Luesul

Elaborat: Cebotaru Irina

Grupa: S 1507
 Sifilisul= lues
 Sifilisul este o boală infecţioasă cronică, provocată de
Treponema palidum, sursa de infecţie fiind bolnavul.
Infectarea se efectuează prin contactul direct al pielii
sau mucoasei cu obiectele şi instrumente
stomatologice infectate, dar mai des pe cale sexuală.
Condiţiile principale de infectare sunt microtraumele
epiteliului, pielii şi mucoaselor. Se presupune că
Treponema palida poate pătrunde şi prin mucoasa
intactă. Sifilisul poate afecta atât pielea, cât şi
mucoasa bucală, din care cauză medicul-stomatolog
trebuie să fie la curent cu posibilitatea existenţei
sifilisului la pacienţii stomatologici.
In evoluţia sifilisului se deosebesc patru
perioade:
 1. Perioada de incubaţie - de la 10-14 zile până la 1-4 luni.
 2. Perioada primară - apare şancrul dur (6-7 săptămâni), ulcer dur
apărut pe locul inoculării infecţiei. Nodulii limfatici regionali sunt măriţi,
inflamaţi, indolori, mobili.
 3. Perioada secundară - survine peste 6-8 săptămâni după apariţia
şancrului dur. Odată cu apariţia erupţiilor elementare rozeolo-papuloase,
această perioadă se poate prelungi 2-4 ani, modificându-şi tabloul clinic.
La început apar o mulţime de papule, rozeole - sifilis secundar recent.
Apoi, pentru o perioadă, erupţiile dispar, însă mai târziu apar recidive
(mai frecvent pe suprafeţele ce se supun traumelor uşoare), mai des sub
formă de papule, rozeole solitare, aranjate în cercuri - sifilis secundar
recidivant.
 4. Perioada terţiară - apare peste 3-6-10 ani. Caracteristic pentru
această perioadă este goma sifilitică.
Tablou clinic

 Sifililisul primar - şancrul dur, sifilomul primar apare pe locul inoculării

Treponemeipalide. Localizarea elementelor: mucoasa buzelor, limbii, mai
rar gingia şi amigdalele. Şancrul dur mai des este solitar, însă se pot
întâlni şi în număr de 2-3. Elementele în dinamică: pată roşie (papulă) - 1-
2 mm, infiltrate neînsemnat. Peste 3-4 zile, pe locul petei apare eroziunea
- ulcer (şancru dur) de o formă ovoidă, cu margini netede, dure, fundul
curat, de o culoare roşieviolacee, foarte rar poate fi acoperit cu depuneri
de o culoare albă-gri.
 Forma şancrului dur se va schimba în funcţie de localizarea acestuia: pe
limbă poate avea formă rotundă sau fisurală pe gingie, palat - marginile
şancrului se delimitează cu dificultate, pot avea forma de semilună; pe
buze — se pot acoperi cu cruste, pe amigdale se văd ulcere amigdaliene.
 Trebuie menţionat faptul că uneori elementele primare se pot manifesta
printr-o formă atipică - 2 -3 ulceraţii nespecifice. Elementele primare nu
sunt dureroase. în ultima săptămână a primei perioade apare
poliadenita – majoritatea ganglionilor limfatici regionali sunt măriţi,
indolori, duri, elastici, mobili şi persistă timp de 2-3 luni. Şancrul sifilitic
şi ganglionii limfatici conţin o cantitate mare de microorganisme. După
S. Ţovaru, serologia devine pozitivă odată cu apariţia şancrului dur.
Majoritatea autorilor consideră însă, că serologia devine pozitivă după a
3-a săptămână. în această perioadă, starea generală se dereglează
foarte rar.
 Bacteriologie

 Treponema pallidum, subspecia pallidum, este o bacterie de formă

spiralată, Gram-negativă, extrem de mobila, are 8-10 spire egale și din
păcate nu se poate vedea la examenul microscopic obișnuit, deci nu
poate fi depistată prin metode imunologice și morfologice, este
necesară observarea prin microscopie electronică. În plus această
bacterie este protejată împotriva fagocitozei de un strat extern care
conține mucopolizaharide.
 Treponema pallidum este cauza a trei alte maladii la oameni: framboesia
(subspecia pertenue), pinta (subspecia carateum) și bejel (subspecia
endemicum). Spre deosebire de subtipul pallidum, acestea nu duc la boli
neurologice. Oamenii sunt singurul rezervor natural cunoscut al
subspeciei pallidum. Aceasta nu poate supraviețui fără gazdă mai mult
de câteva zile. Acest lucru se datorează faptului că genomul său mic
(1,14 MDa) nu reușește să codeze căile metabolice necesare pentru a
valorifica majoritatea macronutrienților. Timpul de dublare al acestuia
este lent, peste 30 de ore.
Transmiterea infectiei cu sifilis se face în timpul contactului sexual
de la persoana contaminată la cea sănătoasă (dar care are leziuni
la nivelul pielii sau mucoaselor, țesutul acestora nefiind intact). De
asemenea, boala apare datorită transfuziilor de singe cotaminate
cu bacteria Treponema pallidum, atingerii unor secreții infectate,
sau transplacentar de la mamă la făt. Manifestările sifilisului
delimitează stadiile acestuia care sunt de sifilis primar, secundar,
latent și terțiar.
Sifilisul primar
 Sifilisul primar se transmite de obicei prin contact sexual direct cu leziunile unei
persoane infectate.În termen de circa 3-90 de zile după expunerea inițială (în
medie 21  de zile) în punctul de contact apare o leziune a pielii
numită sancru. Aceasta este de obicei (în 40% din cazuri) o ulcerație unică,
fermă, nedureroasă, fără mâncărimi, cu o suprafață curată și contur regulat, cu
diametrul de între 0,3 și 3,0 cm. Leziunea poate avea aproape orice formă.În
forma clasică aceasta evoluează de la macula la papula ajungând în final la
stadiul de eroziune sau ulcer. Se pot observa și leziuni multiple (în circa 40% din
cazuri), prezente de obicei in cazurile de infectare concomitentă cu HIV. Leziunile
pot fi dureroase sau sensibile (30%), și pot fi localizate în afara organelor
genitale (2–7%).
 La femei cel mai adesea apar în zona cervixului (44%), la bărbații heterosexuali
în zona penisului (99%), și frecvent în zona anală și rectală la bărbații care
întrețin relații intime cu bărbați (34%).Ganglionii limfatici din zona infectată se
măresc  (în 80% din cazuri) după 7-10 zile de la formarea șancrului. Fără
tratament, leziunea poate persista timp de 3-7 săptămâni.
Sifilisul secundar
 Sifilisul secundar apare la circa 4-10 săptămâni după infecția primară. În
timp ce stadiul secundar este renumit pentru manifestările sale diferite,
cele mai comune simptome implică manifestări cutanate, ale
membranelor mucoase, și ale ganglionilor limfatici. Pot apărea iritații
amplasate simetric de culoare roz-roșiatică, fără mâncărimi, pe trunchi și
extremități, inclusiv pe palme și pe tălpi. Iritația poate deveni
maculopapulară sau pustulară. Pe membranele mucoase se pot forma
leziuni plate, lărgite, albicioase, asemănătoare negilor, cunoscute drept
condiloame. Toate aceste leziuni găzduiesc bacterii și sunt infecțioase.
Printre alte simptome se numără febra, dureri în gât, indispoziție,
pierdere în greutate, căderea părului și dureri de cap. Printre
manifestările rare se numără hepatita, boli de rinichi, artrita, periostita,
nevrita optică, uveita și keratita interstițială. Simptomele acute dispar de
obicei după 3-7 săptămâni; totuși, la circa 25% dintre bolnavi simptomele
sifilisului secundar pot reveni. Multe persoane care prezintă simptomele
tipului secundar de sifilis (40–85% femei, 20–65% bărbați) nu raportează
apariția prealabilă a șancrului caracteristic sifilisului primar.
 Leziunile orale pot să apară în orice stadiu, dar cel mai frecvent sunt
observate în stadiul secundar, fiind nespecifice. Se pot observa plăci
mucoase acoperite de pseudomembrane alb-gri, bine delimitate, cu
contur eritematos, localizate în special la nivelul palatului moale, limbii
și al mucoasei vestibulare sau pot să aibă un aspect verucos, mimând o
leucoplakie. Uneori, diagnosticul este dificil. Se pot asocia amigdalită,
faringită sau laringită. În cazul dat nu s-au observat leziuni la nivelul
mucoasei orale, dar pacientul prezenta amigdalită bilaterală, care s-a
remis la scurt timp după inițierea tratamentului. În acest context,
amigdalita ar putea fi considerată amigdalită luetică
Sifilisul latent

 Sifilisul latent este definit ca prezența dovezilor serologice de infecție

fără simptomele bolii. În Statele Unite este clasificat în stadiul precoce
(până la 1 an după sifilisul secundar) și stadiul tardiv (peste 1 an după
sifilisul secundar). În Marea Britanie, distincția între sifilisul latent
precoce și cel tardiv se face după o perioadă de doi ani. Simptomele
sifilisului latent precoce pot reveni. Sifilisul latent tardiv este
asimptomatic și nu este la fel de contagios ca în perioada precoce
Sifilisul terțiar

 Sifilisul terțiar apare la circa 3-15 ani după infecția inițială si poate avea
trei forme diferite: sifilis gomatos (15%), neurosifilis tardiv (6,5%) și
sifilis cardiovascular (10%).[Fără tratament, o treime din persoanele
infectate ajung la stadiul terțiar.În acest stadiu boala nu este infecțioasă.
 Sifilisul gomatos sau sifilisul benign tardiv apare de obicei la 1-46 ani
după infecția inițială, cu o medie de 15 ani. Această etapă este
caracterizată prin formarea unor gome care arată ca niște umflături moi,
cu aspect de tumoare, de diverse mărimi. Acestea afectează de obicei
pielea, oasele și ficatul, dar pot apărea oriunde
Tipul congenital
 Sifilisul congenital poate apărea în timpul sarcinii sau al nașterii. Două
treimi dintre nou-născuții sifilitici nu prezintă simptome la naștere.
Printre simptomele care apar în primii ani de viață se
numără:hepatosplenomegalia (70%), eczeme (70%), febră (40%),
neurosifilis (20%) și pneumonită (20%).Fără tratament, 40% dintre
cazuri evoluează la stadiul de sifilis congenital tardiv prezentând
simptome ca deformații de tipul nas în șa, semnul Higoumenakis, tibie în
iatagan sau articulații Clutton.
Transmiterea
 Sifilisul se transmite în principal prin contact sexual sau de la mamă la
făt în timpul sarcinii; bacteriile spirochete pot pătrunde prin membrane
mucoase intacte sau țesuturi cutanate afectate.Astfel, sifilisul se poate
transmite prin sărutarea zonei lezate precum și prin sex . Aproximativ
30-60% din persoanele expuse formelor primare sau secundare de sifilis
se infectează. Rata infectării este exemplificată prin faptul că o
persoană inoculată cu doar 57 de organisme prezintă o rată de infectare
de 50%. Majoritatea cazurilor noi din Statele Unite (60%) sunt
înregistrate la bărbații ce întrețin relații intime cu bărbați. Se poate
transmite și prin produse de sânge. Totuși, acestea sunt testate și deci
indicele de risc este mic. Riscul transmiterii prin reutilizarea seringilor
pare limitat. Sifilisul nu se contractează prin utilizarea în comun a
toaletelor, în activitățile zilnice, băi calde sau utilizarea în comun a
tacâmurilor sau a hainelor
Diagnostic

 Sifilisul în stadiile sale incipiente se depistează clinic destul de greu. Infecția se

confirmă fie prin teste serologice, fie prin testare directă la microscop. Testele
serologice sunt cele mai comune datorită ușurinței cu care se realizează.Totuși,
testele pentru diagnostic nu fac deosebirea între etapele bolii
Testele serologice

 Testele serologice se împart în teste netreponemice și

treponemice.Testele netreponemice sunt cele utilizate inițial și includ
testele laboratorului de cercetare a bolilor venerice (VDRL) și rapid
plasma reagin RPR. Totuși, întrucât aceste teste pot fi uneori fals
pozitive, acestea trebuie confirmate prin teste treponemice ca
aglutinarea particulelor treponemei paladium(TPHA) sau testul de
absorbție a anticorpilor treponemici (FTA-Abs). Rezultatele fals pozitive
ale testelor netreponemice pot fi rezultatul unor infecții virale ca varicela
și pojarul precum și în cazurile cu limfom, tuberculoză, malarie,
endocardită, boli ale țesutului conjunctiv și sarcină. Analiza anticorpilor
treponemici este de obicei pozitivă la 2-5 săptămâni după infecția
inițială. Neurosifilisul este identificat de obicei prin numărului crescut de
leucocite (în mod predominantlimfocite) și nivelul înalt de proteine în
lichidul cerebrospinal în zona infecției.
Testarea directă

 Pentru un diagnostic imediat se poate efectua analiza microscopică în câmp

întunecat a serului extras din șancru. Totuși, nu toate spitalele au
echipamentul necesar sau angajați cu experiență pentru analiza ce trebuie
efectuată în decurs de 10 minute de la extracția lichidului. Sensibilitatea
este raportată în aproape 80% din cazuri; astfel, acest test poate fi efectuat
doar pentru confirmarea diagnosticului, nu și pentru infirmarea acestuia. Se
pot realiza alte două examene ale lichidului din șancru: testul direct de
depistare a anticorpilor și amplificarea acidului nucleic. Testul direct
depistează anticorpii marcați cu fluoresceina ce se leagă de proteinele
specifice sifilisului, în timp ce amplificarea acidului nucleic folosește tehnici
ca reacția de polimerizare în lanț pentru detectarea existenței genelor
specifice ale sifilisului. Aceste teste nu sunt la fel de dependente de timp,
întrucât nu este necesară prezența bacteriilor vii pentru diagnosticare.
Prevenție
 în prezent, nu exista încă un vaccin eficace pentru prevenție. Abstinența de la
raporturile fizice intime cu o persoană infectată este eficace în reducerea
transmiterii sifilisului, ca și utilizarea adecvată a prezervativului din latex. Totuși,
utilizarea prezervativului nu elimină complet riscul. De aceea, Centrul de Control
și Prevenție a Bolilor recomandă relațiile monogame, reciproce, pe termen lung,
cu un partener neinfectat și evitarea substanțelor cum suntalcoolul etilic și
medicamentele care pot stimula comportamentul sexual riscant.
 Sifilisul congenital al nou-născutului poate fi prevenit prin triajul mamelor în
primele luni de sarcină și tratarea celor infectate.Grupul de acțiune pentru
Serviciile de Prevenție din Statele Unite ale Americii (United States Preventive
Services Task Force) (USPSTF) recomandă insistent triajul universal la toate
femeile gravide, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca toate
femeile să fie testate la prima vizită prenatală și din nou în trimestrul al treilea.
Dacă sunt pozitive, se recomandă de asemenea tratamentul partenerilor acestor
femei. Cu toate acestea, sifilisul congenital este frecvent în țările în curs de
dezvoltare, deoarece multe femei nu beneficiază deloc de asistență prenatală iar
asistența prenatală de care beneficiază celelalte nu include triajul, și apare încă,
ocazional, în țările dezvoltate, deoarece femeile care sunt cel mai expuse riscului
de infecție (prin consumul de droguri etc.) au probabilitatea cea mai mică de a
primi asistență în timpul sarcinii.Un număr de măsuri pentru a crește accesul la
testări pare a fi eficace în reducerea ratelor de sifilis congenital în țările cu venit
scăzut până la mediu
Tratament
 Infecții precoce
 Tratamentul de elecție pentru sifilisul necomplicat rămâne o doză unică
intramusculară de penicilină G sau o doză unică orală de azitromicină.
Doxiciclina și tetraciclina reprezintă opțiuni terapeutice alternative; totuși,
datorită riscului de apariție a unor defecte congenitale, acestea nu sunt
recomandate la femeile gravide. Rezistența la antibiotice a apărut la un număr
de medicamente, incluzând macrolide, clindamicină și rifampină. Ceftriaxona, un
antibiotic din clasa cefalosporinelor de generația a treia, poate fi la fel de
eficientă ca și tratamentul pe bază de penicilină.
 Infecții tardive
 Pentru neurosifilis, din cauza penetrării scăzute a penicilinei G la nivelul
sistemului nervos central, la persoanele afectate se recomandă administrarea
unor doze mari de penicilină pe cale intravenoasă, timp de cel puțin 10 zile.
Dacă o persoană este alergică, poate fi utilizată ceftriaxona sau se poate încerca
desensibilizarea la penicilină.Alte forme de infecție tardivă pot fi tratate prin
administrarea intramusculară de Penicilină G o dată pe săptămână, timp de trei
săptămâni. În caz de alergie, ca și în caz de manifestare precoce a bolii, se pot
utiliza doxiciclină sau tetraciclină, dar pe o durată mai lungă. Tratamentul în
această fază limitează progresia ulterioară a bolii, dar are numai un efect redus
asupra leziunilor deja apărute.
Reacția Jarisch-Herxheimer

 Una dintre reacțiile adverse potențiale ale tratamentului este reacția

Jarisch-Herxheimer. Aceasta se produce de obicei în decurs de o oră și
durează timp de 24 de ore, cu simptome de febră, dureri musculare,
cefalee și tahicardie. Aceasta este provocată de citokine eliberate de
către sistemul imunitar, ca răspuns la lipoproteinele eliberate prin
ruptura bacteriilor care provoacă sifilisul.
Epidemiologie:
 Se consideră că sifilisul a infectat 12 milioane de persoane în 1999, cu peste 90%
din cazuri în lumea în curs de dezvoltare. Acesta afectează între 700.000 și 1,6
milioane de sarcini pe an, provocând avorturi spontane, nașterea de copii morți și
sifilis congenital. În Africa Subsahariană, sifilisul contribuie la aproximativ 20% din
decesele perinatales. Ratele sunt proporțional mai mari printre utilizatorii de droguri
pe cale intravenoasă, cei infectați cu HIV și bărbații homosexuali. În Statele Unite,
frecvența cazurilor de sifilis în 2007 era de șase ori mai mare la bărbați decât la
femei, în timp ce frecvența a fost aproximativ egală în 1997.Afro-americanii au
reprezentat aproximativ jumătate din toate cazurile apărute în anul 2010.

 Sifilisul a fost foarte frecvent în Europa în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În lumea

dezvoltată, la începutul secolului al XX-lea, infecțiile au scăzut rapid după utilizarea
pe scară largă a antibioticelor, până în anii 1980 și 1990. Începând cu anul 2000,
frecvența cazurilor de sifilis a crescut în SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și
Europa, în principal în rândul bărbaților homosexuali.Totuși, frecvența cazurilor de
sifilis printre femeile americane a rămas stabilă în acest interval de timp și
frecvența cazurilor la femeile britanice a crescut, dar cu o rată inferioară celei
observate la bărbați.[32] Frecvențe crescute printre heterosexuali au apărut în
China și Rusia încă din 1990. Acest lucru a fost atribuit practicilor sexuale nesigure,
cum sunt promiscuitatea sexuală, prostituția și utilizarea din ce în ce mai scăzută a
mijloacelor de protecție de barieră.
 În lipsa tratamentului, mortalitatea este cuprinsă între 8% și 58%, cu o
rată mai mare a decesului la bărbați.[5] Simptomele de sifilis au devenit
mai puțin severe pe parcursul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, în parte
din cauza disponibilității pe scară largă a tratamentului eficace și în
parte din cauza virulenței scăzute a spirochetelor.[10] În cazul
tratamentului precoce rezultă puține complicații. Sifilisul crește riscul de
transmitere a infecției cu HIV de două până la 5 ori iar infecția
concomitentă este frecventă (30–60% în numeroase centre urbane).
 p
sid s
a o
Diagnostic diferentiat r
i
 Principalele diagnostice diferențiale pentru erupția cutanată ce apar în a
sifilisul secundar sunt : z
 primo-infecția cu HIV, i
s
 exantemele virale sau psoriazisul

sifilis
Diagnosticul diferenţial se face cu:

 • herpesul simplu (erupţiile sunt dureroase)

 • ulcerul tuberculos - dureros
 • ulcerul decubital - slab dureros
 • cancerul - indolor
 • piodermia şancriformă
 • candidoza
 • leucoplazia
 • ulcere traumatice - dureroase