Eșecurile

în
Guvernanța Corporativă
 Polaritatea sistemelor de guvernanță corporativă

Modele de guvernanță corporativă

Sistemul Anglo-
European Asiatic
American
 Sistemul american de guvernanță corporativă

•formal, autoritatea principală a guvernanţei o reprezintă acţionarii;

•substanţial, organul fundamental îl constituie consiliul de administrație,

care are ca responsabilitate gestionarea activităţii (monitorizarea
conducerii, verificarea performanţei financiare și realizarea resurselor,
asigurarea respectării prevederilor legale, garantarea responsabilităţii
sociale a entităţii).

•existenţa unui singur organ de conducere, atât cu atribuţii directive, cât și

de control.

•rolul băncilor este limitat;

•nivel sporit de transparenţă și de ușurință în dobândirea de informaţii.

 Sistemul britanic de guvernanță corporativă

•existența unui singur organ responsabil de conducerea societăţii, "board-ul",

care îndeplinește funcția de gestiune și cea de control. Responsabilitățile
acestuia vizează obiectivele strategice ale companiei, controlul
managementului, informarea acţionarilor cu privire la procesul gestiunii,
transmiterea informațiilor obținute realizându-se prin respectarea principiului
de transparență "openess";

•prezența administratorilor externi sau directorilor non-executivi (out side

directors), care asigură măsuri independente în deciziile fundamentale de
gestionare, strategii, performanțe și în administrarea resurselor;

•acţionarii numesc directorii și auditorii, pentru buna gestionare a activităţii și

garantează pentru corectitudinea activității desfășurate de managementul
companiei;
•puterea executivă este reprezentată de directorul executiv.
 Sistemul german de guvernanță corporativă

•consiliul de administraţie (vorstand sau management board), care are

atribuții de gestiune și de conducere;
•consiliul de supraveghere (aufsichtstrat sau suprevisory board), care are
sarcina de a verifica activitatea conducerii companiei (supervizarea situațiilor
financiare anuale, conferirea dispoziției societății de audit, aprobarea
achiziţiilor și/sau a investiţiilor importante) și funcţii importante în alegerea
și numirea sau chiar demiterea administratorilor;
•reprezintă o structură fundamentată pe controlul intern, fiind centrată pe
prezența acţionarilor puternici, cum ar fi băncile și nu pe influenţa pieţelor
financiare. Relaţiile dintre bănci și companii sunt foarte puternice, atât din
punct de vedere a finanţării investiţiilor, cât și în termeni de participare și de
control. Astfel, băncile au o serie de atribuții foarte importante
•autorităţile publice se implică foarte mult în desfășurarea activităţii
economice.
Sistemul de guvernanță corporativă din Japonia

•se bazează pe piață;

•sistemul financiar este bazat pe credit, acționariatul și

directoratul fiind încrucișate, iar implicarea băncilor este
frecventă și substanțială;

•o parte însemnată din capital este controlată de investitorii

instituționali;

•proprietatea este mai degrabă concentrată, decât dispersată;

•există o coeziune între activitatea corporativă și cea socială.

 Eșecuri ale guvernanței corporative

Parmalat
Principala firmă italiană în industria de lactate a ţării, unul dintre cei mai
prestigioşi producători mondiali de produse alimentare. Prabuşirea gigantei
companii reprezintă cel mai recent faliment răsunător din Europa. Astfel, la
sfârşitul lui februarie 2003, o emisiune de obligaţiuni Parmalat, în valoare
de 300 milioane euro, a eşuat pe piaţa bursieră, în principal din cauza lipsei
de transparenţă a grupului emitent. Acesta a fost însă doar un prim semnal,
fiind vizibile pentru prima dată suspiciuni legate de stabilitatea financiară a
companiei.
 Arthur Andersen

Falimentul acesteia este strâns legat de un alt eşec financiar ce va fi tratat în

paragraful următor, cel al gigantului american Enron. Astfel, Arthur Andersen
era firma de audit cu care coopera compania americană Enron, bucurându-se de
o solidă reputaţie şi făcând parte dintre cele mai mari cinci firme de audit şi
contabilitate pe plan international, aşa-numitul „Big Five”, alături de
PricewaterhouseCoopers, Deloitte Touche Tohmatsu, Ernst & Young şi KPMG.
În urma decăderii sale au rămas doar patru mari firme, grupate sub denumirea
de „Big Four”. Colapsul Enron a prejudiciat serios imaginea firmei Andersen,
având consecinţe grave asupra reputaţiei acesteia.
În data de 15 iunie 2002, Arthur Andersen a fost condamnată pentru
obstrucţionarea justiţiei şi pentru distrugerea intenţionată a documentelor
legate de auditarea companiei Enron.
 Worldcom
Worldcom, cea care a fost a doua mare companie de telefonie fixă la distanţă
din Statele Unite ale Americii, cu peste 20 de milioane de clienţi, asigurând
jumătate din traficul prin reţeaua de internet americană şi având, iniţial, o
impresionantă poveste de succes.

Într-un mediu propice dezvoltării, la jumătatea anului 1999, acţiunile companiei

au atins valoarea maximă, managerul acesteia, Bernard Ebbers, devenind o
vedetă pe celebrul Wall-Street. Astfel, compania pe care acesta o fondase raporta
constant rezultate financiare remarcabile, preţurile acţiunilor explodând şi
îmbogăţind acţionarii majoritari. Totul avea să se modifice însă, în urma unei
încercări nereuşite de preluare a rivalului mult mai mare, compania Sprint, în
acest mod începând să iasă la lumină unele afaceri dubioase şi conturi umflate ale
WorldCom.
Banca de Economii S.A., B.C. ”BANCA SOCIALĂ” S.A.,
B.C. ”UNIBANK” S.A.
Până în iunie 2015 BNM a oferit împrumuturi de urgență garantate de Guvern pentru
reabilitarea acestor trei bănci într-un volum echivalent cu 27,1 la sută din PIB. Aceste
credite au fost acordate fără o evaluare prealabilă a riscurilor de recuperare de către
autorităţi. Ele nu au fost rambursate de către bănci, influenţând în mod semnificativ
bugetul de stat, deoarece costurile de reabilitare a băncilor vor fi suportate de
contribuabili. Mai mult, de la sfârșitul lui octombrie 2014 până la sfârșitul lunii iunie 2015,
BNM a vândut 862,34 milioane de dolari SUA din rezervele valutare (ce a redus
rezervele cu 32,5%), aproximativ două treimi din aceste vînzări s-au produs ca urmare a
intervențiilor la Banca de Economii S.A. şi B.C. ”BANCA SOCIALĂ” S.A. Ca urmare,
pe parcursul primului semestru al anului 2015 moneda națională s-a depreciat brusc cu 20%
față de dolarul american. Ca urmare a acestei deprecieri, datoria de stat externă în lei a
crescut cu 28,8%. Inflația a crescut ajungând la rata de 13,6% în decembrie 2015, depășind
astfel nivelul țintă de inflație stabilită de BNM (5% +/- 1,5%). Costurile generate de inflație
și de deprecierea monedei naționale, reflectate prin erodarea valorii depozitelor
bancare și scăderea nivelului de trai, sunt suportate în prezent de către populația ţării.