Ca urmare a

 îmbunătățirii condițiilor de viață,

 a sporirii programelor de sănătate și

 a metodelor de control al natalități,

segmentul vârstnic al populației a

cunoscut o creștere fără precedent în
ultimii 20 de ani.
 Astfel se explică amploarea pe care au
cunoscut-o în ultimii ani doua domenii,
unul biologic, celalalt medical:
gerontologia, respectiv geriatria.
 Gerontologia ca stiință este centenară -
se consideră că bazele ei au fost puse de
Mecinikov in 1903. Ea cuprinde date
despre procesele de îmbătrânire
normale.
 Geriatria este specialitatea medicală care
se ocupă cu studiul, diagnosticul și
tratamentul bolilor asociate vârstei a
treia.
 În mod istoric pacienții vârstei a treia erau
edentați total
 Datorită programelor de prevenție și de
conștientizare a stării de sănătate orală la
tineri, generațiile actuale de vârstnici
retenționează dinți până târziu în viață sau
chiar pentru toată viața și totodată sunt
mai educate și știu să aprecieze beneficiile
sănătăți orale asupra calității vieții.
 vârstnicii reprezintă, o populație cu
condiții și necesități medicale
semnificativ diferite de cele ale
populației tinere, care pot fi frecvent
complicate de modificările fizice,
comportamentale și sociale asociate
vârstei.
 60-75 de ani perioada omului vârstnic;
 75-89 de ani perioada omului bătrân;
 peste 90 de ani longevitatea.
 îmbătrânirea este considerată un
mecanism intrinsec care poate fi influențat
de
 factori extrinseci, minori sau majori,

factorii care țin de stilul de viață precum

 factorii de mediu în limitele stabilite de

factorii genetici predeterminanți

influențează nu numai starea de
sănătate, dar și viteza și manifestarea
procesului de îmbătrânire.
 Modificările proceselor senzoriale sunt
cele mai importante modificări
fiziologice asociate vârstei.
 Declinul care are loc în toate cele cinci
canale senzoriale poate fi rezumat astfel:
 Diminuarea auzului (prezbiacuzia) în
particular pentru sunetele cu frecvență
înaltă.
 Modificări gustative - papilele gustative
suferă modificări atât ca formă cât și ca
număr. Gustul pentru dulce, acru și
amar diminueaza, dar cel pentru sărat se
menține nemodificat.
 Diminuarea sensibilității olfactive. Are loc o
atrofie a fibrelor olfactive și a bulbilor
olfactivi cu hiposmie sau anosmie.
 Diminuarea sensibilității tactile.
 Primele două modificări au implicații majore în
procesul de comunicare.
 Modificarea gustului și mirosului poate avea
consecințe asupra dietei: pacienții vârstnici
încearcă să compenseze acest deficit printr-un
consum crescut de dulciuri.
 În plus, dacă momentul instalării acestor
modificări coincide cu momentul aplicării unor
proteze mobilizabile, acceptarea acestora va fi
mult mai dificilă.
 Abilitățile cognitive măsurabile se mențin
aceleași la vârstnici la și la adulți, singura
care scade fiind viteza psihomotorie.
 Scaderea acidității gastrice.
Hipoclorhidria poate fi o condiție
frecventă peste vârsta de 50 de ani și are
ca rezultat diminurea absorbției
calciului și a vitaminei C.
 MODIFICĂRI DENTARE
 ȚESUTURILE MOI
 PARODONȚIUL MARGINAL
 MUȘCHII MASTICATORI
 Schimbările care au loc la nivelul dinților
nu sunt modificări propriu-zis legate de
procesul de îmbătrânire, cât mai degrabă
modificari legate de funcție
 Dinții se modifică în formă și culoare cu
vârsta
 Forma este afectată prin uzura dentară.
În afară de uzura ocluzala / incizală și
uzura interproximală, se produce și o
pierdere a detaliilor de suprafață ale
smalțului de-a lungul timpului
 Smalțul devine astfel mai puțin
penetrabil probabil mai casant odată cu
vârsta. Are loc o maturare continuă de
substanța a smalțului, astfel încât
smalțul de subsuprafață se reduce.
 Dentina suferă două modificări legate de
vârstă:
 creșterea continuă cunoscută drept

formarea de dentină secundară de

reacție;
 obturarea graduală a canaliculelor

dentinare la care ne referim în termenul

de scleroză dentinară dând aspect de
țesut mai mineralizat.
 Suprafața smalțului și a dentinei
va fi mai rezistentă la
demineralizare
 Obturarea canaliculelor determină
scăderea sensibilitații țesuturilor.
 Scăderea permeabilității: reduce
ingresiuniea agenților toxici
 Adiționarea unei cantitați crescute de dentină
are importanță în prevenirea reacțiilor pulpare și
chiar a expunerii pulpare, în particular atunci
când se asociază cu uzura intensă
 Reducerea cantitativa a smalțului și
modificările calitative dentinare influențează
negativ adeziunea la țesuturile dure
dentare, deci pun sub semnul intrebării
folosirea tehnicilor adezive de restaurare
 Modificarea legată de vârstă o constituie
creșterea gradată a grosimii cementului.
 Depunerea de cement are loc pe
parcursul intregii vieți, astfel că lățimea
cementului aproape se tripleaza pană la
75 de ani.
 Vascularizația și volumul pulpei se
reduc, crescând țesutul fibros pulpar și
ariile de calcificare ectopică.
 Se produce scăderea numărului de
odontoblaști. Se apreciază ca aceste
modificări nu sunt în relație directă cu
vârsta, ci cu funcția și în special cu
procesele patologice anterioare.
 Numărul vaselor pulpare este mai redus, în
special numărul arteriorelor care intră prin
foramenul apical; de asemenea un număr
redus de ramuri ajung în regiunea
subodontoblastică.
 Importanța clinică a acestor modificari:
coafajele vor avea o rata mai mica de succes
decât la tineri, iar reparația prin formarea de
punți dentinare nu este un proces pe care se
poate conta la pacienți vârstnici.
 Mucoasa orala
 își pierde elasticitatea și prezintă o tendință
de deshidratare, atrofie, uneori keratoză
 atrofia mucoasei orale este o condiție
comună vârstnicilor, dar ea nu se explică
printr-un mecanism intrinsec legat propriu-
zis de procesul de îmbătrânire, cât prin
factorii extrinseci asociați, cum sunt deficitul
de vitamina B1 și acid folic.
 Glandele salivare
 există modificări în structura glandelor
salivare, cu o scădere a numărului unităților
secretorii în paralel cu creșterea țesutului
gras și fibre în interiorul glandei.
 Gingia pierde aspectul granular și capătă
unul edemațiat.
 Stratul keratinizat, se subțiaza sau chiar
poate să dispară, țesutul devenind mai
friabil, ușor supus injuriilor.
Vascularizația scade, ceea ce pune sub
semnul intrebării vindecarea consecutivă
procedurilor de chirurgie parodontală.
 Osul alveolar suferă trei tipuri de modificări
în relație cu vârsta:
 resorbție osoasă în legătură cu

evenimentele dento -parodontale

anterioare;
 atrofie a maxilarului și mandibulei

datorită scăderii suportului nutrițional;

 modificări degenerative ca rezultat
al osteoporozei.
 Atrofia mușchilor masticatori, dar și cea a
musculaturii bucale și labiale are loc în
contextul general de atrofie musculară
senilă. La purtătorii de proteze, acest proces
este adeseori accelerat.
 Atrofia mușchilor masticatori poate
determina o scădere semnificativă a
eficienței masticației care nu poate fi
suficient compensate prin tratament protetic.
 Scade tonicitatea și forța de contracție.
 Apare și tulburări de deglutiție.
 La peste 70 de ani, crește mult riscul de
aspirare, ceea ce impune precauții
suplimentare la intervențiile prelungite
 Boală cardiacă valvuIară
Este recomandabil ca orice pacient cu
murmur cardiac, indiferent de etiologie, să
primeasca antibioterapie profilactică
înaintea oricarei terapii dentare.
 Aritmia
Aceasta crește odată cu stresul, ingestia de
cofeina și administrarea de epinefrina.
De multe ori acesti pacienți sunt tratați cu
anticoagulante pentru prevenirea accidentelor
embolice.
Înaintea oricărui tratament dentar, este absolut
necesară modificarea terapiei cu
anticoagulante, numai de către medicul
specialist, dacă aceasta este permisă.
 De asemenea, pentru controlul durerii, la
acești pacienți este contraindicată
administrarea medicamentelor care conțin
aspirina.
 Boala arterială coronară / boala cardiacă și
ischemică se întâlnește cu mare frecvență
în patologia vărstnicilor.
 Angina este termenul care descrie durerea
toracica produsă de un miocard ischemic.
 Angina sentimentul unei presiuni
surde, al unei greutați, decat pe cel al unei
dureri tipice, ascuțite. De foarte multe ori
iradiază în brațul stâng sau în maxilar.
 Criza anginoasa poate fi mai degrabă
interpretată drept o afecțiune dentară
sau a gâtului, decât un simptom cardiac
 Hipertensiunea. De obicei se produce
fără simptome, dar ocazional se poate
asocia cu cefalee sau vertij.
 Persoanelor cu HTA severă nu li se poate
efectua tratament dentar până ce HTA nu
este controlată.
 Medicul dentist trebuie sa verifice
tensiunea arterială înaintea oricarui
tratament.
 Terapia antihipertensivă, în particular
Clonidină, poate induce efecte adverse
orale, în special xerostomia.
 Bolile pulmonare pot afecta în mod
negativ tratamentul dentar. Pacienții cu
tuse cronică datorată emfizemului
pulmonar sau bronșitei cronice pot crea
dificultați în efectuarea tratamentului
dentar, ca urmare a întreruperilor
frecvente
 Accidentele vasculare cerebrale sunt o condție
patologică frecventă la pacienții în vârstă.
Aceștia vor avea sechele care vor reflecta aria
cerebrală în care a avut loc evenimentul
ischemic
 Afazia este statusul neurologic datorită căruia
pacientul este incapabil să se integreze
neurologic pentru a exprima și a procesa
informația. Pacientul poate înțelege, dar nu
poate comunica.
 Parkinsonienii pot avea dificultăți în
scaunul dentar, în special din punct de
vedere al inghițirii secrețiilor. Trebuie
tratați cu mare prudență datorită
pericolului aspirarii secretiilor.
 Cea mai frecventă boala reumatologică,
în special persoanele de sex feminin,
este scăderea densitații osoase -
osteoporoza.
 Pacientii cu aceasta afecțiune pot
prezenta o cifoză accentuată,
poziționarea lor în scaunul dentar
necesitând timp suplimentar.
 Pacienții cu diabet prezintă un risc mai mare
de dezvoltare a infecțiilor orale, consecutiv
creșterii agregării plachetare asociate cu un
control prost al glicemiei.
 În situația acestor bolnavi, infecțiile orale
trebuie abordate într-un regim sporit de
urgență, față de infecțiile similare ale
pacienților non-diabetici, deoarece acestea
pot produce decompensări ale diabetului care
pot amenința viața
 La acești pacienți, dacă sunt edentați,
toleranța biologică a viitoarelor piese
protetice va fi mai scăzută.
 Diversele modificări de la nivelul
tesuturilor și organelor pot influența
farmacologia medicamentelor:
 Vârstnicii sunt supuși efectelor
secundare ale medicamentelor din mai
multe motive:
 bolile cronice necesită o medicație asociată de
lunga durată;
 acutizarea unei boli cronice sau supraadaugarea
unei boli acute suplimentează medicația;
 prescrierea medicamentelor se face de mai mulți
medici, uneori independent unul de celalalt;
 autoadministrarea unor medicamente sau
supradozarea lor din eroare;
 acumularea efectelor secundare de la mai multe
medicamente.
 Antiinflamatoarele nesteroidiene și
acidul acetilsalicilic sunt administrate
pentru afecțiuni reumatismale
 Aspirina crește timpul de sangerare și
reduce nivelul protrombinei plasmatice,
putând cauza sângerare profundă.
 Din acest considerent, este prudent ca
medicul dentist să evite administrarea ei
pentru controlul durerii
 Anticoagulantele sunt administrate
pacienților care au suferit accidente
vasculare și purtătorilor de proteze
valvulare.
 Orice manevră chirurgicală (incluzând și
detartraj) trebuie temporizată până la
întreruperea medicației, daca aceasta se
poate face.
 Hipnoticele pot determina mișcări
dischinetice și dificultați de
menținere a protezelor.
 Blocante ale canalelor de calciu pot
cauza hiperplazie gingivală
 La fel de delicată ca și prescrierea unei
retete este suprimarea unei medicați din
initiativa medicului dentist.
 Anticoagulantele nu se întrerup de regulă,
fără acordul cardiologului;
 corticoterapia de durata întreruptă brusc
este nefastă pentru boala de bază; oprirea
tratamentului pentru boala Parkinson este
de risc vital.
1. evitarea medicației prin tratamente dentare,
evaluarea corectă clinică și paraclinică a
pacientului,
solicitarea acordului medicului de familie
printr-o scrisoare medicală sau anunțarea lui
despre recomandarea facută;
cunoașterea farmacologiei medicamentului
respectiv, inclusiv interacțiunilor sale cu alte
medicamente;
2. asigurarea unor măsuri de protecție în
cazul existenței riscului de efecte
secundare grave; prescrierea dozelor și a
formelor galenice în funcție de potențialul
de metabolizare
3. asigurarea că medicamentul prescris se
poate elibera în condiții de
plată pe care pacientul le acceptă și le
poate suporta
 pacienți cu defecte valvulare;
 pacienți cu imunocompetență scăzută;
 pacienți cu artrită reumatoidă severă;
 pacienți care iau antiinflamatoare
nesteroidiene;
 pacienți cu proteze articulare;
 pacienți cu diabet;
 pacienți cu infecții recurente ;
 pacienți cu infecții dermatologice
recurente
 Există astăzi opinia potrivit căreia
vârstnicii prezintă un risc crescut de a
dezvolta malnutriție și că vulnerabilitatea
în fața deficiențelor nutriționale crește
odată cu vârsta
 Factori orali:
 Modificări în abilitatea de a mesteca alimente.
 Modificări ale gustului și mirosului.
 Xerostomie indusă de medicamente.
 Factori generali:
 Modificări ale capacitații de a absorbi și de a
utiliza elemente nutritive.
 Modificări ale capacitații de a metaboliza
elemente nutritive.
 Pacienții vârstnici edentați prezintă
dificultăți în masticația alimentelor cu
consistență crescută, chiar și atunci când
poartă proteze corect realizate. În
general, acești pacienți, își modifică
dieta pentru a compensa deficiențele
funcției masticatorii
 Aceste schimbari în dieta includ
diminuarea consumului de fructe,
legume, carne și alte alimente greu de
mestecat și sunt asociate cu deficiențele
nutriționale.
 Pacienților edentați le lipsesc nutrienți
specifici și ca rezultat, prezintă risc de a
dezvolta diverse afecțiuni, având un risc
crescut de malnutriție
 Aport redus de carbohidrați, vitamine A, Bl,
B6, C, E, fibre, proteine, calciu și fier.
 Deficitul de vitamine (A, C, E) se asociază cu
un risc crescut de dezvoltare a diferitelor
forme de cancer și afecțiuni cardiace.
 Nivelul scăzut de tiamină poate fi insoțit de
pierderea apetitului, scădere în greutate și
crește riscul afecțiunilor cardiace.
 Ingestia insuficientă de riboflavină crește
incidența cataractei și artritei, iar nivelul
scăzut de acid pantotenic poate afecta atât
sistemul nervos, cât și capacitatea de
vindecare a organismului.
 Pe lângă aceste efecte, creșterea aportului de
grasimi și colesterol poate duce la obezitate,
diabet și predispune pacienții la o serie de
boli cardiace, ateroscleroza, hipertensiune
arterială.
 Pe de alta parte, intervențiile chirurgicale
și infecțiile au drept consecință o
creștere a catabolismului și deficite
vitaminice și proteice. La acestea se
adaugă și tratamentul cu diverse
medicamente care pot afecta atât
excreția vitaminelor cât și absorbția
intestinală.
 Astfel, este posibil ca pacienții vârstnici
să necesite o rație zilnică mai mare decât
rația zilnică recomandată în mod
obișnuit.
 Vârsta înaintată nu reprezinta o
contraindicație pentru tratament dentar,
dar impune o serie de particularități și
modificări ale planului de tratament, in
funcție de variabilele fiziologice,
medicale, farmacologice și socio-
economice asociate vârstei, care pot
influența în mod direct succesul pe
termen lung.
 Vârstnicii institutionalizați prezintă un
risc crescut de apariție a bolii de focar
 Bacteriile orale pot acționa prin două
mecanisme
 1. Mecanismul direct:
 Bacteriile trec în sange din focarul oral
cauzând infecții grave:
endocardita

pielonefrita

abces cerebral.
 Placa bacteriană poate fi aspirată și
bacteriile orale, în special anaerobe, pot
cauza pneumonie, un hazard la vârstnicii
cu imunosupresie și la cei
instituționalizați.
 Bacteriile patogene non-orale,
respiratorii, pot coloniza la rândul lor
placa bacteriană, aceasta devenind un
rezervor de astfel de bacterii
2. Mecanismul indirect:
Bacteriile nu trebuie să părăsească focarul
de infecție oral pentru a influența
sănătatea generală, toxinele lor pot
circula în sânge.
Astfel se explică febra de origine
necunoscută, deoarece focarul cauzal
poate fi asimptomatic
 În elaborarea planului de tratament, este
important să luăm în considerație vârsta
biologică (fiziologică) a pacientului
vârstnic, și nu pe cea cronologică.
 Factori cum sunt: predispoziția genetică,
capacitatea fizică sau mentală și prezența
bolilor cronice pot face ca vârsta
biologica să fie superioară sau inferioară
celei cronologice.
 Se vor evalua dorințele pacientului,
uneori ale familiei, dar în elaborarea
planului de tratament medicul dentist va
aprecia numai ce este realist și realizabil.
Un principiu esențial al gerodontologiei
este asigurarea unei îngrijiri oro-dentare
adecvate, chiar dacă aceasta nu este
întotdeauna cea optimă.
 Specific pacienților de vârsta a treia este
considerarea posibilității de deteriorare
fizică gradată în viitorul apropiat și de
aceea obiectivul terapeutic primordial va
fi obținerea unor rezultate cât mai
stabile.
 Marea majoritate a vârstnicilor dentați
prezintă multiple restaurări odontale. În
consecintă, prevalența cariilor secundare
depașește pe cea a cariilor primare, iar
terapia de menținere constituie o mare
pondere a tratamentului odontal.
 Periajul dentar inconstant
 Instituționalizarea
 Consumul crescut de carbohidrați
 Nivel microbian crescut (levuri,
streptococi mutans, lactobacili)
 Xerostomia
 Retracția gingivală
 Istoricul afectării prin carie (carii
coronare sau radiculare)
 Protezele parțiale mobilizabile (design,

obiceiuri de purtare)
 Fumatul
 În esența, vârstnicii sănătoși și activi pot
beneficia de tratament odontal de
aceeași manieră cu celelalte categorii
populaționale
 Educația pentru autoigienizare și
intensificarea mijloacelor de
control mecanic al placii bacteriene;
 Analiza dietei;
 Schimbarea, în acord cu medicul specialist,
a medicației cu efect
anticolinergic cu alte clase de
medicamente care nu favorizează
retenția de lichide;
 Recomandarea consumului sporit de
lichide, dacă condiția medicală și
medicația pacientului permit;
 Folosirea umidificatoarelor de cameră;
 Folosirea gumelor de mestecat cu xylitol;
 Administrarea de substituenți salivari sau
a unei terapii sistemice sialogoge (de ex.
Pilocarpina) dacă nu există contraindicații;
 Fluorizarea locala poate fi foarte
eficientă la pacienții cu
xerostomie, deoarece valori crescute ale
concentrației de fluor se pot menține un
timp mai îndelungat la nivelul cavității
bucale comparativ cu pacienții normali;
 Controlul chimic al plăcii bacteriene
 Cariile primare la pacienții vârstei a
treia sunt reprezentate în principal de
carii radiculare.
 Cei mai afectați dinți sunt: molarii
inferiori urmați de frontalii superiori,
molarii superiori. Cel mai puțin interesați
sunt frontalii inferiori
 Cele mai afectate suprafețe sunt:
suprafețele vestibulare ale molarilor și
premolarilor mandibulari și suprafețele
proximale și vestibulare ale incisivilor și
caninilor maxilari.
 Stadiul inițial apare sub forma uneia sau
mai multor arii decolorate mici, bine
delimitate, localizate predominant la
nivelul joncțiunii smalț-cement.
 Aceste schimbări se pot produce fără
cavitație evidentă
 Distincția între leziuni active - inactive este de
importanță clinică.
 Suprafața radiculară reacționează la procesele
dinamice care au loc la interfața placă
bacteriană/suprafața dentară, datorită
schimbărilor intermitente de Ph.
 Dacă aceste procese interferă cu îndepărtarea
regulată a plăcii bacteriene, cariile active vor
staționa și vor deveni carii inactive.
 Se consideră :
 1. Leziune activă: orice arie a suprafeței
radiculare care este bine definită și
prezintă o modificare de culoare în
galben sau maro deschis. Leziunea poate
fi acoperită de depozite vizibile de placă
bacteriană și prezintă o consistență
moale
 2. Leziune radiculară inactivă: orice zonă
a suprafeței radiculare care-prezintă o
modificare de culoare bine definită, brun
închis sau negru.
 Suprafața leziunii este de cele mai multe
ori netedă strălucitoare și dură la palpare
cu presiune moderată.
 Chiar atunci când suprafața radiculară a fost
sever demineralizată, compoziția organică
este parțial păstrată, constituind matricea
pentru depunerea ulterioară de minerale.
 Acest țesut moale radicular nu trebuie
îndepartat prin palpare, detartraj sau
lustruire, înainte de a se incerca
remineralizarea prin indepărtarea plăcii
bacteriene și fluorizare.
 Se admite că restaurarea suprafeței
radiculare trebuie pe cât posibil amânată
 O zonă modificată de culoare, concavă,
pe suprafața radiculara poate fi de multe
ori preferabilă unei restaurări defectuose
(dacă pacientul acceptă aspectul
cosmetic).
 Datorită suprafeței radiculare, de obicei
neregulate, este greu de obținut o
tranziție corectă între materialul de
restaurare și țesutul dentar.
 Obturații acceptabile clinic în momentul
inserției pot deveni în foarte scurt timp
nișe de retenție, contribuind astfel, pe
lângă instabilitatea închiderii marginale,
la apariția cariei secundare
 1. Îmbunătațirea dietei, a igienei orale și
aplicarea locală de fluor și substanțe
antimicrobiene; este indicat să se
folosească produsele cu clorhexidină
fără alcool în cazul pacienților cu
xerostomie și produselor sub formă de
gel sau spray-uri în situația pacienților
cu modificări comportamentale.
 2.Cementoplastia. Prin reconturarea
arhitecturii radiculare se obține o
suprafață netedă, defavorabilă depunerii
de placă bacteriană, care poate fi mai
ușor ținută sub control prin mijloace
chemoprofilactice.
 3. Restaurarea definitivă. Odată ce s-a
produs cavitația francă, sau atunci când
nu există acces pentru mijloacele de
igienă orală.
 Se pot folosi: amalgamul de argint și
cimenturile cu ionomeri de sticlă,
realizându-se preparații convențional
chiar și în situația celui de al doilea
material
 În cadrul consințământului informat,
tratamentul endodontic va fi prezentat
drept o alternative favorabila față de
trauma extracției și costul înlocuirii
 Patologia pulpară este de obicei cronică
la vârstnici
 Acuzele, deși puține, sunt suficiente pentru a
permite clinicianului să izoleze dintele cauzal,
apoi să facă o radiografie periapicală.
 Dacă durerea nu este curând localizată,
trebuie luate în considerare alte surse
neodontogene, și chiar surse independente
de sistemul stomatognat
 Durerea difuză nu este obișnuită la o pulpa
batrană
 Atunci când efectuăm tratament
endodontic la pacienți vârstnici condiția
cea mai restrictivă o reprezintă accesul la
canalul radicular și din acest motiv, se
impune realizarea radiografiilor bite-
wing
 Decolorarea unui singur dinte este
atribuită necrozei pulpare la tineri. La
vârstnici este mai greu să asociem
discromiile dentare cu aceasta afecțiune,
datorită lipsei de permeabilitate a
canaliculelor dentinare pentru sânge și
produși de colaps pulpar
 Date recente din literatura de specialitate
sugerează că adulți vârstnici a căror
dentiție îmbătrânește cu succes, sunt
mai puțin susceptibili la boala
parodontală, iar formele severe nu sunt
atat de frecvente
 Obiectivele terapiei parodontale la
vârstnici sunt aceleași ca și la tineri:
prevenirea sau/și eliminarea
progresiunii bolii;
menținerea funcțiilor sistemului
stomatognat
 severitatea afectării parodontale;
 statusul fizic și mental;
 capacitatea pacientului de a tolera tratamentul
propus;
 medicația;
 abilitatea de efectuare a igienei orale;
 suportul parodontal restant;
 tipul și rolul funcțional al dintelui
 numărul contactelor ocluzale restante
 Pentru pacienții în vârstă, prima opțiune
este tratamentul nechirurgical.
 Scăderea colonizării bacteriene prin
igiena orală și debridarea mecanică
poate stopa instalarea sau progresiunea
bolii parodontale.
 Vârsta nu este o contraindicație pentru
tratament chirurgical, dar pacienții care
răspund bine acestei terapii sunt numai aceia
capabili să mențină rezultatul chirurgical.
 Pentru pacienții nemotivați, care au o igienă
orală nesatisfăcătoare, sau sunt compromiși
medical sau mental, terapia de susținere
parodontală este preferabilă tratamentului
chirurgical.
 Elementele esenţiale în formularea deciziei
terapeutice sunt:
 satisfacţia pacientului în raport de starea
prezentă;
 necesitatea subiectivă pentru suplimentarea
unităţilor ocluzale;
 capacitatea pacientului de a face faţă
stresului tratamentului;
 capacitatea pacientului de a se adapta noilor
condiţii impuse terapeutic.
 Protezarea fixa
 Punţile pot fi o alternativă superioară
protezelor mobilizabile, în termenii de
adaptare, confort şi funcţie masticatorie.
 Cu toate acestea, există situaţii clinice în care
distribuţia dinţilor naturali, amploarea
intervenţiilor proprotetice şi condiţiile
economice impun protezele mobilizabile drept
unica alternativă de tratament.
Protezarea conjuncta
- Factorii de risc specifici pacienţilor geriatrici
 stenoza pulpară

 restaurări odontale extinse

 expunerea radiculară

 leziuni cervicale: carii, eroziuni, abfracţii

 edentaţii posterioare decompensate

 modificări ale secreţiei salivare

 imposibilitatea efectuării igienei orale

Obiectivele protezării conjuncte:

 creşterea rezistenţei structurilor dentare

restante;
 eliminarea discontinuităţilor de la nivelul
joncţiunii amelo-cementare;
 realizarea unui profil de emergenţă drept;
 restabilirea morfologiei interproximale;
 obţinerea unor relaţii ocluzale stabile;
 obţinerea armoniei estetice dintre restaurare şi
ţesuturile înconjurătoare.
Protezele mobilizabile acrilice
Principalele indicaţii pentru protezarea
adjunctă a pacienţilor vârstei a treia sunt:
 restaurarea estetica si fonetică;
 îmbunătăţirea funcţiei masticatorii;
 edentaţiile extinse asociate cu simptome de
afectare a articulaţiei temporo - mandibulare;
 refacerea arcadelor antagoniste unei proteze
totale pentru obţinerea stabilităţii funcţionale.
 Tratamentul cu proteze mobilizabile nu este
recomandat la vârstnici atunci când nu există
semne de afectare funcţională sau când nu există
cerinţe subiective pentru realizarea acestui
tratament.
 Prezenţa unor dinţi naturali impune elaborarea
unor planuri de tratament al căror obiectiv
principal va fi conservarea pe cât mai mult timp a
acelor dinţi cu rol strategic pentru retenţionarea şi
stabilizarea protezelor mobilizabile. Design-ul
protezelor trebuie să nu aibă efecte negative la
nivelul suportului dento-parodontal.
 Proteza Totală
 În general pacienţii au tendinţa de a
amâna tratamentul cu proteze mobilizabile
pentru decadele superioare ale vieţii.
 Cu cât este mai mare această amânare, cu
atât vor fi mai mari dificultăţile de
adaptare cu protezele.
 Unele afecţiuni şi medicamente sistemice
pot reduce toleranţa protezei de către
tesuturi.
 Cu vârsta înaintată are loc o degenerare
a elementelor funcţionate de la nivelul
sistemului nervos central.
 Aceste modificări vor limita capacitatea
pacientului de a dobândi noi tipare de
activitate musculară astfel încât
adaptarea pacienţilor la tratamentul
protetic va fi ori foarte lentă, ori
imposibilă.
DISPENSARIZAREA PACIENTULUI GERIATRIC
 capacitatea pacientului de a efectua igiena orală;
 complexitatea lucrărilor conjuncte;
 design-ul protezelor mobilizabile;
 gradul de carioactivitate;
 afectarea parodontală;
 prezenţa retracţiilor gingivale şi gradul de
expunere radiculară;
 relaţiile de ocluzie;
 prezenţa parafuncţiilor;
 rata de resorbţie a crestei edentate.