Batiscaf

Istoric:

• Batiscaful (gr. bathys – adânc, skaphe – barcă) este un submersibil autonom (cu
propulsie proprie), pentru cercetări oceanografice la mare adâncime.Din marea
majoritate a batiscafurilor construite - 98% au atins adâncimea maximă de
scufundare de 6000 m.

• Ideea realizării unui batiscaf aparține lui Auguste Piccard, constructor de

aerostate și primul om care a urcat cu un balon în stratosferă, la altitudinea de
15.781 m în anul 1931 și care a aplicat principiul balonului la construcția
primului batiscaf.
Batiscaful Trieste
1972
 Principiul de functionare:

Batiscaful este conceput ca un balon al cărui mediu de evoluție este apa în locul aerului
atmosferic. Heliul și hidrogenul, care creează forța ascensională a balonului deoarece sunt mai
ușoare decât aerul, sunt înlocuite cu benzină care are o densitate mai mică decât apa.

Coborârea se face prin umplerea tancurilor de balast cu apă, iar prin eliberarea de alice metalice
din buncărele de lest, se compensează pierderea de flotabilitate datorată comprimării benzinei la
presiuni mari creând flotabilitatea pozitivă.
Deplasarea pe orizontală este realizată de motoare electrice alimentate de acumulatori cu plumb
sau zinc-argint.
Animatie principiu de functionare:
 Elemente componente:

Părțile principale ale unui batiscaf sunt corpul de flotabilitate și sfera de rezistență.

Corpul de flotabilitate format din compartimentele umplute cu benzină este în echipresiune

cu mediul exterior și nu trebuie să fie rezistent la presiune.

Sfera în care stă echipajul la presiune atmosferică, este rezistentă la presiune, are o
grosime care depinde de adâncimea maximă de scufundare a batiscafului (la Trieste era de
150 mm), este prevăzută cu poartă de acces, hublouri, instalații de menținere a vieții,
sonare, aparate de măsură și control etc.
Batiscafurile sunt prevăzute cu brațe articulate pentru prelevarea de eșantioane de sol, rocă
etc, sisteme de iluminare puternice, precum și camere de filmat și fotografiat subacvatice.

Aparatura științifică complexă a batiscafului permite efectuarea de cercetări biologice și

geofizice la mare adâncime, care sunt combinate cu observațiile directe ale oamenilor de
știință aflați în interior.
Corpul de flotabilitate

Sfera de rezistență
Sursa:https://en.wikipedia.org/wiki/Bathyscaphe#Accomplishments
Tradus de google translate și rearanjat de Roman-Popovici Codrin

Realizări

În 1960 Trieste a ajuns la cel mai adânc punct cunoscut de pe suprafața Pământului,
în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific.

Sistemele de la bord au indicat o adâncime de 11521 m , dar a fost ulterior corectat la 10916 m, luând
în considerare variațiile generate de salinitate și temperatură. Ulterior, măsurători mai precise, făcute
în 1995, au descoperit că Groapa Marianelor are 10911 m.

Basticaful a fost echipat cu o lumină puternică, care a iluminat un mic pește, răspunzând al întrebarea
dacă există sau nu viață la o astfel de adâncime în absența completă a luminii. Echipajul de la Trieste
a remarcat că podeaua era formată din gheață și a raportat observarea „unui tip de pește plat, lung de
aproximativ 1 metru și 6 centimetri de pe fundul mării.
 La acest proiect au participat:

Bran Ionut

Apetrei Robert

Roman Popovici Codrin

Nita Victor

Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Batiscaf
https://ro.pinterest.com/