Strategii de

consiliere a
familiei mixte
 Necesitatea consilierii psihologice şi educaţionale
s-a conturat la începutul secolului XX, mai întâi în
S.U.A. Apariţia acestui tip de activitate a fost
generată de necesitatea orientării şi selecţiei
profesionale. Începând cu deceniul al cincilea al
secolului XX consilierea este recunoscută ca profesie.
Concomitent, în aceeaşi perioadă a avut loc apariţia
mai multor teorii care aveau ca prim obiectiv
definirea şi fundamentarea principalelor repere din
cadrul activităţii de consiliere. Consilierea –
counseling – reprezintă o procedură utilizată în
asistenţa socială, cît şi în alte profesii, în vederea
îndrumării indivizilor, familiilor, grupurilor către
activităţi specifice.
 Consilierea reprezintă
 relaţie umană;
 o formă specifică de comunicare, formă care
implică ascultarea, o activitate care are ca scop
prevenirea/ameliorarea/gestionarea situaţiilor
de criză;
 o formă confidenţială de a acorda ajutor;
 o activitate realizată de specialişti.
 CARACTERISTICI
În cadrul procesului de consiliere specialistul asigură:

 confidenţialitatea, ca premisă a inducerii unui real sentiment

de siguranţă la nivelul subiectului consiliat;
 non-judecarea şi ascultarea activă;
 suportul afectiv;
 respectul faţă de client;
 responsabilizarea pentru realizarea obiectivelor fixate în
comun.
 Etapele consilierii
 identificarea problemei;
 culegerea de informaţii;
 analiza datelor;
 reformularea problemei, din perspectiva resurselor
clientului;
 identificarea variantelor acţionale şi luarea deciziilor;
 transpunerea faptică a strategiilor de schimbare;
 evaluarea în progres şi în proces a rezultatelor.
 Condiţii

 consilierul nu trebuie să impună clientului condiţii în ceea ce

priveşte atitudinile, ci numai în ceea ce priveşte
comportamentul;
 consilierul trebuie să se abţină de la orice exprimare sau
acţiune contrară principiilor anterior formulate: trebuie să se
abţină de a întreba, a dovedi, a interpreta, a sugera, a
convinge, a asigura, a sfătui ;
 consilierul trebuie să acorde încredere clientului, considerînd
că acesta este în măsură de a-şi rezolva problemele şi de a lua
decizii în mod independent;
 consilierul trebuie să se concentreze mai ales pe ceea ce
simte clientul.
 Tipuri de consiliere
 informaţională: oferă informaţii pe domenii/teme specifice;
 educaţională: oferă repere psiho-educaţionale pentru sănătatea
mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a familiei;
 de dezvoltare personală: contribuie la formarea de abilităţi şi
atitudini care să permită o funcţionare personală şi socială
flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine ;
 suportivă: oferă suport emoţional, apreciativ şi material;
 vocaţională: vizează dezvoltarea capacităţii de planificare a
carierei;
 de criză: oferă asistenţă psihologică persoanelor aflate în
dificultate.
 Tehnici de consiliere
 Ascultarea activă – este o tehnică care îmbină
comunicarea verbală cu cea nonverbală, cu scopul de
a demonstra clientului interes şi atenţie faţă de
problemele lui, îndepărtînd blocajele în relaţia de
ajutorare şi stimulînd deschiderea acestuia;
 Parafrazarea –este o modalitate de confirmare de
către asistentul social a înţelegerii mesajului
clientului, prin reformularea conţinutului utilizîndu-se
expresii proprii;
 Clarificarea – prin adresarea unei întrebări clientului
este determinat să fie mai explicit şi să detalieze ceea
ce a vrut să spună;
 Încurajarea – folosirea unor cuvinte sau propoziţii precum, “Continuaţi”,
sau “Spuneţi-mi mai mult despre aceasta”, în vederea încurajării clientului
să nu întrerupă comunicarea;
 Reflectarea – determinarea conţinutului afectiv faţă de situaţia clientului,
prin încurajarea individului să-şi exprime emoţiile, sentimentele;
 Sumarizarea – sistematizarea afirmaţiilor clientului prin aşezarea lor
într-o structură logică, exprimînd concret întreaga situaţie a acestuia şi
conţinutul discuţiei;
 Explorarea tăcerii – concentrarea atenţiei pe momentele în care clientul
tace;
 Comunicarea nonverbală – utilizarea gesturilor, expresiilor faciale şi
limbajului corpului pentru a transmite un mesaj clientului. Asistentul social
trebuie tot timpul să menţină contactul vizual cu clientul, să folosească un
ton calm care să exprime empatie şi compasiune, să dovedească interes şi
să evite expresiile faciale de dezaprobare faţă de afirmaţiile clientului.
 Momente dificile în consiliere:

 Tăcerea – sunt situaţii cînd clientul nu doreşte sau nu poate să

vorbească;
 Clientul plînge – deşi am fi tentaţi să-l liniştim, aceasta nu este
cea mai bună soluţie, plînsul poate apărea din diferite motive;
 Clientul ameninţă cu sinuciderea – cele mai multe persoane
care ameninţă cu sinuciderea nu recurg la acest gest, de cele
mai multe ori scopul este de a atrage atenţia;
 Clientul refuză ajutorul – cea mai importantă sarcină a
consilierului este de a afla care este adevăratul motiv pentru
care clientul a apelat la serviciile sale. Multe persoane sunt
trimise la consilier împotriva voinţei sale;
 Consilierul nu poate stabili o relaţie bună – în acest caz
consilierul trebuie să ceară ajutor de la un alt profesionist
pentru a revedea şedinţele de consiliere;
 Consilierul şi clientul se cunosc bine – dacă relaţia nu este
strînsă, atunci între cele două persoane se poate stabili o relaţie
de tip consilier-client;
 Clientul pune întrebări despre viaţa personală a consilierului –
este important de făcut observaţia că relaţia client-consilier
este una profesională şi nu una personală. Acest lucru este
greu de înţeles de către client deoarece consilierul dă dovadă
de căldură şi grijă în cadrul acestei relaţii;
 Relaţia cu clientul manipulator – manipularea este considerată
de client ca cel mai important lucru pe care ştie să-l realizeze
sau cea mai eficientă strategie de a se adapta la cerinţele
sistemului. Spiritul de înţelegere al asistentului social trebuie
să fie invers proporţional cu judecarea acestor clienţi.
 BIBLIOGRAFIE:

1. Coulshed V. Practica Asistenţei Sociale, Bucureşti,

Ed. Alternative, 1993.
2. Dafinoiu I. Elemente de psihoterapie integrativă, Editura
Polirom, 2000.
3. Irimescu G. Tehnici Specifice în Asistenţa Socială, Iaşi,
Ed. Universităţii „Al.I.Cuza”, 2002.
4. Rusu L., Popescu P. Manual de bune practici în asistenţa
socială comunitară, material elaborat de către World
Vision România - Biroul Iaşi în cadrul proiectului
“ Formarea lucrătorilor sociali din mediul rural “.