 Schizofrenia este o tulburare care durează cel puţin

şase luni şi include cel puţin o lună de simptome ale

fazei active, adică două sau mai multe dintre
următoarele: idei delirante, halucinaţii, limbaj
dezorganizat, comportament catatonic, simptome
negative.
 Tulburarea schizofreniformă este caracterizată printr-o
prezentare simptomatologică echivalentă cu cea a
schizofreniei cu excepţia duratei, unde perturbarea
durează de la una la şase luni şi absenţa cerinţei să
existe un declin în funcţionare.
 Tulburarea schizoafectivă este o perturbare în care un
episod afectiv şi simptome caracteristice fazei active a
schizofreniei apar împreună şi sunt precedate sau sunt
urmate de cel puţin două săptămâni de idei delirante
sau halucinaţii, fără simptome afective notabile.
 Tulburare a delirantă este caracterizată prin cel
puţin o lună de idei delirante, non-bizare, fără
alte simptome caracteristice fazei active a
schizofreniei
 Tulburarea psihotică scurtă este o perturbare
psihotică durând mai mult decât o singură zi şi
care se remite până într-o lună.
 Tulburarea psihotică indusă este caracterizată
prin prezenţa unei idei delirante la un individ
influenţat de cineva care are un delir existent
de mai mult timp cu conţinut similar.
 În tulburarea psihotică datorată unei condiţii medicale
generale simptomele psihotice sunt considerate a fi
consecinţa fiziologică a unei condiţii medicale
generale.
 În tulburarea psihotică indus de o substanţă,
simptomele psihotice sunt considerate a fi consecinţă
fiziologică directă a unui drog, medicament sa a
expunerii la un toxic.
 Tulburarea psihotică fără altă specificaţie este inclusă
pentru clasificarea tablourilor clinice psihotice care nu
satisfac criteriile pentru nici una dintre tulburările
psihotice specifice definite în această secţiune ori
pentru simptomatologia psihotică în raport cu care
există informaţii inadecvate sau contradictorii.
 Criterii de diagnostic Schizofrenie
A. Simptome caracteristice (doua sau mai
multe): idei delirante, halucinaţii, limbaj
dezorganizat, comportament catatonic sau
flagrant dezorganizat, simptome negative
(adică aplatizare afectivă, alogie sau avoliţie).
B. Disfuncţie socială/profesională: o porţiune
semnificativă de timp de la debutul
perturbării, unul sau mai multe domenii
majore de funcţionare, cum ar fi serviciul,
relaţiile interpersonale ori autoingrijirea, sunt
considerabil sub nivel mediu atins anterior
debutului.
C. Durata: semne continue ale perturbării
persistând de cel puţin şase luni.
D. Excuderea tulburării schizoafective şi a tulburării
afective: tulburarea schizoafectivă şi tulburarea afectivă
cu elemente psihotice au fost excluse, pentru că: nici un fel
de episoade depresive majore, maniacale sau mixte nu au
survenit concomitent cu simptomele fazei active, sau dacă
episoadele au survenit în timpul simptomelor fazei active,
durata lor totală a fost mai scurtă în raport cu durata
perioadelor, activă şi reziduală
E. Exculderea unei substanţe/condiţii medicale generale:
perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe
ale unei substanţe sau a unei condiţii medicale generale.
F. Relaţia cu o tulburare de dezvoltare pervasivă: dacă
există un istoric de tulburare autistă sau de altă tulburare
de dezvoltare pervasivă, diagnosticul adiţional de
schizofrenie este pus, numai dacă ideile delirante sau
halucinaţiile proeminente sunt prezente timp de cel puţin o
lună .
 Simptome in cadrul schizofreniei
Simptomele caracteristice pot fi conceptualizate
ca împărţindu-se în două mari categorii:
pozitive şi negative.
Simptomele pozitive par a reflecta un exces sau
distorsionare a funcţiilor normale, pe când cele
negative par a reflecta diminuarea sau
pierderea funcţiilor normale.

Simptome:
Ecoul gândirii”-gânduri impuse sau furtul gândirii,
divulgarea gândirii;
Idei delirante – idei ieşite din făgaşul normal al gândirii,
rupte de realitate
 idei delirante de referinţă-pacientul consideră că anumite
expresii mimice, gesturi, atitudini, comentarii, pasaje din
ziare sau reviste se referă la el, îi sunt adresate;
 idei delirante de persecuţie-pacientul se consideră
observat, urmărit, spionat sau înşelat, ridicularizat;
 idei delirante de control-exprimă convingerea delirantă a
pacientului că actele, acţiunile sau comportamentul său,
în ansamblu sunt influenţate sau dirijate (nu de sine, de
propriul Ego, ci de o forţă străină lui)
 idei delirante de „inserţie a gândului”-ideile altor persoane
s-au inserat în propriul psihism;
 idei delirante de „extracţie a gândului”-ideile proprii i-au
fost scoase, i-au fost extrase de o forţă exterioară.
 Halucinaţii auditive-în care una sau mai multe
voci comentează în permanenţă comportamentul
pacientului sau vorbesc despre el, sau alte tipuri
de halucinaţii auditive în care una sau mai multe
voci emană dintr-o parte a corpului.
 Halucinaţii persistente de orice tip, acompaniate
fie de idei delirante tranzitorii fără un conţinut
afectiv evident, fie idei suprainvestite, persistente,
sau halucinaţii survenind cotidian, de-a lungul
unor săptămâni sau luni.
 Halucinaţii hipnagogice- apar în trecerea de la
veghe la somn.
 Halucinaţii hipnopompice- apar în trecerea de la
somn la veghe.
 Întreruperea sau alternarea cursului gândirii-
ducând la un discurs incoerent sau
neologisme.
 Comportamente catatonice- cu reducerea
manifestărilor motorii până la:
• rigiditate catatonică-sau stupor catatonic, în care
manifestările motorii sunt anulate;
• posturi catatonice-ilustrate prin adoptarea şi
menţinerea, pe o perioadă indefinită, a unor
poziţii (atitudini) insolite şi incomode,
• agitaţie catatonică-ilustrată prin activitate motorie
dezordonată, fără scop, aparent neprovocată.
Simptome negative-apatie marcată, sărăcirea
discursului, aplatizarea afectivă sau răspunsuri
afective inadecvate
 aplatizarea afectivă - diminuarea semnificativă a
capacităţii de a reacţiona (prin bucurie, exaltare,
sau prin suferinţă şi întristare) la stimulii
ambianţei;
 alogie - reducerea fluxului şi ritmului ideativ,
reducerea fondului lexical personal, răspunsuri
scurte vagi, întârziate, cu grad semnificativ de
ambiguitate;
 avoliţie - slabă capacitate de deliberare, de a lua
o hotărâre, de implicare, ilustrată prin ezitare
 Subtipurile de Schizofrenie

Subtipurile de schizofrenie sunt definite prin

simptomatologia predominantă în timpul
evaluării:
 tipul paranoid,
 tipul dezorganizat,
 tipul catatonic,
 tipul nediferenţiat,
 tipul rezidual.
 Tipul paranoid
• prezenţa de idei delirante sau de halucinaţii
auditive proeminente în contextul unei prezentări
relative a funcţionării cognitive şi a afectului
• ideile delirante sunt de regulă de persecuţie, de
grandoare ori mixte
• elemente asociate: anxietatea, furia, răceala şi
cearta, individul putând avea o manieră de a fi
superior şi protector, sau o calitate emfatică în
interacţiunile interpersonale
• debutul: mai tardiv decât la celelalte tipuri de
schizofrenie, caracteristicile distinctive stabile în
timp
 Tipul dezorganizat
• limbaj dezorganizat, comportament dezorganizat,
afect plat sau inadecvat
• limbajul dezorganizat poate fi acompaniat de râs,
care nu este în strânsă legătură cu conţinutul
limbajului
• dezorganizarea comportamentului adică lipsa de
orientare spre un scop poate duce la o ruptură
severă în capacitatea de a efectua activităţile
cotidiene
• elemente asociate: grimase, manierisme şi alte
bizarerii de comportament
• acest subtip (numit şi hebefrenic) este asociat cu o
personalitate premorbidă săracă, debut precoce, şi o
evoluţie continuă, fără remisiuni semnificative
 Tipul catatonic
• perturbare psihomotorie evidenta care poate
implica imobilitate motorie, activitate motorie
excesivă, negativism extrem, mutism, bizarerii ale
mişcărilor voluntare, ecolalie sau ecopraxie
• elementele asociate includ stereotipiile,
manierismele şi supunerea automată sau
mimarea
• în cursul stuporului sau excitaţiei catatonice
severe, persoana respectivă poate necesita o
supraveghere atentă spre a evita autovătămarea
sau vătămarea altora, dar mai există şi riscuri
potenţiale pentru subnutriţie , epuizare, febră sau
leziuni autoprovocate
 Tipul nediferenţiat

• simptome care întrunesc criteriile de

diagnostic pentru schizofrenie, dar care nu
satisfac criteriile pentru tipul paranoid,
dezorganizat sau catatonic.
 Tipul rezidual
• a existat cel puţin un episod de schizofrenie, dar tabloul
clinic actual nu prezintă simptome psihotice proeminente
• există proba unei continuităţi a perturbării, după cum este
indicat de prezenţa simptomelor negative (de exemplu:
afectul plat) ori a două sau mai multe simptome pozitive
atenuate (de exemplu: comportament excentric, limbaj
uşor dezorganizat sau convingeri bizare)
• dacă sunt prezente idei delirante sau halucinaţii ele nu
sunt proeminente şi nu sunt acompaniate de un afect
puternic
• evoluţia tipului rezidual poate fi limitată în timp şi
reprezintă o tranziţie între un episod pe deplin dezvoltat
şi remisiunea completă, însă el poate fi prezent continuu
timp de mai mulţi ani, cu sau fără exacerbări acute.
Epidemiologie
Factorii de risc pentru schizofrenie sunt:
• încărcătura genetică,
• personalitatea schizoidă sau schizotipală,
• absenţa familiei/familie disfuncțională,
• statutul socio-economic scăzut,
• data naşterii (numeroase studii privind datele
de naştere ale schizofrenilor au demonstrat
că aceştia se nasc mai frecvent iarna şi
primăvara),
• evenimente psihotraumatizante.
Pattern-ul familial
• mama schizofrenogenă, considerată ca fiind
supraprotectoare, insensibilă, rece,
dominatoare şi excentrică
• familia prezintă tulburări de comunicare
(”dublă legătură”, comunicarea fiind vagă,
fragmentată şi duce la confuzia copilului care
receptează mesajul)
• relaţii intrafamiliale sunt rigide, fără suport real
între soţi, existând o luptă permanentă pentru
dominaţia unuia dintre ei.