Formarea

conștiinței
istorice
- Studiu de caz-
 CUPRINS

Ipoteză
Teme abordate
Contextul spațio-temporal
Latinitatea limbii române
Școala Ardeleană
Cronici și cronicari
Importanța cronicarilor
Concluzii
IPOTEZĂ

Conștiința istorică se naște din încercarea de a construi identitatea

unui popor, a unei națiuni, prin raportare la alte popoare, la alte
națiuni.
“Conștiința națională înseamnă mai întâi recunoștința și respectul
înaintașilor, apoi răspunderea și grija urmașilor.”- Medicul Hațeganul.
Putem spune că interesul pentru trecut și respectiv pentru viitor ne
formează o conștiință națională și istorică. Începând cu secolul al
XVII-lea, cultura și interesele românilor nu se mai concentrează pe
existența religioasă sau pe activitatea mitropoliților, ci pe cea a
cronicarilor. În această perioadaă se dorește recuperarea trecutului
istoric.
·       Situarea în timp și spațiu

·      Evenimentele istorice
 
Dimensiunile
·      Limba
specifice acestei
   raportări

·       Personalitățile

·  Cultura și civilizația
ORIGINEA COMUNĂ A TUTUROR
ROMÂNILOR

LATINITATEA LIMBII ROMÂNE

TEME ABORDATE
ÎN CRONICI
FENOMENUL CONTINUITĂȚII
POPORULUI ÎN ACELAȘI SPAȚIU
GEOGRAFIC

CONSEMNAREA EVENIMENTELOR
ISTORICE TRECUTE SAU
CONTEMPORANE
CONTEXTUL SPAȚIO-
TEMPORAL
Poporul românesc, plămădit din romanizarea triburilor trace, s-a format în primele veacuri
ale erei creștine, de ambele țărmuri ale Dunării, între Balcani și Carpații nordici, între Tisa și
Nistru.
Formarea conștiinței istorice explică spațiul acordat etnogenezei. Cronicarii argumentează
latinitatea limbii și a poporului român, aducând dovezi în favoarea continuității elementului
roman în Dacia și constată unitatea de limbă, de cultură cât și cea teritorială a românilor din
cele trei Țări Românești- “toţi de la Râm ne tragem şi cu a lor cuvinte ni-s amestecate”,
“câţi se află locuitori la Ţara Ungureasca şi la Ardeal şi la Maramoros , de la un loc sunt cu
moldovenii şi tot de la Râm se trag" (Grigore Ureche).
La rândul său, Miron Costin („De neamul Moldovenilor”) va dezvolta o observaţie
asemănătoare, cercetând problema originii românilor mai în profunzime, prezentând
argumente de natură științifică, lingvistică, arheologică și etnografică.
LATINITATEA
LIMBII
ROMÂNE
Formarea limbii române a parcurs aceleași etape ca și formarea poporului român. O
primă etapă a formării limbii române o constituie procesul de romanizare a greco-
dacilor. Ca urmare, aceștia au preluat treptat limba latină vorbită, în perioada de
până în secolul al VI-lea se generalizează pe întreg spațiul istoric al Daciei și Moesiei
o limbă romanică unitară, numită limba protoromână comună. Din limba geto-dacilor
s-au păstrat în limba română circa 170-180 de cuvinte. Sub impactul migrației
slavilor, romanitatea sud și nord-dunăreană este divizată, iar din limba protoromână
comună, care avea un caracter în linii generale de limbă închegată, se formează
dialectul daco-român și dialectele sud-dunărene. Acest proces, care se desfășoară
între secolele VII-IX, a cunoscut influența limbii slave, dar aceasta n-a schimbat
caracterul latin al limbii române. Circa 20% din cuvinte sunt de origine slavă, iar
stratul lingvistic latin de circa 60% din vocabularul limbii române.
 ȘCOALA
ARDELEANĂ
 Comuniunea dintre limbă și istorie își are originea în
gândirea Școlii Ardelene. Tot de aici derivă și ideea inter-
relației dintre limbă și națiune și gândirea reprezentanților
Școlii Ardelene, două elemente inseparabile, aflate într-o
relație de interdeterminare deplină. Cărturarii ardeleni
sesizează raportul dintre limbă și cultură, în cadrul căruia
limba era socotită drept modalitate fundamentală pentru
cultivarea națiunii. Limba capătă o semnificație majoră și
LEGĂTURA cu rezonanțe inedite, constituind un factor al coeziunii

DINTRE LIMBĂ naționale și contribuind la apropierea și unirea vorbitorilor.

ȘI ISTORIE
FORMĂ PARTICULARĂ DE MANIFESTARE A
ILUMINISMULUI PE TEREN ROMÂNESC.
REPREZENTANȚII AU ADUS ARGUMENTE ISTORICE
ȘI FILOLOGICE ÎN SPRIJINUL TEZEI CĂ ROMÂNII
TRANSILVĂNENI SUNT DESCENDENȚII DIRECȚI AI
COLONIȘTILOR ROMANI DIN DACIA.

S-A PUS PROBLEMA ADOPTĂRII ALFABETULUI LATIN

îN LOCUL CELUI CHIRILIC, A FIXĂRII NORMELOR
GRAMATICALE ALE LIMBII, A ÎMBOGĂȚIRII
VOCABULARULUI CU NEOLOGISME LUATE DIN
LIMBILE ROMANICE.
MIȘCARE CU CARACTER:
• POLITIC- „Burghezia română întocmește, în 1791: ,,Supplex CE ESTE
Libellus Valachorum”
• ILUMINIST- Se înființează numeroase școli cu predare în ȘCOALA
limba română, se tipăresc calendare, catehisme, manuale și
cărți ARDELEANĂ?
• ERUDIT- Cărturarii iluminiști au depus eforturi pentru
trezirea conștiinței naționale în domenii precum: istorie,
lingvistică și literatură.
SCRIERI CU
CARACTER
ISTORIOGRAFIC

O pagină din Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche 

SECOLUL AL XV-LEA LI AL XVI-LEA – CRONICI ÎN LIMBA SLAVONĂ
·       Primele texte închegate narativ ce prezintă evenimentele pe ani
·       Doar copii mai există – Letopisețul de la Bistrița, Letopisețul de la Putna
  Cronicile lui Macarie, Eftimie, Azarie
·       Cronici despre Mihai Viteazul ( Cronica Buzeștilor)

SECOLUL AL XVII-LEA
·       Cronici scrise în limba română în Moldova: Letopisețul Țării Moldovei de G. Ureche, continuat de
Miron Costin și de Ion Neculce; sunt primele cronici de autor scrise din inițiativă personală, de cărturari

20%
proveniți din familii boierești, care au avut succes la școlile poloneze, italienești sau grecești
·       Expresia unei maturizări culturale și ecoul unor idei de orientare umanistă
·       Cronici anonime muntene : Letopisețul anonim cantacuzinesc, Letopisețul anonim al Bălenilor
apply their lessons to other fields
(1290-1688), Letopisețul anonim brâncovenesc
·       Cronici de autor din Țara Românească : Începătura istoriii vieții luminatului și preacreștinului…I.
Brancoveanu

   Cronica domnească este
cronica oficială întocmită sub
directa supraveghere a domnului
care a avut inițiativa ei și este
expresia punctului de vedere
oficial
TIPURI DE CRONICĂ
Cronica anonimă este un tip de
cronică al cărei autor nu este
Cronica de autor este cronica
cunoscut; cercetările întreprinse
întocmită de un învățat laic,
asupra acestor cronici, începând
exponent al clasei sociale cu
cu secolul al XIX-lea au permis
acces la instrucție, care are
diferite ipoteze privind
inițiativa de a fixa în scris
paternitatea lor; pentru a
evenimentele importante din
desemna presupusul autor, se
istoria neamului său.
folosește formula ,,atribuită lui ’’..
CRONICA LUI
GRIGORE
URECHE
Letopisețul Țării Moldovei (titlul original: Letopisețul țărâi Moldovei, de când
s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de
la Dragoș vodă până la Aron vodă) a fost scris spre sfârșitul vieții
cronicarului; Baza informativă a cronicii au constituit-o scrierile slavone de
curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski și o cosmografie latină.
Valoarea ei constă în integrarea faptelor istorice într-un sistem de gândire
politică.

Letopisețul prezintă istoria Moldovei de la al doilea descălecat (1359) până

la a doua domnie a lui Aron-Vodă. Grigore Ureche a consemnat în mod
obiectiv evenimentele și întâmplările cele mai importante, ținând foarte mult
să fie nu un „scriitoriu de cuvinte deșarte ce de dereptate“. Adversar al unei
puteri domnești fără controlul boierimii, Ureche a scris cronica de pe poziția
marii boierimi. A glorificat eroica luptă antiotomană a moldovenilor pentru
neatârnarea țării și în special epoca lui Ștefan cel Mare. În politica externă,
Grigore Ureche a promovat cu perseverență ideea polonofilă – izbăvirea
Moldovei de turci numai în alianță cu Polonia.
 Opera este construită pe baza unei gradații
ascendente, urmând modelul lui Titus Livius –
„Ab urbe condita” și este scrisă într-un stil
clasic, sobru, alternând trăsătruile fizice cu
cele morale.
Lui Ștefan îi sunt dedicate cele mai multe
pagini din letopiseț, într-un joc de lumini și
umbre, căci cronicarul nu se sfiește să-l
judece uneori (de exemplu îl consideră mai
curând un războinic de dragul războiului decât
un patriot). Celebru este finalul portretului, în
care moartea voievodului este prezentată
secvențial.
CRONICA LUI
DIMITRIE
CANTEMIR
 „Istoria ieroglifică” este o scriere alegorică a lui Dimitrie
Cantemir, în care cărturarul moldovean înfățișează conflictul
dintre el și fratele său Antioh Cantemir, pe de o parte, și domnul
Țării Românești Constantin Brâncoveanu – susținut de boieri,
protectori de pe lângă Înalta Poartă – și domnul Moldovei Mihai Subiectul scrierii îl
Racoviță, pe de alta. Istoria ieroglifică poate fi înțeleasă doar constituie aventurile
cunoscând cheia („scara”). Cartea a fost scrisă la complicate ale vieții
Constantinopol, în anii 1703 - 1705. politice a vremii, în care
toate personajele sunt
Opera lui Cantemir se deschide cu o introducere în care animale, dar reprezintă
autorul se adresează cititorului, explicându-i, printre altele, ce oamenii contemporani cu
l-a determinat  să o scrie: „nu atâta cursul istoriii în minte mi- autorul, care sunt numiți
au fost, pre cât spre deprindere ritoricească nevoindu-mă, la în mod „ieroglific”.
simcea groasă ca aceasta, prea aspră piatră, multă și
îndelungată ascușitură, sa fie trebuit am socotit”.
 „Istoria ieroglifică este o carte în gustul artei
barocului, cu umflarea ornamentelor care acoperă și
ascund linia arhitectonică a subiectului... dar în
spatele acestei luxuriante ornamentații se pot găsi o
mulțime de fapte istorice și de idei politico-sociale și
filozofice de cel mai mare preț" ( după
P.P.Panaitescu, op.cit., p. 79).
CRONICA LUI
MIRON
COSTIN
 Principala sa operă este "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace de
unde este părăsit de Ureche , vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de
Ţara de Jos, în oraş în Iaşi, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la naşterea mîntuitorului
lumii Iisus Hristos, 1675 meseţa ...dni". Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole
neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite "zaciale", şi cuprinde o descriere desfăşurată
a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui Ştefăniţă vodă Lupu
şi înmormântarea sa.
La elaborarea cronicii sale cărturarul a apelat pe larg la un şir de lucrări ale istoricilor
transilvăneni şi polonezi: L. Topeltin, "Despre originea şi căderea transilvănenilor", P. Piaseţki
"Cronica celor mai mai însemnate evenimente din Europa (1568-1638)", A. Guagnini,
"Descrierea Sarmaţiei europene" etc.

O altă operă costiniană este "Cronica Moldovei şi a
Munteniei", scrisă în 1677. În cîteva mici capitole autorul
descrie cuceririle romane în Dacia, precum şi un şir de
vestigii ale culturii materiale ce atestă dominaţia romană în
Bazinul carpato-dunărean; prezintă date convingătoare cu
privire la originea latino-romanică a limbii materne, se
opreşte succint la legenda despre Dragoş, la credinţele şi
superstiţiile moldovenilor, înşiruie ţinuturile, râurile şi
oraşele Ţării Moldovei.
În ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat
asupra unei alte opere de largă rezonanţă
şi înaltă ţinută ştiinţifică, intitulată "De
neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit
strămoşii lor". Opera constă în 17 capitole,
în care autorul vorbeşte despre Imperiul
Roman, despre Dacia şi cucerirea acesteia
de către Traian, despre strămutarea
populaţiei româneşti din Maramureş în
Moldova, despre cetăţile moldovene,
despre îmbrăcămintea, obiceiurile şi
datinile moldovenilor etc. Scopul urmărit de
autor constă în a arăta originea nobilă
romană a poporului său, precum şi originea
comună latină a tuturor românilor.
CRONICA LUI
ION
NECULCE
 Ion Neculce, poate fi socotit primul prozator între istoricii moldoveni şi primul, cel mai
înzestrat, istoric între scriitorii moldoveni până în a doua jumătate a secolului XIX. Spre
deosebire de Gr.Ureche, M.Costin, N.Costin, Ion Neculce n-a făcut şcoli străine. Opera lui
însă îi domină pe predecesori prin talentul nativ de scriitor înzestrat, prin facultatea de
observator atent a toate câte s-au întâmplat, prin ce a văzut și prin ce a trăit, prin
documentare directă - a fost martorul şi participantul multor din cele scrise, precum şi prin
faptul că Ion Neculce aşează istoriografia orală alături de istoriografia autoricească.
Opera care a scris pe vecie numele lui Ion Neculce în istoria şi cultura Moldovei se
intitulează Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă pînă la a doua domnie a
lui Constantin Mavrocordat, reflectând viaţa politică, social-economică şi culturală a
Statului Moldovenesc în perioada dintre 1661-1743.
Ion Neculce, primul dintre cronografii moldoveni, a înţeles că legendele, cântecele
bătrâneşti, întâmplările transmise din generaţie în generaţie, aureolate de concepţia
poporului despre bine şi rău, despre ţară şi duşmanii ei, despre cauza sfântă a
apărătorilor drept - credincioşi ai vatrei strămoşeşti şi despre uneltirile celor păgâni, vicleni
şi pofticioşi de pământuri străine, sunt strâns legate cu istoria, cu ceea ce s-a întâmplat în
realitate.
 Pornind de la această convingere, Ion Neculce introduce în istoriografia moldovenească
un capitol alcătuit din istorii orale, atribuindu-le, cu anumite rezerve, valoare de mărturii
documentare. Vestitul compartiment O samă de cuvinte, de regulă, mai bine cunoscut
decât opera capitală neculceeană, a fost impulsionat de grija istoricului scriitor de a păstra
vie, de a nu lăsa uitării memoria istorică a poporului moldovenesc.

,,Alături de darul povestirii, Neculce are, ca nimeni

altul până la el, darul portretizării figurilor evocate,
însușite de romancier. Personajele sale sunt în
marea lor majoritate eroi de roman. […] Neculce
zugrăvește figurile celor 14 domnitori de care se
ocupă ca Suetoniu în cartea celor Doisprezece
Cezari, făcând loc încă și altor fete, în unele cazuri
rămase până astăzi exclusiv în caracterizările lui,
ca aceea a mitropolitului Dosoftei.”

AL. PIRU
au contribuit la dezvoltarea istoriografiei
românești

au pus bazele istoriei noastre medievale

au condus la dezvoltarea limbii române

reprezintă o mărturie a efortului

de transformare a limbii din mijloc  al IMPORTANȚA
comunicării directe, într-unul de creaţie şi
transmitere a culturii
CRONICARILOR
Cronicarii au contribuit în mod substanţial la formarea conştiinţei
naţionale.Opera cronicarilor e o mărturie a eforturilor de cultivare a
posibilităţilor de exprimare a limbii române şi de transformare a ei din
mijloc al comunicării directe, într-unul de creaţie şi transmitere a culturii.
       Valoarea literară derivă şi din faptul că letopiseţele consemnează
unele evenimente trăite de autori, fiind primele noastre scrieri
memorialistice. Pasajele de interes literar diferă, ca valoare literară, de la o
cronică la alta. Uneori lipsesc cu desăvârşire, alteori sunt de o frumuseţe
deosebită ca în cazul lui Ion Neculce, a cărui lucrare este preponderent
memorialistică.
Cronicile conţin primele exerciţii de compunere în limba poporului. În
ele găsim cele dintâi forme ale literaturii române originale.
 Conștiința istorică a românilor începe să se exprime odată cu
scrierea istoriei lor. Consemnarea evenimentelor pune în evidență
două constante în viața lor zbuciumată- două fronturi de luptă: unul
CON extern, reprezentat de confruntarea cu dușmanii, și unul intern,
reprezentat de rivalități și conflicte de putere. Vârsta eroică a
CLU feudalității românești este dominată de figurile emblematice ale
voievozilor glorioși, printre care strălucesc Ștefan cel Mare și Mihai
ZII Viteazul, despre ale căror fapte de arme povestesc cronicarii. Alte
nume de seamă ale istoriei, cum ar fi, Constantin Brâncoveanu și
Dimitrie Cantemir, sunt fixate în memoria medievală mai ales
pentru vitregia destinului lor. În scrierile timpului este consemnată
astfel și cealaltă față a istoriei, legată de luptele lipsite de glorie, în
care se înfruntă oameni de același neam și de aceeași lege.
BIBLIOGRAFIE
& MEMBRII
WEBOGRAFIE ECHIPEI
Limba și literatura BICU RADU
română- Ion Toma și Marin
DUMITRU TEODORA
Budica
MAREȘ CIPRIAN
Limba și literatura română
clasa aXI-a MINEA ANDREEA
G. Călinescu- Istoria NEGOIȚESCU ANDREEA
literaturii române PIȚA BOGDAN
Wikipedia
PIȚA SILVANA
www.slideshare.net
www.scritub.com
www.scribd.com