CURS FIZICĂ - 08.04.

2020

Presiunea atmosferică.
Vântul. Vântul și plantele

Șef lucr. dr. Neagu Cecilia

• Presiunea atmosferică
• Presiunea este raportul dintre valoarea
forţei ce apasă normal la o suprafaţă şi
valoarea suprafeţei respective:
• P = F/S
• Prin exercitare normală se înţelege că pe
suprafeţe egale se exercită forţe egale.
• În acest caz, presiunea este aceeaşi în orice
punct al suprafeţei.
• Unitatea de măsură în S.I. este pascalul:
[p]SI = [F]SI/ [S]SI = 1 N/m2 = 1Pa
• Presiunea atmosferica este presiunea
exercitată de masa de aer care înconjoară
Pământul.
• Ea este elementul de care se leagă principalele
procese care au loc în atmosferă.
• P.a. este o mărime scalară egală cu G/S.
• P.a. normală este presiunea măsurată la
nivelul mării (0 m), la temperatura de 00C şi la
latitudinea de 45 grade şi are valoarea de 760
mm Hg (torr).
• Unităţi de măsură ale p.a.:
• în S.I. Pa (N/m2)
• în meteorologie se utilizează
• mb-milibarul (10-3bar)
• hPa- hectopascalul (102 Pa)
• 1 torr = 1mmHg = 133,3Pa
• torr-ul sau mm Hg – reprezintă presiunea atmosferică
corespunzătoare unei coloane de mercur înaltă de 1 mm
• 1 atm = 760 torr = 1,01325 x 105Pa
• Presiunea atmosferică se măsoară cu
• barometrul cu mercur, barometrul aneroid, barograful,
etc.
• Variaţia presiunii atmosferice cu înălţimea
• P.a. scade cu înălţimea (altitudinea) pentru că
greutatea coloanei de aer care apasă pe
unitatea de suprafaţă se micşorează cu
creşterea înălţimii. Acest lucru se datorează
variaţiei temperaturii aerului cu altitudinea.
• Variaţiile periodice şi neperiodice ale presiunii
atmosferice
• Variaţiile periodice: diurnă şi anuală
• Variaţia diurnă – are o dublă oscilaţie, cu două
maxime şi două minime, care se datorează acţiunii
suprapuse a doi factori:
• - unul de origine termică (variaţia temperaturii
aerului în 24 de ore) ;
• - celălalt de origine dinamică (fenomenul de
maree atmosferică, cu o perioadă de 12 ore)
• Variaţia anuală a presiunii atmosferice este
determinată de:
• succesiunea anotimpurilor,
• latitudinea geografică,
• natura suprafeţei subiacente, etc.
• Variaţiile neperiodice ale presiunii atmosferice:
• se numesc perturbaţii atmosferice şi
• se datorează înălţimii inegale a straturilor
atmosferice inferioare.
• Sensul variaţiei neperiodice este estimat cu
ajutorul tendinţei barice.
 • VÂNTUL
• Circulaţia maselor de aer generează schimbări bruşte
ale stării timpului.
• Vântul:
• este efectul mişcării aerului
• apare datorită repartiţiei neuniforme a presiunii
atmosferice.
• amestecă stratul de aer din imediata vecinătate a solului,
• asigură transportul aerului umed spre straturile superioare
ale atmosferei şi aduce în locul lui aer uscat.
• Schimbarea frecventă a aerului pe această cale favorizează
intensificarea evaporaţiei, transpiraţiei şi o uscare mai
rapidă a solului.
• Direcţia de deplasare a vântului este:
• dinspre zone cu presiuni ridicate
• spre zone cu presiuni scăzute.
• Vânturile pot acţiona:
• - accidental (viteza lor depăşeşte 30-50
km/h);
• - sistematic – în zonele unde există
vânturi cu caracter regulat sau periodic.
• Problema principală a dinamicii atmosferei:
determinarea mişcării particulelor de aer,
în funcţie de:
• masa lor;
• rezultanta forţelor ce acţionează asupra lor;
• condiţiile iniţiale, care determină poziţia şi
viteza acestor particule.
• Principalele forţe care acţionează asupra
particulelor de aer sunt:
• forţa gravitaţională;
• forţa centrifugă;
• forţa de frecare;
• forţa Coriolis (geostrofică);
• forţa presiunii (a gradientului baric).
• Forţa centrifugă se datorează faptului că izobarele sunt
curbe (nu rectilinii).
• Forţa de frecare. Putem vorbi de o frecare:
• externă (frecarea aerului atmosferic de suprafaţa
Pământului şi de diferite corpuri de pe aceasta);
• - este evidentă numai la suprafaţa pământului;
• - e proporţională cu viteza şi e îndreptată în sens
contrar ei.
• internă (frecarea dintre diferitele straturi de aer)
• - scade cu înălţimea, datorită reducerii densităţii
aerului;
• - se resimte în atmosferă la înălţimea cuprinsă între
1000 şi 2000 m (exceptând efectele care apar în
regiunile muntoase).
• Forţa Coriolis (forţa geostrofică)
acţionează numai asupra particulelor aflate în
mişcare, atunci când această mişcare e
raportată la un sistem de coordonate solitar
cu Pământul (care efectuează o mişcare de
rotaţie în jurul propriei axe).
• Această forţă e îndreptată:
• spre dreapta mişcării în emisfera nordică,
• iar în cea sudică, spre stânga mişcării.
• Forţa gradientului baric (forţa presiunii)
apare ca urmare a distribuţiei neuniforme a
presiunii atmosferice.
• Ea are o componentă:
• verticală (echilibrată de forţa
gravitaţională) şi una
• orizontală – cea care determină mişcarea
maselor de aer, deci vântul.
• Pentru a studia concret mişcările aerului din
atmosferă, se face apel la o serie de
simplificări sau modele.
• Variaţia diurnă şi anuală a vântului
• Oscilaţiile vitezei vântului pot fi evidenţiate mai
ales deasupra uscatului şi în condiţii de cer senin.
• Variaţia zilnică a vitezei vântului
• în straturile inferioare ale atmosferei, viteza
vântului ia valori mari după-amiaza şi valori scăzute
noaptea sau dimineaţa devreme;
• în straturile înalte ale atmosferei, mersul zilnic al
vitezei vântului este invers.
• Variaţia anuală a vitezei vântului
• După direcţia pe care o au în cursul unui an,
există:
• vânturi regulate (au tot timpul aceeaşi direcţie)
Ex.: alizeele, contraalizeele (bat la tropice);
• vânturi periodice (bat 6 luni într-un sens şi 6 în
sens contrar) Ex.: musonii (bat în regiunea
Oceanului Indian);
• vânturi variabile (neregulate) – care nu bat din
direcţii stabile.
• În funcţie de direcţie, există circulaţii locale.
• Cele mai reprezentative sunt brizele şi vânturile
de deal-vale.
• Brizele sunt vânturi care iau naştere pe ţărmurile
oceanelor, mărilor, lacurilor.Ele au direcţia:
• ziua: APĂ – USCAT
• noaptea: USCAT – APĂ.
• Vânturile de deal-vale sunt datorate încălzirii
diferite a unor culmi în raport cu văile. Ele circulă:
• ziua: VALE – CREASTĂ;
• noaptea: CREASTĂ – VALE.
• Vânturile orografice sunt vânturi cauzate de relief
(mai ales munţi).
• Cel mai important este FOEHNUL (vânt cald şi uscat
care suflă dinspre munte spre vale)
• el se formează în urma escaladării unui munte de către o
masă de aer umed; în urma ascensiunii aerului pe panta
expusă vântului, se produce condensarea vaporilor de
apă, deci formarea norilor şi uneori a precipitaţiilor;
aerul coboară pe cealaltă parte a masivului muntos şi
datorită frecării, se încălzeşte cu aproximativ 10C la
fiecare 100 m (fenomen însoţit uneori de vânt, scăderea
umezelii, etc.)
• La noi în ţară, acest vânt bate iarna în zonele
pericarpatice din nordul Munteniei şi Moldova.
FOEHNUL
 • VÂNTUL ŞI PLANTELE
• Efectele vânturilor pot fi de ordin:
• a) MECANIC (pentru viteze mai mari de 10 km/h)
• Acţiunea mecanică a vântului poate fi:
• de „smulgere” – duce la căderea plantelor,
eroziunea solului (mai ales primăvara);
• dinamică – constând în transport de
particule, germeni.
• Vântul intervine şi condiţionează anumite fenomene precum:
• polenizarea plantelor anemofile ierboase (graminee, etc…),
lemnoase (conifere, arinii, stejarii etc…),
• răspândirea fructelor, seminţelor, germenilor, sporilor,
nevertebratelor.
• este un factor de diseminare pentru multe populaţii, la
distanţe de până la câteva mii de de km.
• În acelaşi timp, vântul este factorul mecanic care produce:
• fenomene de eroziune eoliană,
• formează dunele de nisip,
• determină adaptări la multe populaţii de plante şi animale,
(reprezentând şi un factor de selecţie al acestor populaţii).
 Alte acţiuni mecanice:

• deformarea arborilor;
• căderea cerealelor;
• perturbarea irigaţiei;
• diseminarea sporilor, bolilor şi a seminţelor de
buruieni;
• tulburări de polenizare;
• căderea frunzelor, a fructelor, etc.
• În perioada înfloririi plantelor, vântul poate
favoriza fecundarea şi formarea seminţelor.
• Seminţele unor plante ca: păpădia, plopul sunt
adaptate pentru a fi transportate de vânt la
distanţe mari.
• Deci, vântul asigură conservarea şi răspândirea
multor specii de plante.
• El este indispensabil polenizării încrucişate la
anumite specii.
• Această răspândire poate duce şi la pagube – în
cazul transportului seminţelor de buruieni în
culturile agricole.
• b) TERMIC şi HIDRIC
• Aceste efecte sunt mai puţin vizibile, dar
sistematice.
• Vântul intensifică transferurile termice şi
hidrice între atmosferă şi învelişul vegetal.
• Acţiuni termice:
• răcirea solurilor (datorită evaporării intense a
apei de suprafaţă) - pe această cale el
contribuie la aerarea superficială a solului;
• usucă recoltele.
 Metodele de diminuare a
vitezei vânturilor sunt:
• pasive: urmărirea prognozelor meteo şi
cunoaşterea regimului vântului din zonă
(acest lucru facilitează luarea unor decizii
tehnice);
• active: amplasarea perdelelor de protecţie
naturale (arbori, benzi forestiere) sau
chiar artificiale;
• Pentru determinarea
direcţiei vântului se
foloseşte girueta • Girueta
• (e alcătuită dintr-un ax
vertical pe care este
montată o placă metalică
de forma unei săgeţi,
care are la o
extremitate un ampenaj,
iar la cealaltă
extremitate o
contragreutate).
• Viteza vântului se Anemometrul
determină cu
anemometrul.
• El este alcătuit din trei
cupe orientate în
acelasi sens.
• Rotaţiile acestor cupe
sunt transmise unui
contor care transformă
rotaţiile în viteză.