Chirița – caracțerizare

Opera literară „Chirița în provinție”, de Vasile Alecsandri, este o comedie în două acte, cu
cântece ce reprezintă una dintre piesele de teatru care pun bazele genului dramatic în cultura
română. Fiind scrisă după 1875, opera reprezăntă ultima dintre operele din acest gen a autorului,
dar și cea mai elaborate dintre toate.

Protagonistul operei dramatice este Chirița Bărzoi, personaj similar celor din piesele
populare de teatru. Căsătorită cu Grigore și mamă a trei copii: Aristita, Calipsita si Gulita,
protagonista întruchipează perfect modelul societății timpului său, fiind o mosiera de la tara, inculta
si parvenita, care doreste sa para o aristocrata educata, cu preocupari mondene si vorbitoare de
limba franceza. Personajul devine comic tocmai prin acest contrast dintre esenta si aparenta, intre
ceea ce este de fapt Chirita si impresia pe care vrea s-o lase celorlalti.

În ceea ce privește mijloacele de caracterizare, trăsăturile fizice și cele de caracter ale

Chiriței sunt conturate atât prin intermediul caracterizării directe ce reiese din didascaliile autorului
și părerile celorlatle personaje, cât și în mod indirect din atitudinile si vorbele ei,dar și din relația cu
celelalte personaje.

Protagonista se înfățișează în mai multe ipostaze pe parcursul narațiunii, fiind personajul în

jurul căruia se dezvoltă acțiunea. Mai întâi, snobismul si parvenitismul sunt conturate din dorința
Chiriței de a adopta toate comportamentele nou apărute, replica sa definitoroe fiind întotdeauna:
„așa-i moda”. De aceea, ea „trage tiutiun” e „armazoană”, cochetează cu bărbații, obligă argatul să-i
aducă ravașul de la Bărzoi pe talger cu servețel, angajează profesor de franceza pentru Guliță, ea
insasi vorbind o franceză moldovenească:„Așa zicem noi în moldovenească!”.

Totuși, eroina încearcă șă își depășească propria condiție socială și materială, ilustrând
perfect starea societății românești de după revoluția de la 1848, când vechea orânduire feudală și
vechile mentalități sunt înlocuite de idei și principii inovatoare. Astfel, din modul de gândire al
Chiriței se contrurează, în mod indirect, caracterul de boieroaică de nivel de mediu, care umblă după
ranguri sociale, de aceea își dorește foarte mult să ajungă isprăvniceasă. Dominată de dorințe
ariviste, își trece în pașaport un fals titlu de noblețe:„baroana ”, lucru ce atestă o ipocrizie ce ajunge
până la extrem.

Comicul de limbaj reprezintă, de asemenea, un mijloc de caracterizare indirectă a

protagonistei prin intermediul căruia sunt redate incultura și dorința de a imita vorbirea la moda cu
orice preț. Chirița îi mărturisește lui „monsiu Sarla” că a învățat singură franceza, limbă de
conversație în saloanele vremii. Personajele abuzează de încercări nereușite de a vorbi în franceză,
adeseori amestecând cuvinte din ambele limbi: (”dire de flori de cuc”) iar registrele lingvistice sunt
amestecate : regionalism („nineaca”, „babacu”) , elemente de jargon („Ils sont de minune”), expresii
populare („mă muncește gândul”).

În ciuda aparențelor, Chirița este o persoană deschisă la schimbare și de aceea încearcă din
rasputeri să modifice lumea care o înconjuară, să modernizeze și să civilizeze oamenii, scimbându-le
nu doar vestimentația și obiceiurile, ci și mentalitatea și comportamentul. Acest lucru este
evidențiat, mai ales, prin relația personajului cu fiul său, Guliță, căruia vrea sa îi insufle iubirea
pentru franceză și occident și de aceea educația băiatului este supraveghetă cu amănunt. Acest
lucru, însă, determină și răcirea existentă în relația celor doi deoarece cei din jurul Chiriței nu sunt
așa de deschiși la schimbare, lucru ce o determină să se găsească într-o permanentă luptă cu lumea
cu care are cele mai multe tangențe. Cei mai înverșunați împotriva ei sunt, însă, tinerii Luluța și
Leonaș, care nu văd în ea decât o femeie în vârstă, care se agață cu disperare de ultimele rămășițe
ale tinereții și care, din snobism adoptă toate comportamentele la modă.

Planul protagonistei de a-l însura pe Guliță cu Luluța, pentru a pune mâna pe averea
semnificativă a fetei, se risipește în momentul în care, în timpul scenei balului din casa Chriței își face
apariția Leonaș care la final fuge împreună cu fata, iar Chirița rămâne și fără demnitatea soțului și
fără zestrea la care visa.

Prin urmare, moravurile pe care Vasile Alecsandri încearcă să le satirizeze în această

comedie sunt defecte prezente chiar și în societatea din zilele noastre, Chirița întruchipând astfel un
personaj reprezentativ pentru obiceiurile oamenilor.