CONTROL DE GESTIUNE ŞI MANAGEMENT AL PERFORMANTELOR

Tema 1: Definirea, esenţa şi conţinutul controlului de gestiune

1. Noţiunea de control al unei organizaţii
2. Definirea şi finalitatea controlului de gestiune
3. Controlul de gestiune: activitatea profesională în cadrul unei organizaţii
1. Noţiunea de control al unei organizaţii
Noţiunea de control este utilizată în ştiinţele organizaţiilor încă de la începutul secolul al
XX-lea, cînd F. Taylor şi H. Faylor au atribuit conducerii întreprinderii şi funcţia de control.
Iniţial, prin controlul unei organizaţii s-a înţeles un control-sancţiune, adică o formă de
control care are scopul de a verifica adecvarea unei norme prestabilite la rezultatul unei acţiuni.
Mai tîrziu, concomitent cu extinderea standardizării producţiei şi muncii, controlul a
evoluat în sensul unui „control bugetar”, trecînd de la rolul de a supraveghea producţia la cel de
instrument al politicii previzionale a întreprinderii.
Controlul de gestiune a unei organizaţii este definit de Gervais ca “ansamblul
proceselor prin care managerii se asigură că resursele sunt obţinute şi utilizate cu eficienţă,
eficacitate şi pertinenţă, conform obiectivelor organizaţiei, iar acţiunile se desfăşoară în sensul
strategiei definite”.
Orice organizaţie (o întreprindere producătoare de bunuri, o banca, un spital public, o
asociaţie non-profit etc.) dispune de un ansamblu de dispozitive care au rolul de a oferi o
asigurare a calităţii deciziilor şi acţiunilor, referenţial denumit control organizaţional.
După cîmpul de acţiune a controlului, adică în funcţie de nivelurile de decizie şi de acţiune
care intervin într-o întreprindere, distingem:
 Controlul strategic , care se ocupă de procesele şi mijloacele ce permit
managerilor să-şi fixeze şi să ajusteze opţiunile strategice (în sfera controlului strategic
intră stabilirea principiilor de elaborare a planurilor strategice, verificarea concordantei
dintre planificarea strategica şi celelalte dimensiuni ale funcţionării întreprinderii,
verificarea adaptării strategiei firmei la ipotezele reţinute privind evoluţia mediului extern
etc.). Controlul strategic vizează deciziile şi acţiunile strategice ale managerilor (cum ar fi
achiziţia unui concurent, obţinerea unui nou segment de piaţă etc.), cu efecte pe termen
lung, între momentul deciziei şi apariţia consecinţelor ei existînd un decalaj de pînă la 4-5
ani, fiind un control îndreptat către mediul extern al întreprinderii;
 Controlul de gestiune , care permite direcţiei întreprinderii sa se
asigure ca deciziile de pilotaj (ale căror consecinţe apar la cel mult 1 an), sunt coerente
între ele şi că, pe termen scurt acestea concură la îndeplinirea obiectivelor strategice.
Pentru aceasta, controlul de gestiune se bazează pe tehnici de planificare pe termen scurt,
pe un sistem de colectare şi prelucrare a informaţiilor şi pe o procedură de măsurare a
performantelor;
 Controlul operaţional , consta în asigurarea faptului ca operaţiile
elementare se derulează conform regulilor prestabilite şi vizează activităţile de producţie,
politica de vînzări, activităţile administrative etc., fiind un control orientat către interiorul
întreprinderii. Controlul operaţional vizează deciziile operaţionale ale căror consecinţe
apar la un interval foarte scurt, de 1-6 luni.
Din cîte constatăm, controlul de gestiune serveşte ca legătură între controlul strategic şi
controlul de execuţie, fiind garantul trecerii de la termenul lung la cel scurt şi invers. Cele trei
forme de control organizaţional trebuie văzute ca fiind interdependente, şi nu doar legate intre
ele.
Astfel, controlul unei întreprinderi a evoluat de la formula de „control-sancţiune” prin
controlul costurilor şi bugetelor, către forma actuală de control de gestiune, privit ca un proces
prin care managerii îi influenţează pe alţi membri ai organizaţiei pentru a realiza strategiile
organizaţiei.
Dar trebuie de conştientizat, că la întreprindere în afară de formele de control care sunt
formatizate (strategic, de gestiune şi operaţional), pentru care există planuri pe termen lung,
 CONTROL DE GESTIUNE ŞI MANAGEMENT AL PERFORMANTELOR
bugete anuale, proceduri scrise, un departament de control intern etc., există şi alţi factori care
influenţează deciziile şi acţiunile, cum sînt educaţia, cultura naţională, religia, experienţa
profesională, trăsăturile de personalitate etc., factori ce determină existenţa unui „control
invizibil”.

2. Definirea şi finalitatea controlului de gestiune

În literatură de specialitate, controlul de gestiune (management control, Engl; controle de
gestion, fr.) este definit ca procesul prin care managerii se asigură că resursele sunt obţinute şi
utilizate cu eficientă, eficacitate şi pertinenţă pentru realizarea obiectivelor organizaţiei. Din
această definiţie rezultă că un sistem de control de gestiune înglobează atît un proces, cît şi o
structură. Procesul constă din ansamblul de acţiuni întreprinse, iar structura priveşte adaptările
organizaţionale şi construcţiile de informare care facilitează procesul.
Controlul de gestiune urmăreşte să elaboreze şi să pună în aplicare instrumente de
informare destinate managementului pentru realizarea coerenţei economice globale a
obiectivelor, a mijloacelor şi a rezultatelor. El poate fi considerat ca un instrument de informare
util în monitorizarea întreprinderii, deoarece un control eficient şi eficace al acţiunilor şi
mijloacelor contribuie la realizarea obiectivelor.
Definiţia controlului de gestiune presupune explicitarea unor termeni care o compun.
Obiectivele organizaţiei cum sunt lansarea unui nou produs, accesul pe o piaţă nouă, achiziţia
unui concurent, realizarea unei fuziuni etc., fixate cu ocazia formulării strategiei, constituie
elemente date pentru controlul de gestiune. Totuşi achiziţia de noi experienţe ca urmare a
acţiunilor corective şi evoluţia permanentă a contextului îi pot conduce pe manageri la
reformularea acestor obiective.
În definirea controlului de gestiune, termenul de eficienţă este utilizat în sens
tehnic şi semnifică modul cum sunt utilizate resursele, adică, rezultatul obţinut pe unitatea de
resurse angajate (efect/efort). Astfel, o maşină eficientă este cea care produce o cantitate dată de
utilităţi cu un consum minim de resurse sau cea care produce cel mai mare efect posibil cu o
cantitate dată de resurse. Prin resursele întreprinderii trebuie să înţelegem toţi factori antrenaţi în
circuitul economic al întreprinderii: active fixe, stocuri, resurse financiare, informaţii, capital
ecologic şi resurse umane.
Eficacitatea reprezintă aptitudinea organizaţiei de a-şi atinge obiectivele fixate. Un
centru de responsabilitate este considerat eficace în măsura în care îşi realizează obiectivele cu
consumul cel mai redus posibil.
Corelarea obiectivelor întreprinderii cu mijloacele ridică problema pertinenţei, adică
obiectivele (ca volum şi calitate) trebuie să fie fixate în raport cu mijloacele existente sau
mobilizabile într-un termen scurt.
Aceasta îi permite conducătorului să-şi concentreze atenţia asupra proceselor negative şi
să depisteze problemele care necesită soluţionare.

:
 să fie fiabilă - să dea o reprezentare cît mai bună a realităţii;
 să fie actuală – adică să fie furnizată în timp util;
 să fie completă – să indice toate elementele care ar permite luarea deciziei;
 să fie pertinentă – adaptată problemei vizate;
 CONTROL DE GESTIUNE ŞI MANAGEMENT AL PERFORMANTELOR
 să fie accesibilă – pentru persoanele ce trebuie să ia decizia.
Producerea de către controlul de gestiune a unor informaţii destinate deciziilor
manageriale trebuie să fie condiţionată de raportul dintre costul informaţiei şi valoarea acestei
informaţii pentru gestionari – valoare care ar trebui să fie superioară costului, însă uneori este
dificil de măsurat.

3. Control de gestiune: activitatea profesională în cadrul unei organizaţii

Organizarea controlului de gestiune
La nivelul unei organizaţii, controlul de gestiune reprezintă un sistem de informaţii necesar
pentru luarea deciziilor de către manageri. Pentru toate tipurile de organizaţii, cu scop lucrativ
(întreprinderile, care au ca scop obţinerea de profit) sau organizaţii non-profit (sunt constituite
pentru furnizarea de bunuri şi servicii cu titlu gratuit, la costul factorilor sau la preţuri modice,
sub costul de producţie, fiind finanţate din fonduri publice, contribuţii benevole ale agenţilor
economici şi indivizilor etc.), obiectivele controlului de gestiune sunt aceleaşi: coordonarea,
pregătirea, asistarea şi urmărirea deciziilor, astfel încît organizaţia să-şi realizeze performanţa
cea mai bună posibilă.

Modul de organizare şi de realizare a controlului de gestiune într-o organizaţie economică

depinde atît de:
1. 1. mărimea firmei;
2. 2. specificul activităţii,
3. 3. de competenţa echipei manageriale,
4. 4. cît şi de cultura de întreprindere.
Altfel spus, nu există modele standard de control de gestiune aplicabile în oricare
întreprindere.
Într-o formulă ideală, controlul de gestiune este articulat într-o manieră funcţională cu
direcţia generală a firmei. În felul acesta, el îşi îndeplineşte rolul de pregătire a deciziilor la toate
nivelurile şi de coordonare a acţiunilor, fără a fi perceput doar ca un instrument de supraveghere
din partea structurii ierarhice, însă această situaţie se transpune în practică în funcţie de mărimea
întreprinderii, după cum urmează:
a) Într-un grup internaţional
Controlul de gestiune este instalat, pentru cea mai mare parte a timpului, la nivelul sediului
societăţii-mamă (holdingului); deci avem de-a face cu o formulă relativ centralizată de control de
gestiune. Rolul său este acela de a primi informaţii de la diferite structuri (filiale, sucursale,
reprezentanţe), necesare pentru elaborarea şi urmărirea realizării strategiei grupului. Această
situaţie nu exclude existenţa unui control de gestiune descentralizat la nivelul filialelor, dar care
vor avea competenţe restrînse şi vor trebui să aplice procedurile de control de gestiune stabilite
de sediul central, servind ca sistem de furnizare a unor rapoarte regulate, în special privind
indicatorii de performanţă. Raportul (reporting-ul) este procedeul de retransmitere de informaţii
către sediul principal sau serviciul însărcinat cu centralizarea datelor contabile şi financiare ale
grupului. El îmbracă forma unui raport standard în care sunt retransmise grupului anumite
informaţii, cum sunt: date privind cifra de afaceri lunară, cheltuieli şi venituri specifice, costurile
produselor, rate privind performanţa economică, financiară şi comercială etc. Conţinutul
reporting-ului, variază în funcţie de nevoile informaţionale şi de organizarea contabilă a
grupului.