SENZAȚIILE

• Noțiuni introductive;
• Relația dintre sensibilitate și motricitate;
• Definirea și specificul psihologic al senzațiilor;
• Calitățile senzațiilor.
 NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Proprietate biologică generală;
EXCITABILITATEA Asigură posibilitatea de a recepționa influențele externe și de a
răspunde la ele selectiv, printr-o STARE DE MODIFICARE
INTERNĂ;

NU REPREZINTĂ O EXPRESIE A UNUI ORGAN

SPECIALIZAT;
REACȚII Orientate preponderent către
NESPECIFICE, apărarea față de stimulii nocivi;

PRIMARE,
Stimularea unei anumite porțiuni a corpului
SIMPLE, produce anumite modificări de natură
ÎNNĂSCUTE biochimică/biofizică; astfel, starea de
excitație se propagă din aproape în
aproape.
 Are la baza excitabilitatea și permite dezvoltarea unor comportamente
SENSIBILITATEA adaptative, în raport cu stimulii din mediul înconjurător;

Din punct de vedere evolutiv această funcție s-a dezvoltat odată cu

apariția organelor cu funcții receptoare diferențiate și, apoi, prin
PROPRIETATE PSIHICĂ construirea unor căi specifice de conducere a excitație și a ZONELOR
DE PROIECȚIE SPECIALIZATE ÎN ANALIZA ȘI SINTEZA
SEMNALELOR;

”FORMA EMBRIONARĂ Se mai referă și la capacitatea omului de a fi sensibil la stimuli

A REFLECTĂRII de intensitate foarte scăzută (aspect care demonstrează și
PSIHICE” (Alexei nivelul înalt de receptivitate senzorială al omului);
Nikolaevich Leontiev)
STĂ LA BAZA TUTUROR
CELORLALTE PROCESE
PSIHICE SUPERIOARE;
REACȚIE COMPORTAMENTE
ADAPTATIVE, MAI
SELECTIVĂ ȘI COMPLEXE
DIFERENȚIATĂ
 RELAȚIA DINTRE SENSIBILITATE ȘI
MOTRICITATE
SENSIBILITATEA se dezvoltă în
MOTRICITATEA devine un servo-mecanism
perspectivă și în legătură cu dimensiunile
al orientării senzoriale;
motorii;

Declanșează, menține și Constituie mijlocul prin

adâncește motricitatea intermediul căruia se realizează
Dezvoltarea cognitivă și finalizează sensibilitatea
își are originile în
dezvoltarea senzorio- Datorită mișcării, organismul
motorie (acesta fiind, viu receptează o varietate de
desigur, progresivă) stimuli, iar acest aspect impune
diferențierea lor și stabilirea
Sensibilitatea și mișcarea realizează o unui raport cu sens adaptativ;
corelare structurală și funcțională,
alcătuind împreună un sistem unitar de Explorarea activă a stimulilor, detectarea unor însușiri și
COMANDĂ ȘI CONTROL, dotat cu integrarea lor într-o imagine semnificativă este favorizată de
capacitatea de AUTOREGLARE; mișcare;
 DEFINIREA SENZAȚIEI

ZLATE propune trei perspective de 1. PRIN OPOZIȚIE CU EXCITAȚIA – senzația implică transmiterea
definire: mesajului a mesajului nervos până la centrii corticali. Deși excitația poate
determina o anume reacție comportamentală, unii stimuli pot rămâne pur
și simplu reflexogeni și nu angajează în mod direct o senzație;
”SENZAȚIA ESTE
PROCESUL PSIHIC DE 2. PRIN OPOZIȚIE CU PERCEPȚIA – evidențierea superiorității
RECEPTARE ȘI percepției, percepția fiind procesul prin intermediul căruia stimulii sunt
PRELUCRARE A interpretați, analizați și integrați cu alte informații senzoriale;
STIMULILOR DIN MEDIUL
EXTERN SAU INTERN PRIN
INTERMEDIUL UNOR 3. PRIN INTEGRARE PSIHOFIZIOLOGICĂ – paradigma identității
ANALIZATORI funcționale dintre senzație și conștiință, a simți și a fi conștient este unul
SPECIALIZAȚI ÎN și același lucru (P. Slazi). Ideea unei perfecționări a senzațiilor ca urmare
VEDEREA ELABORĂEII a perfecționării activității mintale a individului;
UNEI IMAGINI CU EFECT
ADAPTATIV”.
Din punct de vedere psihologic specificul senzației este
conferit de:

• Existența unor stimuli în raport cu care există analizatori specializați

(stimulii specifici sau modali de ordin: optic, acustic, chimic, termic,
mecanic);
• Existența analizatorului ca organ de simț (receptorul, căile de
transmitere și zona de proiecție corticală);
• Procesarea primară – senzația se realizează numai în condițiile
prezenței stimulului în câmpul de acțiune al analizatorului;
• Un conținut informațional specific – senzația reflectă însușirile
concret-intuitive, simple, primare ale obiectelor și fenomenelor;
 CALITĂȚILE SENZAȚIILOR

1. INTENSITATEA
Exprimă relația dintre magnitudinea stimulului și forța senzației;
SENZAȚIEI

Senzația atinge un prag de intensitate conștientizată în condițiile în care

stimulul se manifestă cu o anumită magnitudine;
LEGEA PRAGURILOR
SENZORIALE
Fiecare senzație prezintă un prag maximal care, dacă este depășit,
provoacă trecerea la un alt nivel calitativ (senzație nespecifică sau de
durere);
2. DURATA SENZAȚIEI Relația dintre durata stimulării și durata de manifestare a senzației;

Fiecare senzație are un anumit timp de latență, neuronul funcționează

Durata imaginii
după legea ”totul sau nimic”, există un anumit timp de reacție;
senzoriale se realizează în
concordanță cu durata
stimulării, însă există și o
serie de limitări:
Postefect – senzația nu-și încetează acțiunea spontan după încetarea
acțiunii stimulului (există o corespondență între viteza de deplasare a
unui stimul luminos perceput în întuneric și post efectul excitator al
celulelor de pe retină: la viteze mari ale stimulului se constată un post
efect lung, la viteze mici un post efect scurt;
 3. CALITATEA IMAGINII
SENZORIALE
Calitatea stimulilor, natura
acestora este în strânsă
legătură cu calitatea,
specificul imaginii senzoriale;
Un atribut al conținutului informațional specific
diferitelor modalități senzoriale;
• Stimuli optici – senzații vizuale;
• Stimuli acustici – senzații auditive;
• Stimuli chimic – senzații gustative și
olfactive;
• Stimuli mecanici – senzații tactilo-
chinestezice;
• Stimuli termici – senzații termice.
 4. TONALITATEA AFECTIVĂ A
IMAGINII SENZORIALE
DECLANȘEAZĂ MECANISME DE
APĂRARE ALE ORGANISMULUI,
ÎL PUNE ÎN STARE DE ALERTĂ;
Trăire afectivă simplă, primară, slab diferențiată, slab
verbalizată și evident slab conștientizată;
Intensitatea tonalității afective evidențiază implicațiile
adaptative ale senzației;
Într-o ordine descendentă:
• Senzația de durere;
• Senzațiile vestibulare, organice, interne;
• Senzațiile olfactive;
• Senzațiile gustative;
• Senzațiile auditive;
• Senzațiile vizuale;
 Importanța și semnificația senzației pentru cunoaștere
5. VALOAREA COGNITIVĂ
senzorială;

Inversare a ierarhiilor în raport cu tonalitatea afectivă;

În prim plan se impun senzațiile vizuale, apoi cel

auditive, tactilo-chinestezice, etc.