V.

EFECTELE CONTRACTULUI
CIVIL
5. 1. Forţa obligatorie a
contractului;
5. 2. Interpretarea
contractului;
5. 3. Calificarea contractului;
5. 4. Integrarea contractului;
5. 5. Relativitatea efectelor
contractului.
OBIECTIVELE:
 Să stabilească conţinutul principiului forţei obligatorii a
contractului;
 Să stabilească efectele obligaţionale şi reale ale contractului;

 Să definească interpretarea;

 Să stabilească funcţiile intepretării;

 Să delimiteze interpretarea de integrarea şi calificarea

contractului;
 Să analizeze regulile de interpretare subiectivă a contractului;

 Să analizeze regulile de interpretare obiectivă a contractului;

 Să definească calificarea contractului;

 Să analizeze calificarea în contract numit şi nenumit;

 Să analizeze integrarea contractului;

 Să stabilească efectele contractului faţă de terţi.

ACTE NORMATIVE ŞI BIBLIOGRAFIE
Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea
nr.1107-XV din 06 iunie 2002, în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.82-86 din 22.06.2002,
modernizat prin Legea nr. 133 din 15.11.2018, în
Monitorul Oficial nr. 467-479 din 14.12.2018, în vigoare
01.03.2019.
Cartea a III-a, Capitolul VI. Efectele contractului, art.
1082-1107.
1. Sergiu Baieş, Gheorghe Mîţu, Octavian Cazac,
Valentina Cebotari, Sorin Brumă, Oxana Robu, Ion
Creţu, Tatiana Tabuncic, Aliona Cara. Drept civil.
Teoria generală a obligaţiilor: Manual. Chişinău,
Editura Tipografia Centrală, 2015. - 752 p.
2. Liviu Pop, Ionuţ-Florin Popa, S.I. Vidu. Curs de drept
civil. Obligaţiile. Bucureşti, Universul Juridic, 2015.
PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ
EFECTELE CONTRACTULUI CIVIL
1.Forţa obligatorie a contractului –
cel mai important principiu.
Presupune:
obligaţia părţilor de a executa
întocmai contractul;
dreptul unei părţi de a o constrânge pe
cealaltă parte să execute contractul,
atunci când refuză.
 ÎNTINDEREA PRINCIPIULUI FORŢEI
OBLIGATORII A CONTRACTULUI
Care persoane sunt ţinute de contract?
Art. 1086 CC consfințește principiul
relativității efectelor contractului
civil.
Astfel, contractul produce efecte:
numai între părți dacă legea nu prevede
altfel. Orice clauză contrară este lovită
de nulitate absolută și
și pentru succesorii universali sau cu titlu
universal dacă din lege sau din natura
obligației nu rezultă altfel.
UN ALT PRINCIPIU ESTE OPOZABILITATEA
EFECTELOR CONTRACTULUI FAŢĂ DE TERŢI

Privit ca fapt social:

 Contractul este opozabil faţă de oricine, chiar
şi de cei care nu au participat la încheierea
lui;
 Existenţa contractul nu poate fi ignorată de
nimeni;
 Terţii trebuie să recunoască existenţa
contractului, efectele pe care le generează şi
să se abţină de la încălcarea lui, aceasta fiind
o cerinţă absolută şi necesară a ordinii
publice.
 5.1. FORŢA OBLIGATORIE A
CONTRACTULUI (ART. 996 CC)
Esenţa:
Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai
în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul
părților, dacă legea nu prevede altfel.  
Concluzia:
Contractul valabil încheiat este legea părţilor.
Părţile sunt obligate să execute întocmai toate
prestaţiile la care s-au obligat prin contract.
Orice modificare sau rezolvire a contractului
poate avea lor numai prin acordul părţilor.   
FUNDAMENTUL PRINCIPIULUI:
 preceptele morale, cuvântul dat trebuie ţinut;
promisiunile trebuie respectate. În caz de
neonorare, cel ce a promis trebuie să-şi
asume consecinţele.
 raţiuni de ordin practic - garant al circuitului
civil sănătos şi al certitudinii respectării
drepturilor şi a aşteptărilor legitime ale
subiecţilor de drept.
 din punct de vedere juridic - între părţi se
stabileşte o legătură juridică şi ele se supun
efectelor juridice ale contractului pe care l-au
încheiat.
LIMITATREA FORŢEI OBLIGATORII A
CONTRACTULUI:

1. modificarea raportului contractual

ca rezultat al schimbării excepţionale
a circumstanţelor (impreviziunea);
2. suspendarea unilaterală a
executării (excepţia de neexecutare,
excepţia de precaritate);
3. întreruperea raportului contractual
(rezoluţiunea, imposibilitatea fortuită
de executare, revocarea contractului).
EFECTELE CONTRACTULUI:
Obligaţionale:
- generează noi obligaţii şi drepturi de creanţă
corelative (art. 776 Cc).
Regula:
Toate contractele produc efecte obligaţionale.
Doar unele produc suplimentar şi efecte reale.
Ex.:
 locaţiunea produce doar efecte
obligaţionale;
 vânzarea-cumpărarea produce şi efecte
reale.
EFECTELE REALE ALE
CONTRACTULUI:
a) transferul proprietăţii sau a unui alt drept
real: vânzarea-cumpărarea, donaţia, cesiunea
superficiei sau gajului etc.;
b) constituirea unui nou drept real, care
anterior nu exista: dreptului de uzufruct sau
dreptului de gaj, dreptului de proprietatea
asupra unui nou bun format;
c) transferul oricărui alt drept decât un drept
real: un drept de creanţă, un drept asupra unei
mărci etc.
5.2. INTERPRETAREA CONTRACTULUI
CIVIL (ART. 1100-1107 CC)

Noţiunea:
un procedeu logico-juridic
de atribuire unei
semnificaţii certe
expresiilor în care se
manifestă voinţa
contractuală.
SCOPUL INTREPRETĂRII:
1. Pentru a 2. Pentru a
determina dezlega
voinţă divergenţa
comună intervenită
veritabilă a între părţi
părţilor privind
contractante. conţinutul
contractului.
PREMISELE INTERPRETĂRII
CONTRACTULUI:
Expresiile utilizate de părţile contractante (în special
din textul contractului în formă scrisă) pot fi
neclare sau avea mai multe sensuri:
1. ar putea să nu aibă niciun sens clar;

2. ar putea însemna în acelaşi timp mai multe lucruri,

mai ales la folosirea termenilor polisemantici sau
3. ar putea ca o prevedere contractuală să exprime o
idee, însă o altă prevedere din acelaşi contract să
aibă un conţinut care o contrazice.
Scopul:
- găsirea sensului just al textului contractual;
- precizarea conţinutului contractului.
LIMITELE INTERPRETĂRII
Interpretarea nu trebuie să modifice
conţinutul contractului, deoarece ar
contraveni principiului forţei obligatorii
a contractului;
Interpretarea comportamentului
părţilor duce la determinarea dacă
între ele există un contract sau nu,
adică soluţionează problema privind
existenţa contractului.
EXEMPLU:
1. prin interpretarea acceptării se va stabili
dacă ea corespunde sau nu ofertei;
2. interpretarea unui înscris semnat de părţi
permite a şti dacă el este:
 un proiect parafat pentru a fixa faza la care
au avansat negocierile,
 un antecontract sau

 contractul final avut în vedere şi care a fost

acceptat ferm de ambele părţi.
 DELIMITAREA INTERPRETĂRII
DE ALTE CATEGORII
Întregirea (integrarea) contractului (art.
1082 Cc):
– se aplică când situaţia nu-şi găseşte
reglementare expresă în textul contractual;
 contractul trebuie întregit prin:

    a) dispozițiile legale imperative;

    b) dispozițiile legale dispozitive, în măsura în
care de la ele nu s-a derogat;
    c) practicile statornicite între părți și
uzanțele aplicabile;
    d) principiul bunei-credințe și cel al
echității. 
CALIFICAREA CONTRACTULUI
Definiţia:
un procedeu logico-juridic de încadrare a
unui contract determinat într-un anumit tip
de contract, căreia îi corespunde un regim
juridic aparte.
Corelaţia:
interpretare - calificare există o dinamică
bilaterală:
pentru a califica corect un contract, trebuie
să-l interpretăm;
pentru a interpreta corect, trebuie să-l
calificăm just.
DESTINATARUL NORMELOR
JURIDICE DE INTERPRETARE SUNT:

1) Judecătorul - la soluţionarea litigiului născut în

legătură cu contractul.
Pentru soluţionarea corectă a litigiului este
necesită:
- determinarea existenţei şi conţinutului drepturilor şi
obligaţiilor părţilor.
Acestea depind de justul sens al contractului,
identificat ca urmare a interpretării sale.
Efectul încălcării normelor juridice de
interpretare din Codul civil:
 aplicare eronată a legii şi

 dă dreptul părţii contractante lezate să conteste

hotărârea judecătorească întemeiată pe o
asemenea interpretare.
2) PĂRŢILE
Temeiul interpretării:
 divergenţă dintre părţi privind sensul unui text
contractual, fiecare parte invocând sensul
care îi este mai favorabil.
Ex.:
 vânzătorul neagă că are şi obligaţia de a
transporta marfa. El susţine că cumpărătorul
trebuie să ia marfa de la depozitul
vânzătorului.
 cumpărătorul însă susţine că în preţ se include
şi costul transportului. El ridică excepţia de
neexecutare şi refuză să plătească preţul.
FIECARE PARTE ÎŞI ASUMĂ RISCUL
PROPRIEI INTERPRETĂRI:
a) dacă la faza judiciară judecătorul va dispune că
interpretarea vânzătorului este corectă:
 cumpărătorul nejustificat a ridicat excepţia şi

 toată această perioadă s-a aflat în întârziere cu

plata preţului;
 va fi ţinut la penalităţi sau dobândă legală de
întârziere.
b) dacă însă judecătorul ia partea interpretării
cumpărătorului:
 vânzătorul va fi impus să acopere cheltuielile de
transport şi
 să reparare prejudiciul cauzat cumpărătorului prin
întârzierea livrării mărfii.
MECANISME DE EVITARE A RISCULUI:
 Stabilirea în contract de către părţi a regulilor
de interpretare a lui, chiar dacă ar derogă de
la regulile legale ale Codului civil privind
interpretarea.
Efectul neoferirii unei interpretări
comune:
- judecătorul poate să ajungă la propria sa
interpretare, diferită de cea oferită de vreuna
dintre părţi, cu condiţia să nu depăşească
limitele a ceea ce s-a cerut prin acţiune.
 SISTEMUL LEGAL AL REGULILOR DE
INTERPRETARE (ART. 1100-1107 CC)

I. Reguli II. Regului

subiective: obiective:
– atribuie
– au scopul de a contractului un
identifica sens pe care legea
intenţia comună îl consideră, în mod
a părţilor. obiectiv, că
decurge din natura
Au prioritate în contractului.
aplicare. Se aplică subsidiar.
I. REGULILE DE INTERPRETARE
SUBIECTIVĂ :
1.1. cercetarea intenţiei comune a
părţilor, fără a se limita la sensul literal
al termenilor utilizaţi (art. 1100 alin.(2)
Cc;
1.2. oricât de generali ar fi termenii
folosiţi în contract, clauzele sale se
referă numai la obiectul contractului
(art.1106 Cc);
1.3. dacă părţile includ în contract un
exemplu pentru facilitarea înţelegerii
unor clauze, întinderea obligaţiei nu se
limitează la exemplul dat (art.1105 Cc);
CONTINUARE
1.4. se va ţine cont de interpretarea care
poate fi dedusă din comportamentul lor
de până la şi de după încheierea
contractului (art. 1101 Cc).
1.5. clauzele contractuale se
interpretează în contextul întregului
contract (art.1103 Cc).
Imposibilitatea identificării intenţiei
comune a părţilor:
- se recurge la regulile de interpretare
obiectivă.
II. REGULILE DE INTREPRETARE
OBIECTIVĂ:
2.1. contractul trebuie interpretat pe principiile
bunei-credinţe (art. 1100 alin.1 Cc);
2.2. termenii polisemantici se interpretează în
sensul care corespunde mai mult naturii
contractului (art.1104 alin.2Cc).
2.3.circumstanţele în care a fost încheiat
contractul (art. 1101 Cc)
2.4. clauzele se interpretează în sensul în care pot
produce efecte, nu în sensul în care nu pot
produce niciun efect (art.1104 alin.1 Cc);
2.5. textul contractual se interpretează în
favoarea părţii care doar a aderat la contract fără
a participa la redactarea lui (art. 1107 Cc).
 IERARHIA REGULILOR DE
INTERPRETARE:
1.mai întâi se aplică regulile de
interpretare subiectivă, rolul primar
voinţei părţilor;
2. nedezvăluirea sensului comun al
intenţiei părţilor - aplicarea regulilor de
interpretare obiectivă în mod subsidiar
faţă de cele de interpretare subiectivă.
În cadrul fiecărei categorii de
interpretări, există o ierarhie internă a
regulilor de interpretare.
REGULILE INTERPRETĂRII SUBIECTIVE:
1.1. CORELAŢIA DINTRE TEXTUL
CONTRACTUAL ŞI INTENŢIA COMUNĂ A
PĂRŢILOR

Regula fundamentală a interpretării

subiectivă:
cercetarea intenţiei comune a părţilor,
fără a se limita la sensul literal al
termenilor utilizaţi (art. 1100 alin.(2)
Cc).
Aplicabilitatea:
regula cere existenţa unui text
contractual. Nu se aplică contractelor
verbale sau încheiate prin acţiuni
concludente.
ESENŢA REGULEI:
 Presupune stabilirea voinţei reale a părţilor,
chiar dacă termenii în care a fost exprimată
sunt nepotriviţi.
Exemplu:
 Nu are importanţă denumirea dată de părţi
contractului, ci conţinutul pe care acesta îl
redă;
 Contractul este de comision, şi nu de
„vânzare”, cum l-au denumit părţile;
 Contractul este de credit, şi nu de „cont
curent”, cum i-au spus părţile.
VOINŢA REALĂ A PĂRŢILOR TREBUIE
DOVEDITĂ
 Pănă la proba contrară, declaraţia
de voinţă se presupune că
exprimă voinţa reală a părţilor.
 Sarcina de a dovedi că voinţa
reală este alta şi nu corespunde
cu voinţa declarată revine părţii
interesate.
1.2. INTERPRETAREA EXPRESIILOR
GENERALE ŞI A EXEMPLELOR

a) Art. 1106 Cc - oricât de generali ar fi termenii

folosiţi în contract, clauzele sale se referă
numai la obiectul contractului.
b) Art. 1105 Cc - dacă părţile includ în contract
un exemplu pentru facilitarea înţelegerii unor
clauze, întinderea obligaţiei nu se limitează la
exemplul dat.
Scopul regulei:
 de a împiedica excluderea cazurilor care se
încadrează în textul contractului, chiar dacă
nu sunt menţionate în exemple.
EXEMPLU:
1. vânzătorul garantează că
„Imobilul este liber de sarcinile sau drepturile
terţilor, inclusiv ipotecă sau superficie”.
Declaraţia se consideră că se referă şi la alte
sarcini şi drepturi ale terţilor precum ar fi
pretenţii judiciare sau drepturi de locaţiune etc.
2. alte cazuri s-ar putea considera neincluse în
textul clauzei.
Ex.: dacă imobilul este transmis în locaţiune,
iar cumpărătorul cunoaşte existenţa locaţiune.
El nu va putea susţine că garanţia se referă şi
la dreptul respectiv de locaţiune.
 1.4. INTERPRETAREA COMPORTAMENTULUI
PĂRŢILOR DE PÂNĂ LA ŞI DE DUPĂ ÎNCHEIEREA
CONTRACTULUI(ART. 1101 CC)

Comportamentul de până la încheierea

contractului
Părţile au avut contracte executate într-un sens. În
lipsa de clauză contrară se consideră că în acelaşi
sens trebuie executat şi noul contract.
Ex.: contractul prevede că „B” achită preţul în 10
zile după receţionarea mărfii de la „A”.
Trei luni de zile „B” plăteşte în termen de 10 zile
bancare. Ulterior, „A” cere plata în termen de 10
zile calendaristice (include zilele nelucătoare).
Concluzia:
Practica adoptată de părţi indică că interpretarea
lui „A” nu este corectă.
COMPORTAMENTUL PĂRŢILOR
ULTERIOR ÎNCHEIERII
CONTRACTULUI
Ar putea cuprinde:
corespondenţa dintre părţi sau cu
terţii;
alte contracte subsecvente, dacă ele
confirmă sau infirmă intenţia comună
exprimată în textul iniţial;
acte materiale: un mod anumit de a
executa contractul; un mod anumit
de a recepţiona prestaţiile celelilate
părţi.
1.5. INTERPRETAREA SISTEMATICĂ - CLAUZELE
CONTRACTUALE SE INTERPRETEAZĂ ÎN CONTEXTUL
ÎNTREGULUI CONTRACT (ART. 1103 CC).

Esenţa:
sensul unei clauze poate clarifica
sensului unei alte clauze.
Exemplu:
o clauză prevede că „A” transmite lui
„B” un bun, iar
altă clauză diferită prevede că „B” va
plăti o sumă de bani lui „A”.
Concluzia: între părţi s-a încheiat un
contract de vânzare-cumpărare.
 II. REGULILE DE INTERPRETARE
OBIECTIVĂ

2.1. Contractul trebuie interpretat pe principiile bunei-

credinţe (art. 1100 alin.1 Cc).
Buna-credinţă:
- comportarea cu loialitate, corectitudine, sensibilitate
raţională faţă de interesele celeilalte părţi contractante.
Delimitarea bunei-credinţă interpretativă şi buna-
credinţă integrativă:
 funcţia primei - de a determina sensul textului
contractual;
 funcţia celei de a doua - de a adăuga la conţinutul
contractului obligaţii implicite, care soluţionează o
dispută.
2.2.TERMENII POLISEMANTICI SE INTERPRETEAZĂ ÎN
SENSUL CARE CORESPUNDE MAI MULT NATURII
CONTRACTULUI (ART. 1104 ALIN.(2) CC)

Rezultatul este diferit după cum diferă natura sa:

a) contractul este translativ de proprietate, termenul
„transmite” – „transmitere cu titlu de proprietate”,
contractul este constitutiv de folosinţă, „transmiterea” – se
va referi la posesie şi folosinţă, nu şi proprietate;
b) contractul este cu titlu gratuit (o donaţie sau o
fidejusiune), obligaţiile în sarcina donatorului nu se vor
interpreta extensiv. Donaţiile şi garanţiile nu se prezumă, ci
trebuie să fie neîndoielnice.
Contractul este cu titlu oneros, în funcţie de mărimea
preţului, se poate interpreta dacă:
 preţul acoperă şi alte contraprestaţii accesorii (de
ambalare, de transport, de informare) sau
 cuprinde doar contraprestaţia principală (de transmitere a
bunului, prestare a serviciului).
 2.3.CIRCUMSTANŢELE ÎN CARE A FOST
ÎNCHEIAT CONTRACTUL (ART. 1101 CC)
Pot fi luate în cont pentru a soluţiona divergenţa
privind interpretarea textului contractual.
Exemplu:
În comerţul internaţional, părţile elaborează şi
încheie contractul în două limbi.
Discrepanţă dintre versiuni, se pune problema
care limbă va prevala.
Părţile contractante prudente vor anticipa
problema, alegând o limbă care are prioritate.
Efectul lipsei unor astfel de prevedere:
- se va da prioritate redacției în limba în care
contractul a fost redactat inițial (art.1102 Cc).
LA INTERPRETAREA CONTRACTULUI SE VA ŢINE
CONT DE UZANŢE (ART. 1101 CC) DE LA LOCUL
ÎNCHEIERII CONTRACTULUI

Exemplu:
Este o clauză de stil în contracte că
„anexele fac parte integrantă din
contract”.
Efectul neincluderii unei asemenea
clauză de stil atunci când părţile au
anexat acte relevante la contract:
- anexele oricum vor face parte din
contract prin puterea uzanţelor.
2.4. CLAUZELE CONTRACTULUI SE INTERPRETEAZĂ ÎN SENSUL
ÎN CARE POT PRODUCE EFECTE, DAR NU ÎN SENSUL ÎN CARE NU
AR PRODUCE NICI UN EFECT (ART. 1104 ALIN.1 CC)

Exemplu:
Textul neclar poate avea:
 atât un sens în care obiectul contractului este
imposibil sau ilegal,
 cât şi un alt sens potrivit căruia obiectul ar fi
posibil şi licit.
Efectul:
 al doilea sens va prevala, fiindcă el salvează
contractul de nulitate.
Important este ca interpretarea dată clauzelor
contractului să poată conduce la un efect logic,
şi să nu genereze anomalii.
2.5. DUBIUL ÎN TEXTUL CONTRACTUAL ESTE INTERPRETAT ÎN
FAVOAREA PĂRŢII CARE DOAR A ADERAT LA CONTRACT FĂRĂ
A PARTICIPA LA REDACTAREA LUI (ART. 1107 CC)

Scopul normei:
de a proteja aderentul sau
consumatorul de confuziile şi
neclarităţile strecurate în textul
contractului.
Norma sancţionează partea care a
elaborat clauza, care ar fi trebuit
să fie mai prevăzătoare atunci
când o elabora.
EXEMPLU:
Într-un contract de asigurare, o clauză:
- exclude despăgubirea dacă prejudiciul
este cauzat de „inundaţii”.
Efectul:
Asigurătorul care a elaborat condiţiile
standard de asigurare de bunuri nu poate
pretindă că această excludere se referă la
prejudiciul cauzat de apa care se scurge
dintr-o ţeavă de canalizare (ci se referă
doar la inundaţii naturale), fiindcă ea nu a
clarificat aceasta în textul contractual.
5.3. CALIFICAREA CONTRACTULUI

Noţiunea
„Operaţiunea logică
prin care interpretul,
având în faţă un contract,
îl atribuie la un anumit tip de
contract sau
neagă apartenenţa lui la
respectivul tip de contract”.
FUNCŢIA CALIFICĂRII
de a stabili dacă contractului examinat i se
aplică regimul juridic al unui tip de contract
(categorie de contracte).
de a afla dacă părţile au respectat condiţiile de
valabilitate speciale, alicabile contractului
respectiv. Dacă contractul este nenumit –
regulile generale aplicabile contractelor.
permite recunoaştere contractului supus
analizei, atribuindu-i o denumire legală:
a) calificare în contract numit – modelul
contractului este prevăzut de lege;
b) calificare în contract nenunit – nu poate fi
încadrat în vreun model legal.
CALIFICAREA ÎN CONTRACT NUMIT

a) b) Calificarea
Calificarea distributivă –
unitară – contractul
conţine
contractul elementele mai
este un singur multor
contract contracte
numit. numite
(contract mixt).
A) CALIFICAREA UNITARĂ
Criteriul determinant:
obligaţia fundamentală sau prestaţia
caracteristică a unui contract.
Adică, obligaţia care dă sens unui
contract, fără de care raportul
contractual nu ar prezenta interes.
Sarcina procesului de calificare:
- de a răspunde la întrebarea: care
obligaţii din contract sunt cele mai
importante?
EXEMPLU:
Calificarea contractului dintre student şi
universitate
Obligaţia principală este:
cea de a oferi cursuri sau

cea de a oferi spaţiu pentru aceste

cursuri?
Contractul este calificat ca unul de
prestări de servicii educative.
Regulile locaţiunii nu se vor aplica.
PRINCIPIUL CALIFICĂRII UNITARE
Încadrarea contractului într-un singur tip de
contract.
Prima ipoteză:
- „A” cumpără o uşă standartizată de la „B”.
- „B” se obligă suplimentar să o
transporteze şi s-o instaleze.
Efectul:
Contractul este de vânzare-cumpărare, chiar
dacă are elemente accesorii:
transportul uşii la domiciliul lui „A” şi

executarea lucrării de instalare.

A DOUA IPOTEZĂ

- „X” comandă de la „Y” o

fereastră adaptată parametrilor
lui „X”.
- „Y” va asigura luarea măsurilor,
crearea ferestrei, transportul şi
instalarea.
Concluzia:
Contractul va fi calificat unul de
antrepriză.
B) CALIFICAREA DISTRIBUTIVĂ
Premisa:
- numărul mare şi complex de obligaţii, precum
şi natura lor diferită.
Ex.:
contractul de servicii turistice poate conţine
astfel de prestaţii:
contractarea poliţei de asigurare,
transport călători şi bagaje,
servicii hoteliere, inclusiv locaţiune,
furnizarea de hrană,
servicii de salubritate,
program distractiv etc.
SARCINA JURISTULUI:
să atribuie contractul unei
singure categorii ori
să procedere la
dezmembrarea prevederilor
lui şi să atribuie fiecărei
prevederi calificarea
adaptată, dar parţială.
CALIFICAREA ÎN UN CONTRACT
COMPLEX
Contractul conţine mai multe obligaţii (toate
principale) caracteristice diferitor contracte,
astfel încât obligaţiile nu pot fi supuse unei
ierarhizări pe criteriul importanţei.
Scopul contractului este atins doar prin mai
multe prestaţii fiecare fiind principală.
Ex.:
contractul de leasing este un contract
unitar;
locaţiunea cu opţiunea de cumpărare
conţine două contracte disociate.
CONTRACTUL NENUMIT
Premisele calificării
 eşuarea calficării unitare şi celei distributive.

Veritabile contracte nenumite tipice

(autonome) prestaţia cărora nu
corespunde niciunui contract numit:
a) (Contractul dintre asociaţi (acţionari) –
câţiva asociaţi ai unei societăţi comerciale
convin asupra modului în care vor vota în
comun asupra anumitor chestiuni
corporative.
5.4. ÎNTREGIREA (INTEGRAREA) EFECTELOR
CONTRACTULUI - COMPLETAREA CONŢINUTULUI
CONTRACTULUI PRIN SURSE EXTERNE ACORDULUI DE
VOINŢE AL PĂRŢILOR (ART. 1082 CC)

   Contractul produce nu doar drepturile,

obligațiile și alte efecte juridice stipulate
expres de părți, dar și efectele juridice care
rezultă, în următoarea ordine, din:
    a) dispozițiile legale imperative;
    b) dispozițiile legale dispozitive, în măsura în
care de la ele nu s-a derogat;
    c) practicile statornicite între părți și
uzanțele aplicabile;
    d) principiul bunei-credințe și cel al
echității. 
FELURILE INTEGRĂRII:
În funcţie de scopul propus:
 integrare supletivă şi
integrare obligatorie.

Prima este compatibilă cu

libertatea contractului.
A doua este o limitare a acestei
libertăţi.
ÎN FUNCŢIE DE MIJLOCUL UTILIZAT:
a) integrare legală- sursa integrării este direct norma
juridică.
Regula care se va aplica contractului se regăseşte într-
un act normativ.
b) integrare judecătorească - sursa integrării este
aprecierea judiciară.
Regula care se aplică contractului este determinată de
către judecător, pe care legea îl investeşte să aplice
principiile:
 bunei-credinţe şi

 al echităţii.

Judecătorului i se oferă aceste principii fundamentale ca

instrument de a ajunge la o soluţie dreaptă, întrucât lui
nu îi este scuzat să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele
civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este
INTEGRAREA SUPLETIVĂ - ACOPERĂ LACUNELE
ÎN CONŢINUTUL CONTRACTULUI CU AJUTORUL
NORMELOR SUPLETIVE ÎN LEGISLAŢIA CIVILĂ
Sursele integrării supletive:
a) normative, regăsite în normele juridice dispozitive
izvorâte din legi şi uzanţe (norme predeterminate);
b) aprecierea judecătorească, fundamentată pe
principiile:
 bunei-credinţe şi

 al echităţii (nu au conţinut predeterminat, fiind

precete generale) pentru a construi reguli
integrative aplicabile contractului litigios.
Obligaţiile generate prin aplicarea acestor principii
se mai numesc obligaţii implicite, spre deosebire de
obligaţiile exprese prevăzute de contract sau de
normele juridice dispozitive ori imperative.
A) SURSELE NORMATIVE - REGĂSITE ÎN NORMELE
JURIDICE DISPOZITIVE IZVORÂTE DIN LEGI ŞI UZANŢE

Ex.: părţile nu au stabilit termenul în care urmează a fi

executat contractul.
Efectul:
1. se vor aplica normele supletive ale art. 861 Cc,
potrivit cărora:
 creditorul are dreptul de a pretinde oricînd executarea
ei, iar debitorul este îndreptăţit să o execute oricînd;
 debitorul trebuie să execute obligația în termen de 7
zile din momentul primirii facturii sau a unei cereri
echivalente din partea creditorului.
Astfel, contractul este integrat cu normele supletive.
2. încălcarea art. 861 Cc va valora neexecutare a
contractului.
 NORMELE SUPLETIVE SE POT REFERI LA
ASPECTE SECUNDARE ALE CONTRACTULU:
 momentul, locul şi modul de executare,
 la aspecte esenţiale ca volumul prestaţiei unei din părţi.

 preţul unei vânzări-cumpărări între profesionişti poate fi

determinabil ulterior încheierii contractului (art. 1111
alin.(2) Cc).
Astfel, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare,
că părţile s-au referit tacit la preţul practicat în mod
obişnuit în momentul încheierii contractului în domeniul
de activitate respectiv pentru aceleaşi bunuri vîndute în
împrejurări comparabile.
În cazul în care nu există contracte similare, se va
considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au
referit în mod tacit la un preţ practicat la data predării
bunurilor. 
 INTEGRAREA CONTRACTULUI CU
„UZANŢELE” (ART. 996)
O regulă de conduită devine uzanţă în
condiţiile art. 5 Cc, dacă întruneşte două
condiţii:
Uzanţele se aplică doar în lipsa unei norme
legale capabile de a oferi o soluţie divergenţei.
Condiţia aplicării uzanţei:
- părţile contractante cunosc, la momentul
încheierii contractului, existenţa uzanţelor în
domeniul în care ţine de obiectul contractului
şi, dacă nu au derogat de la uzanţă, au
acceptat-o implicit.
INTEGRAREA CONTRACTULUI PRIN
PRSIMA BUNEI-CREDINŢE
Potrivit art. 1082 Cc, întregirea efectelor
contractului pe baza principiului bunei-
credințe și cel al echității. 
Buna-credinţă presupune:
 loialitatea,

 cooperarea cu cealaltă parte contractantă,

 sensibilitatea faţă de scopurile ei,

 protejarea intereselor ei,

 atitudine de susţinere a celeilalte părţi

contractante.
CONCLUZIA:
Buna-credinţă obligă fiecare parte
să se comporte, în cadrul raportului
contractual:
 într-un mod care să nu dăuneze,
ci
 chiar să protejeze interesele
celeilalte părţi,
dacă aceasta nu îi cauzează careva
incomodităţi sau vreun sacrificiu
important.
CONSECINŢE JURIDICE ALE UNUI
COMPORTAMENT CU REA-CREDINŢĂ:
a) nerecunoaşterea şi refuzul de a apăra de
către instanţa de judecată a dreptului
exercitat cu rea-credinţă
Ex.:
 refuzul de a recunoaşte intervenirea
rezoluţiunii contractului;
 refuzul de a recunoaşte existenţa unui
prejudiciu al contractantului de rea-credinţă,
care ar fi fost cauzat de către partea de
bună-credinţă;
APLICAŢII PRACTICE ALE
PRINCIPIULUI BUNEI-
CREDINŢE
Buna-credinţa generează
două obligaţii
fundamentale:
1. obligaţia de loialitate şi
2. obligaţia de colaborare.
1) OBLIGAŢIA DE LOIALITATE, BUNA-CREDINŢĂ
OBLIGĂ PĂRŢILE SĂ FIE DEVOTATE CONTRACTULUI ŞI SĂ
ASIGURE ATINGEREA SCOPULUI SĂU.

Loialitatea se manifestă prin:

a) obligaţia de perseverenţă:
 partea contractantă trebuie să se asigură că
prestaţia care o oferă este completă şi a
oferit cocontractantului său utilitatea
aşteptată de la contract.
Buna-credinţă obliga partea, care primeşte o
prestaţie afectată de un viciu remediabil, să-i
ofere celeilalte părţi şansa de a remedia
încălcarea.
EXEMPUL
1. „A” a prestat un serviciu într-un mod
nu tocmai adecvat, şi la obiecţiile lui
„B”, se arată dispus să le corecteze.
„B” nu poate respinge remedierea şi să
recurgă rapid la remediile juridice
pentru caz de neexecutare.
2. „A” a livrat marfă în exces lui „B”. „B”
nu poate să o refuze integral, ci trebuie
să accepte cantitatea oferită şi să
restituie cantitatea în exces.
B) OBLIGAŢIA DE A-ŞI EXERCITA
DREPTURILE LUÂND ÎN CONT INTERESELE
COCONTRACTANTULUI

Esenţa:
Buna-credinţă interzice unei
părţi să-şi exercite propriile
drepturi contractuale într-un
mod care, formal, este legal,
însă în fond este dăunător
pentru cealaltă parte.
EXEMPLU:
- „A”, locator, are un drept contractual de a
rezilia cu efect imediat contractul de locaţiune
cu „B”, locatar.
- „A” este de rea-credinţă dacă îi comunică că
a reziliat contractul atunci când „B” vine
dimineaţa la spaţiul închiriat, dar căruia îi este
interzis accesul, blocându-i activitatea.
- „A” ar trebui să anticipeze cât, în termeni
minimi, ar trebui să îi ia lui „B” transferul
activităţilor sale în altă locaţie, astfel încât să
ia în cont interesele legitime ale lui „B”.
C) OBLIGAŢIA DE FIDELITATE
Esenţa:
- fiecărei părţi contractante este oprită să
facă ceva ce ar pune în pericol buna
executare a contractului şi utilitatea
acestuia.
Excluderea conflictelor de interese:
- partea contractantă va trebui să nu
încheie contracte cu concurenţii
cocontractantului dacă aceasta va avea
efectul că concurenţii vor profita de pe
urma cunoştinţelor cocontractantului.
EXEMPLE:
1. „A” prestează servicii de plasare a publicităţii
întreprinderii „B”.
În lipsă de clauză expresă contrară, ea va putea să
presteze aceleaşi servicii şi întreprinderii „C”.
2. Dacă însă „A” nu doar producea publicitatea, ci şi
participa la elaborarea întregii strategii de publicitate,
având acces la studiile de piaţă, rapoartele
consultanţilor, strategiile clientului „B”,
- buna-credinţă îl va obliga pe „A” să se abţină în a
presta servicii similare către „C”.
Determinant este constatarea existenţa unei relaţii
fiduciare, de încredere, dintre părţile contractante.
Exemple: mandatul, comision, administrare fiduciară,
societăţi civile etc.
2) OBLIGAŢIA DE
COLABORARE
Esenţa:
- obligă părţile să tindă
spre atingerea interesului
lor comun, şi nu doar
interesului său egoist,
individual.
CONŢINUTUL:
1. obligaţia de informare în decursul
derulării contractului;
Esenţa:
fiecare parte trebuie să o
informeze pe cealaltă despre
evenimentele survenite care ar
prezenta interes pentru executarea
contractului şi utilitatea sa
generală pentru una din părţi.
EXEMPLE:
art. 1356 Cc - constructorul este
obligat să informeze clientul că
proiectul de construcţie are
inexactităţi şi nu doar formal să
execute proiectul chiar dacă
înţelege că are inexactităţi;
art. 1490 Cc - avocatul trebuie
să-şi informeze clientul despre
cursul procesului.
2. OBLIGAŢIA DE A FACILITA
EXECUTAREA CONTRACTULUI

Esenţa:
părţile trebuie să se implice în
desfăşurarea raportului
contractual pentru ca executarea
să-i fie utilă celeilalte părţi.
Buna-credinţă obligă partea
contractantă să coopereze cu
cealaltă parte pentru a-i permite să
execute contractul.
EXEMPLU:
Cumpărătorul informează vânzătorul că
banca, care-l finanţează în scop de plată a
preţului, are nevoie de un act anume de la
vânzător.
Vânzătorul refuză eliberarea actului.
Efectul refuzului:
- ulterior vânzătorul nu poate invoca
răspunderea contractuală a cumpărătorului.
- este un act de rea-credinţă pentru
vânzător de a cere despăgubiri de la
cumpărător.
3. OBLIGAŢIA DE REMEDIERE A
NECLARITĂŢILOR
Buna-credinţă obligă partea:
să se ofere la corectarea erorile
sau
de a clarifica situaţiile ambigue
care ar putea arunca raportul
contractual în incertitudine.
EXEMPLU:
 Dacă antecontractul conţine o eroare sau o
neclaritate, iar o parte propune a-l clarifica
sau corecta în contractul definitiv, cealaltă
parte nu poate refuza, făcând referinţă
formală la condiţiile antecontractului.
 Reprezentatul, din numele căruia
reprezentantul a încheiat un contract, trebuie
să clarifice terţului dacă acesta avea
împuterniciri. El nu poate perpetua
incertitudinea pentru a putea ulterior specula
sau extrage foloase din ea.
INTEGRAREA IMPERATIVĂ
Drepturile şi obligaţiile părţilor contractante
rezultă şi din normele juridice imperative ale
legislaţiei care guvernează contractul.
Ele se impun în virtutea caracterului lor
imperativ.
Ea se impune prioritar faţă de acordul părţilor,
inclusiv atunci când acest acord contravine
ordinii juridice în sensul că încalcă interese sau
valori prioritare prevăzute de lege.
Integrarea imperativă înfrânge libertatea
contractului din raţiuni de protecţie a unor
interese superioare.
SURSA DE INTEGRARE
IMPERATIVĂ - NORMELE
IMPERATIVE
Subclasificarea: norme prohibitive şi onerative.
Normele imperative - un parametru al ilegalităţii
contractului sau clauzei.
Ipotezele:
 Dacă aplicarea normei imperative are drept
consecinţă nulitatea totală a contractului,
lipseşte integrarea, fiindcă nu există un contract
care să fie integrat.
 Dacă însă nulitatea este doar parţială (vizează o
clauză punctuală din contract), norma a avut
efect corectiv, iar contractul va continua să
producă efecte juridice în forma sa „modificată”
de lege.
INTEGRAREA CONTRACTULUI ÎN
MOD INDIRECT
Esenţa:
- ea duce la simpla anulare a clauzei,
fără a impune o altă conduită în schimb.
Exemplu:
- clauza declarată abuzivă dintr-un
contract de consumator este nulă, însă
legea nu oferă imediat o normă
corectoare, ci se vor aplica regulile
generale în materia contractului de
consumator vizat.
 INTEGRAREA DIRECTĂ A
CONTRACTULUI
Norma corectează clauza contractuală nu doar
prin anularea ei, ci şi modificând conţinutul
clauzei.
Exemplu:
Contractul de consumator prevede că
consumatorul poate schimba bunul pe un altul
care nu îi mai convinabil (preschimbarea) şi
stabileşte un termen limită de 7 zile din data
cumpărării pentru exercitarea acestui drept.
Clauza privind termenul nu se va aplica.
În locul ei se va aplica direct art. 1164 alin.(1)
Cc, care prevede un termen minim de 14 zile.
 5.5. RELATIVITATEA
EFECTELOR CONTRACTULUI
Potrivit articolul 1086 Cc  
   - Contractul produce efecte numai
între părți dacă legea nu prevede altfel.
Orice clauză contrară este lovită de
nulitate absolută. 
   - Contractul produce efecte și pentru
succesorii universali sau cu titlu
universal dacă din lege sau din natura
obligației nu rezultă altfel.
ESENŢA PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII
EFECTELOR CONTRACTULUI:

Contractul este obligatoriu

părţilor şi persoanelor asimilate
lor.
Doar părţile pot deveni creditori
sau debitori prin efectul
contractului, adică subiecţi activi
şi pasivi ai efectelor obligatorii ale
acestuia.
CERCUL PERSOANELOR FAŢĂ DE CARE
CONTRACTUL PRODUCE EFECTE:
a) Părţile contractului:
1. la momentul încheierii contratului:
 subiectul care, personal (prin prezenţă fizică)
sau prin reprezentant (prin prezenţă juridică),
îşi manifestă consimţământul la încheierea
unui contract ale cărui efecte se vor
răsfrânge asupra lui.
În acest sens:
- subiectul este parte originară (primară,
iniţială) la contract.
PARTICIPANT LA ÎNCHEIEREA
CONTRACTULUI:
Noţiunea:
Persoana care doar a asistat într-o
manieră oarecare la încheierea
contractului, însă fără ca acesta să
fie generat careva drepturi sau
obligaţii pentru acesta.
Exemple: intermediarul,
consultantul juridic, notarul,
expertul.
2. PARTEA SURVENITĂ LA
CONTRACT:
succesorii universali: succesorii cu titlu de
 persoana care
universal ai părţii
dobândeşte întregul
contractante:
patrimoniul al părţii
contractante.  persoanele care

Ex: moştenirea legală sau dobândesc cote-

testamentară în favoarea părţi din patrimoniul
unui singur moştenitor; părţii contractante.
transmiterii întregului
patrimoniu al unei
persoane juridice dizolvate
către o altă persoană
juridică (exemplu: prin
efectul absorbţiei)
JURISPRUDENŢA STATUIAZĂ:
că succesorii în drepturi ale părţii pot:
 urmări silit drepturile contractuale;

 pot modifica contractul şi

 pot cere rezoluţiunea sau rezilierea contractului,
deoarece succesorii înlocuiesc partea în poziţia
contractuală pe care o avea în momentul succesiunii.
Ex.: Decizia Colegiul civil, comercial şi de contencios
administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din
17.04.2013 (dosarul nr. 2ra-392/13):
- succesorul universal (unicul moştenitor) al
beneficiarului întreţinerii a fost admis în proces să
continue acţiunea în rezoluţiune a contractului de
înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă pe
motivul neexecutării de către dobânditorul bunului.
B) TERŢII - PERSOANA CARE NU ESTE NICI
PARTE ORIGINARĂ ŞI NICI PARTE SURVENITĂ

Categoriile terţilor:
1. terţii desăvârșiți - persoana care şi-a dat
consimţământul la încheierea de către părţi a
contractului.
Exemple:
 reprezentantul uneia dintre părţi;

 părintele minorului care a împlinit 14 ani;

 creditorul acordul căruia este necesar pentru

valabilitatea contractului.
2. terţii interesaţi - persoanele care, deşi nu au
statut de parte contractantă, obţin un drept din
contract sau sunt ţinuţi să îl respecte.
SUNT TERŢI
INTERESAŢI:
a) terţul beneficiar al unui contract în
favoarea unui terţ (numită şi stipulaţie
pentru altul);
b) titularul unei acţiuni directe – când legea
recunoaşte terţului dreptul de a acţiona
contra unei părţi a unui contract, în lipsă de
clauză în favoarea terţului;
c) dobânditorul subsecvent al bunului în
raport cu accesoriile acestuia, căruia ar
putea să-i revină nişte drepturi ori nişte
obligaţii strâns legate de bun (propter rem).
OPOZABILITATEA EFECTELOR CONTRACTULUI -
PRINCIPIUL CE GUVERNEAZĂ EFECTELE
CONTRACTULUI FAŢĂ DE TERŢI
Esenţa:
 terţii nu pot să devină debitori şi, de regulă, creditori
prin efectele obligaţionale ale contractului.
Contractul este opozabil faţă de oricine, chiar şi faţă de
aceia care nu au participat la încheierea lui.
Existenţa contractului nu poate fi ignorată de către
nimeni.
Terţii trebuie să recunoască existenţa contractului,
efectele pe care el le generează şi să se abţină de la
încălcarea sau nesocotirea lor.
Opozabilitatea contractului faţă de terţi este
condiţionată de cunoaşterea contractului.
El poate fi respectat numai dacă este cunoscut de către
cei cărora le revin o astfel de obligaţie.
SISTEME DE OPOZABILITATE A DREPTURILOR
CONSTITUITE SAU TRANSMISE PRIN CONTRACTE:
 Registrul bunurilor imobile - drepturilor reale
imobiliare şi a unor creanţe imobiliare;
 Registrul gajului bunurilor mobile - gajului mobiliar sau

 Registrele naţionale privitoare la mărci, invenţii şi alte

obiecte ale drepturilor exclusive.
NB: În aceste cazuri se face public doar dreptul şi nu
întregul text al contractului. El rămâne confidenţial dacă
nu este dezvăluit de către una din părţi sau la sesizarea
instanţei de judecată.
Efectul opozabilităţii:
- legea instituie o prezumţie de cunoaştere de către toţi
subiecţii de drept a existenţei dreptului contractual
transcris sau notat.
OPOZABILITAEA DREPTURILOR
MOBILIARE
Art. 490Cc:
 Prezumţia relativă de proprietate a posesorului bunului
mobil.
Posesiunea joacă rolul de opozabilitate faţă de terţi a unei
situaţii rezultate dintr-un contract.
Exemplu:
- A vinde lui B un bun mobil, fără să-i transmită şi
posesiunea.
- Ulterior, A vinde lui X bunul şi-i transmite posesiunea.
Efectele:
- X devine proprietar.
- Contractul de v-c dintre A şi B nu produce efecte faţă de X,
care nu este parte la el şi a dobândit dreptul său de
proprietate.
- B are o simplă creanţă faţă de A.
 EXCEPŢII VERITABILE DE LA PRINCIPIUL
RELATIVITĂŢII EFECTELOR CONTRACTULUI:

a)Contractul în folosul unui terţ:

Părțile unui contract pot conveni ca
debitorul (promitentul) să efectueze
prestația nu creditorului
(stipulantului), ci terțului
(beneficiarului), indicat sau neindicat
în contract, care obține în mod
nemijlocit dreptul să pretindă
prestația în folosul său (art. 1096 Cc)
.
PREZENŢA INSTITUŢIEI
CONTRACTULUI ÎN FOLOSUL UNUI
TERŢ:
a) contractul de rentă sau înstrăinare a bunului cu
condiţia întreţinerii pe viaţă, atunci când credirentierul
sau, respectiv, beneficiarul întreţinerii este un terţ;
b) contractul de transport de mărfuri, atunci când
destinatarul mărfii este o altă persoană decât clientul
expeditor;
c) contractul de asigurare de persoane, atunci când s-a
numit un beneficiar al indemnizaţiei de asigurare;
d) contractul de asigurare de răspundere civilă, victima
având un drept direct de a cere despăgubirea de
asigurare de la asigurător în contul reparării prejudiciului
pe care asiguratul culpabil i-o datorează.
  

CONDIŢIILE DE NAŞTERE A DREPTULUI DIRECT

AL TERŢULUI (ART. 1096 ALIN.(1) DIN CC).

a) terţul
beneficiar să fie determinabil și să existe la
data executării contractului
Exemplu:
 art. 16 alin.(4) din Legea cu privire la asigurări
nr. 407 din 21.12.2006 - numirea beneficiarului
despăgubirii de asigurare în cadrul contractului
de asigurare de răspundere civilă.
Este imposibil să cunoaştem numele victimei (sau
victimelor) asiguratului.
Doar la producerea accidentului sau altui caz
asigurat care angajează răspunderea civilă a
asiguratului, va intra în vigoare obligaţia
asigurătorului de a plăti victimei identificate.
B) INTENŢIA DE A ACORDA TERŢULUI UN
DREPT DIRECT

Exemplu:
sistemul de asigurare
medicală obligatorie de stat.
De ce pacientul primeşte
asistenţă de la o instituţie
medicală fără să îi plătească ei
direct???
 ESTE NEVOIE DE UN GRUP DE TREI
CONTRACTE:
1) contractul
de muncă dintre salariat (viitor pacient) şi angajator
care declanşează obligaţia de a asigura sănătatea salariatului;
2) contractul de asigurare medicală obligatorie de stat dintre
angajator şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină
(CNAM), conform căruia salariatul se numeşte terţ beneficiar,
şi se naşte obligaţia de a plăti contribuţia (atât din contul
salariatului cât şi a angajatorului);
3) contractul de acordare a asistenţei medicale dintre CNAM şi
instituţia medico-sanitară. Ultima are obligaţia să trateze
salariatul doar la prezentarea poliţei de asigurare emise de
CNAM şi fără a percepe plăţi de la salariat.
Al doilea şi al treilea contract conţin clauze în favoarea unui terţ.

În al doilea contract terţul este strict determinat, însă în al

treilea – el este determinabil (oricine deţine o poliţă şi cere
asistenţă).
 EFECTELE CONTRACTULUI ÎN
FOLOSUL UNUI TERȚ
Potrivit art. 1097 Cc,
Executarea contractului încheiat în
favoarea terțului poate fi cerută:
atît de stipulant,
cît și de beneficiar în măsura în
care legea sau contractul nu
dispune altfel. 
B) ACŢIUNEA
DIRECTĂ
Definiţia
acţiunea care permite creditorului de a pretinde
din nume propriu şi pe cont propriu
executarea unei prestaţii de la debitorul debitorului
său.
Exemple:
1) art. 1271 Cc - acţiunea directă a locatorului de a
cere repararea prejudiciului (inclusiv, de plată a
chiriei) de către sublocatar;
2) art. 1267 Cc - acţiunea directă a locatarului de a
opri tulburările de folosinţă săvârşite de alţi locatari;
3) art. 1481 alin.(5) Cc - acţiunea mandantului contra
submandatarului.
DEOSEBIREA ACŢIUNII DIRECTE DE:
 acţiunea revocatorie (acţiunea pauliană) –
inopozabilitatea actelor frauduloase dintre debitor şi
subdebitor;
 acţiunea oblică (acţiunea indirectă, art. 892-894 Cc)
- promovată de către creditor din numele debitorului
principal, iar prestaţia primită de la subdebitor intră
în patrimoniul debitorului principal, profitând tuturor
creditorilor (art. 894 Cc).
NB:
 Acţiunea oblică poate fi exercitată în raport cu orice
drepturi ale debitorului (excepţie fiind cele strict
personale);
 Acţiunea directă apare doar în cazurile expres
prevăzute de lege.
 C) DOBÂNDITORUL SUBSECVENT AL
BUNULUI, ADICĂ SUCCESORUL CU TITLU
PARTICULAR

Esenţa:
faţă de dobânditorul subsecvent al bunului sau
dreptului contractul încheiat de antecesorul său
produce efecte.
Se transmit unele drepturi sau unele obligaţii concrete
legate doar de bunul sau dreptul care i-a fost transmis
cu titlu particular.
Ex:
 art. 1276 Cc - efectele schimbării proprietarului
bunului închiriat.
- Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor
permite expres urmărirea în justiţie nu doar a
vânzătorului, ci şi a producătorului, importatorului şi
distribuitorului în anumite condiţii.