Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de rãzboi”

Camil Petrescu

1.Poetica “ noului roman”

.Romanul camilpetrescian
3.Romanul psihologic- trãsãturi
4.Tema inadaptãrii intelectualui la lume
 Confundat în epoca sa cu Cezar Petrescu, nefiind un
reprezentant fidel al acelei epoci sau la fel de celebru
precum Sadoveanu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, Camil
Petrescu a cunoscut consacrarea odată cu apariţia
romanelor sale: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de război” şi „Patul lui Procust”, activând ca romancier,
dramaturg , publicist, poet si după 1942 ca academician.
Considerat precursor al „noului roman”, Camil Petrescu
introduce în literatură autenticitatea , schimbând ,astfel
rostul literaturii, care nu e chemată sã delecteze, ci să
aducă revelaţia unei realităţi , iar „dacă ni se mai
întâmplă, deci, să deschidem o carte , o facem cu aceea
care ne aduce ecoul, rasunător al vieţii trăite” şi acest
lucru se întâmplă tocmai pentru că şi cititorul are parte de
o mutaţie în psihologia sa, lucru ce se petrece într-o eră
în care apar scriitori care în opinia lui Camil Petrescu

Preliminarii anulează epoci de literatură, asemeni lui Marcel Proust ,

André Gide , Malraux şi care ajung să-i fascineze şi pe
scriitorii români. Într-o primă fază a creaţiei sale
romaneşti , Camil Petrescu este fidel esteticii proustiene,
îşi construieşte prima parte a romanului „Ultima noapte
de dragoste , întâia noapte de razboi” sub forma unei
confesiuni a protagonistului romanului, iar a doua parte a
romanului asemănător unui jurnal de campanie, precedat
de nişte mărturii intime ale celui care-l redactează .
Acest
Acestdemers
demersare areloc
loc sub
sub pecetea
pecetea unei epoci epoci înîncare
caree e
evidentă
evidentănevoia
nevoiade de afirmare
afirmare aa unei identităţi
identităţi culturale
culturalea a
însăşi
însăşi
societaţii
societaţii
româneşti,
româneşti,
Camil Petrescu
Camil Petrescu
fiind apropiatfiindde
apropiat deluidemersurile
demersurile Eugen Lovinescului EugenînLovinescu
acest sens în acest
şi cu
încercarea
sens şi cu de încercarea
„sincronizare” de „sincronizare”
cu literatura europeană,
cu literaturaîn
acest contextînînscriindu-se
europeană, acest contextîncercarea
înscriindu-se de încercarea
autodefinire de a
scriitorului,
autodefinireadoptarea
a scriitorului,
unui anumit
adoptareadiscurs
unuiliterar.Pe
anumit discurs
terenul
epocii
literar.Pe
moderne terenul
individul
epocii
e totuşi
moderne
alienat,individul
el nu areeîncătotuşi
bine
conturată
alienat, el
personalitatea
nu are încăscriitoricească,
bine conturatăexistă personalitatea
în epocă un
întreg
scriitoricească,
amalgam deexistă
curente în şiepocă
revisteunliterare,
întregdirecţii
amalgam diverse
de
legitimate
curente de şi discursuri diferite,
reviste literare, cel maidiverse
direcţii adesealegitimate
contrare, de cum
discursuri
este diferite,
cazul disputei cel tradiţionalişti
dintre mai adesea contrare, cum este
şi modernişti.
cazul disputei dintre tradiţionalişti şi modernişti.
Camil Petrescu îşi afirmă adeziunea la
doctrina modernistă, în articolul Noua
structură şi opera lui Marcel Proust
din „Revista Fundaţiilor Regale”
,noiembrie, 1935, optând pentru o nouă
formulă literară, aleasă în mod
conştient deoarece conştiinţa literară a
lumii este tulburată în mod esenţial de
către Marcel Proust, potrivit concepţiei
scriitorului fiind poate singurul care se
integrează structurii culturii moderne,
şi pe de alta parte i se pare că literatura
care-i este contemporană şi care nu ţine
pasul cu evoluţia realizată de ştiinţă şi
filozofie, devine anacronică. El reţine în
acest sens afirmaţia lui Ortega y Gasset
că „vechea literatură”a fost anulată de
noua formulă pe plan european, cu toate
că Proust şovăie în diferite direcţii
ideologice, exprimă opinii contradictorii
despre suflet, iubire şi artă.
 1.Poetica noului roman
•Astfel, scriitorul abandonează cu bună ştiinţă canoanele
tradiţionale impuse în roman, le consideră nemulţumitoare,
ineficiente, depăşite chiar. Romanul camilpetrescian ocoleşte in
mod voit ficţiunea convenabilă, textul fară probleme, în el există o
singură perspectivă a naratorului personaj care vorbeşte despre
sine, care nu e omniscient, de asemenea există reveniri, uneori
blanck-uri, dezvăluirea e progresivă în roman, nu e liniară, se
încurajează procesul de autocunoaştere a personajului. Camil
Petrescu nu ţine la construcţia „tricotată” a romanului, el o doreşte
pe cea arhitecturală, explicând de asemenea, în Noua structură si
opera lui Marcel Proust faptul că e cu neputinţă ca un scriitor să fie
omniscient, nu se poate sã joace teatrul ştiinţei asupra
intâmplărilor din minţile şi inimile personajelor, relevarea
întâmplărilor nu se poate face decât prin descoperire, treptat, prin
asumpţii, prin bănuieli, verificate sau nu. Astfel se diminuează
importanţa evenimentelor şi iese la suprafaţă analiza psihicului, a
trăirilor interioare, a dramelor sentimentale. Se înregistrează prin
toate acestea un adevărat atac şi în final distrugerea schemelor aşa-
zis tradiţionale, textul merge uneori până la crearea confuziei
datorită renunţării la convenţiile literare ale romanului realist .
2. Romanul camilpetrescian
Orientarea către interior în defavoarea exteriorului se datorează şi
ea noii formule adoptate şi ghidate de înnoirile care se înregistrează pe
terenul psihologiei, înnoiri aduse de Henri Bergson şi care privesc noul
concept al timpului, intuiţia apreciată drept importantă în defavoarea
intelectului, explicaţia fiind că raţiunea nu ne dă decât forme
aproximative, globale: „un concept nu se poate aplica realităţii
concrete, numai cunoaşterea intuitivă, nemijlocită ne dă aspectul
originar, mobilitatea vie, inefabilul devenirii...calitatea şi intensitatea”.
Aceste idei au fost preluate de Camil Patrescu în acest context al
conturării modernismului literar românesc, al inventării de noi forme,
al conturării unei literaturi urbane, înregistrându-se astfel o trecere de
la mediul rural de care erau preocupaţi tradiţionaliştii, la mediul
urban, dovedind astfel o forţă reformatoare într-o perioadă destul de
dificilă cum a fost cea de după Primul Război Mondial, oferind
vitalitate unei literaturi dominate de lirism şi idilism, spre a trece la
adevărata literatură epică şi având resurse nelimitate, chiar şi o
neaşteptată rezistenţă în faţa multor obstacole datorată tradiţiei,
mentalităţilor, prejudecăţilor societăţii marcate totuşi de anumite
presiuni socio-istorice .
3.Romanul psihologic- trãsãturi
 Romanul realist psihologic îşi propune analiza vieţii interioare a personajelor,
urmând astfel firesc observaţiile lui Henri Bergson care susţine cãviaţa interioară este
adevărul existenţei umane, iar cel care o poate cel mai bine urmări este scriitorul,
acesta având la îndemână observaţia psihologică şi limbajul artistic, care să traducă în
cuvinte frământări, drame emoţionale şi intelectuale, ideile şi pasiunile umane.
 Interesul cade astfel asupra interiorităţii, a vieţii personale, a secretivităţii
dezvăluite , secretivitate ce stârneşte curiozităţi ( i.e. “ everyone has a skeleton in the
cupboard” – fiecare are un schelet în dulap, adică un secret care-l macină sau care-l face să se
simtă stânjenit, ruşinat )
 Romanul psihologic camilpetrescian adoptă iniţial modelul pruostian constând în
naraţiunea homodiegetică, focalizarea internă, surprinderea tuturor amănuntelor pe care
le receptează conştiinţa, în acest sens Proust notând : “Omul este faptura ce nu poate ieşi din
sine, ce nu-i cunoaşte pe ceilalţi decât pe sine, şi, spunând contrariul, minte. “
 Neputând cunoaşte in totalitate pe ceilalţi, scriitorul poate să cuprindă în scrierile sale
in intregime doar o perspectivă unilaterală, aprofundând astfel cunoaşterea unei singure
conştiinte, investigaţia psihologiocă oprindu-se asupra sentimentelor, capriciilor şi
revelaţiilor memoriei, complexităţii proceselor sufleteşti provocate de o singură
senzaţie
 Dacă prima parte a romanului “ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război “
urmăreşte fidel modelul proustian, a doua parte a acestuia este construită sub forma unui
jurnal de campanie în care sunt înregistrate evenimente dramatice din Primul Război
Mondial : “ Drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii , măcelul şi
foamea, cât această permanentă verificare sufletească, acest continuu conflict al eului
tău, care cunoaşte astfel ceea ce cunoştea într-un anumit fel.”
4. Tema inadaptãrii intelectualului la lume
•Figura exemplară a intelectualului inadaptat la societatea vorace şi stãpânită de idealuri
banale, materialiste, înguste este reprezentată de către protagonistul romanului – Ştefan
Gheorghidiu, personaj ce resimte alienarea în lumea mondenă bucuresteană, astfel acesta
recurgând în repetate rânduri la o analiză ce se vrea lucidă în faţa evenimentelor în care este
implicat – fie în relaţia sa cu Ela, soţia lui, fie în mediul familial sau chiar pe frontul din Primul
Război Mondial.

•Dragostea şi războiul reprezintă pentru erou cele două modalităţi de

autocunoaştere, prima dintre ele marcând , aşa cum recunoaşte însuşi prozatorul
marca devenirii individuale, a cunoasterii prin iubire, iar cea de-a doua reprezintă
experienta unui război dramatic în care experimentează teama pentru propria
viaţă, camaraderia, sacrificiul, simţul puternic al onoarei şi descoperă astfel o
iubire mult mai mare decat cea egoistă pentru Ela – iubirea colectivă, a semenilor
implicaţi într-un “joc al morţii” , solidaritatea necondiţionată şi simţul răspunderii
Marck Chagall Musee national Marck Chagall
pentru vieţile celor pe care-i are în subordine.
•Experienţa frontului devine cu atât mai importantă cu cât ea
dezvăluie inconştienţa politicienilor vinovaţi de starea absolut
precară a armatei române, incompetenţa comandanţilor şi
orgoliile nemăsurate, slaba instruire militară a soldaţilor, lipsa
proviziilor şi aspectul general de improvizaţie şi amatorism .
•Romanul devine astfel unul al unei constiinţe febrile, capabilă
de o fină şi necruţătoare autoanaliză, cât şi de judecăţi de
valoare, fie ele şi amare în ceea ce privesc constatările de pe
front- rodul percepţiilor senzoriale şi intelectuale.
•În aparenţă orgolios şi inflexibil, eroul dovedeşte însă calităţi
umane remarcabile ( generozitate , înţelegere, onoare) şi se
dovedeşte a fi un spirit lucid şi absolutizant, aplicând analizei
realitătii tipare filosofice – idealul iubirii, umanului, dreptăţii,
adevărului, libertăţii, din acestea decurgând însă adevãrate
incompatibilităţi. Printre acestea se numără însăşi cea dintre el
însuşi şi soţia sa Ela, dintre el şi familie, societatea mondenă,
politicieni, afacerişti, realitatea tragică a frontului.
 Bibliografie
 Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Bucureşti, Editura
Minerva, 1975
 Cornel Ungureanu, Proza româneascã de azi, Bucureşti, Editura Cartea Româneascã,
1985
 A. Sasu, Mariana Vartic, Romanul românesc în interviuri, II, Bucureşti, Editura
Minerva, 1985
 Matei Cãlinescu, Cinci feţe ale modernitãţii, Bucureşti, Editura Polirom, 2005
 Sanda Berce, Nostalgia prezentului şi modernitatea romanului românesc, Cluj -
Napoca, Editura Echinox, 2000