Fiziologia digestiei

Autor: Prenume Nume

titlul știinţific și didactic,
funcţia,
Denumirea subdiviziunii
universitare

1
 Digestia
Digestia – totalitatea
fenomenelor mecanice,
chimice şi fizico-chimice, care
asigură transformarea
substanţelor alimentare
complexe in compuşi chimici
mai simpli, transportul şi
absorbţia acestora pentru
asimilarea lor de către

organism
• Clasificarea digestiei:

1. după geneza enzimelor

- Autolitică – sub acţiunea enzimelor ce se conţin în alimentele
îngerate
- Simbiotică – sub acţiunea microflorei intestinale
- Proprie – sub acţiunea enzimelor tractului gastrointestinal

2. după localizarea hidrolizei

- cavitară - în cavităţile tractului digestiv
- parietală:
intracelulară – în vacuolele digestive sub acţiunea
enzimelor lizizomale ale enterocitelor;
membranară – sub acţiunea enzimelor absorbite
pe suprafaţa membranelor enterocitelor
 Funcţiile tractului digestiv
NEDIGESTIVE
DIGESTIVE
• Endocrină-secreţia
Hidroliza substanţelorhormonilor
nutritivetisulari ai TGI
• Transportul
Excretorie – elimenarea
substanţelorproduşilor
nutritive metabolici
• Secretorie – secreţia
Dezintoxicare – inactivarea
sucurilor
toxinelor
digestive
• Motorie – prelucrarea
Eritropoietică – absorbţia
şi propulsarea
Vit B12, acidului
hraneifolic.
• Absorbţia
Imună – rezistenţa
– trecereaimună
substanţelor
nespecifică.
hidrolizate în patul sangvin şi
limfatic
 Digestia în cavitatea bucală
Digestia bucală este etapa buco-faringo-esofagiană a
digestiei şi include:
• Masticaţia
• Salivaţia
• Formarea bolului alimentar
• Deglutiţia
Secreţia salivară
Saliva este secretată de 3 perechi de glande salivare şi
multiple glande exocrine mici localizate în mucoasa bucală

1. Glandele parotide
2. Glandele submandibulare
3. Glandele sublinguale
 SECRETIA SALIVARA

GLANDELE SALIVARE
• Parotide
• Sublinguale
• Submaxilare
• Glande mici diseminate
în mucoasa bucală
•Parotide seroase

•Sublinguale
mixte
•Submaxilare

•Glande mici
diseminate în mucoase
mucoasa bucală
 Constante şi proprietăţi
• Volumul salivei - 1-1,5 l/zi variaza în funcţie de: repaus
alimentar - 0,3-0,5 ml/min, somn - 0,08 ml/min, în
urma stimulării alimentare poate ajunge până la 2-7
ml/min.
• Aspectul salivei este opalescent, filant.
• pH-ul salivei este de 6,7 (5,6-8) şi creşte odată cu
fluxul salivar (creşte concentraţia bicarbonatului).
• Osmolaritatea salivei este între 50-100mOsm/l.Lichid
incolor, opalescent
• Densitatea 1,003-1,008
• Temperatura de îngheţare -0,20C; -0,40C
 Compoziţia salivei

Apă – 99,4%
Reziduu uscat – 0,6% din care:
-0,2% – compuşi anorganici
-0,4% - compuşi organici - sub. organice: (0,4%):
- sub.anorganice:
• Na, Cl, Ca şi Mg au concentraţii 1. substanţe neazotate: glucoza, cu o
mai mici decâ t în plasmă concentraţie variabilă în funcţie de
sanguină . glicemie. În hiperglicemie, glucoza din
• K, anionul bicarbonic şi fosfaţii au salivă creşte;Mai conţine lipide, acizi graşi,
concentraţii mai mari, colesterol, trigliceride, digliceride;
comparativ cu plasma. 2. substante azotate neproteice:
ureea, acidul uric, creatinina.
Concentraţia electroliţilor depinde de 3. substanţe proteice
debitul secretor, de aportul hidric şi
alimentar, de intervenţia unor
hormoni (mineralocorticoizi,
parathormonul, hormonii hipofizar).
 Substanţele proteice

– Enzime:
1.  amilaza, care scindeaza legă turile glicozidice ale amidonului preparat, pâ nă
la maltoză , cu produşi intermendiari - dextrine. Gă sim izoforme ale amilazei
(izoamilaze) în secreţia pancreatică , în muşchi, în sâ nge, în urină .
2. Alte enzime: anhidraza carbonică ; β glicuronidaza; fosfataza acidă ;
peroxidaze; pseudocolinesteraze; lipaze.
– Mucusul - are urmă toarele roluri:
- protecţia mecanică a mucoasei cavită ţii bucale
- intervine în formarea bolului alimentar
- intervine în deglutiţie
- asigură o protecţie chimică fiind o substanţă amfoteră

 În afară de enzime şi mucus, mai exista si proteine plasmatice

(abumina, globuline, transferina, ceruplasmina, imunoglobine).
• O altă categorie de substanţe este reprezentată de
antigenele din sistemul OAB şi Lewis.
• Pesoanele în a că ror salivă se gă sesc aceste antigene se numesc secretori şi
reprezintă 80-85% din populaţie. 11
• Factorii bacteriolitici
– lizozimul, substanţă descoperită de Fleming, se gă seşte şi în secreţia gastrică , lactată ,
lacrimală, la nivelul placentei. Conţinutul cel mai ridicat în lizozim îl gă sim în secreţia
submandibulara.
• Rolul bactericid este realizat prin distrucţia membranei bacteriilor
- Bactericidina, care acţionează asupra bacilului lactic; prin acţiunea ei
-fermentaţia resturilor alimentare la nivelul cavitatii orale este limitată , avâ nd
astfel un rol anticarie.
- Lactoferina fixeaza ionii de Fe

• În salivă se gă sesc şi factori antiproteazici sau inhibitori

proteazici, care blochează activitatea enzimelor proteolitice.
– Există preparate (Trasylol) extrase din glande parotide bovine, care au o
activitate antikalicreinică , dar care pot inhiba şi alte enzime proteolitice cum
ar fi tripsina şi plasmina.
– În anumite situaţii patologice, administrarea inhibitorilor proteazelor este
benefică . O astfel de boala este pancreatita acută hemoragică în care
proteoliza realizată de enzimele pancreatice eliberate local sau în sâ nge este
intensă , putâ nd duce la digerarea ţesutului pancreatic sau a proteinelor din
sâ nge (de exemplu a factorilor coagulă rii). Administrarea inhibitorilor 12
proteazici stopează activitatea enzimelor proteolitice.
 SUBSTANŢE CU ROL HORMONAL
• prezente la nivelul glandelor salivare:
– sialotonina - eliberată la stimularea parasimpaticului în urma
apariţiei vasodilataţiei, avâ nd efect vasoconstrictor.
– sialogastrona - este o chalonă , care inhibă secreţia gastrică.
– NGF (neural growth factor) - determină hiperplazia neuronală ,
favorizâ nd creşterea conţinutului în noradrenalină la nivelul
terminaţiilor sinaptice simpatice. Este posibil ca la glandele salivare
să aibă un posibil rol trofic.
– EGF (epidermal growth factor)- stimulează keratinizarea şi
creşterea în grosime a epidermului, stimulează erupţia dentară.
– parotina- izolată iniţial din parotidă , este un factor hipocalcemiant,
stimulează dezvoltarea ţestului parenchimal, a ţesutului osos, are rol
în menţinerea integrită ţii tunicii elastice vasculare.
– gustina- proteina cu Zn, favorizează simţul gustativ.
• ! Haptocorina- Transpota Vit.B12
13
 Mecanismul elaborării salivei

Saliva se formează în două etape:

1. acinii elaborează saliva primară (mecanism
predominant pasiv - filtrarea apei; mecanism
activ pentru unii ioni).
Amilază este eliberată în lumenul glandular prin
exocitoză din granulaţiile de zimogen ale celulelor
acinare
• adrenalina prin receptori 1, sau VIP – induc creşterea
concentraţiei AMPc în celulele acinare → stimulează
formarea amilazei.
• acetilcolina, substanţa P, adrenalina prin receptori 1
cresc concentraţia intracelulară a Ca2+ → cresc mai ales
volumul lichidian al secreţiei salivare.
SECRETIE /
REABSORBTIE
 SECREŢIA SALIVARĂ PRIMARĂ

Saliva primară
- este izotonă (290-310
mOsm/l)
- are o compoziţie
similară cu un
ultrafiltrat plasmatic,
-
 2. REABSORBŢIA / SECREŢIA DUCTALĂ
- saliva finală.

•ionii de Na+ sunt reabsorbiţi activ

Na+ Na+
•ionii de K+ sunt secretati activ.

Na+ intra în celula ductală prin:

- antiportul Na+/H+
- canale de Na+.
Na+ din celulă iese prin:
pompa Na+/K+ de pe membrana
bazo-laterală, 
¯[Na+] în celulă şi
¯ [ K+] intracelular.

K+ iese în lumen prin antiportul

K+/H+ de pe membrana luminală.
 REABSORBŢIA / SECREŢIA DUCTALĂ

Cl- din duct revine în celulă prin:

- canale de clor,
- antiport Cl-/HCO3-.
Na+ Na+

HCO3- reabs./secr.
[HCO3-] depinde de
- EAB
- [Na+] salivar.

Apa
Ductul - puţin permeabil pentru apă
 hipoosmolaritatea salivei
finale.
 K+
30 mEq/l
7 ori mai mare

HCO3-
50-70 mEq/l
2-3 ori mai mare

15 mEq/l
1/7 - 1/10
concentraţia Na+ şi Cl- este egală, de
aproximativ 15 mEq/l, ceea ce reprezintă 1/7 - 1/10
din concentraţia plasmatică;
concentraţia K+ este de aproximativ 30 mEq/l
adică de 7 ori mai mare decât în plasmă;
concentraţia HCO3- este de 50-70 mEq/l deci de
2-3 ori mai mare ca în plasmă.
 REGLAREA SECREŢIEI SALIVARE:
NERVOS (reflexe condiţionate şi necondiţionate)

Reglarea se face prin mecanism nervos:

 Inervaţia parasimpatică
- gl. SM +SL : nucleu salivator superior din punte  nerv VII
- gl P: nucleu salivator inferior din bulb  nerv IX
- gl.salivare mici: nucleu salivator inferior din bulb  nerv IX
 Inervaţia simpatică
- origine: coarne lat.măduvă T1-T4  gg. cervical sup. gl.
salivare

Rol:
stimularea parasimpaticului  secreţie salivară  apoasă
stimularea simpaticului  secreţie salivară  vîscoasă,
bogată în mucină + lizozim
REGLAREA SECREŢIEI SALIVARE:
parasimpaticul şi simpaticul
Reglarea secreţiei salivare
 Fazele secreţiei salivare

• faza cefalică (are loc în momentul în care alimentele nu au intrat încă în cavitatea
bucală şi secreţia este declanşată prin reflexe condiţionate, stimulul putâ nd fi mirosul,
vederea alimentelor etc.)
• faza orală - se declansează prin reflexe neconditionate si conditionate:
 declanşarea secreţiei salivare la introducerea alimentelor în cavitatea orală se
datorează realiză rii unui reflex necondiţionat;
 reflexul codiţionat se realizează prin asocierea repetitivă , simultană a unui stimul
necondiţionat, în cazul nostru introducerea alimentelor în cavitatea orala, cu un
stimul iniţial indiferent (de. ex aprinderea luminii, sau sunetul unui clopotel).
• După un numă r de asocieri, în funcţie de inteligenţa individului, se poate declanşa
secreţia salivară doar prin aplicarea stimulului iniţial indiferent, care a devenit acum
stimul condiţionat. Dacă se aplică mult timp doar stimulului condiţionat, reflexul nu mai
este întă rit şi el se va pierde.
• Relatia dintre secreţia salivară şi stimul a fost studiată de savantul rus Ivan Petrovitch
Pavlov, care a elaborat astfel teoria reflexelor condiţionate, pentru care in 1904 a primit
premiul Nobel pentru fiziologie.
• faza gastrointestinală – declanşată în momentul în care alimentele ajung în stomac şi
secreţia salivară este influenţată prin reflex gastro-salivar.
 REFLEXE CONDIŢIONATE
vederea + mirosul + evocarea alimentelor  secreţie salivară  +
INFLUENŢE INTERCENTRALE cu centrii respiraţiei,
deglutiţiei şi vomei
 REGLAREA SECREŢIEI SALIVARE
REFLEXE NECONDIŢIONATE

• Sectretia salivară are la bază arcul reflex, care reprezintă

suportul morfologic.
• ARCUL REFLEX : R (receptori) – CA (cale aferentă) – C
(centru) – CE (cale eferentă) – E (efector - glande/ muşchi)
• Mecanismul reflex necondiţionat: este declanşat de acţiunea
stimulatoare a alimentelor asupra receptorilor gustativi.

Stimul Calea Centrul Cale a Efector Răspuns

ALIMENTELE aferentă eferentă

contactul alimentelor cu mucoasa n.VII, Nucleul VII Submandibulară şi saliva de gustaţie

gustativă a limbii IX Salivator superior sublingulă

contactul cu mucoasa cavităţii n.V Nucleul IX Parotida saliva

orale şi cu dinţii Salivator inferior de masticaţie

contactul cu mucoasa n.X Nucleul IX Parotida saliva de

laringelui, faringelui, esofagului. Salivator inferior deglutiţie
 REGLAREA SECREŢIEI SALIVARE:
mecanisme la nivel celular

Secreţia primară
- AMPc amilaza: adrenalina (β1), VIP
- Ca  H2O: adrenalina (α1), Ach(M1,), sP
- Ca  Ach(M3,) cel. mioepiteliale.
Modificările ductale
- Ach  reabsorbţia Na+ şi Cl-
- Ach  secreţia de HCO3-
- Adr (β2)  reabs Na (secundar şi H2O)
- aldosteronul  reabs Na (secundar şi H2O)
30
 Variaţii cantitative şi calitative ale
secreţiei salivare

• Fiziologice
– Creşteri = soaloree : în erupţii dentare, ră u de altitudine, ingestie
de coca, betel, la gravide).
– Scăderi = aptialism, xerostomie , în stă ri afective, în emoţii, în
somn, distensie gastrică şi în ultima parte a sarcinii.
• Patologice:
– Creşteri: afecţiuni ale cavită ţii orale, sau a altor segmente
digestive (cancere, ulcere, diskinezii biliare), în unele afecţiuni
ale nervilor- nevralgia de trigemen, parkinson, unele encefalite,
în unele afecţiuni psihiatrice (oligofreni, schizofrenici),
intoxicaţii cu metale grele.
– Scăderi ale secreţiei: în stă ri de deshidratare, după administrarea
medicamentelor (atropina), în afecţiuni psihiatrice de tip
sindrom maniaco-depresiv.
• Modificări calitative în stă ri uremice, în diabet zaharat,
intoxicaţii cu metale grele.
 Motilitatea în cavitatea bucală
• Masticaţia – prin intermediul dinţilor,limbii şi muşchilor
masticatori (inervaţi de ramura motorie a n.V cranian)
asigură prelucrarea mecanică a hranei
• Deglutiţia – propulsarea bolului alimentar din cavitatea
bucală prîn faringe şi esofag în stomac
Etapele deglutiţiei:
1. Etapa bucală (voluntară) – coincide cu propulsarea
bolului alimentar spre rădăcina limbii. Mişcările
contractile ale limbii asigură împingerea bolului spre
rădăcina ei, care se ridică şi î-l împinge în faringe.
2. Etapa faringiană (involuntară) – trecerea bolului prin
faringe; epiglota coboară în jos şi închide laringele.
3. Etapa esofagiană (involuntară) – contracţia peristaltică
esofagiană propulsează bolul spre stomac în 5-10 sec.
 SECRETIA GASTRICĂ

• Cardia
• Fundus
• Corp
• Marea curbură
• Mica curbură
• Pilor
 Funcţiile stomacului
• Depozit temporar de alimente
• Etapele iniţiale ale digestiei
- HCl denaturează proteinele alimentare
- activare pepsinogen
- pepsina clivează proteinele în peptide

Alimentele prelucrate (chimul gastric)

trec fracţionat în intestin
 Bazele celulare ale funcţiei
endocrine şi exocrine ale stomacului

GLANDE GASTRICE
Fundus + corp
•Celule producătoare de mucus
•Celule parietale: HCl
•Celule zimogene: pepsinogen
•Celule endocrine

GLANDE PILORICE
Mucus
Celule G: gastrina
 Bazele celulare ale funcţiei endocrine şi
exocrine ale stomacului

Mucoasa gastrică – glande gastrice

1. Celule producătoare de mucus
(zona gâtului glandelor)
2. Celule parietale (oxintice)  HCl
(glande fundice)
3. Celule zimogene (principale)  pepsină
4. Celule endocrine
(ex. în zona antrală: celule G  gastrină )
 GLANDA GASTRICA
Celule epiteliale

Celule
mucoase mucus

Celule HCl
parietale FI

Celule
zimogene → pepsinogen
 SUCUL GASTRIC
• Volum: 1-1,5l/zi
–  la stimularea alimentară
–  la repaus alimentar şi somn
• Aspect: incolor, limpede, uşor opalescent
• pH: acid 1,5 - 2,5 Densitatea 1,002-1,009
• Compoziţie: apă 99%
substanţe solide 1%
Sub. Anorganice- 0,6%: cationi: Na+, K+ ,Mg+2
anioni: Cl-, HPO4-2, SO4-2, HCl
Sub. Organice – 0,4%: mucină, enzime
Secreţie primară acidă + Secreţie primară alcalină
(celule parietale) (celule ne-parietale)
 Enzimele sucului gastric

1. Pepsinogenul forma inactivă a pepsinei, se activează

la pH acid, scindează proteinele până la polipeptide
2. Catepsina - participă la digestie în mediu slab acid,
hidrolizează proteinele la sugari
3. Labfermentul (renina gastrică) – produce coagularea
laptelui prin precipitarea cazeinogenului solubil în
prezenţa Ca+2
4. Lipaza gastrică-activă la copii, acţionează asupra
trigliceridelor
5. Gelatinaza – scindează gelatina
6. Lizozimul – scindează glucidele
• Alte enzime: anhidraza carbonică, lizozimul, ureaza
gastrică.
 SUCUL GASTRIC: COMPOZIŢIE, ROL
• Pepsinogen/pepsină
– enzimă proteolitică
• Lipaza gastrică, labferment
• Protecţia
– la sugar mucoasei:
• HCl Mucus
- denaturează proteine Bicarbonat
- activează pepsinogenul
- antimicrobian • Digestie
• Mucus HCl
– barieră de protecţie Pepsinogen
• Factor intrinsec
– absorbţia vitB12
 SUCUL GASTRIC: COMPOZIŢIE, ROL

1. Pepsina
• Precursor inactiv = pepsinogen
• Enzima proteolitică - activă doar la pH < 3.5
• Stimulată de Ach

HCl
pepsinogen pepsină
 SUCUL GASTRIC: COMPOZIŢIE, ROL
2. HCl – produs de celulele parietale
Rolurile HCl:
• intervine în denaturarea
proteinelor  acid proteine
• activează pepsinogenul la
pepsină
• transformă Fe3+ din alimente în
Fe2+ absorbabil
•  eliberarea de secretină din
mucoasa duodenală
• are efect bactericid
• Asigurară motilitatea tractului
gastro-duodenal şi evacuarea
chimului în duoden.
• HCl activează secretina astfel stimulînd secreţia pancreatică
 SUCUL GASTRIC: COMPOZIŢIE, ROL

3. Mucusul gastric
• Mucus vizibil (care apare la pH alcalin)
® Secretat de celulele epiteliale superficiale
• Mucus solubil (care apare la pH acid)
® Secretat de celule mucoase auxiliare de la gâtul glandei,
celule ale glandelor pilorice şi cardiale
Compoziţie: proteine plasmatice
MPZ
factor intrinsec

Rol: protecţia mucoasei gastrice (“barieră de mucus”)

 Secreţia gastrică
În regiunea antrală a stomacului se află glandele
endocrine:
• celulele G - gastrina,  receptor specific (CCK2)
• celulele D – somatostatina,  R
• celule H - histamină  receptori H2
Factorul intrinsec Kastl – este secretat de glandele
fundice, reprezintă o mucoproteină, favorizează
absorbţia vitaminei B12 necesară eritropoezei,
lipsa acestui factor este cauza apariţiei anemiei
pernicioase (B12-dificitară)
 SUCUL GASTRIC: COMPOZIŢIE, ROL

4. Factorul intrinsec
® Secretat de celulele
parietale în paralel cu
secreţia de HCl
Rol:
absorbţia vitaminei B12
 REGLAREA SECREŢIEI GASTRICE
Reglarea secreţiei gastrice  neuro-umorală:

1)REGLAREA NERVOASĂ
Inervaţia parasimpatică: nervul vag (X)  gg.intramurali  stomac
Stimularea parasimpaticului  - HCl +pepsina
(mediator ch. Ach) -  gastrina
-  histamina
Inervaţia simpatică: coarne lat.măduvă T5-T10  gg.plex celiac  stomac
Stimularea simpaticului  secreţie gastrică  cu mucus
(mediator NA)

2)REGLAREA UMORALĂ  prin hormoni gastro-intestinali

• Gastrină  efect stimulator
• Gastronă  efect inhibitor
• VIP (polipeptidul vasoactiv intestinal)  efect inhibitor
• GIP (polipeptidul gastro-inhibitor)  efect inhibitor
Gastrina
• eliberată de celulele G din glandele antropilorice
• acţionează pe un receptor specific (CCKb) de pe
membrana celulei parietale  stimulează producţia de
HCl
• stimulată de: distensia mecanică (prin GRP)
chimic: alimente bogate în AA
• inhibată de aciditate (ph < 2)
Histamina
• eliberată de celulele enterocromafine (celule H) din mucoasa gastrică
• acţionează pe receptori H2 de pe membrana celulelor parietale 
stimulează secreţia HCl
• acţionează sinergic cu gastrina şi acetilcolina.
• stimulată de: gastrina
acetilcolina (Ach)
Gq

Gs Gi

Gq
 Fazele secreţiei gastrice
Faza cefalică (20 - 30% răspuns)
mecanism nervos
Faza gastrică (60 – 80% răspuns)
Nervos: colinergic
Endocrin: Gastrina
Paracrin: Histamina
Faza intestinală (5 - 10% răspuns)
Nervos: colinergic
Endocrin: Gastrina,CCK,Secretina
 Faza cefalică

- începe după introducerea alimentelor în cavitatea bucală

SG : 50-150 ml/20 minute prin mecanisme:
1. reflex necondiţionat gastro-secretor
Stimul Cale Centru Cale Efector
aferentă eferentă
contactul cu nervii Nucleul n. X Mucoasa
receptorii gustativi VII,IX,X dorsal al vagului gastrică 
de pe limbă din bulb SG

2. reflex condiţionat gastro-secretor - cu participarea scoarţei

cerebrale
vederea, mirosul, evocarea alimentelor  SG
 FAZA CEFALICĂ

Prin nervul vag (parasimpatic)

Vederea, mirosul, gândul, gustul alimentelor
Ach HCl gastrina
histamina
= HCl

HCl
Ach acţionează pe
celula parietală pe histamina
receptor M3
gastrina
 Faza gastrică
- începe după pătrunderea alimentelor în stomac
SG : 200-350 ml/5 ore prin mecanisme:
1. Distensia gastrică  reflexe lungi (vago-vagale)  gastrina
reflexe scurte (intramurale) HCl
2. Peptide şi AA din alimente  excită direct muc.gastrică  gastrina
HCl
Mediatorii chimici ai secreţiei acide:
- Acetilcolina = mediator chimic al nervului vag
- Histamina - eliberată din mastocite după stimulare vagală
- Gastrina - eliberată din celulele G (z. antro-pilorică stomac + duoden)
după stimulare vagală
- efecte: gastrice: - sectreţia de HCl
- secreţia de pepsină şi factor Castle
- sectreţia de gastrină  inhibată de pH<2, calcitonină
 stimulată de alcool, cafea, peptone
 FAZA GASTRICĂ

Distensia, alimente = reflexe

vagovagale şi locale
= HCl, pepsinogen
Distensia, alimente, stim. vagală
= eliberare gastrină
Elib. gastrină = HCl (receptor CCKB)
 Faza intestinală
- începe la pătrunderea chimului gastric în duoden
(la 2-3 ore după masă; durată = 8-10 ore)
SG : 200-300 ml/5 ore;
se realizează prin mecanism umoral:
• Contactul mucoasei intestinale cu: - produşi de digestie
- SG acid
- alcool

eliberare gastrină   secr. de HCl+pepsină

• Contactul mucoasei duodenale cu: lipide, chim gastric hiperton


eliberare enterogastronă
secretină   secreţia gastrică
CCK
GIP
 FAZA INTESTINALĂ

Acid in duoden
elib. gastrină
evacuare

gastrina
Secretina &
Cholecistokinina (CCK)

Circulatie
 Functiile ficatului:
• Rezervor saguin
• Secreţia bilei
• Neutralizarea substanţelor toxice de origine endo- şi
exogenă
• Depozitarea glicogenului
• Conversia galactozei, fructozei şi altor monzaharide
în glucoză
• Gluconeogeneza hepatică din aminoacizi
• Sinteza colesterolului, fosfolipidelor şi
lipoproteinelor
• Conversia hidrocarbonaţilor şi proteinelor în grăsimi
• Sinteza pigmenţilor şi sărurilor biliare
 Functiile ficatului:

• Sinteza proteinelor sângelui şi factorilor sanguni de

coagulare
• Dezaminarea aminoacizilor, transformarea
amoniacului în uree
• Depozitarea vitaminelor A, D, B12
• Stocarea fierului sub formă combinată cu
apoferitina hepatică
• Inactivarea hormonilor
• Excreţia pe cale biliară a unor hormoni, droguri,
substanţe toxice
 SECREŢIA BILIARĂ

-este produsă de hepatocit  bilă hepaticăeste eliminată în că în

vezica biliară  bilă veziculară- este eliberată în duoden
în perioadele digestive  bilă coledociană
Proprietăţi Bilă hepatică Bilă veziculară
Culoare galbenă brună
Vîscozitate fluidă vîscoasă
pH alcalină neutru/alcalină
Conţinut mai concetrată
Secreţie continuă depozitată 40-50
750ml/zi ml
 SECREŢIA BILIARĂ
hepatocite Canaliculi biliari

Epiteliu cuboid Duct biliar

 Rolul bilei
• Emulsionează grăsimile
• Activează lipazele
• Favorizează absorbţia acizilor graşi, vitaminelor
liposolubile (A, D, E, K)
şi a colesterolului
• Acţiune bactericidă
• Favorizează peristaltizmul intestinal
• Neutralizează sucul gastric acid
 Constantele şi compoziţia bilei
Cantitatea 800-1000 ml.
Bila hepatică : galben-aurie, pH 8,0 – 8,6
Bila veziculară : verde-brună , pH 7,0 – 7,6
Compoziţia bilei:
1. Apă 96%
2. Să rurile biliare – precursorul colesterolul (metabolit
lipidic), în celulele hepatice este convertit în acizii
colic, dezoxicolic, lito- şi chenodezoxicolic. Aceştea se
combină cu glicina sau taurina şi formează să rurile
de Na+ şi K+ a acizilor glicocolic şi taurocolic
3. Pigmenţii biliari(0,5%) : bilirubina şi biliverdina
(hemoliza eritrocitelor - asigură culoarea bilei)
4.Colesterolul(1-2%) - este sintetizat din acid acetic si
grasimi degradate, provine endo- şi exogen
Raportul colesterol-saruri biliare (normal 1/20 – 1/30) are o
deosebita importanta. Cand acesta scade sub 1/3 se favorizeaza
precipitarea colesterolului, care formeaza calculi biliari.
5. Lecitina
6. Acizii graşi
7. Mucina
8. Substanţe neorganice: cloruri de Na+, K+, Cl-, bicarbonaţi şi
fosfaţi.
 Reglarea sintezei, secreţiei şi evacuă rii bilei

• Faza cefalică: Vederea, mirosul, gândul, gustul alimentelor

Predomină reglarea nervoasă (n. Vag) – creşte evacuarea bilei.

• Faza gastrică: la distensia stomacului

Reglarea nervoasă (n.Vag) creşte evacuarea bilei.
Reglarea umorală (gastrina) creşte evacuarea bilei.

• Faza intestinală: declanşată de scăderea pH-lui în duoden, de produşii digestiei

lipidelor şi absorbţia acizilor biliari în ileon.
Predomină reglarea umorală
colecistokinina creşte evacuarea bilei şi secreţia acizilor biliari.
secretina – creşte secreţia electroliţolor şi apei

• Interdigestiv: scade eliberarea bilei în duoden, creşte sinteza de

acizi biliari în hepatocite
 SECREŢIA PANCREATICĂ

Endocrină - insulină şi glucagon

Exocrină - enzime şi bicarbonat

 Constantele şi compoziţia sucului
pancreatic
Constantele:
Compoziţia:
Cantitatea 1000-1500 ml.
Apă 99%
Lichid incolor, vîscos
Substanţe anorganice:
Densitatea 1,007-1,012
cationi– Na+, K+, Ca+2,Mg+2
pH – 7,4 - 8,6
anioni- Cl ,PO4 ,SO3
- -3 -2

bicarbonaţi
Substanţe organice:
Mucină
Enzime
 SUCUL PANCREATIC: COMPOZIŢIE
• Ioni: Na, K,  HCO3- , Cl-
• Enzime
• Enzimele proteolitice
• Tripsina
• Chimotripsina
• Carboxipeptidaza
• Elastaza
• Dnaza
• Rnaza
!!! INACTIVE: enterokinaza
• Enzimele lipolitice tripsinogen chimotripsinogen procarboxipeptidaza
• Lipaza pancreatică
• Colesterolesterhidrolaza
• Fosfolipaza A2 tripsina chimotripsina carboxipeptidaza

• Enzime glicolitice
• Amilaza pancreatică
 Enzimele pancreatice

Celule acinare

Proteaze Lipaze Amilaze

 
Inactive
 Active
Activate în
intestin
 Enzimele sucului pancreatic
(secretate în formă inactivă)

1. Enzimele proteolitice:
Tripsina (activată pH 7-8). Hidrolizează proteinele până la
oligopeptide şi legăturile peptidice la nivelul radicalului
carboxilic a aminoacizilor bazici
Chimotripsina Hidrolizează legăturile peptidice de la nivelul
grupurilor carboxilice ale aminoacizilor aromatici.
Carboxipeptidaza Scurtează polipeptidele cu un aminoacid
Colagenaza (forma inactivă precolagenaza, activată de tripsină).
Scindează legăturile peptidice ale colagenului
Elastaza (forma inactivă proelastaza, activată de tripsină şi
enterokinază). Hidrolizează legăturile peptidice a
aminoacizilor
 2. Enzimele glicolitice
• Amilaza pancreatică ( se activează în prezenţa Cl- la pH – 6,5-
7,2). Scindează amidonul, glicogenul şi alţi compuşi glucidici, cu
excepţia glucozei, pînă la di- şi trizaharide.

3. Enzimele lipolitice
• Lipaza pancreatică (se activează în prezenţa Ca+2, Mg+2 la pH
7-8) hidrolizează grăsimile neutre în acizi graşi şi
monogliceride
• Colesterolesteraza (se activează în prezenţa sărurilor biliare la
pH 7-8) hidrolizează colesterolul esteric în colesterol
liber şi acid gras
• Fosfolipaza desprinde acizii graşi din fosfolipide
 SUCUL PANCREATIC: mecanism de
elaborare
2 componente:
Componenta enzimatică  produsă de acini = secreţie ecbolică
- este stimulată de CCK-PZ, gastrina,
bombezina, insulina, VIP
Componenta hidro-electrolitică  produsă de celulele ductale =
secr.hidrolatică - este stimulată de secretină

• secretina +VIP stimuleaza secretia

pancreatica/enzimatica pe calea sistemul AMPc
• -         Ach, CCK-PZ, sbP actioneaza prin intermediul
[Ca2+] si astfel stimuleaza secretia enzimatica
• -         Ach+CCK pot actiona si prin activarea
fosfolipazei C
Mecanismul de secreţie a componentei enzimatice
- Stadiu ribozomal: se sintetizează proenzima
- Stadiu de trecere în RER
- Stadiu de trecere în REN  vacuole cu granulaţii de zimogen
- Migrarea vacuole cu zimogen la pol apical celule acinare 
eliminare în lumen

Mecanismul de secreţie a componentei hidroelectrolitice

- în porţiunea de început a ductului  lichid izoton, bogat în
HCO3-
- în porţiunea finală a ductului : HCO3- se reabsoarbe pasiv la
schimb cu Cl- 
 în sucul pancreatic :  HCO3- şi  Cl- (dacă debitul secretor
este mic)
 REGLAREA SECREŢIEI PANCREATICE
1) Reglarea nervoasă
•Inervaţia parasimpatică : nervul vag (X) ;
stimularea vagală   SP (direct şi prin secreţiei de gastrină)
•Inervaţia simpatică: nervii splahnici;
stimularea simpatică   SP
2) Reglarea umorală
Hormon Loc de sinteză Stimul Efect
Secretină mucoasa duoden contactul cu HCl hidrolatic
+jejun superior
CCK mucoasa duoden contactul cu ecbolic
+jejun superior lipide, peptone
Gastrină cel G din zona antro- SP
pilorică + duoden
VIP muc. duoden SP
Somatostatin pancreas SP
ă
Glucagon pancreas SP
 REGLAREA SECREŢIEI PANCREATICE

• Faza cefalică - (10-15%)

activarea eferenţelor vagale  eliberarea
enzimelor
• Faza gastrică
fără importanţă la om
• Faza intestinală - majoritatea secreţiei
CCK – efect ecbolic (enzimele)
secretina – efect hidrolatic ( HCO3-)
 Reglarea secreţiei pancreatice

1. Faza cefalică (predominant nervoasă)

Controlul nervos este realizat de infuenţe parasimpatice colinergice
(n. Vag), care determină elimenarea unui suc fluid bogat în
bicarbonaţi sărac în enzime şi simpatice adrenergice (n. spalnhnic)
– suc dens, bogat în enzime
• Reflex condiţionat
• Reflex necondiţionat
2. Faza gastrică ( nervoasă şi umorală)
• Reglarea nervoasă – destensia stomacului declanşază reflex
necondiţionat vago-vagal cu eliminarea sucului pancreatic
• Reglarea umorală:
- gastrina: se elimină la extensia stomacului şi stimulează secreţia
pancreatică
3. Faza intestinală (predominant umorală )
• Secretina – stimulează secreţia apei şi
bicarbonaţilor din celulele pancreatice
• Pancreozemina-colecistokinina – măreşte volumil
susului şi conţinutul de enzime
• Insulina – măreşte secreţia exocrină a pancreasului
• Somatostatina
• Glucagonul
• Peptidul pancreatic
Toate trei inhibă secreţia exocrină a pancreasului
Colecistokinina
stomac
duoden
CCK
Celule I

Peptide
Aminoacizi, H+
lipide pancreas

Enzime
 Secretina

lipide H+

Celule S
HCO3-

Secretina
 SECREŢIA INTESTINALĂ
Intestinul subţire:
• vili la nivelul mucoasei
• cripte/glande Lieberkuhn între vili
• “margine în perie” a celulelor epiteliale
 Glande Lieberkuhn Vil

Celule mucoase
(mucus)
Enterocite
Cel. endocrine
(margine în perie) (hormoni: reglarea
locală)

Celule Paneth
(granule secretorii)
 În intestimul subţire se secretă :

• Sucul pancreatic

• Bila

• Sucul propriu al intestinului subţire

Secreţia intestinală este predominant

umorală
 SECREŢIA INTESTINALĂ: compoziţie
Proprietăţi: Fluid incolor, opalescent
Cantitatea 1,8 – 2,0 l pH – 7,5-8,3
- în perioade interdigestive: comp. ionică şi osmolaritate ≈ plasma
- în perioade digestive: suc intestinal pur, conţine 1g proteine/l

Compoziţie: - depinde de zonă:

• în duoden predomină glande BRUNNER  secretă mucus
• în restul intestinului subţire predomină glande
LIEBERKUHN  produc SI propriu-zis

• SUBST. ANORGANICE : NaCl, bicarbonati

• SUBST. ORGANICE : enzime (principala enzima a I.S. este
enterokinaza
• APA
• Mecanismul prin care se secreta H2O la nivelul
criptelor :                                                                  
• Intervin 2 procese de secretie activa :
– secretia activa a Cl- la nivelul criptelor
– secretia activa a HCO3-   ambele determina crearea
unui gradient electric pentru miscarea Na+ prin
membrana determinand o miscare osmotica a
H2O.
 Toxina colerica

Secreţia
intestinală NaCl
K+

K Na, K,
2Cl 2Cl
Na+
Cl- op Cl - Na+
P
Na+
cl K+ K+
Secretia cAMP
netă

Na+ Na+

Celule
secretorii
 SECREŢIA INTESTINALĂ: compoziţie
ENZIME PENTRU PROTEINE
 enterokinaza  activează tripsina şi chimotripsina

 enzime proteolitice

• erepsina = amestec de enzime proteolitice; degradează pp 

AA
• nucleaze  degradare polinucleotide  mononucleotide
• nucleotidaze  degradare mononucleotide  nucleozid +
acid fosforic
• nucleozidaze  degradează nucleozide  pentoza + baza
azotată
2. Enzimele glicolitice amilaza intestinală 
det.hidroliza amidonului  maltoză
dizaharidaze: hidrolizează disaharidele în monozaharide:
• Zaharaza → zaharoza → fructoza, glucoza
• Lactaza → lactoza → glucoza, galactoza
• Maltaza → maltoza → 2 mol glucoza
• α - Dextrinaza → dextrani → glucoza

3. Enzimele lipolitice acţionează asupra grăsimilor neutre, ce

reprezintă 2-5% din totalul grăsimilor digerate :
• lipaza intestinală  hidroliza trigliceride (TG)
 AG + MG
 Secreţia de mucus
Protejează
duodenul de
Glande Brunner - mucoase aciditatea
chimului gastric

SNVPS + secreţia
SNVS - secreţia

Pancreas
 Secreţia intestinală - enzime şi hormoni

Enzime digestive: de la nivelul marginii în perie

Enterokinaza: secretată de mucoasa duodenală

Hormoni – secretaţi de celulele endocrine din mucoasă

Stimul: activare chemoreceptori de către componentele
din alimente
Stimulează secreţia la alte nivele:
Gastrina - duoden  stomac
Cholecistokinina – intestin subţire  pancreas
Secretina – intestin subţire  pancreas
 REGLAREA SECRETIEI INTESTINALE

• Reflexele locale = cele mai importante mecanisme de

reglare a secreţiei intestinului subţire (în special cele
iniţiate de stimului tactili sau iritanţi).

prezenţa chimului  declansarea secretiei intestinale

(volumul secretiei este d.p. cu volumul chimului)

Reglarea nervoasă
• - stimularea vagală creşte secreţia glandelor Brunner şi
probabil nu are efect asupra glandelor intestinale.
Reglarea umorală: intervin gastrina, CCK, secretina, VIP,  
secreţia intestinală
 Motilitatea intestinală
2 tipuri de motilitate intestinală
• Motilitatea locală – favorizează contactul mai
strîns între chim şi mucoasă, asigurată de:
• Contracţii segmentare
• Contracţii pendulare
2. Motilitate peristaltică – asigură propulsarea
chimului de-a lungul intestinului, aceste
contracţii pot fi sub formă de :
• Unde lente
• Unde rapide
Motilitatea locală intestinală

• Contracţii
segmentare Contracţia
musculaturii circulare la
destindere, care separă
intestinul în segmente egale,
durează secunde

• Contracţii pendulare
Contracţii izolare ale fibrelor
longitidinale ce intervin în
amestecarea conţinutului
Motilitatea peristaltică
Reprezintă contracţii a muschilor
longitudinali urmate de contracţii
a muşchilor circulari, care asigură
propulsarea conţinutului de-a
lungul intestinului
• Contracţii sub formă de unde
lente – apar pe traseu limitat, cu
V=1-2 cm/sec
• Contracţii sub formă de unde
rapide – transportă chimul la
distanţe mari cu V = 2 - 25
cm/sec
 Reglarea motilităţii intestinale
Motilitatea intestinală este reglată de:
1. Mecanismul miogen: fibrele musculare netede posedă
automatizm. La destensia intestinului, activitatea miogenă
spontană declanşază contracţii segmentare ritmice
2. Mecanismul nervos:
• Intrinsec – asigurat de reflexele mienterice locale cu centrul
nervos în plexul Auerbach pentru fibrele musculare
longitudinale şi circulare (calea aferentă pentru cele circulare se
întrerupe în plexul Meissner). Aceste reflexe asigură
contracţiile peristaltice
• Extrinsec – inervaţia simpatică ţi parasimpatică
Acţiunea simpaticului şi parasimpaticului asupra
motilităţii intestinale

I. Simpatică fibrele
adrenergice din componenţa
nervilor splanhnici inhibă
tonusul şi motilitatea
intestinală
II. Parasimpatică – este
predominantă, fibrele
colinergice n.vag (până la
colonul proximal) şi n.pelvian
(colonul distal) determină
creşterea frecvenţei şi
amplitudinii contracţiilor
3. Mecanismul umoral este:
Stimulator Inhibitor
• Gastrina Secretina
• Colicistokinina Glucagonul
• Serotonina Peptidul Y
• Motilina
• Prostoglandinele
• Insulina
Defecaţia – este un act reflex motor al sfincterului intern
(m.neted) şi celui extern (m. striat). Reflexul este declanşat de
creşterea presiunii cauzate de umplere ampulei rectale. Centrul
reflexului – S2–S4 ; calea eferentă parasimpatică mă reşte
peristaltizmul şi relaxează sfincterul intern, sfincterul extern fiind
controlat voluntar
 Flora microbiană intestinală

• În colonul proximal predomină flora aerobă (fermentează difinitiv

glucidele)
• În colonul distal se găseşte flora anaerobă (putrefacţia proteinelor
nedigerate → indol, scatol, amoniac)

Funcţiile neenzimatice ale microflorei:

1. Sinteza şi absorbţia vit hidrosolubile B1; B2; B12; H; şi liposolubile -
vit K
2. Formarea stercobilinei din bilirubină
3. Deconjugarea acizilor biliari cu eliminarea ac. dezoxi- şi litocolic
4. Reabsorbţia acidului colic în circuitul hepato-enterohepatic
5. Stimularea sintezei de imunoglobină A şi M în celulele limfoide a
peretelui intestinal
6. Asigură integritatea şi morfologia normală a epiteliului colonului
 Absorbţia în tubul digestiv
• Absorbţia este penetrarea în sistemul sangvin şi
limfatic a substanţelor nutritive simple
Mecanismele de absorbţie:
1. Difuzia şi filtrarea – transportul substanţelor
are loc conform gradiantului de concentraţie,
electrolitic şi de presiune
2. Difuzia facilitată – transportul are loc prin
intermediul transportatorilor
3. Transportul activ – cu consum de energie şi
oxigen, contra gradientului de concentraţie
 Absorbţia proteinelor

• Are loc la nivelul intestinului subţire prin membrana

celulelor epiteliale
• Se absorb sub formă de di-, tripeptide şi aminoacizi liberi
• Este proces activ cu solicitare de energie, dependent de Na+
(Na+ se deplasează conform gradientului electrochimic şi atrage
aminoacizii)
• Absorbţia AA prin difuzie e limitată, se efectuiază cu
ajutorul unor proteine transportatoare
• Se cunosc 5 tipuri de proteine transportatoare pentru
aninoacizi şi peptide
Mecanismul: co-transportul Na+ dependent
 Absorbţia lipidelor
→ monogliceride
• Trigliceride: + acid biliar, colesterol → micelii
→ acid gras
• Micelii → difuzie simplă → enterocitele intestinale
• Din enterocit, acizii graşi (≤12 atomi C) → sângele portal
• Resinteza în enterocit a trigliceridelor din monogliceride
şi acizii graşi ( mai mult de 12 atomi C)
• Formarea chilomicronilor: globule de trigliceride nou
sintetizate, colesterol şi betalipoproteină (toate sintetizate
în reticulul endoplasmatic al enterocitului)
• Excreţia prin pinocitoză a chilomicronilor din enterocit în
spaţiul extracelular, apoi limfă
 Absorbţia glucidelor
Glucidele se absorb sub formă de monozaharide:

• Glucoza se absoarebe prin mecanism activ

secundar consumator de energie, dependent de
Na+ , co-transport Na+-glucoză
• Galactoza – la fel ca glucoza
• Fructoza – proteine “carrier”, independent de
Na+ , difuziune facilitată
• Pentozele (riboza, dezoxiriboza) – sunt absorbite
prin difuziune simplă
 Absorbţia vitaminelor
1. Vitaminele hidrosolubile: B1 B2 B6 PP, H, C, ac.
pantotenic, ac. folic
• Se absorb prin pinocitoză , cotransport Na+
-dependent
• Preponderent în partea de sus a intestinului subţire
• Excepţie – Vit. B12 se absoarbe în stomac, prin
mecanism activ în prezenţa factorului Kastl
2. Vitaminele liposolubile: A, D, E, K
• Se absorb în prezenţa bilei şi lipidelor
• Prin mecanism – macrotransport activ
• Excepţia – Vit. A se absoarbe în lipsa bilei
 Absorbşia apei şi electroliţilor
• Apa difuzează în ambele direcţii prin mucoasa
intestinului subţire şi gros în funcţie de gradientul
osmotic. 80% din apă - în intestinul subţire.
• Electroliţii:
• Na+ -difuzie simplă , co-transport cu aminoacizi şi
glucoză .
• K+ - difuzie simplă
• Cl- - difuzie simplă , în ileonul distal şi intestinul gros prin
anitort cu bicarbonaţii
• Ca+2 – transport activ (la cerinţele organismului) şi
difuzie simplă
112