INFECȚIILE MICOTICE CUTANEO-MUCOASE CU

EVALUAREA CEFALICĂ
(lecția de recuperare)

Emeț Iulia asistent universitar

 GENERALITĂȚI
• Există două tipuri principale de fungi:
– fungii filamentoşi alcătuiţi din filamente lungi,
multinucleate, denumite hife, care prin agregare
formează un miceliu şi
– levurile, organisme unicelulare care se reproduc prin
înmugurire şi pot să dezvolte filamente asemănătoare
hifelor adevărate, denumite pseudohife.
• Fungii se pot reproduce sexuat (prin spori) sau
asexuat (prin conidii).
 CLASIFICAREA ETIOLOGICĂ
I. Fungii dermatofiţi cuprind 3 genuri de paraziţi micotici:
 Trichophyton
• T.violaceum, T.tonsurans;
• T.verrucosum, T.gypseum;
• T.schoenleini;
• T.Rubrum;
• T. menthagrophytes var. interdigitale
 Microsporum
M.ferrugineum;
M.canis.
 Epidermophyton
E.floccosum.
 CLASIFICAREA ETIOLOGICĂ
II. Fungii keratofiţi cuprind câteva variante de levuri:
Pityrosporum ovale, Pityrosporum orbiculare,
precum şi sinonimul Malassezia furfur.
III. Fungii din genul Candida, specia cea mai
răspândită fiind Candida albicans.
IV. Pseudofungii (bacterii filamentoase de fapt)
cuprind în special specia Corynebacterium
minutissimum (eritrasma) şi specia Actinomyces
israelii (actinomicoza).
V. Micromicetele (mucegaiurile) includ genurile
Aspergillus, Fusarium, Penicillium, Scopulariopsis,
etc.
 CLASIFICAREA EPIDEMIOLOGICĂ
• micoză antropofilă;
• micoză zoo-antropofilă;
• micoză geofilă;
• Prin tranziţie de la saprofitism la parazitism.
 Factorii favorizanţi de contaminare
• Extinderea numărului de persoane care trăiesc o
parte din viaţă în colectivitate (şcoli, cămine,
internate) sau frecventează locuri de cazare în
comun (hoteluri, moteluri, campinguri).
• Extinderea numărului de persoane care utilizează
frecvent şi pe perioade mai îndelungate antibiotice,
coricosteroizi, citostatice etc., precum şi a
persoanelor ce fac afecţiuni metabolice, în special
diabet zaharat şi obezitate, factori ce favorizează
infecţiile fungice.
• Migraţiunea umană (temporară sau permanentă),
factor ce favorizează vehicularea agenţilor fungici.
Pitiriazis versicolor (Tinea versicolor)
• Răspunsul imunitar mediat celular la
pacienţii cu pitiriazis versicolor este
diminuat.
• Depigmentarea este consecinţa producerii
de către Malassezia furfur a acizilor
dicarboxilici (acid azelaic) care inhibă
competitiv tirozinaza şi probabil consecinţa
efectului citotoxic direct asupra
melanocitelor.
• Hiperpigmentarea, prezentă la cei cu piele
deschisă la culoare este încă neexplicată.
• Examenul cu lampa Wood al leziunilor
determină o fluorescenţă palidă-gălbuie la
nivelul acestora.
• Evoluţie
• Boala poate persista luni de zile şi frecvent
îmbracă aspect recidivant.
Diagnostic diferenţial
• Trebuie excluse:
– vitiligo (arii acromice, fără alte modificări cutanate);
– cloasma (pigmentare cafenie brună a obrajilor,
mentonului, buzei superioare sau frunţii la femei);
– dermatita seboreică (plăci eritematoase cu scuame
grăsoase pe zonele de seboree ale feţei, toracelui);
– pitiriazis rozat;
– tinea corporis;
– eritrasma (poate coexista cu pitiriazisul versicolor);
– sifilide papulo-scuamoase.
Tratament
• Obişnuit, este suficient tratamentul antimicotic
local constituit de:
– derivaţi azolici;
– terbinafină cremă;
– sulfură de seleniu 2,5% (Selsun) - şampon;
– hiposulfit de sodiu soluţie 20%.
– Se poate tenta un tratament per os itraconazol.
 DERMATOFITOZELE

Etiopatogenie
• O trăsătură caracteristică a
dermatofiţilor o constituie afinitatea lor
pentru keratina moartă; ei se dezvoltă în
stratul cornos, în interiorul şi în jurul tecilor
firului de păr, în lama unghială şi patul
unghial keratinizat.
• Alţi factori ce influenţează infecţia cu
dermatofiţi sunt:
– vârsta, sexul (incidenţa diferită a infecţiilor la
diferite vârste şi la cele două sexe fiind
explicată de ratele diferite de expunere, de
secreţia de sebum diferenţiată, de fluctuaţiile
imunităţii legate de vârstă);
– factori endocrini şi metabolici - sindrom
Cushing, malnutriţia;
– temperatura şi umiditatea;
– microorganismele competitive şi copatogene.
 FORMELE CLINICE
TINEA CAPITIS
• Iniţial este invadat stratul cornos al pielii
scalpului; după aproximativ 3 săptămâni
se instalează semnele clinice ale invaziei
firului de păr. Răspunsul imun al gazdei
determină regresia leziunilor, precedată
sau nu de o etapă inflamatorie.
• Există 2 tipuri de invazie a firului de păr:
– tip Microsporum (ectotrix);
– tip Trichophiton (endotrix).
KERION CELSI
FAVUS
Lampa Wood
Diagnostic diferenţial
• Microsporia şi tricofiţia uscată trebuie
diferenţiate de:
– psoriazis;
– tinea amiantaceae;
– pitiriazis simplu al scalpului;
– trichotilllomania (ticul smulgerii firelor de păr);
– dermatita seboreică.
• Tricofiţia inflamatorie a scalpului se diferenţiază
de:
– furunculul antracoid al scalpului;
– impetigo.
• Favusul trebuie diferenţiate de:
– lupus eritematos cronic discoid;
– lichen plan;
– pseudopelada Brocq;
– alopecii traumatice.
Tinea faciei (dermatofitoza feţei)
Definiţie
• Este o dermatofitoză a pielii glabre a feţei.
Etiopatogenie
• Toţi dermatofiţii constituie agenţi etiologici
potenţiali. Contaminarea pielii feţei se face
direct de la o sursă externă sau prin
extensia secundară de la un alt focar
cutanat.
Diagnostic diferenţial
– lupus eritematos cronic discoid;
– keratoze solare;
– seropsoriazis;
– dermatită seboreică;
– impetigo streptococic.
TINEA BARBAE
Diagnostic diferenţial
• Leziunile inflamatorii de tinea barbae
trebuie diferenţiate de:
– foliculite stafilococice;
– acnee;
– furuncule;
– pseudofoliculită;
– rozacee.
Diagnosticul de laborator al dermatofitozelor
Se realizează prin:
• examenul microscopic direct:
– al produselor patologice prelevate de pe aria cutanată lezată
(scuame, conţinutul veziculelor);
– al firelor de păr parazitate (selecţionate eventual prin examen cu
lampa Wood, în microsporie şi favus);

• cultura pe mediul sabouraud care oferă informaţii despre

sursa de infecţie şi calea de transmitere;

• identificarea speciilor prin trăsăturile morfologice

macroscopice ale coloniilor dezvoltate pe mediile de
cultură (culoarea, textura de suprafaţă) şi microscopice
(forma şi mărimea conidiilor, culoarea lor, septarea etc.).
Tratamentul dermatofitozelor
Tratamentul sistemic include:
– terbinafina (alilamină) cu efect fungicid;
– itraconazolul (derivat triazolic, fungicid);
– griseofulvina (produsă de Penicillium griseofulvum) cu
efect fungistatic;
– itraconazol (imidazol);
– fluconazol (triazol).
• Tratamentul oral se adresează infecţiilor
dermatofitice extensive, recidivante, rebele la
tratamentul local precum şi dermatofitozelor
foliculare şi ale unghiei. Sunt preferaţi derivaţii
triazolici - itraconazolul, fluconazolul - şi
terbinafina care au o hepatotoxicitate redusă.
Tratamentul local constă în aplicarea de:
• - topice clasice:
– unguent Whitfield (benzosalicilic);
– soluţia Castellani;
– alcool iodat 1%.
• - topice moderne (sub formă de creme,
unguente, soluţii, spray-uri sau lacuri unghiale):
– imidazoli (clotrimazol, econazol, ketoconazol,
bifonazol, izoconazol, miconazol, sulconazol,
fenticonazol);
– alilamine, amorolfină, ciclopiroxolamină.
• Tratamentul local este suficient pentru formele
de dermatofitoză localizată a pielii glabre.
 CANDIDOZA MUCOASELOR
• Factorii predispozanţi ce ţin de terenul biologic al
gazdei sunt reprezentaţi de:
– extremele de vârstă - vârsta foarte tânără şi cea
înaintată;
• în cavitatea orală:
– nivelul carbohidraţilor (crescut la diabetici);
– volumul resturilor alimentare (igiena orală neadecvată);
– scăderea fluxului salivar (ex. sdr. Sjögren) care induce
modificarea pH-ului, modificarea nivelului IgA şi
spălare inadecvată cu salivă a cavităţii orale;
– orice injurie tisulară locală cum ar fi cea secundară
portului de proteză.
CHEILITA ANGULARA
Diagnosticul diferenţial al candidozei orale trebuie
făcut cu:
• - în localizările orale şi linguale:
– leucoplazia orală;
– lichenul plan oral;
– plăcile mucoase sifilitice;
– lupus eritematos sistemic;
– eritroleucoplazia;
– leucoplazia păroasă determinată de virusul Epstein-Barr.

• în localizările comisurale şi labiale:

» perleşul streptococic;
» cheilita exfoliativă;
» cheilita de contact;
» manifestările de atopie;
» lichenul plan;
» lupusul eritematos discoid;
» cheilita leucoplazică.
INTERTRIGO CANDIDOZIC
• Candidozele cutanate trebuie diferenţiate
de:
• dermatofitoze;
• intertrigo bacterian;
• psoriazis flexural;
• dermatita seboreică.
Diagnosticul de laborator al candidozelor
Se realizează prin:
• examen microscopic direct al produselor
patologice prelevate de pe suprafeţele
mucoase (orale, genitale), ariile cutanate
(flexurale, interdigitale, periunghiale) sau din
unghie, care evidenţiază levuri ovale cu pereţi
subţiri, filamente, hife adevărate sau
pseudohife;
• cultivare pe medii speciale (agar-glucoză-
peptonă, agarcromogenic), la 370C: colonii
albe / crem, moi, rugoase.
Tratamentul candidozelor
• Presupune obligatoriu modificarea condiţiilor
locale favorizante, modificarea pH-ului acid,
igienă orală şi cutanată, combaterea macerării
cutanate.
• Agenţii terapeutici utilizaţi sunt:
– antibiotice poliene (nistatin, natamicină, amfotericină
B);
– imidazoli (clotrimazol, miconazol, econazol,
ketoconazol);
– triazoli (fluconazol, itraconazol);
– flucitozina.
Tratamentul candidozei orale:
• formele acute:
» suspensii orale cu nistatin , amfotericină B;
» miconazol gel.

• formele cronice:
» fluconazol sau itraconazol per os.

Tratamentul candidozei flexurale:

• azoli sau poliene în creme;
• comprese cu permanganat de potasiu
pentru ariile umede;
• tratament concomitent antibacterian.