Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Parintele Dumitru Staniloae
Parintele Dumitru Staniloae
COPILARIA
S-a născut la Vlădeni Brașov, ca ultimul dintre cei 5 copii ai lui Irimie
și Rebeca Stăniloae, nepoată de preot. Pe 4 octombrie 1930 s-a căsătorit cu
Maria (născută Mihu), iar în anul următor i s-au născut primii copii, doi
gemeni - Dumitru (moare în septembrie 1931) și Mioara (moare în 1945).
În 1933 se naște Lidia. Unicul nepot, Dumitru Horia, fiul Lidiei, se naște
în 1959.
STUDII
A urmat studiile la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov între 1914 și 1922;
Facultatea de Litere a Universității din București;
Facultatea de Teologie din Cernăuți (între anii 1923 - 1927);
La Cernăuți a obținut doctoratul în 1928;
Facultățile de Teologie din Atena (1927 - 1928), Munchen și Berlin (1928 - 1929) pentru a se
specializa în Dogmatică și Istorie bisericească;
Ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de
Dogmatică la Academia teologică “Andreian.a" din Sibiu;
A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 și ocupă această poziție până în 1946 ;
În 1947 este transferat prin chemare la Facultatea de Teologie din București, la catedra de Ascetică
și Mistică;
În 1948, odată cu transformarea Facultății în Institut Teologic de grad universitar, Dumitru
Stăniloae a fost încadrat ca profesor titular de Teologie Dogmatică și Simbolică;
SLUJIREA PREOTEASCA
Începând cu ianuarie 1934 și până în mai 1945 este redactor al publicației „Telegraful Român”;
Bunica a ţinut morţiş să-l vadă preot. Teologia l-a atras prin adâncimea problematicii ei.
OPERA
Lucrări teologice
Lucrări istorice
DETENTIA POLITICA
Este reținut de Securitate in 1959 pentru participarea la intalnirile „Rugului Aprins” de la Manastirea
Antim, a fost condamnat la cinci ani de inchisoare si trimis la Aiud, unde darurile sale sufletesti i-au
mangaiat pe intemnitati. Cei care au trecut pe acolo pastreaza in amintire chipul bland al Parintelui,
aureolat de sfintenie si har.
În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ținut luni întregi în regim de izolare.
Perioada de patru ani de puscarie politica, in fapt pentru motive de credinta,
Este eliberat în 1963, parintele si-a reluat cu aceeasi daruire lucrarea carturareasca.
Sosise pe la miezul noptii si asteptase cu minte in gara, pana in zori, ca sa nu ne sperie, sa nu ne
emotioneze suferinta extrema prin care trecuse, a fost o experienta care l-a apropiat si mai mult de
Dumnezeu. Suportase totul cu acea rabdare exemplara cu care a suportat atatea alte necazuri.
„Părintelui Stăniloae ştia cum să creeze comuniune între oameni diferiţi“;
„În prezenţa lui simţeam că Dumnezeu este Iubire“;
„Când vorbea despre Dumnezeu, vorbea ca despre Tatăl lui“;
“Sa rabdam cu tarie si smerenie suferinta ce ni s-a dat!”
CITATE DIN SCRIRILE PARINTELUI
“Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât
devine mai mult om.”
“Creştinismul este taina creşterii unei persoane din altă persoană.”
“Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui comuniune
cu Dumnezeu şi cu semenii.”
“Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării.”
„Religia nu e o teorie, ci un mod de-a fi”;
„Mântuirea stă în strânsă legătură cu responsabilitatea”.
AMINTIRI DESPRE PARINTELE DUMITRU STANILOAE
(16 noiembrie 1903 – 5 octombrie 1993)
„Parintele Dumitru Staniloae reprezinta un dar pretios al lui Dumnezeu facut Bisericii noastre si
omenirii”.
”Textele lui sunt un rod al iubirii si, in acelasi timp, o comunicare si o inaltare spre aceasta iubire”.
“Parintele Dumitru a avut experienta lui Dumnezeu. L-a cunoscut pe Dumnezeu. Si-a innobilat
talantii cu harul marturisirii, propovaduindu-L pe Hristos – prin cuvant si condei – in anii grei ai prigoanei
comuniste. Un dar al lui Dumnezeu pentru cei ce i-au stat in preajma”.
“Părintele unea în personalitatea sa, într-un chip armonios, pe preotul ortodox cu teologul de mare
iubire şi cuprindere, pe preotul căsătorit preocupat de Filocalie, pe omul înaintat în zile, dar cu duhul tânăr,
plin de iubire”.
“Când vorbea despre Dumnezeu vorbea ca despre Tatăl lui, ca despre un prieten apropiat, iar lucrul
acesta era molipsitor. Când erai acolo uitai cine eşti, ca atunci când te duci cu un vreasc prăpădit la foc, şi
lemnul acela se aprinde şi devine la fel cu focul”!
”Îl simt şi acum… Iar în întâlnirea cu el nu lipsea niciodată Dumnezeu, prezenţă mângâietoare şi
încurajatoare”.