OCLUZOLOGIA DENTARĂ

Un contact dento-dentar defectuos pe traseul de la R.C. la I.M.

determină apariţia unei interferenţe ce declanşează
contracţii musculare reflexe în scopul evitării obstacolului
 devierea mandibulei care va ajunge într-o altă poziţie de
I.M.
Acelaşi efect – modificarea poziţiei de I.M. – poate să apară ca
urmare a unui obstacol pe traseul de ridicare a mandibulei,
obstacole produse prin aplicarea unor proteze unidentare
sau obturaţii “înalte”.
Încercarea de evitare a acestor obstacole obligă mandibula să
ocludă într-o intercuspidare de necesitate sau ocluzie de
necesitate.
Dacă obstacolul acţionează pe timp mai îndelungat se
instalează intercuspidarea maximă de obişnuinţă sau
ocluzia de obişnuinţă, fapt ce reprezintă un factor
perturbator al dinamicii mandibulare, solicitând un efort de
adaptare a structurilor A.D.M.  cu reacţii de răspuns din
partea tuturor componentelor A.D.M.
Astfel un obstacol în I.M. poate determina la nivelul:
1. Dinţilor – uzură funcţională
2. Sistemului neuromuscular – modificări funcţionale ale
engramei masticatorii
3. Parodonţiului – mişcări de amplitudine redusă
4. A.T.M. – remodelare adaptativă a suprafeţelor articulare
Se instalează astfel simptomatologia tulburărilor cranio-
mandibulare  depistarea şi îndepărtarea tardivă a
obstacolului nu mai determină revenirea mandibulei la
traseul ei anterior spre I.M. datorită apariţiei fenomenelor de
adaptare neuro-musculară ce determină modificarea
engramei mişcărilor mandibulare cu apariţia ocluziei de
obişnuinţă care poate funcţiona asemenea celei iniţiale, dar
poate duce, în timp, T.C.M (tulburări cranio-mandibulare)
deoarece:
1. Echilibrul funcţional obţinut este mai precar decât ce iniţial
2. Capacitatea generală precară a organismului în vârstă.
Ocluzia de necesitate e diferită de ocluzia iniţială
Cauza: obstacol recent (frecvent - iatrogenii)
Atitudine practică: înlăturarea precoce a obstacolului
pentru revenirea la IM iniţială
Prevenire: prin echilibrarea ocluzală finală a restaurărilor
odontale sau protetice aplicate
Ocluzia de obişnuinţă este diferită de cea iniţială
Cauza: obstacol persistent mult timp
Atitudinea terapeutică (în funcţie de situaţia clinică):
 Adaptarea funcţională bună la noile raporturi ocluzale nu
determină revenirea la raporturile ocluzale iniţiale
 Adaptarea funcţională în raporturi ocluzale evident
modificate poate trece cu uşurinţă în D.M.C.
Obiectivele tratamentului ocluziei de obişnuinţă:
1. Amendarea simptomatologiei T.C.M.
2. Funcţionalitatea A.D.M. satisfăcătoare pentru pacient
3. Stabilitatea ocluzală.
4. Nu se impune revenirea la raporturile ocluzale iniţiale
În schema lui Posselt apare şi un punct R
care este poziţia diagnostică a
mandibulei, fără contact dento-dentar,
poziţia de repaus.
Punctul R se află pe traseul de la I.M. la
D.M., traseu pe care se face mişcarea de
închidere a gurii.
Dinţii celor două arcade stabilesc contacte
dento-dentare în cursul a două acte
funcţionale:
1. Triturarea alimentelor
În fonaţie contactul dento-dentar lipseşte.
Cel mai mic spaţiu interarcadic din fonaţie (pentru
sibilantele “S” şi “Z”) este spaţiul minim de
vorbire (SMV), a cărui determinare nu se face
clinic uzual, verificându-se doar existenţa lui la
arcadele dentare artificiale, astfel.
 Dacă DVO la care s-a realizat portezarea e mai mare ca cea
reală, la pronunţarea sibilantelor în “cuvinte cheie” ca
Mississipi, dentiţia intră în contact, apare necesitatea
diminuării DVO.
În majoritatea timpului dintr-un ciclu de 24 de ore mandibula
se află în poziţie de repaus sau de relaţie de postură.
Între dinţii celor două arcade există un spaţiu liber care este
spaţiul de inocluzie fiziologică (SIF).
Acelaşi individ prezintă mai multe poziţii de postură ale
mandibulei în funcţie de:
1. Vârstă
2. Poziţia corpului (Clinostatism sau ortostatism)
3. Stări fiziologice: veghe-somn, concentrare, efort fizic
4. Stări patologice: algii
5. Tratamente medicamentoase.
 PROPULSIA MANDIBULEI CU
CONTACT DENTO-DENTAR
În cadrul mişcărilor mandibulei în plan sagital,
avansarea punctului interincisiv mandibular (mişcarea
de propulsie cu contact dento-dentar al mandibulei,
din poziţia de I.M.) interesează din punct de vedere
funcţional şi pentru utilitatea clinică, numai pînă la
poziţia în care marginile libere ale incisivilor
mandibulari ajung în dreptul marginilor libere ale
incisivilor maxilari, poziţie numită cap la cap în
propulsie (C.C.P.), necesară pentru incizia alimentelor.
Precizăm faptul că: mişcarea funcţională este cea din
poziţia C.C.P. în poziţia I.M., deci o mişcare de
retropulsie a mandibulei şi a punctului interincisiv
mandibular; studierea traseului invers fiind mai uşor
de obţinut în condiţii clinice.
 PREHENSIUNEA ŞI INCIZIA
ALIMENTELOR

Deşi pentru incizia alimentelor mandibula poate parcurge

traseul C.C.P. – I.M., în realitate acest lucru se întâmplă numai
ocazional, ceea ce face dificilă o încercare de evaluare clinică a
acestui traseu (C.C.P. – I.M.), folosind actul funcţional al
inciziei.
Având în vedere că:
traseul C.C.P. – I.M. este identic cu traseul I.M. – C.C.P.;
mişcare de propulsie a mandibulei se urmăreşte clinic mai
uşor decât retropulsia ei;
poziţia de pornire pentru traseul I.M. – C.C.P. este una
stabilă (I.M.).
 PROPULSIA MAXIMĂ

Din poziţia cap la cap în propulsie

mandibula are posibilitatea să
efectueze o mişcare mai amplă spre
anterior, mişcare ce urmează o
traiectorie spre anterior şi superior,
până ajunge într-un punct (limita
antero-superioară a diagramei Posselt)
numit propulsia maximă (P.M.)
Această mişcare nu are vreo
semnificaţie funcţională şi se execută
numai comandat
 CONCLUZII LA POZIŢIILE
LIMITĂ SUPERIOARE

După ce am făcut o trecere în revistă a

poziţiilor caracteristice limitei superioare
ale diagramei lui Posselt (R.C., I.M., C.C.P.,
P.M.), facem câteva observaţii cu caracter
general asupra acestora:
Toate aceste contacte sunt determinate de
contactele dento-dentare;
Deşi sunt funcţionale (cu excepţia P.M.) mandibula
se plasează într-una dintre poziţiile limită
superioare P.L.S.) numai câteva minute pe zi: în
deglutiţie, masticaţie şi ocazional pentru incizia
alimentelor.
 CONCLUZII LA POZIŢIILE
LIMITĂ SUPERIOARE

P.L.S. sunt raporturile mandibulo-craniene cel mai frecvent

utilizate pentru evaluarea clinică şi raportarea, în laboratorul
de tehnică dentară, a relaţiilor mandibulo-craniene de ocluzie,
deoarece:
sunt poziţii terminale şi în consecinţă mai uşor
reproductibile;
sunt funcţional;
permit înregistrări foarte precise, deoarece se fac între
suprafeţe lipsite de rezilienţă.
 ARIA MIŞCĂRILOR MAXIME,
ARIA MIŞCĂRILOR FUNCŢIONALE
ÎN PLAN SAGITAL
Trasând traiectoriile extreme de coborâre a
mandibulei (din R.C. la D.M., respectiv de la P.M. la
D.M.), între aceste traiectorii şi traseul dintre P.L.S.
este influenţat de dinţi, restul traiectoriilor fiind
dirijate numai de A.T.M. şi de muşchii mobilizatori ai
mandibulei.
Pe diagrama Posselt se poate observa cu uşurinţă că
în interiorul conturului se mai găseşte un traseu ce
uneşte poziţiile I.M. – D.M., pe care se plasează şi
relaţia de postură a mandibulei. Acest traseu
reprezintă traiectoria după care se face în mod
obişnuit coborârea mandibulei printr-o mişcare
complexă a condililor, de rotaţie, avansare şi
coborâre în raport cu tuberculii articulari.
 ARIA MIŞCĂRILOR MAXIME,
ARIA MIŞCĂRILOR FUNCŢIONALE
ÎN PLAN SAGITAL

Sunt considerate mişcări funcţionale deplasările în plan sagital

spre anterior de la R.C. la C.C.P. şi spre inferior până aproape
de D.M.
Prin trasarea suprafeţei în care se derulează mişcările
funcţionale ale mandibulei în plan sagital  o arie mai mică:
aria mişcărilor funcţionale mandibulare în plan sagital sau
anvelopa funcţională, mişcări care nu sunt altceva decât
mişcările maxime reduse de dinţi (traseul R.C. – C.C.P.) şi de
muşchii mobilizatori ai mandibulei (coborârea până aproape de
D.M.)
Mişcările maxime sunt mişcări comandate, voluntare, iar
mişcările funcţionale sunt mişcări automatizate, reflexe.
 ARIA MIŞCĂRILOR
MANDIBULEI ÎN PLAN FRONTAL
Pentru studiul mişcărilor diagnostice şi al mişcărilor
mandibulei am utilizat punctul interincisiv şi un singur plan de
raportare, cel mediosagital, în legătură cu această evaluare
sunt de făcut două observaţii:
 mandibula nu face practic nici o mişcare de translaţie
pură şi în consecinţă nu există două puncte care să
realizeze aceeaşi mişcare. De exemplu, în mişcarea de
deschidere a gurii în A.B.T. punctul interincisiv
mandibular descrie un arc de cerc, în timp ce punctul
care reprezintă centrul unui condil nu face nici o
mişcare perceptibilă în proiecţie sagitală.
 toate mişcările mandibulare au componente în cel
puţin două planuri din cele trei de referinţă (sagital,
frontal şi transversal).
 ARIA MIŞCĂRILOR
MANDIBULEI ÎN PLAN FRONTAL
Mişcările limită în plan frontal ale
mandibulei sunt prezentate sub forma unei
acolade orizontale, a cărei extremitate
superioară reflectă, ca şi în deplasările în
plan sagital, poziţiile mandibulo-craniene
cu contacte dento-dentare. R.C.
C.C.P.
În mijlocul acoladei se află poziţia P.R.
de I.M.
la care se realizează cea mai mică
dimensiune verticală = D.V.O.
Când I.M. coincide cu R.C. pe extremitatea
superioară a diagramei I.M. coincide cu
R.C.
Când traseul R.C. nu coincide cu I.M.

Aria mişcărilor realizându-se cu modificarea D.V.O.,

Aria mişcărilor
mandibulare în plan
frontal când IM coincide
poziţia R.C. se plasează în interiorul ariei mandibulare în plan
frontal când IM nu
cu RC de mişcare a mandibulei în plan frontal. coincide cu RC
 ARIA MIŞCĂRILOR MANDIBULEI ÎN PLAN FRONTAL

Cu excepţia I.M. ŞI D.M. celelalte poziţii mandibulo-

craniene ce caracterizează diagrama Posselt în plan
sagital (C.C.P., P.M., P.R.) se găsesc în interiorul
diagramei frontale.
Limita superioară a diagramei frontale evidenţiază
poziţiile mandibulo-craniene inaparente în
perspectivă sagitală:
1. Traseul I.M. – C.C.L. reprezintă mişcarea de
lateralitate cu contacte dento-dentare în care caninii
ipsilaterali se găsesc în raport “cap la cap”.
2. Traseul I.M. – C.C.L. este segmentul funcţional al
mişcărilor de lateralitate pentru masticaţie
asemenea traseului I.M. – C.C.P. în perspectivă
sagitală pentru incizie.
LATERALITATEA MANDIBULEI CU CONTACTE DENTO-DENTARE

Mişcările de propulsie reprezintă o deplasare prin translaţie la

nivelul arcadelor.
Mişcările de lateralitate se realizează printr-o mişcare mai
complexă ce se manifestă la nivelul arcadelor prin rotaţie şi
translaţie. Astfel axa de rotaţie este:
 verticală aflată la intersecţia planurilor sagital şi
frontal;
 trece prin condilul pivotant (de partea căruia se face
mişcarea de lateralitate), ceea ce face ca amplitudinea
mişcărilor de lateralitate să fie direct proporţională cu
depărtarea punctului de referinţă faţă de centrul de
rotaţie.
 LATERALITATEA MANDIBULEI CU
CONTACTE DENTO-DENTARE

Aspectul limitei superioare a diagramei frontale (LMdr - LMstg)

poate avea diverse forme în funcţie de:
1. Morfologia arcadelor;
2. Stereotipul masticator al subiectului

Importanţa evaluării deplasărilor mandibulare cu contacte

dento-dentare:
1. Rolul funcţional pe care îl au aceste mişcări (în masticaţie);
2. Posibilitatea de utilizare clinică (pentru programarea unghiului
şi mişcării Bennett).