Curs de dietetica

Metabolismul glucidic
 Glucidele
• sunt compuşi polihidroxicarbonilici şi derivaţii lor.
• Rolul:
1. Energetic- furnizează 50-70% din energia totală care se produce în
organism
2. Structural – sunt elemente constitutive ale membranelor biologice
3. Intră în componenmţa AN şi a Co (NAD, FAD, HSCoA)
4. De sprijin- formează substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv
(condroitinsulfaţii)
5. Anticoagulant - heparina
6. Funcţie hidroosmotică şi ionoreglatoare (datorită hidrofilităţii înalte
şi sarcinii negative heteropolizaharidele acide reţin apa şi cationii)
7. Funcţie protectoare, mecanică (heteropolizaharide)
Clasificare:
• După comportarea la hidroliză se clasifică în:
–oze - monozaharide
- ozide - oligozaharide şi polizaharide
- Monozaharidele:
a. după grupele funcţionale: aldoze şi cetoze
b. după numărul atomilor de carbon se impart în:
trioze (3C), tetroze (4 C), pentoze (5 C), hexoze (6 C)
Oligozaharidele
de la 2 pînă la 10 resturi de monozaharide: di- , tri- ,
tetrazaharide
Polizaharidele
mai mult de 10 resturi de monozaharide:
- homopolizaharide - formate din monomeri identici
- heteropolizaharide- diferiţi monomeri- (a. hialuronic,
heparansulfaţii, keratansulfaţii)
 Glucide

Oligozaharide Polizaharide
Monozaharide Di,tri,tetrazaharide

Aldoze Cetoze
Homopolizaharide Heteropolizaharide

Trioze
Tetroze
Pentoze
Hexoze
MONOZAHARIDELE
• din punct de vedere chimic prezintă aldehido-sau
cetoalcooli polivalenţi.
• Proprietăţi:
1. Substanţe incolore, solide
2. Uşor solubile în apă, greu solubile în alcool, insolubile
în eter şi cloroform
3. Cristalizează sub formă de cristale albe
4. Gust dulce
5. Sunt substanţe optic active, datorită existenţei în
molecula sa a atomilor de carbon asimetrici
• Toate monozaharidele (exepţie–dihidroxiacetona)
conţin în moleculă atomi de carbon asimetrici – pot
prezenta mai mulţi stereoizomeri.
n
• N=2
• N-nr. izomerilor; n- nr. atomilor de C
Dizaharidele
• Maltoza – 2 mol. de α glucopiranoze - leg. 1,4
glicozidică
• Zaharoza – α glucopiranoză+β fructofuranoză – leg. α
1- β2 glicozidică

• Lactoza – βgalactopiranoză + α glucopiranoză

POLIZAHARIDELE
• Homopolizaharidele: amidonul, glicogenul, celuloza -conţin unităţi monozaharidice
repetetive
• Amidonul- de origine vegetală,reprezintă rezerva glucidică principală. E constituit din 2
componente:
- amiloza (20%) – resturi de Gl, legate prin leg 1,4 glicozidice
- amilopectina (80%) – resturile de Gl se leagă prin leg. 1,6 glicozidice
- Amiloza:
1. Masa molec a amilozei este de la mii la jumătate de mln.
2. Formează micelii hidratate care dau cu iodul o coloraţie albastră
3. Configuraţia spaţială- α helix, pasul cuprinde 4-5 resturi de glicozil
- Amilopectina:
1. Mm –este de ordinul zecilor şi sutelor de mln
2. Formează sol. coloidale care dau cu iodul o coloraţie roşie
3. Prezintă ramificări. Punctele de ramificări apar după 16 radicali de Gl în
lanţul exterior şi după 10 radicali de Gl – în cel interior
Glicogenul
• de origine animală
• reprezintă forma de depozitare a Gl în organismul uman
• localizat în ţesutul muscular şi ficat
• după structură se aseamănă cu amilopectina, dar are un grad de ramificare mai
mare – ramificaţiile exterioare –apar după 6-7 resturi de Gl; iar cele interioare –
după 3-5 unităţi de Gl
• În apă formează sol. coloidale, care cu iodul dau o coloraţie brun roşcată
• Mm – este de ordinul mln
Celuloza
• polizaharid structural în lumea vegetală.
• este alcătuit din resturi de  glucoză, unite prin
legături -1,4-glicozidice
Digestia glucidelor
• Începe în cavitatea bucală sub acţiunea α amilazei salivare,
care scindează leg. α 1,4 glicozidice din amidon (până la
dextrine)
• Continuă în duoden sub acţiunea amilazei pancreatice – (leg.
1,4 glicozidice), care scindează dextrinele până la maltoză .
• Leg α 1,6 glicozidice sunt scindate sub acţiunea amilo-; oligo
1,6 glicozidaze
• Dizahaharidele se scindează sub acţiunea maltazei; lactazei,
zaharazei (se sintetizează în enterocite)
• Celuloza nu se scindează în TGI al omului deoarece lipsesc
enzimele β 1,4 glicozidazele
• în TGI polizaharidele sunt scindate până la monozaharide
Absorbţia
• Monozaharidele se absorb la nivelul intestinului subţire
Pătrunde în organizm Amilaza (pH 6,8) salivară scindează pînă la– dextrine
cu polimerii: Amidon a-amilaza (pancretică) scindează pînă la– dizaharide, trizaharide
şi Glicogen

Maltaza,
zaharaza,
lactaza
eliberează
glucoză,
galactoză,
fructoză
Transportorul glucozei
(GLUT 5)

Glucoza împreună cu Na+

pătrund în celulă

Ioni de Na+ se schimbă cu

cei de K+
 Patologiile medicale:
• Malabsorbţia glucidelor cauzată de deficienţele
dizaharidazelor de la nivelul marginii de perie a
enterocitelor; cel mai frecvent fiind deficitul ereditar al
lactazei, manifestat prin intoleranţă la lactoză şi la nou-
născuţi prin diaree în urma ingestiei de lapte.
• Malabsorbţia congenitală a glucozei şi galactozei
exprimată prin diaree severă, care poate cauza moartea
prin deshidratare. Patologie cauzată de deficitul co-
transportatorului glucoză-Na+.
Metabolismul
Glicogenului
Metabolismul glicogenului
• Glicogenul – forma de depozitare a exesului de glucide, la care
se face apel în faza catabolică a metabolismului.
• Depozitele de glicogen se găsesc în muşchi (1% din greutate) şi
în ficat (6%) din greutate. Ficatul utilizează glicogenul în scopul
menţinerii glicemiei; iar muşchiul îşi satisface necesităţile
proprii de Gl.
• În perioadele interprandiale glicogenul depozitat în muşchi şi
ficat este utilizat pentru obţinerea glucozei.
• 12-20 ore de inaniţie- reduc considerabil conţinutul
glicogenului în ficat; iar activitatea musculară intensă – îl reduc
în muşchi
• Sinteza de glicogen – glicogenogeneza
• Degradarea (scindarea) glicogenului – glicogenoliză
Reglarea glicogenezei

• Insulina activează enzima glicogen-sintaza, astfel are loc activarea

sintezei glicogenului;
• glucagonul, adrenalina au efect invers asupra acestei enzime.
• GLICOLIZA • GLUCONEOGENEZA
GLUCONEOGENEZA
 GLUCONEOGENEZA
• Sinteza Gl din produşi neglucidici:
1. Din piruvat
2. Lactat
3. AA
4. Glicerol
5. OA
• Are loc în condiţiile de:
1. Epuizare a rezervelor de glicogen hepatic
2. În inaniţie
3. În cazul unui regim bogat în lipide şi proteine dar sărac în glucide
4. În efort prelungit
Localizat: ficat; cortexul renal (rinichiul asigură numai 20% din totalul
de Gl produsă)
Reglarea glicolizei şi gluconeogenezei
• Glicoliza:
1. Hexokinaza/ glucokinaza (1)
2. Fosfofructokinaza (3)
3. Piruvatkinaza (10)
• Gluconeogeneza:
1. Piruvatcarboxilaza şi PEPcarboxikinaza
2. Fructozo -1,6- difosfataza
3. Gl 6 fosfataza
Influenţa insulinei asupra metabolismului glucidic
• măreşte permeabilitatea membranelor celulare pentru Gl, astfel are
loc transportul glucozei în celule;
• activează sinteza glicogenului (la nivelul glicogen-sintazei) şi inhibă
mobilizarea glicogenului (prin conversia enzimei glicogen-fosforilaza
la formă ei neactivă);
• activează enzimele-cheie ale glicolizei şi le inhibă pe cele ale
gluconeogenezei.
• Activează E şuntului pentozofosfat
Influenţa insulinei asupra metabolismului
lipidic
• Activează lipogeneza
• Inhibă lipoliza (triglicerid lipaza tisulară)
• Activează lipoproteinlipaza
Influenţa insulinei asupra metabolismului
proteic
• Facilitează utilizarea AA exogeni în muşchi şi ficat
• Activează sinteza proteinelor şi inhibă proteoliza
• Măreşte expresia genică
Adrenalina
• sporeşte glicemia prin activarea mobilzării glicogenului - favorizeză
glicogenoliza şi blocheză absorbţia glucozei.
• Glucoza obţinută din glicogen iese din celulă în sînge, mărind
glicemia.
Cortizolul
• facilitează gluconeogeneza - prin inducţia E reglatoare ale
gluconeogenezei în ficat.
• La nivelul ţesuturilor periferice cortizolul are acţiune catabolică
(sporeşte lipoliza în ţesutul adipos şi scindarea proteinelor), astfel
furnizînd substrate (glicerol, aminoacizi) pentru gluconeogeneza
hepatică.
−glucagonul amplifică glicogenoliza şi gluconeogeneza;
−somatotropina inhibă absorbţia glucozei;
DIABETUL ZAHARAT
Definiţie

Diabetul zaharat este un sindrom metabolic caracterizat

prin hiperglicemie cronică determinată de scăderea
absolută sau relativă (insulinorezistenţă) a secreţiei
de insulină .

În paralel cu tulburările metabolismului glucidic apar şi

perturbări ale metabolismului protidic, lipidic şi
hidroelectrolitic.
Proteinele
Proteine-generalitati

• Proteinele sunt substanţe organice

macromoleculare formate din lanţuri simple sau
complexe de aminoacizi;
• ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor
vii în proporţie de peste 50% din greutatea uscată.
• Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în
care secvenţa acestora este codificată de către o
genă.
• Fiecare proteină are secvenţa ei unică de
aminoacizi, determinată de secvenţa nucleotidică
a genei.
Proteine generalitati
• Cuvântul proteina provine din limba greaca proteinus care înseamna
primul.
• Proteinele intra în componenta tuturor celulelor,
• iau parte la formarea unor fermenti
• intervin în desfasurarea tuturor proceselor vitale în organism: intra în
structura multor hormoni; participa la formarea anticorpilor cu rolul
de aparatori ai organismului împotriva microbilor si toxinelor
acestora;
• intra în combinatii chimice cu substante chimice toxice,
transformându-le în substante netoxice
Proteine generalitati
• îndeplinesc functia de transportatori formând diferite complexe
(proteino-lipidic, proteino-glucidic, proteino-mineral, proteino-
vitaminic, proteino-hidric si cu unele medicamente);
• participa la mentinerea echilibrului osmotic, la repartizarea apei si a
substantelor dizolvate în ea în diferitele parti ale organismului;
• pot fi arse în organism cu scop energetic, 1 g de proteine eliberând 4
kcalorii.
Componenta proteinelor
• În componenta proteinelor intra aminoacizi.
• Din cei 20 de aminoacizi cunoscuti 8 sunt considerati
esentiali, întrucât nu pot fi sintetizati în organismul
omului si trebuie adusi zilnic cu alimentele.
• Acestia sunt valina, lizina, leucina, izoleucina,
metionina, triptofanul, treonina, fenilalanina.
• Pentru copiii sub 1 an histidina este aminoacid
esential.
• Ceilalti au fost numiti neesentiali întrucât pot fi
sintetizati în organism din alte substante.
• Pentru sinteza proteinelor organismului este nevoie
de aminoacizi esentiali si neesentiali în anumite
proportii.
Proteinele alimentare - se împart în 3 categorii:

• I - proteinele din ou, carne, lapte, peste. Ele contin

toti aminoacizii esentiali în proportii optime pentru
sinteza proteinelor organismului, mentin echilibrul
proteic în organism;
• II - proteinele din legume uscate, cereale. Acestea
contin toti aminoacizii esentiali, dar nu în proportii
suficiente pentru sinteza proteinelor omului;
• III - gelatina din oase, tendoane, cartilagii, zeina din
porumb. în structura proteinelor porumbului lipsesc
mai multi aminoacizi, si cei prezentati sunt în
raporturi dezechilibrate si au valoarea biologica
scazuta. Valoarea lor biologica poate fi marita prin
asocierea cu proteine de calitate superioara.
Lipsa proteinelor în alimentatie – efecte:

• stari de denutritie cronica, diferite boli (hepatoza, pelagra s.a.),

• epuizarea celulelor nervoase,
• diminuarea cresterii la copii,
• scaderea sintezei hormonilor suprarenalelor, hipofizei, tiroidei,
pancreasului, glandelor sexuale,
• diminuarea masei corpului,
• anemie, leucopenie,
• polihipovitaminoza,
• dereglari ale metabolismului mineral (osteoporoza); pielea
devine uscata, unghiile - fragile, cade parul.

• Este daunator pentru organism si surplusul de proteine:

supraîncarcarea organismului cu produsele metabolismului
proteic, cu intensificarea proceselor de putrefactie în intestine,
cu supraîncarcarea ficatului si rinichilor.
Sunt bogate în proteine:
• carnea (20%),
• pestele (18%),
• ouale (12,7%),
• brânza de vaci (18%),
• cascavalul (30%),
• soia (35%),
• fasolea (21%),
• nucile (18%),
• pâinea (8%),
• pastele fainoase (11%).
Alimentatia sanatoasa recomanda:
• ingerarea în 24 ore a 1 g de proteine la 1 kg de greutate
corporala. Asadar, o persoana cu masa corpului de 70 kg
are nevoie zilnic de 70 g de proteine.
• Aportul minim de proteine nu trebuie totusi sa fie mai
mic de 40 g zilnic. O cantitate de proteine sub acest
indice are drept consecinta faptul ca organismul îsi
consuma proteinele tesuturilor.
• În unele situatii organismul necesita cantitati crescute de
proteine. în perioada de crestere, copiii au nevoie de 2 g
la kg, femeile în perioada sarcinii - de l,5g/kg/corp, iar
când alapteaza - de 2g/kg/ corp.
Alimentatia sanatoasa recomanda

• Valoarea energetica a proteinelor trebuie sa constituie

10-15 % din totalul de calorii pe care îl contine ratia
alimentara.
• Exista conceptii diferite despre normele fiziologice ale
organismului în proteine.
• Aceste varietati se afla în functie de calitatea si valoarea
biologica a produselor consumate.
Metabolismul lipidic
 Lipidele. Aspecte generale şi importanţă
• Grup heterogen de molecule organice hidrofobe, cu
structuri şi funcţii diferite, marea majoritate fiind
reprezentată de:

1. acizi graşi (AG) şi glicerol;

2. glicerofosfolipidele şi sfingolipidele;
3. eicosanoizi;
4. colesterol, săruri biliare şi hormoni steroizi;
5. vitamine liposolubile.
 Lipidele. Aspecte generale şi importanţă
• Au rol structural (colesterolul membranar)
• în semnalizare (ceramide),
• energetic (degradarea AG) şi
• specifice (vitaminele liposolubile)

• În plasmă, transportul lipidelor se face în asociere cu

proteinele ca particule de lipoproteine (LP) sau legate
de albumină.
 Lipidele. Aspecte generale şi importanţă

• AG stocaţi ca triacilgliceroli (TAG) sunt o sursă de

energie pentru organism

• Glicerofosfolipidele şi sfingolipidele care conţin AG

esterificaţi se găsesc în membrane şi în LP, constituind
o barieră hidrofobă care permite separarea conţinutului
apos al celulei de structurile subcelulare

• AG polinesaturaţi cu 20 atomi de carbon formează

eicosanoizii ce reglează numeroase procese celulare.
 Lipidele. Aspecte generale şi importanţă
Colesterolul

• măreşte stabilitatea dublului strat fosfolipidic al

membranelor;
• precursor al sărurilor biliare ce au rol în procesele de
digestie şi absorţie a lipidelor;
• precursor al hormonilor steroidieni cu multiple acţiuni
incluzând reglarea metabolismului, creşterii şi
reproducerii.
 Lipidele. Aspecte generale şi importanţă
Vitaminele liposolubile
• Lipide implicate în:
- vedere, creştere, diferenţiere (vitamina A);
- coagulare (vitamina K);
- prevenirea stresului oxidativ celular (vitamina E);
- metabolismul calciului (vitamina D)

• Deficienţele sau dezechilibrele metabolismului lipidic

favorizează apariţia aterosclerozei şi obezităţii.
 Digestia lipidelor alimentare
• Aportul zilnic de lipide este de aproximativ 81 grame,
din care

• un procent de peste 90% este reprezentat de

TAG,restul fiind format din:
• colesterol (Col),
• esteri de colesterol (EC),
• fosfolipide (PL) şi
• acizi graşi „liberi” (AGL) sau neesterificaţi
 Digestia lipidelor alimentare
• Digestia lipidelor începe în stomac şi este catalizată de
lipaza linguală secretată de glandele de la baza limbii
rezistentă la pH-ul gastric acid

• Ţintele principale ale acestei enzime sunt moleculele

de TAG, în special cele care conţin AG cu mai puţin
de 12 atomi de C (prezente în grăsimile din lapte)

• Degradarea aceloraşi molecule de TAG este realizată

şi de o altă lipază rezistentă şi ea la un interval de pH
cuprins între 4 şi 6, lipaza gastrică.
 Digestia lipidelor alimentare
• La nou născut, ambele lipaze „acide” sunt importante
în digestia grăsimilor din lapte ce reprezintă principala
sursă de calorii
• Digestia TAG din lapte are loc în poziţia 3, rezultând
1,2 diglicerid (fig. 1).
 Digestia lipidelor alimentare
• În absenţa totală sau parţială a lipazei pancreatice
(insuficienţa pancreatică din fibroza chistică),
degradarea TAG ce conţin AG cu lanţ scurt sau mediu
( sub 12 atomi de C) este asigurată tot de cele două
lipaze gastrică şi linguală

• Fibroza chistică. Afecţiune genetică letală cu

transmitere autosomal recesivă consecinţă a mutaţiilor
la nivelul genei ce codifică proteina reglatoare a
transportului transmembranar (CFTR)
 Digestia lipidelor alimentare

• Enzimele pancreatice nu ajung în intestin cu instalarea

insuficienţei pancreatice
• Tratamentul constă în terapie enzimatică substitutivă.
 Emulsificarea lipidelor alimentare
• Procesul are loc în duoden şi creşte aria de suprafaţă a
picăturilor lipidice hidrofobe, enzimele digestive
acţionând mai eficient
• Două mecanisme complementare contribuie la
realizarea emulsifierii:
• utilizarea proprietăţilor de tip detergent ale sărurilor
biliare (SB) - derivaţi de colesterol, SB
interacţionează cu lipidele alimentare şi cu conţinutul
duodenal apos stabilizând particulele de lipide
alimentare şi prevenind coaleşcenţa lor
• amestecul mecanic realizat de peristaltismul
intestinal
Emulsificarea lipidelor alimentare
Emulsificarea lipidelor alimentare
Degradarea lipidelor alimentare sub acţiunea enzimelor
pancreatice

• TAG alimentare, esterii de Col (EC ) şi fosfolipidele

(PL) sunt degradate enzimatic sub acţiunea enzimelor
pancreatice, a căror secreţie este controlată hormonal

• Moleculele de TAG sunt prea voluminoase pentru a fi

captate eficient de celulele mucoase ale vilozităţilor
intestinale.
Degradarea lipidelor alimentare sub acţiunea enzimelor
pancreatice
• Lipaza pancreatică se găseşte în concentraţii mari în
secreţiile pancreatice şi are o imensă activitate
catalitică, malabsorţia semnificativă a lipidelor din
fibroza chistică apărând doar în insuficienţa
pancreatică severă

• Colipaza, proteină secretată de pancreas, leagă lipaza

în raport de 1:1 şi o ancorează la interfaţa moleculă
lipidică- soluţie apoasă unde are loc modificarea
conformaţională a lipazei cu expunerea situsurilor
active
Degradarea lipidelor alimentare sub acţiunea enzimelor
pancreatice

• Colipaza este secretată ca zimogen, pro-colipaza, activată

în intestin de tripsină. Orlistatul inhibă lipazele
pancreatică şi gastrică, reducând absorţia grăsimilor şi
având ca rezultat scăderea în greutate.
 Degradarea lipidelor alimentare sub acţiunea
enzimelor pancreatice
• Esterii de colesterol (EC) reprezintă 10-15 % din Col
alimentar, restul fiind prezent sub formă liberă

• EC sunt hidrolizaţi sub acţiunea colesteril-ester

hidrolazei pancreatice (colesterol esterazei potenţată
de SB) rezultând Col şi AGL
Degradarea lipidelor alimentare sub acţiunea enzimelor
pancreatice
• Fosfolipidele (FL) sunt degradate până la glicerol,
AG, acid fosforic şi compuşi azotaţi în prezenţa
fosfolipazelor pancreatice

A1, A2, C şi D-
FOSFOLIPAZE

• Proenzima fosfolipazei A2 este activată de tripsină şi

are activitate optimă în prezenţa SB.
 Controlul digestiei lipidelor
• Secreţia enzimelor hidrolitice pancreatice implicate în digestia
lipidelor alimentare din intestinul subţire este controlată
hormonal

• Colecistokinina (CCK) este produsă de mucoasa jejunului şi a

ileonului terminal, fiind un hormon peptidic de mici dimensiuni
produs ca răspuns la prezenţa lipidelor şi a proteinelor digerate
parţial la acest nivel

• CCK determină contracţia vezicii biliare şi eliberarea bilei (un

amestec de SB, FL, Col liber) şi eliberarea enzimelor digestive
din celulele pancreatice exocrine.
 Controlul digestiei lipidelor
• CCK reduce motilitatea gastrică, astfel conţinutul
gastric ajungând mai lent în intestinul subţire

• Secretina, este un alt hormon produs de celulele

intestinale ca răspuns la pH-ul scăzut al chimului
gastric ajuns în intestin

• Stimulează eliberarea de către ficat şi pancreas a unei

soluţii apoase bogate în bicarbonat ce neutralizează
aciditatea conţinutului intestinal, pH-ul devenind
favorabil acţiunii enzimelor pancreatice.
 Absorţia lipidelor la nivelul enterocitelor

• AGL, Col liber şi 2-monoacilglicerolul sunt produşii

primari ai digestiei lipidelor în jejun

• În asociere cu SB şi vitaminele liposolubile formează

micelii mixte, aglomerări de lipide amfipatice care îşi
expun grupările hidrofile la exterior şi cele hidrofobe
la interior, solubile în mediul apos al lumenului
intestinal
Absorţia lipidelor la nivelul enterocitelor
 Absorţia lipidelor la nivelul enterocitelor

• Miceliile ajung la nivelul marginii în perie a enterocitelor

unde va avea loc absorţia. Conţinutul lumenului intestinal
este separat de această membrană printr-un strat apos

Hidrofilia porţiunii externe a miceliilor favorizează

transportul lipidelor hidrofobe prin stratul apos şi marginea
în perie de unde acestea vor fi absorbite

AG cu lanţ scurt şi mediu nu necesită prezenţa miceliilor,

iar Col este absorbit de enterocite în proporţie mică
(ezetimidul împiedică absorţia Col in intestin).
 Absorţia lipidelor la nivelul enterocitelor

• Malabsorţia lipidelor caracterizată prin excreţia

crescută de lipide în scaun (steatoree) este cauzată de
anomalii ale digestiei şi absorţiei lipidelor
• Apare în afecţiunile caracterizate prin digestia
deficitară a lipidelor (fibroza chistică) sau prin
scăderea absorţiei lipidelor (sindromul intestinului
scurt);
• Apare in orice deficit al secreţiei de suc pancreatic,
bilă, celule mucoase defectuoase
 Absorţia lipidelor la nivelul enterocitelor

• AG cu lanţ scurt şi mediu, prin capacitatea lor de a fi preluaţi de

enterocite fără intervenţia miceliilor sunt deosebit de importanţi în
dieta pacienţilor cu malabsorţie.
 Secreţia lipidelor la nivelul enterocitelor
• Moleculele de TAG şi EC nou sintetizate sunt extrem
de hidrofobe şi agregă în mediul apos

• Moleculele vor fi înglobate în picături lipidice

înconjurate de fosfolipide, Col neesterificat şi o
proteină caracteristică (Apo B-48) sub forma LP de
tipul chilomicroni (CM)

• Acest strat le creşte solubilitatea şi previne

coaleşcenţa. Proteina de transfer microzomal al TAG
este esenţială pentru asamblarea particulelor
lipoproteice la nivelul reticulului endoplasmic (RE).
 Secreţia lipidelor la nivelul enterocitelor
• CM sunt eliberaţi din enterocite prin exocitoză în
canalele lactifere, conferind limfei un aspect lăptos

• Această limfă se numeşte chil, iar LP trec în ductul

toracic şi apoi sunt transportaţi la vena subclavie
stângă

• În final intră în sânge fiind una dintre LP majore

circulante. Pe această cale, lipidele alimentare vor
putea fi utilizate în ţesuturi
 Utilizarea lipidelor exogene în ţesuturi
• TAG din CM este degradat la glicerol şi AGL în
prezenţa LPL în capilarele muşchilor scheletici şi ale
ţesutului adipos (enzima este sintetizată predominant
în miocite şi adipocite ), precum şi în cele cardiace,
hepatice şi renale

• Enzima îşi desfăşoară activitatea la suprafaţa luminală

a celulelor endoteliale.
 Utilizarea lipidelor exogene în ţesuturi
• Hiperlipoproteinemia de tip I este cauzată de deficienţa LPL
sau a coenzimei acesteia, apoCII şi este o afecţiune rară,
autozomal recesivă caracterizată prin chilomicronemie şi
hiperTAG-emie à jeun

• AGL pătrund direct în miocitele şi adipocitele adiacente sau pot

fi transportaţi în sânge legaţi de albumina serică de unde vor fi
preluaţi de celule fiind oxidaţi în scop energetic

• Adipocitele reesterifică AGL până la TAG care sunt depozitate

până când creşte necesarul de AG pentru organism.
Utilizarea lipidelor exogene în ţesuturi
 Utilizarea lipidelor exogene în ţesuturi
• Glicerolul este utilizat exclusiv de ficat pentru a
produce glicerol-3-fosfat transformat în DHAP ce
participă fie la glicoliză, fie la gluconeogeneză

• Componentele restante ale CM (EC, FL, ApoLP,

vitamine liposolubile şi unele TAG) se leagă de
receptorii hepatici, sunt endocitate şi hidrolizate. Col şi
bazele azotate ale FL (colina) sunt reutilizate de
organism

• Îndepărtarea defectuoasă a componentelor restante

chilomicronice de către ficat duce la acumularea lor în
plasmă (disbetalipoproteinemia familială denumită şi
hiperlipoproteinemia de tip III).
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
Simple, constituite dintr-o singură specie moleculară,
conţin în molecula lor C, H, O:
• AG

• Col
 CLASIFICAREA LIPIDELOR
• Complexe care conţin în molecula lor C,H,O,N,S,P şi
sunt formate din AG şi alte molecule

• Fosfogliceride: acizi fosfatidici, fosfatidil

serina,fosfatidil etanolamina\fosfatidilcolina,
fosfatidilinozitolul, cardiolipinele, lizofosfatidele,
plasmalogenii

• Sfingolipide: sfingomieline, glicolipide- cerebrozide

şi gangliozide
CLASIFICAREA LIPIDELOR
 ACIZII GRAŞI DIN LIPIDE
• Se găsesc în formă „liberă” în organism (neesterificaţi)
şi sub forma TAG, molecule complexe rezultate prin
esterificarea glicerolului cu AGL

• Cantităţi scăzute de AGL sunt prezente în toate

ţesuturile, iar în plasmă pot fi detectate cantităţi
importante mai ales în perioadele de post

• AGL plasmatici sunt trasnportaţi de Alb serică şi

migrează de la locul de origine (TAG din ţesutul
adipos sau LP circulante) până la locul unde vor fi
degradaţi (majoritatea ţesuturilor).
 ACIZII GRAŞI DIN LIPIDE
• În special în muşchi şi ficat, AGL sunt oxidaţi în scop
energetic

• AG intră în constituţia lipidelor membranare de tipul

FL şi GL sau pot fi ataşaţi anumitor proteine
intracelulare, mărind capacitatea acestor proteine de a
se ancora la membrane
• Sunt precursorii (PG) hormone-like

• AG esterificaţi stocaţi în celule ca TAG constituie cea

mai importantă rezervă energetică pentru organism.
 ACIZII GRAŞI DIN LIPIDE

• Prezenţa AGL în cantitate mare este toxică pentru celule.

Există o singură excepţie în care AG pot exista în stare
liberă, în stratul cornos al epidermei în care nu sunt
celule vii, doar „saci” de keratină;
• Peste 90% din AG prezenţi în plasmă se găsesc sub
formă de esteri ai AG (TAG, EC şi FL) conţinuţi în LP
circulante. AGL sunt transportaţi în plasmă în asociere
cu Alb
• AG se găsesc în lipidele complexe (TG, PL) şi nu sunt
eliberaţi decât în caz de necesitate şi într-un mod extrem
de controlat prin reglare hormonală şi citokinică.
 ACIZII GRAŞI DIN LIPIDE
• Acizii graşi esenţiali
• Doi AG sunt esenţiali în alimentaţia umană: acidul
linoleic, ca precursor al acidului arahidonic, substratul
sintezei PG şi acidul α- linolenic, precursor al altor
AG din familia „ω3” importanţi pentru creştere şi
dezvoltare

• Acidul arahidonic devine esenţial în situaţia în care

dieta este deficitară în acid linoleic
• Deficienţa de AG esenţiali este rară şi conduce la
apariţia unei dermatite exfoliative, infertilitate precum
şi la tulburări vizuale şi neurologice
• Cea mai mare parte a acestor modificări se pot
remedia prin reintroducerea în alimentaţie a celor 2
AG (EPA, DHA , arahidonic nu sunt necesari).
 ROLUL ACIZILOR GRAŞI

• Roluri structurale:
• - AG sunt constituienţi ai MC (fosfolipide)
asigurând fluiditatea
• - Bariera hidrică a epidermei

• 2. Rol energetic: degradarea lor mitocondrială

furnizează energie

• 3. Precursori ai moleculelor de semnalizare, în

principal mediatori ai inflamaţiei (PG, LT) şi
modulatori ai agregării plachetare
ROLUL ACIZILOR GRAŞI
TRIACILGLICEROLII
 TRIACILGLICEROLII

• Stocarea TAG

• Întrucât TAG sunt uşor hidrosolubili şi nu formează

singuri micelii fuzionează în interiorul adipocitelor
formând picături uleioase anhidre ce constituie rezerva
majoră de energie a organismului.