GENERALITĂŢI.

TERMINOLOGIE
• Kinetologia (kineziologia)= știința care se ocupă cu studiul
mișcării organismelor vii și al structurilor care participă la
aceste mișcări.
• Kinetologia medicală (profilactică, terapeutică și de
recuperare) studiază mecanismele neuromusculare și
articulare care îi asigură omului activitățile motrice normale
și constată, analizează și corectează deficienţele acestor
mecanisme: hipo/hipertonia musculară, redoarea
articulară, lipsa coordonării mișcărilor.
• Gimnastica medicală are un domeniu mai limitat, ca
obiective și ca mijloace; scopul ei principal este de
menținere a formei fizice și de reducere a unor deficiențe
funcționale, utilizând exerciţii, procedee şi metode bazate
pe modelul atitudinii şi mișcărilor fiziologice ale corpului
omenesc.
Mijloacele terapeutice folosite pentru corectarea
deficienţelor fizice
 Exerciţiul fizic = o activitate statică sau dinamică,
executată în limitele anatomice şi fiziologice ale
corpului, în perfecte condiţii de igienă.
 Procedeul = exerciţiul fizic specializat şi
perfecţionat, folosit pentru a ajunge la un anumit
rezultat: procedee pentru creşterea/scăderea
intensităţii efortului fizic
 Metoda = asocierea exerciţiilor şi procedeelor
într-o ordine logică, utilă, servind aceleiaşi funcţii
(metode pentru aparatul respirator, cardiovascular,
digestiv).
 Efectele exerciţiilor fizice:
 efecte morfogenetice / plastice: contribuie la
producerea formei şi structurii întregului corp
(împreună cu alţi factori morfogenetici) şi se
răsfrâng în general asupra elementelor anatomice
ale aparatului locomotor: oase, articulaţii, muşchi;
 efecte fiziologice asupra aparatului locomotor (↑
forţa musculară, mobilitatea articulară,
coordonarea neuromotorie şi abilitatea) şi asupra
tuturor funcţiilor organismului (↑ funcţiile
respiratorie şi cardiovasculară, absorbţia de la
nivelul intestinului, nutriţia şi excreţia).
 efecte educative, mai ales în perioada de
creştere (contribuie la formarea atitudinii corpului,
a mişcărilor şi gesturilor, a tuturor manifestărilor cu
caracter motric)
Principii de bază ale exerciţiului fizic:
- exerciţiile se execută lent, fără bruscări, ritmic
- exerciţiile trebiue să se bazeze pe poziţii de start
stabile, solide, care să faciliteze travaliul muscular
- progresivitatea exerciţiilor va fi lentă, de la stadiile
cele mai joase de forţă musculară, redoare sau
incoordonare, spre exerciţii cu forţă, amplitudine
sau coordonare aproape normale (progresivitatea în
timp: ↑ treptată a duratei exerciţiului)
- exerciţiile de tonifiere musculară se vor executa
întotdeauna pe toată amplitudinea de mişcare articulară
posibilă
- din alternanţa exerciţiu-relaxare se crează ritmul
exerciţiului: cu cât un exerciţiu a necesitat o contracţie
musculară mai intensă, cu atât pauza de relaxare care
urmează va fi mai lungă, pentru restabilirea circulaţiei;
- exerciţiul fizic va urmări întotdeauna un scop:
- poate antrena un segment / o parte a corpului, cu scopul
refacerii funcţiei motorii a acelui segment
- poate antrena corpul întreg: antrenarea cardiovasculară,
creşterea metabolismului, reechilibrarea endocrină şi
psihică, dezvoltarea armonioasă generală.
Pentru corectarea deficienţelor fizice se folosesc exerciţii
statice şi exerciţii dinamice.
Exerciţiile statice corective constau din poziţii (posturi) şi
din contracţii izometrice.
Poziţiile din gimnastica medicală sunt de 2 tipuri:
 fundamentale: ortostatică (stând), şezând, pe genunchi,
culcat (decubit), atârnat;
 derivate: rezultă din cele fundamentale prin modificarea
poziţiei capului şi gâtului, membrelor superioare, inferioare
sau a trunchiului (există peste 100 de poziţii derivate).
În funcţie de atitudinea corpului în timpul menţinerii lor,
poziţiile pot fi:
corecte, când respectă atitudinea normală globală sau
segmentară;
 corective, când se realizează o corectare parţială a
deficienţei globale sau segmentare;
 hipercorective, când se obţine nu numai corectarea
poziţiei, ci chiar aspectul invers al deficienţei.
Poziţiile corective şi hipercorective sunt derivate din
poziţiile fundamentale, pot fi simetrice sau asimetrice şi se
obţin prin modificări ale poziţiei capului şi gâtului,
trunchiului, membrelor superioare şi inferioare.
Exerciţiile statice se mai pot folosi şi sub forma exerciţiilor
izometrice = menţinerea unei poziţii corective sau
hipercorective mai mult timp, împotriva gravitaţiei sau a
altor rezistenţe.
 Exerciţiile dinamice se pot realiza sub formă de:
- mişcări pasive
- active libere
- active cu rezistenţă (concentrice şi excentrice).
Exerciţiile dinamice corective pot fi:
1. exerciţii active pentru cap şi gât, trunchi, membre
superioare şi inferioare, executate liber sau împotriva unei
rezistenţe (mingi medicinale, gantere, bastoane, rezistenţă
mecanică);
2. exerciţii de respiraţie cu caracter corectiv se execută
liber sau în timpul exerciţiilor de trunchi şi de membre
superioare, din poziţii simetrice sau asimetrice care să nu
stânjenească mişcările toracelui;
exerciţiile de respiraţie se vor efectua la sfârşitul părţii
introductive şi în partea fundamentală a programului de
recuperare, după exerciţiile cortective mai grele;
3. exerciţiile aplicative cu caracter corectiv se folosesc
pentru educarea sau reeducarea deprinderilor motrice de
bază:
 mers cu structură corectivă pentru deficienţa primară
(mers pe vârfuri pentru corectarea cifozei, mers cu
genunchii îndoiţi şt trunchiul vertical pentru corectarea
lordozei);
se folosesc în partea introductivă şi finală a programului de
recuperare medicală.
 exerciţii de târâre (se execută din poziţii cu bază de
susţinere mare şi centrul de greutate apropiat de ea şi
angrenează în lucru grupe musculare mari)
 exerciţii de echilibru (simple sau asociate cu
purtarea de obiecte uşoare) determină o solicitare
simetrică a muşchilor antagonişti
 suspensii :
- pasive, efectuate cu ajutorul unor aparate
- active, prin forţa membrelor superioare
- complete, realizate pe verticală
- incomplete, pe plan oblic sau cu sprijinul membrelor
inferioare
 exerciţii de redresare = adoptarea unor poziţii
corective sau hipercorective, pasiv/activ şi menţinerea
lor o perioadă de timp bine determinată;
- redresările pasive se asociază cu tracţiuni, presiuni sau
suspensii imprimate asupra segmentului deficient de către
kinetoterapeut sau de unele aparate mecanice;
cele mai eficiente redresări se obţin din poziţia culcat sau
atârnat;
- redresările active = autocorectări progresive ale atitudinii
corpului, imprimând şi menţinând poziţii corective prin
încercări repetate şi insistente în faţa oglinzii;
contribuie la formarea reflexului de atitudine corectă a
corpului şi se execută din posturile stând sau şezând.