folosește la fabricarea cratițelor, tigăilor
care sunt rezistente la temperaturi foarte înalte
Se folosește pentru fabricarea elementelor de
legare a țevilor, la fabricarea teurilor cu fileu
exterior/interior
Se folosește pentru fabricarea șinelor și a
elementelor structural
Se folosește la fabricarea briciurilor,
instrumentelor chirurgicale și a altor scule
În medicină se folosesc preparate pe bază de
oțel ca antianemice.
Folosirea
FONTA OTELUL
Chimismul
FONTA
Fonta este aliajul fierului ce conține 2,06%-6%
de carbon și alte elemente precum siliciu,
mangan, sulf și fosfor.
Fonta se obține prin topirea și reducerea
minereurilor de fier în cuptoare speciale
numite furnale.
OTELUL
Oțelul este aliajul fierului ce conține sub 2,06%
de carbon și cantități neînsemnate de mangan,
fosfor și sulf.
În secolul al XX-lea, au început să fie utilizate
oţeluri aliate cu adaosuri de crom, nichel,
mangan, cobalt, crom, vanadiu, wolfram, titan
ş.a. Un rol important îl au oţelurile de crom-
nichel, în care cromul îi conferă oţelului
duritate, iar nichelul – plasticitate. Astăzi, în
lume se produc circa 500 de milioane de tone
de oţel anual. Aproape 1/3 din masa
Pământului o reprezintă fierul.
Materia primă
Drept materie primă pentru obţinerea fierului servesc minereurile de fier care au la bază oxizii
fierului:

Fe2O3 – hematitul; Fe3O4 – magnetitul

Fierul se reduce din minereu, iar în calitate de reducător se foloseşte cocsul. Însă cele două
substanţe solide – minereul şi cocsul – au o suprafaţă de contact mică, de aceea viteza reacţiei 2Fe2O3 +
3C = 4Fe + 3CO2 nu este mare, iar randamentul este mic. Cel mai bun reducător, care asigură o bună
suprafață de contact, este oxidul de carbon (II) CO, care se formează din cocs şi oxid de carbon (IV) direct
în furnal, unde se obţine fonta:

C + O2 = CO2 + Q
CO2 + C →← 2CO – Q
Materia primă
Procesul de reducere a hematitului decurge treptat conform schemei:
Fe2O3 → Fe3O4 → FeO → Fe
3Fe2O3 + CO →← 2Fe3O4 + CO2 ↑
Fe3O4 + CO →← 3FeO + CO2 ↑
FeO + CO →← Fe + CO2 ↑
Fe2O3 + 3CO →← 2Fe + 3CO2 ↑
Schema tehnologică

Minereul de fier se reduce în cuptoare

verticale speciale, numite furnale. Furnalul are o
înălţime de câteva zeci de metri şi o capacitate
interioară de 5 000 m3 ; corpul său este
confecţionat din oţel, fiind căptuşit în interior cu
cărămidă refractară. Productivitatea acestui furnal
constituie până la patru milioane de tone de fontă
pe an.
Procesul de obţinere a fontei în furnale
Din partea de sus a furnalului se introduce neîntrerupt materia primă (minereu de fier, cocs, calcar),
iar din partea de jos – aer îmbogăţit cu oxigen până la 30% şi încălzit. În partea de jos, prin orificii speciale,
se colectează fonta şi zgura. Reacţia exotermă de ardere a cocsului C + O2 = CO2 + Q asigură creşterea
temperaturii până la 1600 – 1800oC, depăşind temperatura de topire a fierului (1535oC).
Îmbogăţirea aerului cu oxigen contribuie la accelerarea acestei reacţii. Ridicându-se în sus, CO2 se
transformă în CO, care reduce minereul. Venind în contact cu carbonul, fierul lichid îl dizolvă, de unde
rezultă aliajul – fonta – care conţine până la 6% de carbon.
Principala impuritate în minereu este nisipul SiO2. Acesta nu se topeşte la temperatură înaltă în
interiorul furnalului. Însă la topirea cu calcar, nisipul formează o zgură uşor fuzibilă, care este silicatul de
calciu
Procesul de obţinere a fontei în furnale
Producerea oțelului
Pentru a transforma fonta în oţel, trebuie să se micşoreze (prin ardere) conţinutul de carbon până la
0,5-2%. Oţelul se obţine în convertizoare, suflând oxigen prin fonta topită, sau în cuptoare Martin. Odată
cu înlăturarea carbonului, în oţel se introduc adaosuri de metale şi se obţin diferite tipuri de oţeluri, numite
aliate.

Prima metodă eficientă de producere a oţelului în cantităţi mari a fost concepută în Anglia la
mijlocul anilor 1800, de către Henry Bessemer. El şi-a numit furnalul convertizor. Aceasta consta dintr-un
butoi mare din fier, având o căptuşeală de cărămizi termoizolante. Convertizorul lui Bessemer era montat
pe o pereche de pivoţi, pentru a putea fi înclinat de pe orizontală pe verticală oricând era nevoie.
Producerea oțelului
In poziţie orizontală, convertizorul se încărca cu fontă brută topită şi puţin calcar. Apoi era ridicat în poziţie
verticală şi se suflau curenţi puternici în sus prin fundul perforat. Oxigenul din acest aer transforma o parte
din fier, şi aproape toate impurităţile, în oxizii lor. Carbonul era îndepărtat complet sub formă de gaz de
monoxid de carbon. Iar oxizii impurităţilor, precum siliciul şi manganul, se combinau cu varul nestins
formând zgură.

După insuflarea aerului prin convertizor, se adăugau cantităţi atent măsurate de fontă-oglindă (un aliaj de
mangan, fier şi carbon), ferosiliciu (un aliaj de fier şi siliciu) şi aluminiu. Acestea îndepărtau întregul oxigen
rămas şi oxidul de fier din metal. Se lăsa puţin mangan în oţel pentru a-i îmbunătăţi calitatea. în final, se
adăuga cocs sau antracit pentru a aduce conţinutul de carbon la nivelul corect.
Producerea oțelului
Mulțumim pentru atenție