Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”

Catedra: Chirurgie, ortopedie și anesteziologie

pediatrică

Afecțiuni și malformații ale intestinului

gros și regiunii ano - rectale
 Afecțiunea Hirschsprung
 Malfornații ano – rectale
 Ocluziile intestinale dobândite la copii
 Invaginația
 Boala aderențială
 Volvulus
Boala Hirschsprung
• Boala Hirschsprung sau megacolonul congenital, este o anomalie congenitală
reprezentată prin dereglarea inervației la nivelul intestinului gros. Ea se
caracterizează prin absența celulelor ganglionare de la nivelul plexurilor
nervoase ce inervează acest segment al tubului digestiv. Astfel, în megacolonul
congenital musculatura intestinului nu realizează o contracție normală,
propulsia materiilor fecale fiind afectată și pacienții prezentând constipație
cronică (5-10 zile).
• În 1886, medicul danez Harald Hirschsprung a fost primul care a descris
corect afecțiunea.
• Boala Hirschprung continuă să reprezinte o problemă în toate centrele de
Chirurgie Pediatrică, din cauza că boala poate avea mai multe forme în funcție
de localizarea și întinderea ei la nivelul colonului.
• Megacolonul congenital are o incidență de 1 la 5000 de nou-născuți, fiind mai
frecvent întâlnit la copiii de sex masculin.
Factorii de risc:
 istoric familial pozitiv de boala Hirschsprung;
 prezența unor alte afecțiuni: sindrom Down;
 sexul masculin.
Forme ale bolii:
Boala poate avea mai multe forme de gravitate în funcție de răspândirea
ei la nivelul colonului.

1. Forma clasică, boala afectează ultima porțiune a colonului

(sigmoidul), precum și rectul.

2. Poate afecta porțiuni mai întinse, mergând până la afectarea totală

a colonului și chiar a intestinului subțire. În acest caz, boala poate fi
incompatibilă cu viața.
Tabloul clinic:
• Constipația - se manifestă precoce, imediat după naștere, sau din
maternitate. Scaunul capătă după un timp un aspect caracteristic, chitos, de
culoare alb-gălbuie, urât mirositor și în cantitate redusă.
• Inapetența - curba ponderală stagnează, iar abdomenul începe să se
destindă progresiv.
• După o perioadă de 2-3 ani de evoluție, copilul are un aspect caracteristic cu
membrele subțiri și abdomenul mult destins de volum. Aspectul
tegumentelor este unul pământiu, cu tulburări trofice.
• Dacă boala nu este tratată, constipația poate fi întreruptă de episoade de
enterocolită acută (vărsături, febră, scaune diareice și stare generală
gravă).
* Enterocolita din boala Hirschsprung, în multe cazuri, poate fi
amenințătoare de viață din cauza stagnării materiilor fecale în colon pe o
perioadă foarte lungă de timp.
Diagnostic clinic:
• Obiectiv: distensie abdominală;

• Inspecție: vizualizarea conturului anselor intestinale;

• Palpare: determinarea fecaloamelor;

• Tușeul rectal: ampula rectală goală.

Diagnostic paraclinic:
• Examen radiologic pe gol:
evidențiază distensia cadrului colic și rectul lipsit de aer. Dacă se
vizualizează nivele hidroaerice, acest fapt poate sugera prezența unor
complicații (ocluzii); pneumoperitoneul se vizualizează în perforația
intestinală. Complicațiile vizualizate prin intermediul abdomenului pe
gol constituie o contraindicație pentru efectuarea irigografiei.

• Examen radiologic cu bariu:

va evidenția o porțiune de colon îngustat (cel care prezintă anomaliile de
inervație) și o porțiune de colon dilatat deasupra zonei îngustate (cel cu
inervație normală). *La pacienții cu megacolon congenital se constată
retenția bariului pentru o perioadă de timp mai mare de 24 de ore.
• Manometria anorectală:
identifică reflexul inhibitor rectoanal în urma distensiei ampulei rectale. Distensia ampulei
rectale se realizează prin intermediul unor dispozitive tip balonașe cu aer sau apă. Dacă în
mod normal stimularea rectului cu aceste dispozitive produce o relaxare a sfincterului anal
intern (reflexul anal inhibitor), la pacienții cu megacolon congenital această relaxare nu are
loc. *Această manevră are însă și anumite limite, ea nefiind relevantă la copiii cu o greutate
mai mică de 2700g sau la prematuri.

• Biopsia:
rectală și de perete colic se face în scopul obținerii unor fragmente de mucoasă sau mai
profunde, pentru a evidenția prezența sau absența celulelor ganglionare. Prin intermediul
puncției-biopsie prin aspirație se obțin fragmente de mucoasă și submucoasă, din acest
motiv biopsia putând fi neconcludentă și necesitând repetarea ei. Cu ajutorul unor aparate
special concepute se pot obține fragmente mai profunde, care, analizate în diferite tehnici
(rapidă, la gheață, cu acetilcolinesterază; la parafină, în coloraţie hematoxilină-eozină)
confirmă sau infirmă aganglioza. Biopsiile se efectuează seriat, din diferite etaje ale
colonului. Este importantă delimitarea din punct de vedere histopatologic a zonei
aganglionare, de cea cu inervare normală, pentru tratamentul chirurgical, motivul fiind
preîntâmpinarea persisenței obstrucției.
Tratament:
• Nursing - constă în clisme repetate care vizează evacuarea colonului. În
prezent, această metodă are valoare provizorie, până la intervenția
chirurgicală.
• Colostoma - efectuarea colostomiei nu rezolvă afecțiunea, dar permite
salvarea de moment a copilului, până la intervenția definitivă.
• Excizia colonului anormal – tratamentul definitiv, intervenția poartă
denumirea de ”coborâre abdomino-perineală a colonului”. Există mai
multe tehnici chirurgicale prin care se poate efectua intervenția (Duhamel,
Swenson, Soave, De la Torre), care se pot desfașura prin chirurgie deschisă
sau prin chirurgie laparoscopică. În ultimii ani, există o tendință pentru
efectuarea intervenției pe cale laparoscopică, deoarece chirurgia minim
invazivă și-a dovedit avantajele și în cazul acestei afecțiuni.
Alceste avantaje sunt reprezentate de:

 absența inciziilor mari la nivelul abdomenului;

 sângerare minimă;
 durere postoperatorie redusă;
 mobilizare postoperatorie precoce;
 risc scăzut de infecții;
 spitalizare pe o perioadă mai scurtă.
Tehnica operatorie:
 prima etapă se rezecă porțiunea de colon afectată și se efectuează
colostomă pentru un interval de câteva luni, necesar colonului să se
refacă; după acest interval urmează o a doua intervenție prin care se
renunță la colostomă și se releagă intestinul la anus.

 o altă modalitate prevede rezecția porțiunii de intestin aganglionar și

refacerea continuității tractului intestinal în cadrul unei singure
intervenții chirurgicale.
Complicații:

Preopratorii Postoperatorii

• Enterocolită • Infecții la locul stomei

• Ocluzie intestinală • Dezlipirea anastomozei
• Megacolon toxic • Apariția stricturilor
• Perforație intestinală • Persistența obstrucției
• Peritonită • Incontenența materiilor
• Șoc septic fecale
• Deces
Evoluția:

• Evoluția megacolonului congenital este nefavorabilă în afara

intervenției chirurgicale. Fără realizarea intervenției chirurgicale,
evoluția naturală va fi spre deces.
• Prognosticul pacienților după realizarea intervenției chirurgicale de
refacere a tranzitului intestinal este bun. Unii pacienți pot rămâne cu
tulburări legate de incontinență sau tulburări de motilitate intestinală.
Malformații ano – rectale
• Malformațiile ano – rectale - absența deschiderii normale a anusului la
exterior. Practic, în locul deschiderii normale a anusului, există o porțiune
variabilă ca grosime de la fundul de sac anal sau rectal până la nivelul
pielii (de la câțiva milimetri în cazul imperforației anale până la câțiva
centimetri în malformațiile înalte). De cele mai multe ori acest fund de sac
prezintă o fistulă către perineu, uretră sau vezica urinară (la baieți) și către
perineu, furculița vaginală sau vezică (la fete).

• Locul I în cadrul malformațiilor de tub digestiv.

• Majoritatea la naștere prezintă sindrom ocluziv.

• Incidența este de 1/3000 – 1/5000 de nașteri, preponderent la genul

masculin.
Patogenia:

Tulburarea dezvoltării embriogenetice normale a polului caudal

Factorii de risc:
 viroze în săptămâna a 4 – 8 de gestație;
 noxe;
 avitaminoze / hipervitaminoze.
Clasificare:
Malformații anale

Imperforația anală Stenoză anală prin Agenezia anală

simplă diafragm
 Malformații rectale

Aplazia rectului Atrezie rectală prin Atrezie rectală prin Atrezie cordonală
stenoză stenoză
(diafragm incomplet) (diafragm complet)
 Malformații ano – rectale

Agenezie anorectală * cu dechiderea anormală * cu deschiderea anormală

simplă de rect în vizică de rect în uretra prostatică
*cu dechiderea anormală *cu dechiderea anormală *cu dechiderea anormală
de rect în vezică de rect în cloacă de rect în vagin 2/3 superior
 Fistule congenitale

Recto - vestibulare Recto - vaginale

 Duplicație de rect cu deschidere anormală în:

 perineu
 vestibul
 vagin
 Tabloul clinic:
MAR fără comunicare cu exteriorul - ocluzie intestinală congenitală:
• nu elimină meconiu;
• vărsături bilioase, fecaloide;
• abdomen meteorizat.
Examenul perineului:
• imperforaţia anală (orificiul anal absent; membrană transparentă prin care se
vede meconiul);
• agenezia anală (orificiul anal absent; amprentă tegumentară maronie);
• atrezia ano-rectală (ischioane foarte apropiate; părţile moi “trec” de pe o fesă
pe alta).
MAR cu deschidere la exterior - sindrom de subocluzie:

 la fete: gaze şi materii fecale eliminate prin himen;

orificiu uşor vizibil la inspecţia perineului.

 la baieți: gaze şi mici cantităţi de meconiu;

scaun eliminat cu dificultate şi de contități reduse.
Stenoze ano-rectale:
• scaun de contități reduse;
• abdomen meteorizat.

Fistule congenitale:
• orificiul anal de aspect normal;
• orifciu mic în regiunea vulvo-vaginală;
• secreţie galbuie şi gaze.

Duplicaţii de rect:
• se deschid la perineu, vulvă, vagin;
• nu comunică cu rectul.
Diagnostic:

 radiografie abdominală simplă;

 radiografie după tehnica WANGENSTEEN – RICE;
 uretrografie retrogradă;
 urografie;
 cistografie micţională;
 ecografie.
Tratament:
MAR joase, cu sindrom ocluziv: proctoplastie imediat după naştere.

MAR joase, fără sindrom ocluziv: amânarea intervenţiei 3 luni-3 ani.

MAR înalte, cu sindrom ocluziv: coborâre abdomino-perineală

imediat după naştere/după colostomie.
MAR fără comunicare cu exteriorul:

• Imperforaţia anală - proctoplastie (incizie tegumentară, extirpare membranei,

sutura rectului la tegumente).

• Agenezia anală - proctoplastie (incizie tegumentară, pătrundere în perineu,

mobilizare şi aducere la tegumente a fundului de sac rectal, sutură rectului la
tegumente).

• Atrezia (agenezia) anorectală:

- colostomie
- coborâre abdomino-perineală (incizie tegumentară, disecţia perineului,
evidenţierea fasciculului muscular tuborectal, scheletizarea sigmoidului,
coborâre sigmoidului în chinga pubo- coccigiană, aducere şi sutura sigmoidului
la tegumente).
MAR cu deschidere la exterior:

• Agenezie anală cu deschidere la nivelul comisurii vulvare - proctoplastie

Dennis-Brown modificată.

• Fistulă care comunică cu peretele posterior al vaginului = agenezie sau atrezie

anorectală înaltă - colostomie sau coborâre abdomino-perineală.

• Comunicare cu exteriorul la perineu, în alt loc decât orificiul anal -

proctoplastie Dennis-Brown.

• Rect “deschis” la exterior cu traiect fistulos spre uretra bulbară = agenezie înaltă
- ligatură şi rezecţie de fistulă, coborâre abdomino – perineală/colostomie.
• Deschiderea rectului în vezică - ligatură şi rezecţie fistulă, colostomie sau
coborâre abdomino-perineală.

• Stenoză anorectală prin diafragm complet sau incomplet – extirparea

diafragmului complet sau dilataţia diafragmului incomplet.

• Anus şi rect terminate în “deget de mănuşă”, la distanţă de 1 cm - coborâre

rectală şi anastomoză recto-anală.

• Fistule recto-vestibulare şi recto-vaginale joase - operaţie pe cale perineală

(rezecţie fistulă, coborâre rect).

• Fistule recto-vestibulare şi recto-vaginale înalte - secţionare fistulă, coborâre

abdomino-perineală.
Complicații:
• stenoze cicatriceale;
• incontinenţă de materii fecale;
• la fetiţe: orificiul anal foarte apropiat de cel vaginal.
Ocluziile intestinale dobândite la copii
• Ocluzia intestinală reprezintă un blocaj la nivelul intestinului, care
împiedică propulsarea conținutului acestuia – materii fecale și gaze.

• Ocluzia intestinală poate apărea la nivelul intestinului gros sau subțire

și poate fi parțială sau totală. Este o urgență medicală, care necesită
tratament chirurgical cât mai rapid, pentru prevenirea complicațiilor.

• Ocluziile constituie una din cele mai frecvente cauze de intervenţie

chirurgicală la nou născut. Fără tratament de urgenţă aceste afecţiuni
pot duce la deces în cel mai scurt timp, astfel că diagnosticul şi
tratamentul ocluziilor neo - natale trebuie sa fie cât mai precoce.
Cauze:
• La copii, principala cauză a obstrucției intestinale este invaginația
intestinală, o tulburare caracterizată prin pătrunderea unei părți a intestinului
subțire sau gros în altă porțiune a intestinului.

• Alte cauze:
 volvulusul intestinal – răsucirea unei porțiuni a tubului digestiv;
 absența unei porțiuni a intestinului;
 herniile – ieșirea unui organ din cavitatea în care se afla în mod normal;
 bolile inflamatorii intestinale, cum este boala Crohn;
 diverticuloza – boala în cadrul căreia apar mici buzunare în mucoasă sau
peretele tubului digestiv.
Tabloul clinic:
 crampele abdominale care trec și revin;
 pierderea poftei de mâncare;
 constipația;
 stările de vomă;
 lipsa scaunului;
 meteorismul abdominal;
 stări de deshidrtare;
 tulburări respiratorii.
* Cronologia şi intensitatea acestor manifestări clinice sunt în funcţie de sediul
ocluziei la nivelul tubului digestiv: în cazul unui obstacol înalt, vărsăturile sunt
precoce şi intense; dacă obstacolul este jos, sunt mai evidente meteorismul
abdominal şi oprirea tranzitului intestinal.
Tipuri de ocluzie:
• Ocluzia înaltă - de la nivelul duodenului 1 până la unghiul duodeno-
jejunal, cu următorul tablou clinic caracteristic: vărsaturi precoce,
bilioase, obstacolul fiind de obicei sub nivelul ampulei Vater; meteorism
absent; în apropiere de obstacol intestinul se evacuează normal, iar în
apropiere stomacul se goleşte prin vărsaturi; eliminarea meconiului este, de
obicei, prezentă în primele 24-48 de ore.
• Ocluzia mijlocie - în care obstacolul este la nivelul intestinului subţire şi se
manifestă prin: vărsături apărute după 24-48 ore după naştere, iniţial
bilioase, apoi fecaloide; meteorism prezent, moderat, uneori unde
peristaltice vizibile la nivelul peretelui abdominal; eliminarea meconiului
este întârziată sau absentă, în funcţie de sediul ocluziei.
• Ocluzia joasă - în care obstacolul este situat distal de valvula ileo-cecală, la
nivelul colonului sau rectului, şi se manifestă prin: vărsaturi bilioase sau
fecaloide tardive, nu înainte de a treia zi; meteorism important, dat fiind
faptul ca aerul înghiţit ajunge la rect în 12 ore, la nou născut; absenţa
evacuării meconiului.
Diagnostic:
• Examinarea fizică – medicul chirurg pediatru palpează abdomenul în căutarea semnelor
specifice obstrucției intestinale.

• Radiografia simplă (toraco-abdominală):

 în ocluziile înalte, imaginea tipică este de dublă bulă hidro-aerică sau imagine “în
balanţă”, o imagine hidroaerică fiind dată de stomac, spre stânga, iar a doua imagine dată
de duodenul dilatat, mai jos si la dreapta coloanei vertebrale. În cazul unui obstacol
complet restul abdomenului este opac, aerul fiind absent din intestine, pe când în cazul
unui obstacol incomplet se pot observa câteva bule de gaz in restul abdomenului.
 în ocluziile mijlocii se remarcă frecvent 5-8 nivele hidro-aerice pe intestinul subţire, cu
anse foarte dilatate.
 în ocluziile joase se remarcă şi mai numeroase nivele hidro-aerice, la nivelul intestinului
subţire şi uneori la nivelul colonului.
• Clisma cu substanţă de contrast este indicată în următoarele situaţii:
 în ocluzia înaltă, când se suspectează un volvulus de anse subţiri pe
mezenter comun sau viciu de rotaţie; sugestivă pentru diagnostic va fi
imaginea radiologică a cecului în sus şi la dreapta (în hipocondrul
drept);
 în toate cazurile de ocluzii joase, cu următoarele variante: -
imagine caracteristică pentru atrezie de colon sau rect, în prezenţa unui
orificiu anal normal - imagine de microcolon în: ileusul meconial,
obstrucţiile la nivelul ileonului sau a valvulei ileocecale sau în
aganglionoza colică totală - imaginea unui colon distal îngust, cu
porţiunea de deasupra dilatată, cu o zonă de tranziţie “în pâlnie”, în
cazul bolii Hirschsprung.
Tratament:
• Copilul diagnosticat cu ocluzie intestinală trebuie spitalizat, iar tratamentul trebuie inițiat
cât mai rapid, pentru prevenirea complicațiilor. Tratamentul depinde de tipul și de cauza
ocluziei.

• Copilul cu ocluzie intestinală va primi fluide administrate intravenos. Poate avea nevoie și
de o sondă nazogastrică, pentru eliminarea fluidelor și gazului acumulat la nivelul
intestinelor.

• În cazul în care cauza este invaginația intestinală, ocluzia poate fi tratată cu ajutorul
clismei cu bariu sau cu aer.

• În general, ocluzia intestinală totală necesită intervenție chirurgicală, acest tratament fiind
necesar și când metodele non chirurgicale au eșuat în rezolvarea obstrucției. Prin
tratamenentul chirurgical este indepărtată obstrucția sau porțiunea de intestin blocată. În
unele cazuri, poate fi nevoie de o colostomie (deschidere chirurgicală a colonului prin
peretele abdominal). Pre- și postoperator, se vor administra antibiotice.
Complicații:
• Netratată, ocluzia intestinală poate duce la aparitia unor complicații
serioase, care includ:

 moartea țesutului intestinal afectat;

 peritonita – inflamația sau infecția peritoneului, mai exact a seroasei

peritoneale.
Invaginația
• Invaginaţia intestinală, cauză frecventă de ocluzie la sugar şi copilul mic, a fost
descrisă pentru prima dată de Paul Barbette din Amsterdam în 1674, iar în 1871
Jonathan Hutchinson a efectuat prima operaţie cu succes la un copil de 2 ani cu
această afecţiune. În 1876 Harald Hirschsprung descrie tehnica de reducere
hidrostatică a invaginaţiei.
• Reprezintă telescoparea unui segment de ansă, proximal, aflat în contracţie,
într-un segment de ansă, distal, relaxat. Procesul de telescopare începe de
obicei în zona ileonului terminal care pătunde în cec. De aici, mişcarea
peristaltică împinge ansa telescopată de-a lungul colonului. Uneori poate
ajunge în zona rectului şi chiar să prolabeze prin orificiul anal.
• Aproape 4 din 1.000 de copii sunt diagnosticați cu invaginație intestinală,
tulburarea fiind mai frecventă la micuții cu vârsta cuprinsă ântre 5 și 9 luni, cu
toate că poate să apară și la cei până la 6 ani. Băietii au un risc de 4 ori mai
mare decât fetele de a face invaginație intestinală. Se observă o uşoară
preponderenţă a cazurilor în perioada primăverii şi verii.
Cauza:
• idiopatică - fără o cauză aparentă, formă cea mai frecventă la sugar,
ipoteza patogenică fiind hipertrofia plăcilor Payer de la nivelul intestinului,
survenită în urma unor infecţii sau enterocolite;
• diverticulul Meckel - ce poate constitui capul fix de invaginaţie, formă
frecventă la preşcolari şi şcolari;
• polip intestinal - tot la aceleaşi grupe de vârstă;
• limfosarcom al valvulei ileo-cecale - cu invaginaţie subacută sau cronică
la copilul mare;
• hematom al mucoasei intestinale - la copii preşcolari sau şcolari cu
purpura anafilactoidă Henoch-Schonlein (diagnosticul în această situaţie
fiind foarte dificil, purpura însăşi manifestându-se cu dureri abdominale).
Factori de risc:
• vârsta - cele mai multe cazuri de invaginație intestinală sunt întâlnite
la copiii mai mici de 3 ani;
• sexul – invaginația intestinală este mai frecventă la baieți;
• malformațiile intestinale - cresc probabilitatea ca un copil să fie
diagnosticat cu invaginație intestinală;
• antecedente de invaginație intestinală - copiii care au mai avut un
astfel de episod au un risc mai mare de a fi diagnoticați din nou cu
această tulburare.
Tabloul clinic:
• Primul semn al acestei tulburări este plânsul puternic cauzat de durerea
abdominală intensă. Unii copii își duc genunchii la piept din cauza acestor
dureri. De obicei, durerile apar la început la un interval de 15 – 20 de
minute, pentru ca apoi să dureze mai mult și să revină mai des.
Alte simptome frecvente sunt:

 scaun cu mucus sau sânge;

 stări de vomă;
 umflătură în abdomen;
 letargie;
 diaree;
 febra.
*Nu toți copiii au aceste simptome sau au doar câteva. La copiii mai mari,
durerea poate fi singurul simptom.
Diagnostic:
• Examenul fizic - medicul palpeaza abdomenul și este posibil să depisteze
porțiunea de intestin cu invaginație.
• Tuşeul rectal - se evidenţiază mucozităţi sanghinolente pe mănuşă, iar
uneori se poate palpa capul de invaginaţie atunci când aceasta a ajuns la
nivelul sigmoidului.
• Radiografia abdominală simplă - poate evidenţia imagini de ocluzie, cu
niveluri hidro-aerice şi anse dilatate, opacitate în cadranul inferior drept al
abdomenului.
• Ecografia abdominală - descrie aspecte de ţintă sau semnul
pseudorinichiului, determinate de pereţii edemaţiaţi ai ansei invaginate.
• Clisma baritată şi insuflaţia aerică - explorările cel mai des folosite în
diagnosticul invaginaţiei intestinale. Clisma baritată, în zona capului de
invaginaţie, generează aspecte considerate clasice ca trident, bident,
cocardă.
Tratament:
• rehidratarea venoasă – una din primele măsuri întreprinse;
• sondă de drenaj naso-gastric – decompresia intestinală;
• tratament antibiotic;

• Corectarea invaginației intestinale se face prin:

 clisma cu bariu sau cu aer;
 intervenție chirurgicală (în cazul în care intestinul este fisurat, în
urma eşecurilor metodei conservatoare, cazurile mai tardive de 8-10
ore de la debut, sau în prezenţa semnelor de ocluzie sau peritonită).
* În unele cazuri, invaginația este temporară, trecând de la sine fără
tratament.
Complicații:
• În absența tratamentului, invaginația intestinală cauzează complicații,
unele amenințătoare de viață. Tulburarea duce la reducerea sau oprirea
circulației sangvine în intestinul afectat. În absența vascularizației,
porțiunea intestinală afectată moare. Acest lucru favorizează
perforarea peretelui intestinal, care poate duce la peritonită.
Boala aderențială
• Ocluzia intestinală acută la copii cauzată de boala aderențială, este o
afecțiune gravă, destul de des întîlnită în chirurgia abdominală, ce
necesită intervenție chirurgicală de urgență.
Cauza:
• unul din factorii de bază - infectarea cavității abdominale cu flora rezistentă
la antibiotice, procesul îndelungat favorizând în mod cert dezvoltarea
intensă a aderențelor;
• fenomenele de alergizare;
• modificările sistemului imun;
• alt factor evident în formarea aderențelor - trauma intraoperatorie a
intestinului și dereglarea integrității peritoneului pariental pe traiect lung în
caz de laparotomie;
• ereditar - în ultimii ani au apărut date despre legătura dezvoltării bolii
aderențiale cu tipul de acetilare, fiind constatat că la copii ce au suportat
intervenții chirurgicale în baza apendicitei acute procesul aderențial al
cavității abdominale se dezvoltă predominant la copii cu timpul rapid de
acetilare.
Tabloul clinic:
Manifestările bolii adrențiale la copii sunt diverse și în mare măsură depind
de gradul și nivelul încarcerării intestinului, durata bolii, răspândirea
procesului adrențial, vârsta copilului, etc.

• Deosebim : forma precoce și tardivă a bolii adrențiale.

 Boala adrențială precoce se dezvoltă în primele 3-4 săptămâni, cea tardivă

- după luni și ani de la intervenție.

 Boala adrențială precoce de obicei se dezvoltă pe fonul unei pareze majore

a intestinului.
• Simptomatologia la această etapă a bolii este neclară din cauza stării
generale grave a copilului. Treptat sindromul dureros capătă caracter de
accese, apare voma multiplă, cresc în intesitate semnele de deshidratare și
toxicoză. Palparea abdomenului devine dureroasă, se dezvoltă semne
peritoneale.

• Scaunul de sinestătător lipsește.

• Meteorism
• Asimetria abdomenului
• Peristaltism accelerat
 Diagnostic:
• În majoritatea cazurilor boala aderențială se observă începând cu ziua 5-6 până la sfârșitul
saptămânii a 2-a după intervenție.
• Examenul radiologic permite de a constata date de ocluzie intesinală mecanică, totală sau
parțială. Pe clișeul panoramic se depistează nivele hidroaerice, și ansele intestinale ditinse.
Paralel se termină pasajul substanței de contrast(sulfat de bariu) pe traiectul tractului
intestinal.
• Examenul ecografic permite de a vizualiza ansele intestinale distinse, cu conținut lichid.
Cu scop de a diferenția ocluzia intestinală dinamică de cea mecanică, se efectuează
stimularea intestinului, dacă după stimulare la ecografie ansele intestinale nu se micșorează
în dimensiuni și se determină mișcarea ‘de pendulă’ a himusului se poate presupune
ocluzia intestinală dinamică.
• Laparoscopia - are ca scop determinarea localizării procesului adrerențial ce provoacă
ocluzia intestinală. Se apreciază răspândirea procesului adrențial, poziția anselor intestinale
și mobilitatea, umplerea cu aer, modificările seroasei, prezența lichidului liber, caracterul
acestuia și modificările peritoneului parietal, modificările în epiploon și implicarea acestuia
în procesul adrențial.
Tratament:
• Tactica intraoperatorie – se va efectua cu conservatism maxim,
deoarece fiecare intervenție chirurgicală stimulează dezvoltarea
aderențelor. Atent se va efectua adezioliza și visceroliza.
Volvulus
• Volvulusul intestinal este o malformație manifestată prin răsucirea
unei porțiuni a tubului digestiv.

• În cazul copiilor, este vorba de volvulus intestinal congenital, care se

dezvoltă în perioada de dezvoltare intrauterină. La copii, volvulusul
intestinal este, de cele mai multe ori, asociat cu malrotația intestinală,
o anomalie a procesului normal de fixare a intestinului.
Cauza:
• La copilul cu volvulus, intestinul nu se fixează într-o poziție normală,
ceea ce duce la răsucirea lui. Din această cauză, apar obstrucția și
intreruperea alimentării cu sânge în zona afectată, putând să survină o
necroză a țesutului respectivei porțiuni a intestinului.
Tabloul clinic:
• Sânge în scaun / scaun închis la culoare;
• Constipație / defecație dificilă;
• Abdomen umflat;
• Durere abdominală;
• Stări de greață;
• Vomă cu conținut de culoare verde.
Diagnostic:
• În afară examinării fizice, este nevoie și de alte teste pentru diagnosticarea
volvulusului intestinal:

 test pentru depistarea prezenței sângelui în scaun (hemoragii oculte în

materiile fecale);
 test de sânge pentru determinarea nivelului electroliților;
 radiografia abdominală pe gol – poate arăta o posibilă existență a
obstrucției intestinale;
 clisma cu bariu;
 ecografia abdominală;
 tomografia computerizată abdominală.
Tratament:
• În cele mai multe cazuri, este nevoie de intervenție chirurgicală pentru
corectarea volvulusului intestinal. În cadrul acesteia, se repoziționează
intestinul, restabilindu-se circulația sangvină la acest nivel. De
asemenea, în situația în care necroza a survenit, este indepărtată
porțiunea de intestin afectată.

• Uneori, corectarea temporară a volvulusului de la nivelul intestinului

gros este posibilă prin colonoscopie. Ulterior însă, tot intervenția
chirurgicală este necesară pentru corectarea volvulusului.
Complicații:
• În absența tratamentului, volvulusul intestinal poate cauza ocluzie și
necroza țesutului intestinal. O altă complicație posibilă este sindromul
de intestin scurt.